Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Frate Marius, am si eu o intrebare..cum reusiti sa va impartiti in atatea locuri si intre atatea lucruri si sa aveti timp pentru toate..adica..viata devotionala, studiu, profesie, viata din familie, sunteti cap al familiei, intre pasiunile si hobby-urile dumneavoastra..cum reusiti sa faceti atatea si sa si fiti multumit..? sau fericit? sau cel putin sa nu vi se creeze un conflict interior care naste nemultumire..
nu reuşesc, Andrei, nu reuşesc, am şi eu înfrîngerile mele.
dar… .
am o familie care merită împărţirea în atîtea şi care mă ajută.
Sînt cu adevărat fericit. Spre exemplu… week-end-ul acesta am mers împreună la Linz şi acolo am cîntat cu copiii, la harfă, alăută, vioară, flaut şi un alt instrument..
drumul dus -întors, dar mai alse momentele acelea au meritat absolut totul.
Aşa se îmbină hobbyurile mele cu cele ale familiei, este viaţa noastră de famiie de fapt.
sînt trist că ne vor pleca copiii într-o bună zi. Încerc să mă bucur de aceste momente acum.
Istoria o scriu cei invingatori…
Notiunea de „adevar” din istorie nu trebuie confundata cu cea din stiintele naturii. Istoria este o altfel de stiinta, cu metode proprii. Pasionanta, desigur, poate chiar prea pasionanta…
Despre adevarul istoric merita citita carticica lui Neagu Djuvara, „Exista istorie adevarata?”. Si, din nou, reamintesc de cartile lui Lucian Boia.
Ceea ce nu-mi place in metodologia istorica dupa care ni s-a predat noua este faptul ca am fost invatati ca istoria este in primul rand o nesfarsita enumerare de acte brutale si sangeroase, si mult mai putin o rememorare a actelor de cultura si civilizatie.
Cineva spunea ca popoarele ar trebui sa-si uite istoria ca sa fie pace. Nu cred ca s-ar rezolva ceva, natura umana cazuta ar fabrica ad-hoc mici „istorii” justificative.
Pe de alta parte, suferim mult de istorism, poate ca nu ne-ar strica uneori si exersarea unei viziuni anistorice.
Pentru mine cartile de istorie si analiza istoricizata a evenimentelor contemporane reprezinta o „ispita” de care inca nu m-am „vindecat”.
Nici măcar ştiinţele naturii nu sînt obiective. Nici matematica nu este „rece”.
Lucian Boia. Realmente am devenit interesat.
Mi-am pus deja în listă Djuvara.
foarte buna incercarea de redefinire a istoriei… rememorarea actelor de cultura
Istoria este scrisa de cei invingatori si predata in scoli. Adevarata istorie insa se poate descifra daca o cercetezi, mergi la sursa coroborezi documentle vremii.
Am invatat asta aici in US. Daca ii intrebi pe americani care este parerea lor de McCharty 9 din 10 iti vor spune ca a fost un om rau, vinator de vrajitoare comuniste etc. A trebuit sa cercetez, sa citesc documente, referiri tangentiale, carti (Witnes a lui Whittaker Chambers este una din cele mai bune). La fel daca ii intrebi pe europeni despre generalul Marshall (cel cu planul) 99 din 100 iti vor spune ca a fost un om integru, mare general etc. Iata ce spunea McCharty despre Marshall in fata congresului
„If Marshall were merely stupid, the laws of probability would dictate that part of his decisions would serve this country’s interest”.
Daca Marshall n-ar fi fost decit un idiot inofensiv, legea probabilitatii ar dicta ca parte din deciziile lui ar fi trebuit sa serveasca si intereselor Americii.
Sursa inseamna de multe ori arhive, documente de genul „nr… din…” (unele inca secrete!). Cati dintre noi avem acces la asa ceva?!
De fapt noi nu facem decat sa pendulam intre surse de mana a n-a carora le acordam calificativul de „credibile” in functie de ceea ce deja credem sau suntem inclinati sa credem. Abia cand se publica documente importante de arhiva ne lamurim, iar asta se intampla, cel mai adesea, destul de tarziu.
Cazul Katyn e un bun exemplu. Zeci de ani de zile fiecare credea despre Katyn ceea ce era conform cu propria sa ideologie.
Sau, ca sa dau un exemplu autohton arhicunoscut: cronicarii. Fiecare a scris in functie de simpatii si de „partida” din care facea parte. Exista „cronici” total defavorabile lui Mihai Viteazu si, reciproc, „cronici” de curte. Propaganda nu este o inventie a vremurilor moderne…
In cercetarea istorica oricand poate fi scoasa la lumina o noua sursa care sa duca la o alta intelegere a unui eveniment sau a unei persoane.
Exemplu: Vasile Roaita, prezentat de comunisti ca erou la Grivita pana cand intr-o zi un istoric zelos l-a descoperit pe statele de plata ale Sigurantei. Din acel moment a disparut din manuale…
McCarthy a facut exces de zel in unele cazuri, care au fost intens mediatizate de miscarile de stanga. Nu mai pun in discutie modul in care McCarthy si-a „umflat” vitejiile din timpul razboiului, probabil ca si-a dorit un CV mai „eroic”. Sincer, nu prea avea McCarthy calificarea sa-l judece pe Marshall, fie si pentru faptul ca cel din urma avea deja experienta unui razboi si referinte foarte bune de la mentorul lui, generalul Pershing; sa nu uitam ofensiva de succes de la Meuse din WW1, al carei creier a fost Marshall!
Pe de alta parte, ca sa fim corecti, se stie astazi ca numarul spionilor prosovietici nu a fost deloc neglijabil. Asa ca nu se poate spune ca actiunile lui McCarthy nu au avut un mobil.
Deschiderea, pentru scurta vreme, a arhivelor KGB-ului a scos la iveala un numar considerabil de spioni in functii cheie. McCarthy nu era nebun, chiar daca uneori mai gresea „tinta”. Statele de plata ale KGB-ului au aratat ca, in destul de multe cazuri, banuielile lui nu au fost crize de paranoia.
Ha, auzisem de chestia asta… mă interesează detalii, dacă se poate. Un erou, Vasile Roaită, despre care am învăţat şi eu… securist. 🙂
Seamănă cu poveşti mai noi.
Stelian Tanase a scris ceva (foarte documentat) despra „eroul” Roaita. Nu mai stiu exact unde, cred ca e vorba de un articol. Cand gasesc va anunt.
Mulţumesc!
Assalamu alaikum,
Nice blog, the content in this blog is very useful to the people who are looking out for islamic knowledge.