Care este miza candidaturii lui Radu Duda?

Cred că dincolo de declaraţiile regelui, rege pentru care îmi păstrez acelaşi respect, candidatura domnului Duda (că acum nu mai ştiu cum să îl numesc, din moment ce a intrat în acest joc politic… prinţ, principe, alteţă, alteţa sa prezidenţiabilă?) are o miză de care unii politiceni sînt foarte conştienţi. Unii zîmbesc cu amar şi nostalgie, alţii, cinici, cu îndreptăţita aşteptare ca actorul principal în această tristă dramă să se facă de rîs. 

Scenariul pe care mi l-a descris un politician azi dimineaţă mi-a dat fiori reci şi mi-a făcut lumină spre neuronii care se ocupă de politica naţională. 

Una dintre regulile politicii într-o republică prezindenţială ca „a lor” (era să zic „a noastră”) este că numărul de voturi îţi dă legitimitate, da? Vorbim de legitimitate „între ei”, între politicieni, care vorbesc de „gura poporului”, de legitimitatea la putere etc. Corect? Buun! 

Adică nu sîngele albastru, nici numele, nici moştenirea istorică, ci numerele. Numerele contează. Mai multe voturi, gura mai mare, mai puţine voturi… gura mai mare, numai dacă vadimeşti. 

Dacă este aşa, atunci imaginaţi-vă situaţia în care domnul Duda obţine cam 1.000.000 de voturi (un milion). Veţi spune: nu-i adevărat, trebuie să fie mai mulţi destupaţi în ţara asta. Adica 10% din numărul celor care se vor prezenta la vot? 

Or fi, dar noi avem vreo 16 milioane de votanţi, dintre care vreo 2 milioane sînt plecaţi prin străinătăţuri ca să trăiască mai bine decît ne-a măsurat binele domnu Băsescu cînd ne-a salutat cu şampania la gură: „Să trăiţi bine!”, vreo 4 sau 5 milioane sînt scîrbiţi şi nu vor veni la vot (numai atîţia? eu pariez pe mai mulţi). Mai rămîn vreo 10 milioane, da? 

Dintre aceştia ar trebui ca 8 milioane să voteze candidatul care să spulbere din primul tur ceilalţi contracandidaţi. Acum este clar că nu vom avea preşedinte din primul tur, da? Bun. Domnul Băsescu a avut, nu mai ţin minte, aproape 5 milioane sau patru şi ceva? 

Deci 16 minus 2 minus 4, ţinem în minte 8, dar mai scădem de aici 1 milion de voturi împrăştiate pe la radicali-extremişti-becalişti-vadimişti, mai scădeţi vreo cîteva milioane bune care vor merge spre PSD (pentru că aceştia vor face o mişcare inteligentă la toamnă, vor ieşi de la guvernare, pentru a-i lăsa pe „parteneri” să încaseze pumnii electorali) şi, după cum observăm cu toţii, românii îşi schimbă puterea ciclic….. apoi votanţii foarte disciplinaţi UDMR vor merge cu Duda? Nu cred.  Iese că domnul Duda se va bucura cam de 1 milion 1 milion şi jumătate de voturi. 

Şi ce-i cu asta?

Bun. Cine va mai îndrăzni din toamnă înainte să spună: „Să facem referendum, să vedem dacă vrem monarhie, să se esprimească poporul!”

Ni se va răspunde: uite referendumul vostru, neastîmpăraţilor, vedeţi? Asta-i legitimitatea monarhiei în România! Dacă pînă acum am spus că n-am ştiut, că trebuie întrebat poporul, că trebuie făcut etc. Din toamnă încolo, salut! Ah, înţeleg, ştiu, că în cazul unui referendum problema s-ar pune cu totul altfel, dar cine va avea bunăvoinţa să promoveze ideea? S-ar putea, din păcate şi Doamne fereşte, ca aceasta să fie şi ultima bătălie pentru rege, în mod sigur, ultima înfrîngere.

Sînt grupuri politice care abia aşteaptă rîsul la scenă deschisă pe care îl va produce afişarea rezultatelor pentru principele Radu, numai că dînsul nu va mai putea spune ca Vadim că a fost furat la voturi, că i s-a făcut nedreptate etc.Va trebui să se poarte ca un prinţ într-o ţară în care regulile politice le fac oameni care înjură ca la uşa cortului.  Radu al României lui de 1 milion de oameni, care vor fi tentaţi să emigreze după alegerile din toamnă, va trebui să înghită amara înfrîngere cu demnitate şi să îşi îmbrace cu decenţă şi sobrietate fracul de gropar al ideii de monarhie în România.  

De aici încolo dînsul şi Doamna Margareta vor sta cuminţi în banca politicii româneşti, aşezaţi acolo cu autoritate de acra doamnă învăţătoare, Republica Prezideţială, aşteptînd să fie invitaţi mărinimos de puternicii zilei la cîte o manifestare publică. Vor face acte de caritate, vor ţine discursuri (ceea ce oricum făceau) şi vor fi un cuplu care vor îmbătrîni foarte simpatic, dar nu vor uita niciodată lecţia amară primită într-un joc şi pe un teren în care n-ar fi trebuit să intre niciodată. Deja campania anti-Duda s-a declanşat şi bănuiesc că voci tot mai agresive îl vor „mineri” drept în moalele imaginii publice în acest joc murdar al campaniei pentru preşedinţie. 

Miza cea mai mare în acest joc este credibilitatea dînsului ca persoană, legitimitatea sa de a emite pretenţii politice, avînd în vedere votul popular şi legitimitatea ideii că monarhia este o idee modernă, care n-a fost depăşită de istorie şi o posibilă formă de conducere a unui stat ca România. Păcat că pe o singură carte, care are o durată de patru ani, se mizează atît de multe chestiuni şi se riscă una dintre ideile foarte generoase ale viitorului politic românesc. 

Şi la şah regii merg cîte o pătrăţică o dată. Părerea mea este că domnul Radu s-a grăbit, a încercat să sară mai multe căsuţe dintr-o singură mişcare, n-a mai avut răbdare. Nici nu putea fi un cadou mai frumos făcut antimonarhiştilor. 

Ce să mai spunem de pierderele de imagine şi încurcătura în care sînt partidele istorice, care în mod tradiţional sînt pro-monarhie, dar acum trebuie să intre în competiţie cu principele. 

Vreau să vă readuc aminte că sînt moharhist! Tocmai de-aia!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Analize, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Care este miza candidaturii lui Radu Duda?

  1. Gushteru' zice:

    Vreau să vă readuc aminte că sînt moharhist! Tocmai de-aia!

    Fiecare sistem are defectele lui insa sistemul monarhic incurajeaza mult mai mult oameni tip Dinu Paturica…

  2. Marius David zice:

    Greşeşti amarnic, Gushterule, citeşte, te rog, istoria monarhiei Româneşti, îţi recomand măcar interviurile făcute de Mircea Ciobanu cu REgele Mihai, macar atît şi compara cu istoria recentă a României.

    http://www.humanitas.ro/humanitas/convorbiri-cu-regele-mihai-i-al-romaniei

    Citeşte, te rog, despre discuţiile din parlamentul României interbelice şi uită-te acum la aleşii noştri.

    Asta-i rodul educaţiei decreţeilor, dacă tot vorbim de tarele pe care le purtăm. Am făcut ore de socialism ştiinţific, din păcate.
    S-ar putea să nu fie cazul tău, Gushtere.

  3. Din nefericire, Romania are de ales intre monarhie si mahalagie (rima fortata intentionat).

    In cercul politicii romanesti, periferie este la putere.

  4. Marius David zice:

    Ehe, frate BArzilai, nicicînd n-a fost altfel şi nici nu va fi.
    De asta am avut nevoie de rege neamţ şi ne-a mers bine că el, că eroul nostru Cuza-colonelu se aplecase spre patimi şi se corupsese în coate de tot.

    Rromînika este o salată beuf, o amestecătură din toate, asta-i mahalaua.
    Dar avem speranţe pentru că mahala are la origine verbul „a se aşeza”, de aici aşezare, cartier, sătuc, cartier… etc.

    Mahalaua suprinde o vecinătate în procesul de stabilire, este ca o fotogramă a vecinătăţii de trei case care devine cartier în toată regula şi apoi mic orăşel. Mahalaa este prin esenţă tranzitorie.

    Să sperăm că şi nouă ne va fi mahalaua numai pentru 200 de ani. Poate că în 10 mai 2066 vom scăpa.

  5. Alex zice:

    Ar fi păcat dacă Principele Radu nu ar anticipa aceste scenarii şi să aleagă altă cale decât aceste alegeri care oricum nu aduc nicio schimbare din cele ce ne-am dori…

    Aud adesea oameni simpli, mai ales de la ţară, susţinând cu tărie că ei „tot pe Iliescu îl vor vota”!!! Ce dacă nu mai poate să candideze, ei îl votează! Ce să le mai spui de monarhie, de rege?

    Realitatea e mai dură decât încerca Brucan să ne avertizeze acum 20 de ani.

    • Marius David zice:

      Alex, nu ar fi păcat… este deja păcat. Răul a fost înfăptuit.
      Cred că, cu puţină ruşine, dar mai multă demnitate, s-ar putea retrage din cursă, cerîndu-şi scuze pentru greşeală făcută.
      Sărmanul Carol I se învîrte în mormînt. Eu tot pe el l-aş „vota” 🙂 dacă alţii votează ceauşeşti şi ilieşti.

      Domnu Duda n-are nici măcar alură donquijotescă în pierderea luptei cu morile de vînt. Don Quijote nu umbla cu şmecherii la diplomă.
      Vedea crîşma palat, lighenuşul de bărbierit, coif, pe jegoasa şi plina de coşuri Dulcineea o prinţesă cu pielea ca spuma laptelui şi morile de vînt, uriaşi înspăimîntători, dar Don Quijote era nebun.

      Domnu Duda nu-i!

  6. Moromete zice:

    @ Alex
    da , da e foarte cruda . E drept ca multi il vor vota tot pe Iliescu la fel cum am auzit ca mai erau unii tot de la tara ( taranci neinstruite ) care sustineau ca ei tot cu Ceausescu voteaza prin 1996 sau 2000 . Unii , aud, ca si acum dupa 20 de ani l-ar vrea pe Ceausescu inapoi , dar nu se mai prea poate, numai asa spiritual . Spiritul lui ceausescu si multor multor ceausesti mai mici este in tzara .

    Insa cred ca Brucan a stiut el ceva, si acum la implinirea celor 20 de ani brucanici, asa o sa apuce Ion Iliescu 2010 cum a apucat Ceausescu 1990.

    • Marius David zice:

      „Mănînc şi plîng, mănînc”, Patrix, ce să faci?
      Mă tem că domnul Tismăneanu şi domnul Avramenscu au dreptate. Uite şi de asta mi-e ciudă.
      Domnişoare şi doamne impresionate de candidadura dudescă sînt atît de entuziasmate… mi-aduce aminte de frenezia proiliesciană din anii 90, numai că atunci eerau mai multe.
      Mă tem că şi ăsta este un fel de orb al găinii. Ne bucurăm de o chestie şi uităm o mulţime de alte chestiuni mai importante şi mai complicate.
      Mie mi s-a părut că regele este foarte încurcat şi fără chef în toată chestiunea asta şi în susţinerea dlui Duda.
      Pare că i-au fost puse cuvinte în gură.

  7. daurel zice:

    Monarhistii ar trebui sa accepte decizia Regelui Mihai! Daca Ungaria ar trece la monarhie ar accepta si romanii ideea! Important este ca se discuta cateva variante logice!

    • Marius David zice:

      Daurel, nu prea înţeleg ce vrei să spui. Ce legătură este între Ungaria şi monarhia românească. Accept decizia regelui, dacă este a lui. Mă tem că în cazul acesta a greşit, fost „forţat” de istorie ca în alte două cazuri. El şi-a păstrat rectitudinea şi cred că este prea idealist ca să înţeleagă ce se petrece de fapt.

  8. titirez zice:

    Nu exista posibilitatea ca si chiar in iminenta esecului d-lui Radu Duda de a ajunge la presedintie, monarhia sa aiba de castigat, in ceea ce priveste imaginea? Adica, daca doar un milion de oameni l-ar vota, si, implicit ar ‘pierde’, nu cumva pierderea ar putea fi pusa pe seama electoratului psd-ificat?
    Parerea personala, necizelata: Toate sistemele politice au minusurile lor, dar noi prin traditie suntem monharhie, nu republica! Ah. Cum ar fi sa ajunga Marea Britanie republica prezidentiala, ca SUA? Cam asa e si la noi, cel putin sub anumite aspecte.

    • Marius David zice:

      Titirez, monarhia n-are nimic de cîştigat de data asta. are de cîştigat un pic de vizibilitate pe termen scurt, după care va urma o lungă perioadă de umbră penibilă.
      Asta mă uimeşte la noi românii, cît de senini sacrificăm războaiele pe mici bătălii.
      Entuziasmul a ameţit luciditatea multora care au băut din vinul amar de genul; „Dintre toţi ăştia din care n-avem ce-alege, uite unul independent şi, dacă e independent, e bun. „.
      Gîndire foarte simplistă. Analiză de Show OTV, politică de cartier.
      Să fim serioşi!

      Despre toate sistemele politice. Toate sistemele politice sînt păcătoase pentru că sînt făcute din oameni, cu oameni şi materia primă este proastă.
      Despre tradiţie… Spania şi-a schimbat „tradiţia” şi i-a mers bine, nu crezi?

      De cînd este „tradiţia” la noi să fim fără monarhie? Din 47.
      uită-te, te rog, un pic la economiile din ţările monarhice, la stabilitatea politică etc.

  9. daurel zice:

    Ne raportam mereu la tarile comparabile cu noi;avem norocul ca Bulgaria si Albania sunt mai in urma noastra…deocamdata!Bine, nu Ungaria, ci Polonia, atat de familiara d-lui Patapievici.

    • Marius David zice:

      Daurel, şi ce-i cu asta. Fiecare ţară cu „tradiţia ei”. Pe noi domnia lui Carol I ne-a scos din Evul Mediu, ne-a scos la lumină şi ne-a făcut o ţară europeană.
      spui tu că Polonia este înainte? În ce?
      Nu uita, te rog, de faptul că Polonia este o ţară ÎNCĂ profund religioasă.
      Acolo se pune altfel problema.
      Noi sîntem semipăgîni.

  10. gamaliel zice:

    Si ce ziceti daca acest domn Duda este ” special pregatit” de cei care fac jocurile politice… fie pentru o „lovitura”…fie pentru o ” diversiune” ?

    • Marius David zice:

      Gamaliel, n-aş merge chiar pînă acolo, deşi sînt comentatori care doresc să ne ducă în direcţia aceea.
      Domnul Duda este special pregătit doar ca militar, că şi-a dat o teză acolo.
      După cum se dovedeşte, nu cred că are capacitatea necesară pentru un asemenea joc. Este nevoie de mult mai multă prezenţă de spirit, inteligenţă socială, intuiţie politică şi imaginaţie ca să fii „agent”.
      Domnul Duda este un domn cumsecade, folosit fără să ştie şi să vrea.

  11. Clou Jan zice:

    Iată ceva interesant, dar cred că este manipulat sondajul,uitati-va de cine este comandat

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5669436-sondaj-csop-40-dintre-romani-vota-traian-basescu-presedinte.htm

  12. ascultareacredintei zice:

    S-a retras din „cursa pentru Cotroceni” (daca asta intentiona de fapt).

  13. dumnezeueateu zice:

    Votati Remus Cernea honestly, e o solutie mai buna decat base, geoana si crin.
    bine, mai intai lista de semnaturi…
    Oricum, de data asta mi-am adus noul logo 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.