Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Nu ma leg direct de acest muzician dar…nu credeti ca sunt multi care cinta asa zisa muzica crestina care pur si simplu au ratat-o pe plan profesionist si acuma si-au pus un nume crestin si deodata au access la o noua parte din market?
Greseala pe undeva este si a crestinilor care imediat sar si cumpara sau suporta un grup/muzician asa zis crestin, fara sa investigheze prea mult cum a ajuns acel performant la punctul acela.
Asa cum spuneati intr-o discutie pe care am vazut-o video – nu exista muzica crestina ci muzica cintata de oameni care intr-adevar sunt crestini.
Ma doare capul (serios) cind vad muzicieni de exemplu de la „American Idol” (care daca intr-adevar ar fi crestini nici nu ar avea de-a face cu acel concurs) care se pun sa cinte cite o piesa crestina si acuma toti evenghelicii ca oile dupa ei sa-i sprijine…
Cristi S. nu cred că este cazul lui Parkening.
şi tu de ce te uiţi la American Idol? 🙂
haha…nu ma uit eu la American Idol – am lucruri mult mai folositoare de facut
dar, de exemplu statii de radio locale care se numesc crestine mai baga citeodata muzica ‘crestina’ cintata de interpreti de la acel show sau din alte parti…si se stie bine cit de ‘crestini’ sunt unii interpreti
Am glumit, Cristi S..
Christopher Parkening elevul lui Segovia, unul din acei elevi care l au urmat pe segovia pana si in greseli. cu toate astea parkening este foarte respectat pentru contributia adusa chitarei. nu are o tehnica deosebita insa ii place sa cante piese cu caracter crestin in mod deosebit!
Sigur, este un tehnician bun, GS, cîntă CORECT! dacă admitem cuvîntul… Corect, nu spectaculos, ca Bream, doar corect.
Cuminte! Ca la şcoală.
Astfel de oamneni sînt buni pedagogi.
da canta corect, nu asta e problema lui ci scoala lui segovia. williams si russel s au departat si au reusit mai mult – grade diferite. parkening canta si acum pe ramirez, pentru ca asa canta si maestrul…
Ps. legat de american idol, am urmarit pe tube (din intamplare) si au fost cateva voci foarte frumoase la auditii.
După cum ştim cu toţii, Ramirez este depăşit deja. O foarte bună chitară de studiu, dar cam atît. Chitările de concert sînt cu totul altceva.
poate de la Segovia i se trage… sau ramirezul e de vina?
pe de alta parte in Jubilation de York e dinamic si exuberant si poate pe un dumitriu ar suna mai dramatic
despre influente pietiste in muzica cantata de evanghelici nu zic nimic 🙂 (nu ca ar fi ceva rau neaparat)
Nu cred, este vorba de sînge, Marcel, sîngele, genetica. La unii este la alţii nu este. Ai văzut-o pe Isbin? Este femeie, dar este evreică. La fel chinezoaicele. Sîngele.
Parkening are prea multă „civilizaţie” în vene, prea s-a stins pasiunea şi flacăra în el…
Este o domesticeală care nu ajută deloc la interpretare l…. aia nu este civilizaţie, este numai un fel de domesticeală, este la fel ca la curcanii sălbatici din Brazilia, vînaţi cu arcurile şi arbaletele, comparaţi cu curcile de curte de la noi, fugărite prin curte după ce le-am îmbătat cu spirt…
Creştinismul şi-a pierdut ascuţişul, vorba lui Tozer, virtutea, în sensul etimologic al cuvîntului, este prea efeminat, prea dulce, prea moale, prea rotunjit la burtă şi pe coapse… e prea de găină şi prea puţin de vultur. cam asta sesizam eu.
john williams bwv 1600, preludiu, pt. o scurta comparatie http://www.youtube.com/watch?v=oPfZVflJdp0
Alt tehnician foarte bun, care cîntă bine unele lucruri, dar literatura sudamericană o devastează…
Mai ţii minte ce ne recomandase Tudor Anghelescu? Cum se numea acel chitarist? Nu m-am uitat încă pe înregistrările făcute?
da cu piesele sudamericane mai are de invatat. chitaristul pe care l recomanda Tudor Anghelescu se numeste juanjo dominguez, mai jos un tube cu el
Mulţumesc!
Pingback: Andrieş « Marius Cruceru