Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Este cel putin trist ca avem atit de multe conferinte „de cultura” si atit de putine conferinte prin care sa punem accent pe partea practica a misiunii la care ne cheama Dumnezeu. Am avut ocazia sa-l aud vorbind odata pe domnul Badilita (trist ca nici macar nu pot fi sigur ca ii frate cu mine sau ii?) dar prelegerea dansului efectiv m-a lasat rece!!!
EDITAT
Draga Andrei, dragule, oh, cîte conferinţe de misiune am făcut şi la şcoală şi la comunitate!!! În anii din urmă am făcut cel puţin două conferinţe de misiune pe semestru, plus călătorii misionare. Eşti interesat. Ia legătura cu mine! Unde vrei, în munţi, la Deltă, în Ukraina, REpublica Moldova, Bulgaria de Crăciun, Albania de Paşti?
Misiunea nu începe şi nu se termina cu conferinţe.
Şi eu l-am ascultat de lmai multe ori pe dr. Bădiliţă. Este adevărat că nu predică. Discursul lui are o cu totul altă natură şi trebuie să te preocupe lucrurile din acel domeniu.
Dacă cineva conferenţiază despre metale grele şi despre radiaţi şi vorbeşte numai în ecuaţii matematice … s-ar putea ca şi eu să fiu la fel de rece, dar… ştiu că şi acela este parte tot din adevărul lui Dumnezeu, de aceea am respect.
Nu tot ceea nu îţi place ţie, dragă Andrei, este fals sau rece.
„You are right in your own world, but the world is bigger than that”… spunea adesea Colin Gunton. Eu l-am auzit o singură dată.
cu drag,
O conferinta nu este o predica de la amvon. Daca ramanem „reci” la unele mesaje este si pentru ca avem impresia ca ceea ce ni se spune in timpul unei conferinte trebuie musai sa ne emotioneze, sa ne faca sa tresarim, sa ne „trezeasca”. Uneori este de ajuns sa scoatem carnetelele si sa luam notite. 🙂
Nu am auzit pe nimeni care sa fie emotionat de teorema lui Pitagora. Adevarul este uneori „rece”. Probabil ca si daca ar veni un laureat Nobel, tot „reci” ni s-ar parea. Sunt oameni care au predici bune si oameni de la care poti sa inveti carte. Rareori aceste doua componente se regasec intr-un singur om (am un exemplu in minte dar ma abtin ca sa nu fiu acuzat de idolatrie pe fata ;-)).
Cand vine cineva de talia lui Cristian Badilita ar trebui sa fim bucurosi ca il putem asculta. Sa ciulim urechile si sa luam notite pe genunchi! Eu asa as face… Pacat ca nu pot veni la Oradea. 😦
Ca sa-l asculti si sa inveti carte de la Cristian Badilita merita si un drum pe jos.
Nadajduiesc ca primiti si „outsideri”.
Sper sa ajung si eu…
ba da, sigur, cu drag!