Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Kaori e un caz special. nu intra in categoria „sportivilor”, fratele ei se incadreaza in aceasta categorie din nefericire!
aici linkul in care termina o piesa superba (cu un aranjament pe masura de Roland Dyens) pentru ca o canta prea bine…
cazul lor e diferit insa de Su Meng, Li Jie si Wang Yameng care apartin scolii chineze. cu toate astea cele trei chinezoaice studiaza acum cu Barrueco si il ascultam intr un interviu ca era foarte multumit de cum evolueaza.
inca un link cu Kaori variatiuni carnaval Venetia, Tarrega tot pe o chitara Romanillos cu… tornavoz.
cred ca are mai „mult sentiment” varianta ei decat cea a lui Rossfelder, care o interpreteaza de parca l alearga cineva.
da, foarte frumos, am ascultat felicitade. Excelent!!!
Foarte frumos şi al doilea.
Îmi plac ambele interpretări.
am ascultat o si pe Anna Likhacheva. desi are o tehnica buna cred ca mai are mult de invatat si nu cred ca merge pusa in aceasi categorie cu Kaori, Su, Ana Vidovic (care este deasemena eleva lui Barrueco). S a intamplat sa ascult de curand un interviu cu Manuel Barrueco si sa citesc un articol de Ion Bogdan Stefanescu. amandoi au ajuns la aceasi concluzie, vanitatea profesorilor, dorinta lor de a avea elevi „geniali” de mici, presiunea competitilor „distrug” de multe ori ravna copiilor. Barrueco vorbea de un fel de „ocrotire” a spiritului tanar si educare, NU fortare a lui, sa iasa in fata si faca lucruri mari. e destul timp pentru asta! am ascultat de ex. inregistrarea Annei Likhacheva la „o zi de noiembrie” a lui Brower, slab…. foarte slabutz, cand o sa fie mai mare o sa regrete inregistrarile de genul asta (si Barrueco vb de asta), dar lumea a avut mereu nevoie de copii geniali.
sigur, este foarte tînără.
Foarte interesant ce spune Barrueco, de învăţat … învăţătorii.
Ai cumva un link cu interviul? Mi se pare foarte incitant.
interviurile sunt de fapt podcast uri, discutii cu un prieten in care raspune la intrebari adresate pe site ul lui (unde se gasesc si linkurile).
http://www.barrueco.com/pages/podcasts/
discutile sunt interesante, vorbeste de chitare, de inregistrari, de profesori lui si in special de Aaron Sharer, profesorul lui de la Peabody.
mulţumesc, excelent!
Frate Marius,Dumineca seara la Biserica din Alesd a fost o repetitie muzicala pentru cer.Va rog daca aveti imagini si sunet sa postati cateva secvente din acel program.Va multumesc anticipat. Liviu Costea
Frate Marius,
Nu am stiut cum altcumva sa va contactez, asa ca am lasat un raspuns aici. Puteti alege sa il stergeti dupa ce il cititi. Vreau doar sa va intreb daca ati auzit de instrumentul care se numeste Hang Drum. Nu este nici lauta, nici chitara, dar nici a toba nu suna. Poate va intereseaza si daca doriti sa duceti vestea mai departe puteti sa postati despre asta. Un exemplu aveti aici: http://www.youtube.com/watch?v=UNJswfXKJ3s
Multumesc pentru contactare,
multujmesc si pentru link. Suna foarte interesant.
Ar merita o postare specială.
chiar in seara asta poate, ca de politica ne-am saturat.
Este FOARTE INTERESANT, ma tot chinui sa vedem cums int facute sunetele.
Frate Alistar
Ai declansat deschiderea unei cutii a Pandorei denumită „timbru” .Este „calul de bătaie” al muzicii sec XX (mai ales). De la sinistrele tulnice australiene, la sintetizatoarele lui Ysao Tomita trecând prin toate tipurile de instrumente, din toate categoriile pe care tratatele de teoria instrumentelor le înşiruie şi analizează, toate au fost pâna la urma „îngăduite de Dumnezeu”, iar Iubal a fost „strămoşul celor care…..” S-a ajuns până la performanţa de a se alcătui ansambluri (numite pompos şi preţios orchestre) de instrumente în care fiecare mânuitor al unei surse sonore să fie echivalentul unei singure note dintr-un eşafodaj sonor. Este probabil echivalentul recitării unei poezii în care fiecare literă este rostită de glasul unui alt participant la o astfel de eschibiţie sonoră.
Nu mă deranjează nimic din toate acestea dacă sunt folosite atunci când trebuie, aşa cum trebuie şi doar atât cât trebuie. Problema este de a afla normele corecte pentru cînd, cum şi cât.
Dorin
nu mai tin minte daca am mai dat linkurile dar in caz ca nu. ambele tuburi sunt aceasi piesa inregistrata de Kaori Muraji in doua ocazii diferite. Jesu, Joy of Man’s Desiring by Herr Bach himself!
cel care a facut acest aranjament pentru chitara este David Russell, mai jos maestrul interpretand piesa (pentru comparatie!!!)
Mulțumim! Excelente toate cele trei iutuburi.
imi place mai ales cel în aer liber