Artă

Publicat pe 14 iulie 2009 de Marius David

Bienala de la Veneţia are cîteva lucrări de artă foarte interesante. În dreptul unora poţi asista chiar la procesul de creaţie. Celebra Yoko Ono face şi ea artă întinzîndu-se pe lîngă un scaun! Simulează şi imaginează faptul artistic că este „lemn”! În materie de artă… de acord. Şi răposatul ei soţ era în parte de acord. Mai mult, Paul şi ceilalţi s-au certat dur cu John cu pornire de la calităţile artistice ale lui Yoko (care înseamnă lateral în japoneză, din cîte ştiu, de aceea poate fi şi „paralel”).

Iată un prim exemplu de artă „in the making”

Michelangelo Pistoletto breaks mirrors for the creation Twentytwo less two on vernissage Biennale in Venice Photo Alberto Pellaschiar

Mai multe AICI.

Am pus o postare zilele trecute despre BUN GUST.

Oare bienala de la Veneţia nu este de bun gust?

PS. Artistul, în accepţiunea tradiţională trebuie să construiască ceva, să adauge lumii, nu să distrugă, să sustragă, să piardă şi să rupă, artistul este cel care  ar trebui să speculeze frumuseţea lumii, dacă nu poate să îi adauge, să improvizeze cu variaţiuni pe temă, dacă nu poate crea nimic nou sub soare. Un cadavru plutind într-o piscină devine artă şi motiv de meditaţie în acelaşi context în care spartul oglinzilor cu ciocanul este un act creator.

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 Responses to Artă

  1. Avatarul lui Rasvan Cristian Stoica rasvancristian spune:
    14 iulie 2009 la 10:11 am

    Marius, ai dreptate, inclusiv cu Yoko.

    Lenon, după ce a făcut afirmaţia că, din moment ce e mai cunoscut decît Isus Cristos, e mai important decît El, şi-a meritat-o din plin- nu moartea, ci nevasta. Pentru că primul act de distrugere „artistică” a lui Yoko au fost Beatles-i, eu aşa cred.

    Arta urmează „la pas” angoasele, trăirile sufletului unei generaţii. Prima parte a Trilogiei lui Schaeffer defineşte exemplar această artă aflată sub linia disperării.

    Bienala de la Veneţia, ca şi alte expoziţii de artă contemporană nu fac decît să arate că omul s-a adîncit în acea criză despre care vorbeau Schaeffer şi alţi.

    Omul care sparge oglinda veneţiană nu este original, continuă, ca şi Yoko, un curent mai vechi- vorbesc despre Happening-. Cadavrul din bazin, la fel. Priveşte însă feţele tîmpe ale majorităţii celor care privesc lucrările: stupoarea lor imbecilă, extazul nerăbdător, în aşteptarea climaxului- spargerea oglinzii, în ilustraţia ta-, ele fac parte integrantă din tablou, aşa cu rama unei pînze desăvîrşeşte opera. În sensul ăsta, „maimuţoiul” care sparge oglinda e genial.

    În fotografiile de la Bienală există şi un artist pe nume Thomas Schutte- poza 7-: nu e „simpatică”? nu crezi că seamănă cu politicienii lumii, cînd se adună la G8? 🙂 . Nu recomand alte opere ale lui Schutte, că iese scandal „la comunitate”… 🙂

    Postarea ta îmi aminteşte de expoziţiile organizate de ICR-ul lui Patapievici, în toamna trecută: nimeni nu pricepea nimic nici acolo, dar se înghesuiau să vadă, să promoveze.

    Arta ca scandal nu e nouă, de la impresionişti încoace tot aşa a fost, atîta doar că acum există o disoluţie tot mai accentuată a formelor, paralelă cu mişcarea browniană a tuturor „adevărurilor” posibile.

    Relativizarea conceptelor de bine şi rău, frumos şi urît, adevăr şi minciună- ce te aşteptai să ofere, plastic vorbind?

    În artă, normele au fost sparte demult, iar reacţia în faţa imaginilor noi nu trebuie să fie de mînie proletară, nici de amuzament. Pentru că acolo suntem „noi”… Îmi pare rău că nu am bani şi timp să mă duc la Veneţia să văd Bienala, pentru că ar fi fost un prilej de meditaţie fără vorbe mari şi ochi daţi peste cap. 🙂

    Răspunde
    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:
      14 iulie 2009 la 2:49 pm

      Draga Rasvan, poţi să faci ce vrei cu banii tăi, poţi să mergi şi la Veneţia, mie mi-ajunge lecţia de aici.
      Tocmai de asta fac trimitere la aceasta artă, pemine mă ajută să văd care sînt frămîntările unei generaţii.
      Una dintre operele lui Schutte cred că este făcută din sîngele lui, sper să confund.

      Eu n-aş sta aşa de relaxat… arta ca autoportret, dacă reuşesc să descurajez măcar pe unul singur cum că aceste lucruri le poate face oricine are o idee, (oh şi cîte idei n-am … aş fi cu succes un mare artist contemporan… vouă 🙂 ), o idee trăznită este artist şi orice bocanc rupt cu sticlă pisată pe bont este capodoperă ….

      Răspunde
  2. Avatarul lui Rasvan Cristian Stoica rasvancristian spune:
    14 iulie 2009 la 11:02 am

    Mai e ceva, zic eu: este oare întîmplător că o astfel de artă e contemporană cu manifestări tot mai zgomotoase, cu mulţimi tot mai isterizate în căutarea lui Dumnezeu acolo unde el nu poate fi găsit? Pelerinajele pe la tot felul de moaşte, pe la icoane făcătoare de minuni şi izvoare tămăduitoare de toate bolile, trupeşti şi sufleteşti?

    Omul vrea să fie acolo, să aibă o experienţă mistică, care nu se poate povesti decît între cei care au fost acolo. Fiecare „a simţit ceva”, „i s-a arătat” sau „i-a vorbit” numai lui divinitatea- cuvîntul divinitate apare tot mai des folosit în masmedia, nu ştiu dacă aţi observat-.

    Multe din expoziţiile de artă contemporană sunt considerate „întîmplări artistice”, oamenii vin acolo „să simtă ceva”. De aici, valul tot mai mare de şarlatani care răspund nevoii vulgului. Moşulică ăla care spărgea oglinda era un preot al noii arte, el executa un act divinatoriu, iar oglinda era altarul pe care el sacrifica momentul. Iar fraierii ce spun: „Mă, am fost acolo! Nu se poate descrie ce-am simţit, dar parcă m-a furnicat la inimă! Artă mare, mon cher!”

    Oamenii caută senzaţii unice, iar arta asta, ai să rîzi, dar e mai religioasă decît sunt piramidele, pentru că presupune o experienţă mistică atît din partea privitorului, cît şi a „artistului”. Religia asta se cheamă artă, iar noţiunea de „bun gust” este un termen laic, care nu are ce să caute în „biserica” numită expoziţie.

    Răspunde
    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:
      14 iulie 2009 la 2:50 pm

      da, interesant ce spui despre PREZENŢA ACOLO, ei asta este un motiv de meditaţie.
      Să te afli cu trupul acolo, cînd se întîmplă actul artistic…
      Căutarea senzaţiilor, decapitarea în direct, pe scenă…

      Răspunde
  3. Avatarul lui Vaisamar Vaisamar spune:
    14 iulie 2009 la 3:38 pm

    Aproape că mi-aţi inspirat titlul unei postări: Yoko’s Yucky Art. Nu mă surprinde atât faptul că madama e „lemn” în materie de artă, ci că îşi mai găseşte atâtea mii de admiratori la fel de „lemn” sau mai „lemn” decât ea.
    P.S. Lemnoghicitoare: „lemn” + „paralel” = ?
    Răspuns: „plută”

    Răspunde

Răspunde-i lui Marius David Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.