Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Ce se poate vedea pe pliant pare a fi convingator… Foarte fain. Pacat ca nu am gasit mai multe lucruri online, decat, mi se pare, o galerie-magazin care nu functioneaza. Mai stiu un artist cu o arta destul de aproapiata de ce vad aici, la fel, cu o excelenta aducere impreuna a crestinismului (mesaj, simboluri) si a artei.
http://www.ateliermuench.blogspot.com/
Stiti cumva, Petru Leahu e si evanghelic, sau doar ati postat pentru ca va place 🙂
multumesc de link, Flavius,
Da, Petru Leahu este evanghelic, îmi place şi E MOLDOVEAN!!! 🙂
M-am uitat peste galeria indicată… prea facil şi superficial pentru gusturile mele. Sorry!! 🙂
Peştele, îngerul… hmmm.
Despre Petru Leahu, inca o data, frumos. Dupa Anul Nou trec prin Cluj, sper cu timp. Felicitari.
Despre linkul meu, da, ar putea trece, privind unele lucrari, drept o arta facila si superficiala. Mie mi-a placut si m-a atras, dincolo de lucrarile de panza, acea noua abordare in bisericile catolice (din ce se vede), o abordare minimalista si mult mai vie, – prin culoare. Si minimalismul privit prin ochii Vaticanului e o surpriza. O arta simpla dar care totusi contribuie in mod fericit, zic eu, la crearea unui spatiu liturgic care pastreaza reverenta, si nu e nici pestera ca in Rasarit, dar nici mall ca in apus. De altfel, tipul e nu doar artist plastic ci si designer de mobilier si interior in amenajarea locasurilor de cult (in special).
Dar oricum, nu cred ca bunu Gheorghe de la Pecica s-ar aseza in biserica pe un scaun patrat-cub-minimalist 🙂 asa ca n-am propus nimic 🙂
draga Flavius,
minimalismul… ooooo
Aici ai găsit un adept.
Arta japoneză. arhitectura japoneză.
cubictatea, ca să nu îl confundămn cu cubismul…
colţuroşenia arhitecturii japoneze.
acolo este de cercetat