Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Extraordinar!!!!
Incredibil!!!
Imi aduc acum aminte de un articol al profesorului Purica, in care dansul arata ca exista o analogie intre muzica lui Bach si miscarea browniana (care, atentie, nu este haotica, asa cum am invatat noi in generala). Cu alte cuvinte muzica lui Bach ar rezona cu ritmurile noastre interne (in fiecare celula din corpul nostru are loc miscare browniana). Daca transformam densitatea spectrala si autocorelarea specifice miscarii browniene in intensitate si durata obtinem ceva echivalent cu o partitura muzicala (fara masuri, se intelege). Mai multi cercetatori sunt de parere ca ceea ce reiese din transformarea in muzica a miscarii browniene seamana cumva cu Bach (evident, nimeni nu vrea sa le echivaleze, e vorba doar de analogii, geniul ramane geniu).
Functia de autocorelare in cazul miscarii browniene nu este nula (asa cum se intampla cu zgomotul alb). Pozitiile in timp ale particulelor sunt corelate intre ele, ca si cum particula ar „retine” pozitia unde a fost inainte. Aceasta autocorelatie este caracterisitica si muzicii lui Bach.
Poate ca Bach a descoperit „cantecul” cu care vibreaza viata…
GS, daca esti pe aici, am pe undeva un exemplu de „partitura” browniana. Ce-ar fi sa o reproduci la chitara, sa vedem ce iese?
Foarte interesant ce spui tu. Nu m-am gîndit niciodată la asta. Am studiat puţin rezonanţa, dar numai la nivel fizic, al mecanicii newtoniene. Atît.
Cum se pot face transformările de care spui?
Ce tehnologie trebuie folosită?
Mă interesează foarte mult aspectele pe care le descrii mai sus.
Părerea mea este că Dumnezeu a pus o muzică în natură, pe care vafi trebuit să o fi ascultat,d ar am acoperit-o cu zgomot. Şi din cauza asta murim mai devreme..
Este o vibraţie a pădurii, a firului de iarbă,
uneori merg la Călăţea şi asta ascult.
Nu înţeleg personajul care se duce la iarbă verde ca să îşi pună maneaua la maşină şi să asculte muzichia dată tare peste frunzele copacilor.
Ati prins perfect ideea!
Se pare ca Universul este plin de muzica, la propriu.
Teoria stringurilor (o chestie extrem de serioasa in fizica zilelor noastre) chiar postuleaza ca fundament al Realitatii niste obiecte unidimensionale numite stringuri/corzi, care au lungime dar nu si grosime. Vibratia cu anumite frecvente a acestor „corzi” genereaza particulele din care este compusa lumea (vulgarizez putin, dar ideea de baza aceasta este). Intr-un anumit fel, Creatia canta. 🙂
In privinta muzicii browniene e vorba de nitica matematica (nu foarte grea). Ma tot gandesc sa scriu un programel care sa faca automat transformarile. Numai ca este nevoie totusi de un grafic brownian (pentru a prelua date REALE) – de exemplu, un microscop, o picatura de apa, un graunte de polen si un aparat de inregistrat. Astea-s mai greu de procurat.
Astfel de grafice au fost obtinute insa deja de cercetatori care au avut aceste conditii.
Cum v-am spus deja, am o astfel de partitura (destul de scurta si fara masuri). Daca va intereseaza, o scanez si v-o trimit.
S-a demonstrat deja ca graficele browniene au structura fractala. Mutatis mutandis, structurile fractale pot fi gasite si in multe lucrari ale lui Bach. Fascinant!
Adrian, aşa mi se pare şi mie, dar eu am testat asta empiric.
Am un teren undeva înspre munţi, un teren pe care mă retrag din cînd în cînd î singurătate. Jumătate din teren este pădure, jumătate este păşune. Am simţit acea vibraţie de care vorbeşti… pe luncile mai lungi, pe văile mai scurte, exact ca la corzile de la chitară şi cel mai frumos cîntec, ca de orgă barocă, a fost în Grand CAnyon.
grand Canyon are o muzică a lui, nu o poate reproduce nimic, trebuie să te duci acolo. Merită toţi banii.
Nu putem modela matematic aceste mişcări, Adrian, mişcări pe care le-ai cuprinde numai prin aparate specifice?
Aş vrea să văd partitura de care vorbeşti.
Mulţumesc încă o dată de contribuţia ta foarte productivă şi gîndurile seminale.
Teoria haosului, a fractalilor, teoria sistemelor disipative, sinergetica, teoria catastrofelor, teoria sistemelor dinamice in general exact asta incearca sa faca: sa gaseasca acele elemente care descriu cel mai bine lumea REALA (forma norilor, curgerea unei ape, caderea unei frunze…). Matematica „clasica” se „impotomoleste” aici. Se pare ca lumea nu este construita dupa tipare euclidiene. Fractalii, de exemplu, modeleaza foarte multe fenomene din lumea vie si nevie.
Editura Nemira a scos mai demult o carte exceptionala (nu este numai parerea mea): „Inventarea formelor” de Alain Boutot, tradusa excelent de domnul Florin Munteanu (unul dintre specialistii romani de top ai stiintei complexitatii, pe care am avut onoarea sa-l cunosc). Cartea asta va va delecta ca un roman de aventuri din copilarie! Tot la Nemira a aparut si cartea „clasica” despre fractali a lui Benoit Mandelbrot (tradusa tot de domnul Munteanu).
Va trimit prin email partitura. Sunt foarte curios sa aud parerea cuiva care stie muzica.
Am uitat sa va spun… Am cumparat acum doi ani din Anglia un cd cu tot felul de mici softuri utilitare si am descoperit recent pe el si un generator de muzica fractala. Acum invat cum se foloseste. Este foarte interesant.
foarte interesant, spune-ne ce descoperi!
Adi nu stiu ce sa zic de miscarea browniana si Bach. eu nu cred ca au „asemanari” sau o analogie merge, pe de alta parte tot ce e arta se aseamana! eu vad o „partitura” browniana asemeni celor freeform jazz (ornette coleman, John Coltrane, eric dolphy etc). Bach nu se potriveste, avea un sistem dupa care compunea si in definitiv improviza, compozitia lui este de fapt o improvizatie complexa pe anumite device- uri.
exemplele de mai sus imi re-confirma ca si peste 1000 de ani daca mai exista pamantul misterul Bach nu o sa fie dezlegat.
Ps. mi am adus aminte ca exista un fel de freeform brownian si in chitara clasica, Leo Brouwer, cel mai apreciat compozitor de chitara clasica al sec XX. Partiturile lui Brouwer „ignora” de multe ori masura si cateodata si notele!!! dau un link cu o piesa celebra interpretata de JOaquin Clerch.
Nu ai prins ideea, eu vorbeam de miscarea browniana reala transpusa, prin functii matematice, intr-o partitura, nu de stiluri de muzica.
O sa-ti arat partitura obtinuta cu ajutorul densitatii spectrale si a autocorelarii dint-o miscare browniana reala.
vreau şi eu! 🙂
Excelent, mulţumesc, GS.
Aşa cum spui.
Spune-mi! În rai sînt oameni graşi? Dacă da, atunci m-am liniştit. Ne vom întîlni cu Bach acolo şi ne explică şi nouă ce i-a explicat Dumenzeu lui în ultimii sute de ani despre ce primise el pe pămînt…
Multumim tuturor celor care ne daruiesc lucruri atat de frumoase!
Parca Ortega y Gasset spune in „Meditatii despre Don Quijote” ca marinarii din Mediterana au descoperit o unica metoda de a alunga magia cantecului sirenelor: aceea de a canta cantecul sirenelor invers.
In cazul lui Bach, no chance!
„Magia” nu dispare!
În Clavecinul bine temperat mi se pare că Bach reia de nu ştiu cîte ori o temă pe care o cîntă din nou şi din nou, este, de fapt … o şcoală.
Am cumparat azi, din libraria Humanitas, o carte al carei subiect cred ca va intereseaza: „Muzicofilia – Povestiri despre muzica si creier” de Oliver Sacks (cel care a scris si „Omul care isi confunda sotia cu o palarie”). Subiectul este fascinant. Reproduc un citat din prezentarea cartii: „Pentru Oliver Sacks, omul este o fiinta muzicala prin excelenta… In creierul uman, zona implicata in tot ce tine de muzica – de la compozitie si interpretare pana la auditie si miscare ritmica – e mai intinsa decat zona raspunzatoare de limbaj.”
Sunt curios sa aflu parerea dvs. despre aceasta carte.
Ufff, m-ai lovit, da, mă interesează. Am să las garda jos şi am să bag mîna în portofel.
Azi am cîntat cu NEriah la capelă la lăută şi harfa. A fost un moment istoric pentru noi ca familie şi pentru capela studenţească. Prima dată… reîntîlnindu-se lăuta şi harfa, această pereche care se regăseşte de atîtea ori în scripturi.
Editura?
Mulţţumesc mult pentru această sesizare!!
Editura Humanitas, pret 38 RON, 384 pagini. Cam scumpa (am incercat sa aplic algoritmul in 10 pasi dar dupa ce am citit vreo 4 pagini in librarie am uitat de el :-))…
Subiectul este extrem de provocator.
Cand o sa avem si noi o inregistrare de lauta+harfa made in Cruceru family?
In „Arta fugii” (nu „Clavecinul bine temperat”) Bach reia aceeasi tema si o intoarce pe toate partile, in fuga directa si fuga inversa. Este apogeul artei polifonice bachiene.
Oliver Sacks are si pe youtube niste prezentari interesante …
S-a demonstrat stiintific ca amuzia (boala de a nu intelege muzica in calitatea sa de limbaj cu sintaxa si semantica) afecteaza aceleasi portiuni ale creierului ca afazia si inca … cateva in plus. 🙂 Poti fi asadar afazic si sa iti pastrezi totusi abilitatea de a pricepe limbajul muzicii. F. interesant in sensul asta linkul de mai jos, „Music and mind”, prezentat la The Neurosciences Institute
inca o data multumiri!!!!
Excelent documentar!!!
P. S. Filmul „Awakenings” a fost inspirat de experimentele lui Oliver Sacks (e neurolog). Aici o prezentare mai larga despre cum practica muzicoterapia:
Acum îi citesc cartea, Madalina, mulţumim pentru sesizare.
Si eu multumesc pt linkul despre „Canonul crabului”, f. fain, am sa-l folosesc la masterat, am un curs despre arta polifonica a lui Bach. Apropo de bunatate si rautate – un elev de-al lui Bach, i-a spus odata „Maestre, dupa ce va ascult pe dvs. cantand la orga simt ca ma ridic pentru totdeauna deasupra rautatii”. 🙂
sper să fie de folos.
Despre BAch, se spune că era foarte nervos sau uşor enervabil. Oare este adevărat?
Pingback: Universul şi sunetul brownian. Cum îşi cântă Pământul, Jupiter şi Saturn partiturile separat | Beni Cruceru
Un articol excelent AICI
Dă clic pentru a accesa Ledbetter%20UB6.pdf
http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=784:perspective-spaiale-in-gandirea-muzical-un-model-planetar&catid=188:muzicologie&Itemid=2