Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Mulţumesc, dragă Marius, pentru toate aceste „delicatesuri” muzicale cu care ne serveşti pe toţi care îţi trecem „pragul” aici. M-ai făcut să-mi caut discurile (cam prăfuite, din păcate) cu Concertele Brandenburgice pe care, pe vremea liceului, le ascultam cu multă pasiune.
Interesant comentariul tău despre „ochi oblici şi piele galbenă” 🙂 Au oamenii ăştia o voinţă de invidiat. Fac posibil tot ceea ce îşi propun. Mai ales cele despre care, „ceilalţi” spun că nu ar fi posibil.
Nu mă pricep eu la muzică şi la instrumente în modul competent în care o faci tu şi mulţi prieteni de-ai tăi, dar citind aceste „lecţii” pe care le pui aici şi ascultând fragmentele pe care le postezi, realizez că mă îmbogăţesc cu fiecare „experienţă” de aici. E un demers frumos ceea ce faci aici.Şi este …”alceva” decât dacă aş citi un ziar din care doar m-aş „infecta” cu politică sau bârfe.
Doamne ajută şi …”tot înainte”! 🙂
draga Alex, întotdeauna îmi face bine spiritul tău lin, ca un zbor de parapantă 🙂
O încurajare din cînd în cînd nu strică 🙂
mi-ai adus amine de salutul Tot înainte! …
am purtat şnur bleu.
Ochi oblici si piele galbena = buni executanti si ATÂT. (Am găsit şi diacriticele între timp). Nu îmi place, nu neapărat pentru sonoritate ci pentru că toate aceste transcripţii pentru alte formule sonore decât cele pentru care au fost scrise sună artificial. Nu degeaba toate sonatele pentru flaut si clavecin sunt cu basso continuo obligat. Tocmai pentru ca basul nu poate fi susţinut de clavecin, e necesar un violoncel sau o violă. Greşeala în care cad mulţi in zilele noastre e de a le cânta cu pian si bass continuu, nici aşa nu e bine.
Asiaticii nu pot înţelege esenţa acestei muzici, pot doar executa.
de acord, admirabilă aici nu este interpretarea, mood-ul, feeling-ul, ci disciplina.
Am făcut arte marţiale vreo 7 ani organizat. Am înţeles disciplina asiatică numai cînd am intrat în kata sincron. Sincronizarea, repetarea mişcărilor după model, cuminţenia în faţa maestrului, toate acestea sînt lucruri pe care nu le înţelegem din lumea noastră. Acelea rodesc nişte lucruri ca Toyota, Toshiba, Yamaha (a propos, instrumentele Yahama sînt excleente ca tehnică, dar n-au personalitate, sunet. sînt excelente pentru incepători, la studiu, dar n-au nicio culoare la glas. Urasc cu pasiune chitarile yamaha. Nu poţi face şi motociclete şi chitări 🙂 )
IAtă că sînt lucruri de admirat aici.
Referitor la ce spui despre basso continuo. Exact, la fel ca pedalierul de la orgă. În compensaţie faţă de sunetul fără sustain şi pentru sunetele înalte.
Bach folosea mai degrabă tehnica compensaţiei. Uite ce spuneam despre sustain şi vezi la minutul 5.00- 5.11 cum se aude nota lungă în acord.
în rest.. coloratura, cum să o realizezi pe pian?
şi încă ceva … iată o avanlanşă de sunete imposibil de imaginat la instrumente cu sustain, inclusiv chitara
iar ca problema sa fie completă, complexă şi complicată…
sustain, ecoul din biserica, orga cu fluiere, un alt tip de avalanşă de sunete, de data asta cu ecou,
ce părere ai, Ioana? Bach a scris unele bucăţi care se pot cînta numai în cameră, clavecin – lăută, şi anumite bucăţi care cer sunet monumental, amplificat şi în ecou?
dacă le inversăm?
Spre exemplu… karamazov a încerca un experiment. Tocatta şi fuga în re minor pe lăută.
Oricît de multă admiraţie am pentru Karamazov, parcă este glasul unui copil strîns în joacă de nas.
te miri că cel care a postat videoclipul a închis comentariile? 🙂
şi o bătaie de joc:
Fix!
Sunt de acord, Bach a scris anumite lucrari pentru a fi cantate in „camera” si altele cu sonoritari monumentale (cor, orga, orchestra). Sa nu uitam ca in timpul lui Bach au aparut, si mai apoi au „fuzionat”, cele doua genuri muzicale, Sonata da chiesa (Arcangelo Corelli) si Sonata da camera. Bach a compus foarte multe sonate in forma de „sonata da chiesa” si era chiar nemultumit de nivelul instrumentistilor de pe vremea sa, se pare ca foarte putini ar fi fost in stare sa execute muzica sa. Daca ne gandim la Chaconna din Suita a doua in re minor pentru vioara solo, e de inteles.
aici este un subiect de studiu interesant, cred că s-au scris doctorate pe tema asta… dinamica dintre muzica pentru spaţiul privat şi muzica pentru spaţiul public
relaţia muzică de casă – muzica sub cupola bisericii…
da, bucata respectivă a fost transcrisă din cîte am auzit şi pentru chitară. Nu se poate cînta, sînt nişte poziţii imposibile din cîte am înţeles.
Geniul lui Celibidache a lamurit aceste probleme. Initiatorul fenomenologiei muzicale, dupa unii autori, Celibidache a „schematizat”, daca se poate spune asa, desfasurarea armonica a muzicii, explicand faptul ca un acord are nevoie de un anumit timp pentru a interactiona „armonios” cu cel care urmeaza. (Am explicat in termeni cat mai simpli o teorie destul de complicata, dar adevarata). Astfel, el aproape ca ignora indicatia de tempo din partitura, motiv pentru care muzica lui suna atat de bine. Eu sunt fan Celibidache! 🙂
S-au scris multe teze de doctorat despre aceasta tema, dar cred ca teoria lui Celibidache este cea mai buna dintre toate, mai ales ca a fost probata si de practica.
este uimitor pentru mine felul în care Celibidache se exprima.
Un stilist şi un retor desăvîrşit.
Absolut remarcabil.
Am citit fragmente de interviuri, am ascultat, am văzut repetiţiile la Bruckner. Absolut fenomenal. Engleză, Germană, Franceză? Un adevărat poliglot.
Oh… Celibidache ca dirijor????
Favoritul meu! Nu cred că am dirijor care să îl întreacă în topul meu personal. 🙂
Am ascultat acum cîteva zile Rapsodia Română în interpretarea lui.
Este fantastic.
Nu ma pricep eu prea bine la detaliile legate de cum ar trebui sau nu cantat, dar sincer imi place 🙂 😉
tocmai de asta scriu şi dau exemple, ca să învăţăm şi ce să nu ne placă… 🙂
uneori este greu, dar se poate.
este muncă grea să nu îţi MAI placă un lucru. mai vorbim despre asta
Bataie, nebataie de joc, dar tare mult mi-ar placea sa pot face ceva asemenator din chitara.
Don’t kill me! 🙂
Se poate… te învăţ eu 🙂 drept pedeapsă 🙂
problema cu acest tip este că îşi bate joc de piesă, de succesiunea de note.
Nu am nimic împotriva trnascripţiilor moderne, numai că această chestie este o oribilisimă traducere-trădare după ureche, şi o ureche slabă..
Am cunoscut urechişti geniali… dar asta este submediocru
sincera sa fiu imi place orice gen de muzica, atata timp cat este interpretata intr-un mod elegant si cu o atitudine pozitiva. Insa ce nu imi place este comentariul dv „Pentru asta îţi trebuie ochi oblici şi piele galbenă…”
Oare de ce mereu romanii trebuie sa fie mereu cei care fac discriminari? nu puteati oare sa spuneti doar ca sunteti surprins de felul in care piesa lui Bach este cantata doar la chiara??? de ce a trebuit sa scoateti in evidenta „ochii oblici si pielea galbena”???
Faptul ca sunt mai inteligenti sau mai inovatori de cat multi „albi” dar otraviti pe dinauntru, asta nu inseamna ca aveti dreptul sa va luati de culoare si de forma ochilor lor.
Mai sunteti si crestin, sincera sa fiu nu cred ca as vrea sa urmez exemplul unui asa crstin!
draga Ramona,
in primul rind bine ai venit,
1. nu cred ca ai inteles bine sensul comentariului meu, daca ai fi citit mai mult din postarile mele privitaore la muzica ai fi vazut ca ascult muzica foarte diversa.
2. acest fel de discriminare era una pozitiva… adica numai ei sint in stare sa faca asta…
mai citeste o data.
da, este bine sa nu urmezi exemplul cuiva de a fi crestin, niciunul nu reusim cum trebuie
uita-te doar la Isus