Vasile Ernu, Siberia, după porecla din grupul numit şi Comitetul Central, prieten din tinereţe, a terminat deja ultima lui carte.
Stă să apară. Coperta? Hmmmm!
Iată un fragment din carte trimis chiar de autor… un fragment care se referă la neoprotestanţi
Aş mai spune ceva. Unul dintre puţinele grupuri alternative, dependente şi autonome, un soi de „societate civilă” a perioadei comuniste sînt grupurile de „sectanţi” (toate acele grupuri neoprotestante sau alte grupuri religioase mai radicale). Alături de ei sînt şi speculanţii (bişniţarii). Despre aceştea ai scris deja. Însă pentru a înţelege cu adevărat natura sistemului comunist trebuie neapărat studiate grupurile de „sectanţi” pentru a vedea modul lor de a se sustrage puterii comuniste. Sînt singurii care au reuşit cu adevărat să devină o comunitate autonomă sustrăgîndu-se regimului. De fapt în societatea comunistă ei se confruntau cu o triplă formă de represiune. Mai întîi era represiunea puterii: din cauză că perceptele religioase după care se conduceau intrau deseori în conflict cu cele ideologice (neacceptarea nici unei forme de colaborări ideologice) apăreau un şir de probleme majore, ajungîndu-se deseori la arestări. A doua formă de represiune venea din partea comunităţii religioase majoritare: spaţiul URSS era unul majoritar ortodox. Deseori „sectanţii” erau consideraţi de către comunitatea ortodoxă mai periculoşi decît comuniştii. Comunitatea majoritară ortodoxă se raportează la grupurile de „sectanţi” ca faţă de un duşman şi un mare pericol pentru comunitate. În al treilea rînd, represiunea venea dinspre comunitatea laică, din sfera vieţii cotidiene obişnuite: comportamentul de tip puritan al „sectanţilor” intra într-o contradicţie dură atît cu etica diluată ortodoxă cît şi cu etica libertină laică. Un om care nu bea, nu fură şi nu participă la ritualurile laice cotidiene este privit în Rusia şi URSS ca un real pericol.
Această triplă formă de represiune era şi o formă de salvare a comunităţii. Comunitatea a înţeles foarte repede că trebuie să rupă orice formă de comunicare cu grupurile majoritare (Partidul Comunist, Biserica Ortodoxă şi comunitatea laică). Practic ei şi-au redus relaţiile cu aceste grupuri la minim, devenind un soi de enclavă autonomă. Au înţeles foarte corect că pentru a rămîne autonom, pentru a crea o „societate civilă” în acest gen de regim trebuie fie să schimbi codurile de comunicare cu regimul, să nu vorbeşti pe limba lui, căci odată intrat în limbajul puterii el te va distruge, fie să nu comunici deloc. Cu regimurile totalitare fie modifici limbajul de comunicare, vorbeşti într-o limbă pe care nu o înţelege sau îl împingi să vorbească într-un limbaj pe care nu-l posedă (vezi cazul speculanţilor), fie intri într-un raport de surdo-muţenie cu el.
„Sectanţii” au înţeles perfect acest lucru şi au fost singurii care au reuşit consecvent şi coerent să dezvolte această comunitate independentă. Dacă te uiţi atent să vezi cum îşi organizau viaţa, educaţia şi mica lor economie alternativă vei înţelege perfect că sistemul comunist de tip stalinist poate fi înfrînt şi cu alte arme decît cele ale disidenţei. Disidenţa a făcut greşala să intre în limbajul puterii devenind astfel parte şi părtaş la putere. „Sectanţii” nu au făcut o astfel de greşeală. Ei îşi trăiau viaţa ca şi cum comunismul nu ar fi existat. Reuşeau să reducă relaţia cu „Împărăţia Cezarului” la minim. Pentru asta apelau la o tehnică foarte eficientă. Se plasau în periferia societăţii. Existenţa lor, de la educaţie la muncă era plasată la periferie. De exemplu, oficial lucrau la stat, pentru a nu intra în conflict cu puterea, în joburi marginale dar care le ofereau mult timp liber (paznici, pompieri, mici meseriaşi), iar pe de altă parte aveau diverse meserii şi mici activităţi „private” care le aducea un venit substanţial (grădinari, tîmplari, instalatori, croitori, zidari etc.). Ideea lor de bază era simplă: ca să fii cît mai independent de „Cezar”, trebuie să te plasezi cît mai departe de centrele de putere, cît mai spre periferie, iar ca să nu te „întinezi” trebuie să nu vorbeşti limba „Cezarului” şi să „nu stai la masă cu el”. E o regulă de aur care poate fi folosită şi azi. Ar trebui să regîndim aceste grupuri marginale, în raportul lor cu regimul comunist.
Are dreptate Vasile?
Iată şi un fragment din prezentare
„Ultimii eretici ai Imperiului” spune – cu ironie, cinism si mult umor – povestea a doi eroi din doua lumi diferite: un batrîn terorist care a încercat să-l asasineze pe Stalin, devenit dizident, ce a scandalizat mai multe regimuri politice, şi un tînăr scriitor specialist în tehnici de fraudare a băncilor şi fost traficant de Biblii. Doi eroi din doua generaţii diferite, care îşi împărtăşesc idei, tehnici de luptă şi subsistenţă, secrete de decodare a diverselor limbaje, precum şi forme de rezistenţă şi virusare a unor mecanisme de control şi represiune. Doi eroi noncomformişti recomandă cititorilor cele mai ingenioase forme de „apărare civila”, indiferent dacă aceştia se află în Gulag sau pe Wall Street. Ce fel de arme, ce fel de substanţe şi ce fel de „vrăji” trebuie sa foloseşti în societăţi cu un nivel ridicat de poluare ideologica?
Marius Cruceru 
„Ideea lor de bază era simplă: ca să fii cît mai independent de „Cezar”, trebuie să te plasezi cît mai departe de centrele de putere, cît mai spre periferie, iar ca să nu te „întinezi” trebuie să nu vorbeşti limba „Cezarului” şi să „nu stai la masă cu el”. E o regulă de aur care poate fi folosită şi azi.”
Da, cel putin aici are sigur dreptate!
M-a cucerit! Suspend algoritmul in 10 pasi si cumpar cartea!
Eu o aştept cadou de la autor! 🙂
Măcar atît îmi este dator Siberia după atîţia ani… 😉
cand, si de unde se poate cumpara cartea?
Polirom, vezi http://www.polirom.ro, de luna viitoare.
Vasile are dreptate.
In US s-a incercat de care comunistii evrei care s-au refugiat din Germania in 1934 (Scoala de la Frnkfurt, sub influenta lui George Lukacs, Herbert Marcuse Gramsci etc) si au format „Scoala de la New York”, (Columbia University) sa raspindeasca aceleasi idei comunise in rindul Americanilor. S-au izbit insa de o rezistenta neasteptata. Clasa muncitoare mergea la biserica duminica si ce faceau ei in timpul saptaminii cu propaganda era anulat duminica de predica de la amvon.
Spiritul independent al americanilor nu a putut fi infrint drept care ei s-au orientat spre minoritati, negrii, femeile si miscarea feminista, homosexualii etc. Este o realitate incontestabila: Cu cit esti mai dependent de Isus Cristos cu atit esti mai independent de societate si de constringerile guvernelor.
Octi, aşa era… nu mai este aşa!
Pentru a fi corecti trebuie sa recunoastem ca Scoala de la Frankfurt nu este o scoala de factura comunista. Habermas este omunist? Fromm e comunist? Adorno, Marcuse – comunisti si ei? ‘Omul unidimensional’ al lui Marcuse ramane actuala in multe din ideile sale. Scrierile lui Fromm sunt de citit. Iar „Minima Moralia’ a lui Adorno este o capodopera (ca si ‘A avea sau a fi’ a lui Fromm).
Intre liberalismul de jungla si comunismul coelctivizarii mai exista si alte nuante.
Faptul ca propaganda stalinisto-ceausista ii publica si ii cita pe ‘frankfurtisti’ nu-i face comunisti.
Sa nu diabolizam Scoala de la Frankfurt.
Citeau muncitorii americani ‘Dialectica negativa’ a lui Adorno si ‘Frica de libertate’ a lui Fromm cam cum citim noi azi Tripitaka sau tratatele lui Nagarjuna…
Cu Georg Lukacs este o alta poveste, el a avut putin de-a face cu Frankfurt si doar la inceput. La fel si cu Gramsci. Cu toate ca nici ei nu pot fi pusi in aceeasi oala cu stalinistii (Lukacs a avut de suferit chiar de la tovarasii lui). Gramsci a fost un idealist care daca traia in Rusia sovietica murea in puscariile staliniste. Asa, a putrezit in o inchisorile mussoliniste.
Cred ca e bine sa ne dezobisnuim de catalogarile in alb si negru. Nu oricine nu e este adept al liberalismului economic este si comunist.
Si apoi, cand vezi „la lucru” exponenti ai „capitalismului” ca Becali s.a., iti dai seama ca Adorono&Comp au in unele privinte dreptate. Imi pare rau ca trebuie s-o spun: unii patroni, prin comportamentul lor, ne duc cu gandul la analizele din ‘Capitalul’ lui Marx… Ce nu a priceput absolut deloc Marx este… natura umana. Raspunsul il avea in Scripturi.
Sunt de acord cu faptul ca mesajul crestin ne deparaziteaza de orice ideologie (cu o adaugire: nu numai de comunism!).
Eu totusi ramin la parerea ca Scoala de la Frankfurt si mai tirziu de la New York era diabolica.
Incercind sa-l scuzi pe Marx ca nu a inteles natura umana este ca si cum l-ai scuza pa Lucifer ca n-a inteles „natura” lui Dumnezeu.
Si ca exemplu dau citeva versuri scrise de Marx in drama “Oulanem”. Wurmbrand a scris chiar o carte despre scrierile indemonizate ale lui Marx.
Hah! Tortured on the burning wheel,
I must happily dance in the circle of eternity:
If there would be anything beyond it,
I’d jump into it, even if I had to destroy the world for it.
Ha, Tortutat in roata ce arde
Trebuie sa dansez fericit in cercul eternitatii
Daca ar fi ceva in spatele lui
As sari in el chiar daca ar fi sa distrug lumea pentru asta.
Nu v-am inteles fraza: „Incercind sa-l scuzi pe Marx ca nu a inteles natura umana este ca si cum l-ai scuza pa Lucifer ca n-a inteles “natura” lui Dumnezeu.” Asta imi demonstreaza inca o data ca trebuie sa evit discutiile (nemediate) cu iz politico-evanghelic.
Eu nu am incercat sa-l scuz pe Marx de nimic. Am vorbit despre Capitalul (pe care, l-am mai si citit candva).
Va rog, nu mai criticati/interpretati in maniera lui Ignatio de Loyola atata vreme cat nu ati parcurs macar o pagina din aceasta carte!
despre citatul dvs. reprodus cu „manie proletara”…
Nu stiam ca versurile dintr-o drama trebuie puse neparat in gura autorului. Sa inteleg de aici ca replicile lui Mefisto din Faust denota satanismul lui Goethe? Cred ca ar trebui sa avem cateva reguli elementare inainte de a face o hermeneutica.
Poate nu stiati, dar Marx a scris candva si VERSURI CRESTINE!
De asemenea, nu stiam ca RW, un mare crestin luptator, era si specialist in Marx… Cartea lui desprer Marx nu inlocuieste analizele stiintifice despre Marx. In plus, discutia era despre Scoala de la Frankfurt.
Raman si eu la parerea ca unele aprecieri de genul „scoala de la Frankfurt era diabolica” seamana cu clasica barfa ieftina de dupa predica…
Ardem pe rug carti si trimitem in iad ganditori si scoli fara sa le fi citit o pagina din operele fundamentale si fluturand in vant, ca pe o carticica rosie, o carte devotionala, scrisa cu alt scop…
Se pare ca trebuie sa aleg cu grija subiectele.
Ce se poate discuta cu prietenii neevanghelici (fara trimiteri la cazanele cu smoala), nu se poate discuta cu unii frati…
Nu mai puneti dvs. eticheta de diabolic pe Adorno, Habermas si ceilalti cata vreme nu stiti mai nimic despre ei.
Adrian,
Te felicit pentru rabdarea de care ai dat dovada citind capitalul lui Marx. Sper ca nu te-a influentat prea mult.
Wurbrand putem spune ca era un specialist in Marx din moment ce i-a citit toata „opera”, a fost si el marxist si le cunostea ideologia mai bine decit mine si poate tot asa bine ca si tine. Pe linga aceasta el mai era si un specialist la oameni. Eu inclin sa-l cred pe el decit analizele stiintifice ale filozofilor de stinga. Asta m-a scutit si de citirea „operei” lui Marx.
Ma rogi sa nu mai critic in stilul Loyola. Am luat nota de rugamintea ta dar o sa te dezamagesc. Traiesc intr-o tara libera iar libertatea de opinie inca este garantata. Spun inca pentru ca nu se stie nici aici cit o sa mai dureze.
Sa auzim de bine.
Cum spuneti dvs.
Apreciez tonul colegial, se pare ca discutiilor serioase dvs. le preferati colocvialitatea de la o bere.
RW a citit de mai multe ori si Biblia. Asta va scuteste pe dvs. de a o mai citi. Mergeti pe mana dansului, nu pe alte interpretari teologice, cunoastea foarte bine si Biblia, si oamenii. De asemenea, RW l-a citit si pe Shakespeare. Ati scapat si de corvoada asta!
Se pare ca ati facut din RW cam ce au facut comunistii din Marx, il folositi pentru orice argument… Un fel de Tutea evanghelic…
Presupun ca sunteti la varsta cand aveti mai mult convingeri „nezdruncinate” decat cunostinte si lecturi temeinice. Imi cer scuze daca gresesc.
V-am rugat sa renuntati la ‘pasele’ a la Loyola pentru ca nu cred ca invocarea democratiei justifica diabolizarile ad-hoc. Libertatea nu exclude bunul simt hermeneutic.
Despre influenta lui Marx, multumesc pentru grija pe care mi-o purtati. Tupeul atotstiutor care pune sentinte irevocabile nu inlocuieste si obligatia de a asculta si cealalta parte. ‘Vanatorii de vrajitoare’ ca dvs. il fac simpatic pe Marx.
Traiti intr-adevar intr-o lume libera. Numai ca reflexul medieval de a diaboliza grupari intregi de oameni o fac mai putin libera. Pareri ca ale dvs. sufoca, nu perpetueaza libertatea.
In privinta ‘colegialitatii’ dvs. va recomand un articol al lui Andrei Plesu despre tutuiala: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=149&cmd=articol&id=4457
Evident, suntei liber sa nu-l cititi si sa mergeti pe mana dvs. mai departe (pentru ca RW nu a scris si despre asta).
Da, sa mai auzim si de bine.
M-ati convins ca e timpul sa iau o pauza…
Intentia mea nu a fost sa irit pe nimeni. Ce am vrut sa scot in evidenta a fost faptul ca dependenta de Isus creaza independenta de guverne si programele guvernamentale. Am observat insa ca de fiecare data cind se aduc critici ideilor „progresiste, socialiste, comuniste” cineva se irita si se grabeste sa le apere in numele libertatii de circulatie a ideilor. Nu ar fi nimic rau in asta atit numai ca in numele acestor „idei” au murit si probabil ca vor mai muri milioane de oameni.
Si in numele „crestinismului” au fost omorati oameni (ex.: anabaptistii inecati si arsi de protestantii „clasici”). Crimele „in numele Domnului” nu sunt rare in istorie. Vedeti, argumentul dvs. poate fi folosit si de partea adversa. O sa spuneti ca aia nu erau crestini, exact asa cum stangistii fanatici spun ca Stalin nu era… comunist adevarat (va aduceti aminte celebra fraza a lui Iliescu cu „au intinat valorile…”). Si asa mai departe…
Discutia este nesfarsita. Nu ideile omoara, ci oamenii care se revendica de la anumite idei (de obicei, doar pretexte sub care se ascunde o natura pacatoasa, aceeasi indiferent daca esti de stanga sau de dreapta).
Observatia dvs. este corecta, dar „iritati” apar si daca indraznesti (avand, sa spunem, in minte prieteni batjocoriti de patroni crestini „liberali”) sa-ti exprimi, fie si conjunctural, dubii in privinta universalitatii „bunastarii” capitaliste.
Nu vreau sa ne „contram” la infinit, chiar imi place acest spatiu virtual (singurul la care particip).
Asa ca propun sa facem PACE (la propriu) si va invit la un ceai/cafea de „impacare” cand treceti ptin Ploiesti. 🙂
Imi cer scuze pentru tonul magisterial si, intr-adevar, iritat. Iritareaface parte din stress-ul capitalismului autohton… Judecatile noastre sunt inevitabil influentate si de contextul de zi cu zi.
Pe de alta parte, daca am fi mereu de acord ar deveni monoton.
Adrian, uneori iritarea poate fi un semnalment al înfometării de adevăr, un fel de hipoglicemie în urma lipsei de autenticitate.
PE mine nu mă deranjează iritările bune…. numai să nu apună soarele peste ele.
Iarna terbuie să fim şi mai rapizi la împăcări, apune soarele mult mai devreme. 🙂
mai adaug doar atat: aceeasi iritare o simt si atunci cand, dinspre „stanga” sunt diabolizati ganditori ca Stuart Mill, Lordul Acton, Keynes s.a.
Pot spune ca imi face o placere deosebita dialogul cu Adrian. Intotdeauna ma bucur sa discut cu oameni inteligenti si cititi chiar daca nu agreez cu ei. Imi cer scuze pentru tutuiala. Ne-am invatat rau pe aici. Sintem la per tu cu toata lumea si uitam de reguli elementare de politete. Imi cer scuze si pentru inversunarea mea impotriva comunismului dar va asigur ca…. n-o sa-mi treaca. Daca nu era el nu plecam din tara. Dar, cum spunea si dentistul meu (tot roman si el) despre situatia de aici: A doua oara nu mai fugim de comunism, acum a venit timpul sa ne impotrivim cu tot ce avem in arsenal.
La rindul meu extind invitatia si va invit la un pahar de vorba cind treceti prin Boca Raton, FL.
Multumesc si lui Marius pentru acest blog excelent.
Aceiasi invitatie e valabila si pentru el.
Sa auzim numai de bine.
vin, mai ales daca este Florida şi mai ales dacă este în ianuarie – februarie 🙂
Asa cum mi-am inchipuit, „umblam in pantofi (=contexte) diferite”.
Chestia cu tutuiala a fost o „paguba colaterala” a iritarii mele si un reflex de arici, pentru care imi cer scuze inca o data (si pentru unele hiperaciditati demne de a fi sacrificate pentru o cauza mai buna decat Scoala de la Frankfurt si barbosul Marx – ce am vrut sa subliniez tine mai mult de principii decat de valabilitatea unor teorii politico-economice). Recunosc ca pun adesea prea mult patos in discutii.
Poate ne intalnim, candva, toti la un ceai… in Ploiesti. Probabilitatea este mai mare in acest caz decat in varianta sa ajung eu in SUA.
Si eu ma bucur pentru acest blog, ca de o noua prietenie. Discutia cu domnul Octi (si altele) a fost un prilej excelent de a invata si de a ma autoevalua.
mai sigur..poate… va veti intalni pe o banca din smarald,pe o alee luminoasa plina de cantecele pasarelelor…
la o cana de vin de struguri din Vita nemuritoare . 🙂
…si unde MC ne va canta din lauta si harfa. 🙂
plus caval!!!! 🙂
Pingback: Recomandare: Vasile Ernu « Adrian C. Leahu
Am terminat azi cartea domnului Vasile Ernu.
A fost o lectura pe cat de placuta, pe atat de instructiva.
Felicitari autorului!
Recomand cartea cu entuziasm tuturor cititorilor acestui blog, fie ei de stanga sau de dreapta!