Costumul şi cravata sînt împreună o declaraţie. Ceasul şi pantofii, a doua. Maşina şi zona în care locuieşti, a treia. Bărbaţii de azi se definesc în public în trei fraze fără cuvinte. Unii sînt mai „vorbăreţi”. Îşi adaugă în penaj, soţiile, amantele (Doamne fereşte!) etc.

Dar să revenim: costume în picăţele, în dungi, uni, cu dungi diagonale ne transformă în clowni sau în cavaleri… uneori numai pînă deschidem gura. La fel ca unele doamne şi domnişoare neinspirate, care se îmbracă în rochii de seară, se machiază de seară şi îşi dau cu picăţele strălucitoare pe faţă şi pe gîturi în miezul zilei, la fel găseşti cîte un circar care se îmbracă în costumul de mire, care i-a rămas oricum mic, la o întîlnire de afaceri, spre exemplu.

Se spune: nu haina face pe om, nu îl face, dar îl poate desface şi … contează, nu-i aşa?

Un costum bun pe un om de nimic nu salvează decît primele 5 minute, da, este adevărat, prima impresie. Oare nu este importantă şi ultima impresie?

Un articol discutabil despre costum, cravate, pantofi, ceasuri, bijuterii de aur… AICI.

Pentru cei care nu ştiu, pastorii baptişti nu au reverendă. Se poartă „la costum”. Oare ce ar trebui să nu punem şi ce ar trebui să punem pe noi pentru a nu fi confundaţi cu oameni de afaceri sau oameni politici, nici să depăşim în eleganţă spre extravagant, nici să fim underdressed pentru a nu fi respectată slujba? Grea decizie, uşor buzunar, dar poate încercăm împreună să găsim soluţii apelînd la sfaturile voastre, cei care ne priviţi din bănci spre amvon. Poate că şi politicienii crizei şi tranziţiei vor trage cu ochiul la discuţie.
Poate că aici ar trebui să primim ceva sfaturi şi în privinţa maşinilor, tipuri, mărci, pentru că, aşa cum costumul reprezintă armura, fiind o declaraţie în sine, maşina ţine locul calului pentru un cavaler medieval.

Eu îl prefer pe Rocinante, deşi îmi stă mai bine pe măgarul lui Sancho! 🙂