Trupul nostru este Templu al Duhului Sfînt. Aşa spune Apostolul.
Problema corporalităţii a fost una foarte delicată pentru creştini încă de la Apostolul Pavel. Deşi ucenicul lui Gamaliel încearcă să ne scape de perspectiva platonică asupra opoziţiilor material-spiritial, vizibil-invizibil, trupesc-duhovnicesc, carnal-pneumatic, propunînd o antropologie alternativă, Biserica a fost ispitită şi a căzut din nou şi din nou în acest fel de opoziţii şi tensiuni, care au produs o somatologie de tipul: trupul este un mormînt, sufletul este încarcerat în trup, trupul trebuie mortificat, umilit, zdrobit pentru ca sufletul să fie uşurat. Am „vulgarizat” şi am simplificat didacticist ideea.
Teologia creştină nu s-a ocupat atît de mult şi în aceeaşi măsură în ultimul timp de problema corporalităţii aşa cum s-a ocupat de problema sinelui, eului.
Revenirea la aparatul conceptual biblic şi la limbajul scriptural nu se poate face nici pe la Platon, via Aristotel, nici pe la Grudem şi Erikson. Este important, cu ajutorul unei comunităţi exegetice care s-a ocupat de teologia paulină, să revenim la întrebarea: ce va fi înţeles apostolul Pavel cînd a spus trupul nostru este Templul Duhului Sfînt.
O înţelegere simplistă de genul: trupul nostru conţine Cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi este vulgară. O înţelegere „pur metaforică” a acestei realităţi ne poate fugări din nou la Platon.
Să ne uităm mai întîi la contextul în care vorbeşte apostolul:
1 Cor 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
11 Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
12 Toate lucrurile îmi Sunt îngăduite, dar nu toate Sunt de folos; toate lucrurile îmi Sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
13 mâncările Sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14 Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.
15 Nu ştiţi că trupurile voastre Sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
16 Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.
17 Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.
18 Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.
19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri?
20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu.
Cîteva obseraţii minuscule:
1. Apostolul Pavel vorbeşte corintenilor, locuitori ai unui oraş cunoscut pentru imoralitate, le vorbeşte în contextul relaţiilor dintre ei.
2. În contextul mîntuirii din acest „veac rău” (cu sensul de generaţie), apostolul vorbeşte despre spălare, sfinţire, neprihănire, construind pe o pneaumatologie îngemănată cristologiei: „în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”
3. Distincţia pîntece-trup, ideea învierii prin puterea lui Dumnezeu în trup, afirmaţia că trupurile noastre sînt mădulare ale lui Cristos, comentariul despre cine şi cum şi cînd se face un singur trup cu cine, preced afirmaţia despre trupul nostru ca Templu.
4. De observat neapărat că paralela este ruptă: cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea, cine se lipeşte de Dumnezeu este un singur duh cu El.
5. Finalul spre care se îndreaptă apostolul cu această afirmaţie este: nu mai sînteţi ai voştri, proslăviţi pe Dumnezeu în trupul şi duhul vostru, care sînt ale lui Dumnezeu.
Aceste observaţii trebuie puse neapărat în contextul afirmaţiilor din Romani cap. 7 şi 8, în care Apostolul vorbeşte despre tensiunea carne (sarx) – Duh.
Cum să ne îndreptăm spre o posibilă soluţie în ceea ce priveşte alăturarea celor două concepte: trup (Templu)-Duh?
Poate că ar trebui să ne întoarcem puţin în Vechiul Testament, înainte de a merge mai departe cu observaţiile noastre, în 2 Cronici 6,
2 Cronici 6:1 Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
2 Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”
3 Împăratul şi-a întors faţa, şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.…
18 Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această casă pe care am zidit-o eu!
19 Totuş, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău.
20 Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!
21 Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!
Cred că acest pasaj din rugăciunea de dedicare a lui Solomon ne-ar putea oferi cîteva indicii despre felul în care Pavel înţelege modul în care Dumnezeu îşi locuieşte Templul pentru a putea continua paralela în scrierile sale?
Este legitim să facem un asemenea pod exegetic? Putem aplica această idee de prezenţă-absentă şi de absenţă-prezentă a lui Dumnezeu, neîncăput de niciun lăcaş, care stă, se odihneşte totuşi peste Cort şi TEmplu.
Iată încă trei texte la care trebuie să medităm spre a încerca să ne creionăm o perspectivă biblică asupra corporalităţii:
2 Cor 5:2 Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,
2 Cor 5:4 Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.
2 Petru 1:13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte;
Cred că avem de meditat la această paralelă a cortului umplut de slava lui Dumnezeu, Templul care i se oferă lui Dumnezeu. Cortul a dispărut, Templul s-a dărîmat….
Rămîne întrebarea: cum să ne înţelegem trupul din perspectivă biblică, încercînd să articulăm o pneumatologie „corectă”, cu încercarea de a ne dezintoxica de perspectiva platonică?
Va urma..
Marius Cruceru 
„Defaimatorii” pot fi pusi la disciplinare?
Cand a fost ultima data cand s-a mustrat cu dragoste un barfitor din biserica?
Sau mustrari se fac doar pentru ” nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii,”.
Da, Alexandru, noi am avut un caz de discplinare pentru bîrfă şi defăimare. A fost şocant, dar se poate face.
Avem un eu social. Apartin unei familii, am numele acelei familii, traiesc intr-o localitate, tara, continent. Am certificat de nastere, cetatenie, carte de identitate, am studii insotite de diplome. Toate acestea si multe altele ma definesc social. Sunt angrenat intr-un cerc, grup de prieteni, comunitate in care insemn ceva. Sunt semnificativ pentru altii, deoarece mi se acorda semnificatie. Un statut si un rol ma fac actor activ social.
Dar ia sa ne imaginam ca toate acestea dispar. Sunt cazuri in care diverse persoane au suferit grav vis-a-vis de identitatea proprie atunci cand li s-au luat reperele sociale (prieteni, familie, statut).
Majoritatea insa isi revin pentru ca, in ciuda importantei socialului constata ca sunt mai mult de atat si anume biologicul. Avem o identitate biologica inainte de a avea o identitate sociala. Senzorialul contribuie din plin la constiinta de sine.
Imi place diada trup-duh amintita. Biologicul ne constientizeaza existenta, iar duhul atemporalitatea. Crestinul mai primeste un element fata de care sa se raporteze si anume moralitatea (moralitatea Scripturala care arata spre un singur Om fara de pacat).
Trup-duh-moralitate. Exist, vesnic, insa tipul vesniciei depinde de moralitate.
Pety, nu ştiu dacă în psihologie vom găsi neapărat soluţia. Chestia asta cu eul social… din care derivă ego-ul Hmmm! Şi cu definirea eu-uli în relaţie cu Dumnezeu?
N-aş încurca diada cu triada trup-duh-moralitate. Moralitatea este dintr-o altă categorie. Să nu încurcăm categoriile
Nu am dat solutii 🙂
Eul, sinele are si o puternică faţetă socială, indubitabil.
Gândeam, însă nu am dezvoltat şi nu am lărgit contextul asupra căruia meditam.
Ideea mea era următoarea. Soma, trupul este cel care ne aduce mereu cu picioarele pe pământ. Ne arată limitele, dar în celaşi timp şi aspiraţiile. Soma este cel care arată că trăim într-o lume materială, de care trebuie să ţinem cont, lume care ne poate fi prielnică sau adversă…
Am arătat importanţa eului biologic în raport cu ce social, care deţine şi componenta culturală. Foarte mulţi încep sa-şi definească sinele din culturile hinduiste, budiste sau o amestecătură din ce în ce mai abracadabrantă (a se vedea ezoterism.com). Mai pe româneşte, nu putem face abstracţie de corpul, trupul nostru. De fapt, suntem o tri-unitate, însă putem trăi într-o tri-dizarmonie. Cazuri: alcoolism, dependenţă de droguri sau: fantezii distructive, histrionism, megalomanie, mitomanie, ori: spiritism, trăiri extatice, căderi în leşinuri provocate de contacte demonice etc.
În ceea ce mă priveşte moralitatea este o componentă existentă în textele biblice din articol.
Pety,intr-adevar noi suntem o trinitate;insa mai corect decat trup-duh-moralitate,este trup-duh-suflet;trupul contacteaza si preimeste lucrurile domeniului fizic;sufletul facultatea mintala, contacteaza si primeste lucrurile domeniului psihologic;duhul omenesc,partea cea mai launtrica a omului,a fost facuta pentru a-L contacta si primi pe Dumnezeu Insusi.(Ioan 4:24).Omul a fost creat nu doar pentru a contine hrana in stomacul sau,sau pentru a contine cunostinta in mintea sa,ci pentru a-L contine pe Dumnezeu in duhul sau.
Iar am dat enter fără să vreau. Mai aveam de spus, dar mă opresc doar puţin asupra moralităţii. Moralitatea ţine de caracter, componentă a sufletului 🙂
Nu putem face abstracţie de ea, pentru că asta stabileşte cui ne facem părtaş trupul: ori lui Dumnezeu, ori unei curve. De fapt mai mult decât părtăşie avem in text unirea cu…
În fine, de aceea am spus:
– exist – trup;
– veşnic – duh;
– destinaţia veşniciei – moralitate.
Aici ar fi un amendament, la moralitate. Nu intrăm în cer pentru că suntem sau nu morali, însă în contextul discuţiei moralitate se poate identifica cu transformarea caracterului.
Posibil sa fiu pe lângă ceea ce doreşti să discuţi, însă m-am trezit scriind, iar dacă am inoportunat îmi cer scuze.
Nu-i nicio problemă. Pety, mă gîndesc la ce ai spus.
Livia, într-adevăr duh-suflet-trup, conform I Tesaloniceni 5:23 şi nu numai. În contextul a ceea ce am gândit, am dorit să evidenţiez acel aspect al sufletului hotărâtor în ce facem cu trupul nostru. Deciziile pe care le luăm (voliţie) ţin de mai multe aspecte motivaţionale printre care (în opinia personală cel mai important, conform textelor Biblice prezentate de Marius) şi moralitatea. Moralitatea ţine de caracter, axul central al personalităţii, conform psihologiei clasice, dar, dacă studiem, vom observa că Biblia arată înaintea psihologiei acest lucru.
Trebuie să mai fac o precizare. M-am gândit, în primul rând, la creştini (născuţi-din-nou). Şi am specificat „moralitate scripturală”. Nu vreau să creez o nouă entitate noţională constitutivă a omului, ci să arăt acel aspect din suflet, important, numit moralitate, care, atenţie, ne este exterior. Adică, moralitatea nu este un element dat la naştere, nu face parte constituentă din noi, ci este un aspect normativ pe care omul şi-l însuşeşte din diverse surse. Creştinul îşi extrage „aparatul normativ” din Scriptură. Aş putea avansa şi aş spune că adevăratul creştin depăşeşte faza strict informaţională de „este scris…” şi trăieşte în etapa relaţională (pentru că-L iubesc pe Dumnezeu nu vreau să-L întristez şi de aceea nu fac X lucru rău, negativ, păcătos).
Marius, văd ca data comentariilor diferă. Să înţeleg ca sunt re-ordonate de către „administrator”?
🙂
Nu, acest lucru se întîmplă pentru că aam deschis o opţiune prin care fiecare poate răspunde la un comentariu şi comentariile sînt înlănţuite în funcţie de cine la cine răspnde. de asta este aşa.
Interesant!