Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius, poate vrei sa adaugi si astea la pofta sexuala:
http://www.desiringgod.org/ResourceLibrary/ConferenceMessages/ByDate/1533_Avoiding_Sexual_Sin/
John Piper mai are si alte cateva resurse f bune pe tema asta!
Atac direct . Cum raspundem?
Trist, foarte trist…
Iata din nou un mod de a crede jalnic…
Din fericire nu toti ortodocsii il impartasesc.
Iata ce spune Maxime Egger intr-un articol de pe site-ul http://www.trilogies.org la „nasterea in cer” a lui Olivier Clement:
Am tradus in romaneste:
Ortodoxia reala, concreta si cotidiana, este departe cu mult de cea – dezinteresata, novatoare, profetica – pe care Olivier Clement a facut-o sa straluceasca in lume, mult dincolo de frontierele Bisericii. Visul de a vedea aparitia unei Biserici ortodoxe in Occident – si nu numai in Occident – s-a dizolvat în particularisme etnice, ca să nu spunem nationaliste, şi replieri identitare care au inflorit dupa 1989.
Olivier Clement era foarte constient de aceasta. Si intristat. Iata ce imi spunea intr-o lunga discutie, în 31 ianuarie 2004, in vederea unei publicatii care n-a vazut niciodata lumina zilei:
’Biserica ortodoxa este o Biserica stranie. Este foarte bogată, plina de comori si de potentialitati, dar in acelasi timp blocata din toate partile. Pradă replierii, fricii, neincrederii fata de celalalt, ostilitatii fata de modernitate, inchiderii interpretarii. Si lucrurile nu inceteaza sa se agreveze… Ortodocsii se refera prea mult la Parintii Bisericii – fara a-i citi neaparat, pe de alta parte – si nu meditează suficient Evanghelia. Ca si cum Parintii ar fi spus totul despre toate, o dată pentru totdeauna! Suntem noi capabili, de exemplu, să comentam parabola bunului samaritean in ceea ce are ca profund subversiv si anticlerical? Căci ce ne spune ea, dacă nu faptul că un „eretic” este cel care, la urma urmei, va implini gesturile fundamentale ale umanitatii. N-am auzit niciodata predicandu-se de o maniera creatoare din acest text.’
‘[…] TOATE FIINTELE UMANE – TOATE FARA EXCEPTIE – SUNT CHIPURI ALE LUI DUMNEZEU.’
‘Dar cum sa dam minunatei teologii a persoanei o intelegere care sa nu fie numai ecleziastica ? Persoana contine totalitatea socialului si a cosmicului. Ea depaseste lumea si o asuma. Ii da semnificatia ei, culoarea ei, sensul ei. Ea este fara fund si deschisa spre infinit. Nu o putem reduce. Mai ales, ea este in germene in fiecare fiinta umana. Caci invierea lui Christos asuma totul. CHRISTOS SI DUHUL SFANT SUNT PREZENTI PESTE TOT, IN TOATE TRADITIILE SI RELIGIILE, SI CHIAR SI IN ANTI –RELIGII. Daca nu apreciem asa, ne condamnam la sterilitate. Nu se va putea face nimic altceva decat o Biserica lustruita, perfecta, pura, dar SEPARATA de viata, LA DISTANTA DE LUME, zaharisita intr-o gandire care se invarte in cerc si o liturghie sublima care vireaza spre ritualism. ‘
Sa vedem cum procedeaza moderatorul 🙂 cu aceasta postare la o tema neintentionata pe blog…
Strategie impotriva poftelor… Nu exista asemenea strategie. Daca nu esti schimbat in interior, pofta se strecoara cu toate strategiile din lume.
Googospel, good point, strategia impotria poftelor este relația cu cel care ne/a creat trupul, să Îl lăsăm să locuiască în noi!
V.J. nu șterg acel link. este bine să știm ce acuze ni se aduc. Apreciez intervenția ta și mai ales textul tradus.
Am întîlnit și neoprotestanți la fel de radicali, dar în ignoranță.
Poate că un prim lucru pe care trebue să îl facem este să ne cunoaștem teologiile, înainte de a ne exprima. Din pricina asta mă ocup de Patristică, citesc teologie ortodoxă etc.
Lia, cum răspundem? Cu dragoste în primul rînd, apoi cu bucurie. Bucurați/vă și veseliți/vă cînd oamenii vor spune lucruri rele și neadevărate despre voi din pricina Mea.
Evedule. mulțumim pentru link/uri
Mărturisirea înseamnă recunoașterea și expunerea păcatului. Nu cred că este suficient să recunoști că ai păcătuit. Păcatul trebuie și mărturisit.
Iar apoi, chiar dacă Dumnezeu ne iartă de păcatul nostru, El nu șterge consecințele. De obicei, se poartă sever cu noi după ce am păcătuit pentru a ne clarifica cum stă treaba cu NEPRIHĂNIREA Lui și cât de GRAV a fost păcatul nostru.
Ambasadorule, nu numai mărturisit, dar ZAcheu a încercat să şi repare, şi David a încercat să repare, dacă mai este ceva de reparat..
REparaţia este ceea ce trebuie să căutăm după ce a intervenit mărturisirea.
Sînt lucruri care nu se mai pot repara. REputaţia, slujirea, în cazul unui pastor care a căzut, spre exemplu.
trebuie să îi silim pe oameni să se pocăiească, să mărturisească.
„Există vreun model de mărturisire decentă, demnă, dar şi în smerenie în acelaşi timp? Este compatibilă demnitatea cu smerenia?”
Daca admitem ca Biblia ne ofera modele de viata, atunci trebuie sa admitem ca ne ofera si pentru aceasta situatie. Un bun model ar fi David, cu psalmii lui de cainta 32 si 51. Dar ma intreb cati dintre noi, pastori mai ales, ar face ce a facut David? A facut-o atat de public, incat a ajuns pina la noi astazi, dupa mii de ani:
„Spala-ma cu desavarsire de nelegiuirea mea, si curateste-ma de pacatul meu!
Caci imi cunosc bine faradelegile, si pacatul meu sta necurmat inaintea mea.
Impotriva Ta, numai impotriva Ta, am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta; asa ca vei fi drept in hotararea Ta, si fara vina in judecata Ta.
Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m’a zamislit mama mea.
Dar Tu ceri ca adevarul sa fie in adancul inimii: fa dar sa patrunda intelepciunea inlauntrul meu!
Curateste-ma cu isop, si voi fi curat; spala-ma, si voi fi mai alb decat zapada.
Fa-ma sa aud veselie si bucurie, si oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.
Intoarce-Ti privirea dela pacatele mele, sterge toate nelegiuirile mele!
Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic!
Nu ma lepada dela Fata Ta, si nu lua dela mine Duhul Tau cel Sfant.
Da-mi iaras bucuria mantuirii Tale, si sprijineste-ma cu un duh de bunavointa! ” Psalmul 51
da, bune exemple, Cristi B., David este un bun exemplu!
” trebuie să îi silim pe oameni să se pocăiească, să mărturisească.”
Cu tot respectul dar nu cred ca a sili pe cineva in a marturisi, este crestineste . Nici chiar Dumnezeu nu sileste. Eu cred ca fiecare are o constiinta. Cred ca fiecare este raspunzator de faptele lui inaintea lui Dumnezeu.Putem doar sa spunem ca fara a-si marturisi pacatele inaintea lui Dumnezeu nu exista perspectiva impacarii cu Dumnezeu.
Cat despre David…permiteti-mi sa va intreb unde este facuta precizarea ca ceilalti l-au auzit ? Sau noi vrem sa credem asta? EX: Daca eu scriu in jurnalul meu o mrturisire catre Dumnezeu, si ea va fi facuta publica peste ani asta inseamna ca eu am marturisit public sau ca, eu am marturisit dar, in intimitata mea cu Dumnezeu insa, ea a ajuns publica intr-un anume fel …. Oare cateodata nu nuantam dupa cum ne place noua sa credem ca asa a fost?(si nu vorbesc doar de David)…