Preşedintele Obama despre Islam

După cum se ştie, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a avut în Turcia un discurs care a stîrnit mult interes şi tot felul de reacţii.

O reacţie de remarcat vine din nou din partea pastorului Al Mohler.

Multe dintre afirmaţiile preşedintelui american trebuie înţelese în contextul mai larg în care Statele Unite găzduiesc musulmani în propria ţară.

Domnul Obama poate să facă tot felul de afirmaţii despre Islam, fiind în prea puţină cunoştinţă de cauză (deşi în campania electorală fost prezentat ca un cunoscător al acestei religii şi culturi) despre programul ideologic al Islamului, care este o religie „teritorială” şi care judecă după alte criterii decît lumea vestică relaţia dintre stat şi religie, aşa cum bine observă pastorul american.

Aşadar, judecăm aceleaşi fapte şi realităţi, dar cu grile hermenutice diferite. Mare autoînşelare. Aici a greşit Bush, aici greşeşte şi Obama. Unii politicieni americani ar trebuie să înveţe că „they are right in their own world, but the world is bigger than that”.

Domnul Obama vorbeşte în Turcia ca să audă compatrioţii americani şi europenii, nu ca să audă turcii, ori, dacă doreşte să fie auzit şi de ceilalţi conducători, domnul Obama trebuie să se mai documenteze înainte de a vizita alte ţări islamice, să îşi aleagă consilieri mai buni şi să încerce să creioneze portretul destinatarului înainte de a face declaraţii de acest fel, ca să nu fie înţeles greşit.

Iată ce spune Mohler:

I criticize President Obama, not for stating that America is not at war with Islam, but for failing to be honest in clarifying that we do face a great civilizational challenge in Islam. Islam is, in effect, the single most vital competitor to Western ideals of civilization on the world scene. The logic of Islam is to bring every square inch of this planet under submission to the rule of the Qur’an. Classical Islam divides the world into the „World of Islam” and the „World of War.” In this latter world the struggle to bring the society under submission to the Qur’an is still ongoing.

President Obama also created his own confusion over these issues, subverting his own main point. If America is not at war with Islam, it would seem unhelpful for the Obama administration to now refer, against previous American practice, to Iran as „The Islamic Republic of Iran.” Similarly, some of his words and gestures during his trip seemed overly indulgent toward Islam – especially as these words and gestures would have been interpreted in the larger Islamic world.

This ambition drives the Muslim world – and each faithful Muslim – to hope, pray, and work for the submission of the whole world to the Qur’an. Clearly, most Muslims are not willing to employ terrorism in order to achieve this goal. Nevertheless, it remains the goal.

Islam and the West offer two very different and fundamentally irreconcilable visions of society. While we are certainly not a nation at war with Islam, we are a nation that faces a huge challenge from the Islamic world – a challenge that includes terrorism, but also a much larger civilizational ambition that remains central. Anyone standing in Istanbul, the historic seat of Ottoman power, should certainly recognize that fact.

Care ar trebui totuşi să fie mesajul nostru către musulmani la ei acasă sau către musulmani la noi acasă? Ei, aici primul mininstru al Australiei are de spus cîte ceva şi aici mi se pare că aud un discurs, dacă nu plin de dragoste, cel puţin onest („immigrants not australians must adapt… „). Aceasta poate fi o altă perspectivă. Este cea corectă (aici sînteţi la NOI acasă, în ţara pe care VOI aţi ales-o, aşa că vă veţi comporta la fel ca NOI….). Părerea mea este că nici prim ministrul australian nu prea înţelege despre ce este vorba şi că un musulman nu îşi schimbă obiceiurile odată cu raderea bărbii.

Oare ce are de spus Biserica acolo unde oamenii de stat vorbesc ca să se audă singuri? Probabil că n-ar trebui să îşi schimbe mesajul fundamental: Evanghelia, acceptînd că Evanghelia va aduce conflict.

Creştini fiind ne aşezăm între sabie şi pace. Nouă ni se spune „Fericiţi făcătorii de pace, căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu”, tot nouă ni se spune ” în Matei 10:34 Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.”

Cum trebuie privită lumea musulmană de către creştini? Ca o lume care are nevoie de Cristos şi de mesajul Evangheliei..

Ei, dar acesta este un război, un război al ideilor, un război al valorilor, un război nevăzut… aşa că nu putem spune că nu sîntem în război cu restul lumii.

Nouă nu ni s-a poruncit să luăm la vestire altă sabie în afară de Sabia Cuvîntului. „Matei 10:9 Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre, 10 nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.”

Cruciaţii au înţeles că ei trebuie să poarte sabia spre alţii.

Creştinii vor fi înţeles că aducerea săbiei este spre ei.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în In-text-esant, Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Preşedintele Obama despre Islam

  1. cristina zice:

    Crescind intr-o familie musulmana, mergind la o scoala musulmana, Obama stie foarte bine ideologia lor. Cred ca scopul pentru care spune toate prostiile astea se va vedea in curind.

  2. Marius David zice:

    Dă-mi voie să mă îndoiesc, Cristina. Citeşte, te rog, încă o dată biografia lui Obama de cine şi cum a fost crescut şi educat.

  3. cristina zice:

    Din cite am citit, a fost in Indonezia cu mama lui care a fost casatorita cu un musulman, timp in care a fost si la o scoala musulmana (si unde i s-a dat si nume musulman). Ca de cind l-a parasit mama lui la bunici si a avut legaturi cu comunistii si fascistii….e altceva.

  4. sali sabri zice:

    Frate Marius, apreciez articolul dvs., in mod special ultimele randuri:Ei, dar acesta este un război, un război al ideilor, un război al valorilor, un război nevăzut… aşa că nu putem spune că nu sîntem în război cu restul lumii.

    Cel mai mult ma deranjeaza faptul ca ignoram lumea asta a muslmanilor care nu este una oarecare.
    ca unul care am crescut ca musulman pana la varsta de 16 ani, stiu ce vorbesc.
    Apropo, acum imi scriu licenta pe CONTEXTUALIZAREA EVANGHELIZARII IN LUMEA MUSULMANA…ce parere aveti frate Marius, despre Contextualizarea Evanghelizarii?, bine inteles fara sa corupem mesajul Evanghelei.

  5. Marius David zice:

    Obama a fost educat şi crescu în şcoli creştine, a fost crescut de bunici.

    Sali SAbri, bine ai venit aici. Ce surpriză!
    Contextualizarea Evanghelizării? Greu subiect; nu ştiu!
    Sînt alţii mai pricepuţi decît mine la asta.

    Un singur lucru, să nu sacrificăm mesajul pentru a fi înţeles în orice cultură. Cartea lui Os Guiness despre relevanţă este excelentă. O recomand cu toată căldura.
    Prophetic Untimeliness.

  6. cristina zice:

    „After her divorce, Dunham married Indonesian student Lolo Soetoro, who was attending college in Hawaii. When Suharto, a military leader in Soetoro’s home country, came to power in 1967, all Indonesian students studying abroad were recalled and the family moved to the island nation.[16] From ages six to ten, Obama attended local schools in Jakarta, including Besuki Public School and St. Francis of Assisi School.”

    De pe Wikipedia. Nu ca ar spune ei tot adevarul…dar sint niste fapte…

  7. Marius David zice:

    Bună să vă fie inima,
    După o zi lungă, cît o zi de post, iată-ne şi se pare că multe isprăvi s-au întîmplat pe aici, mai întîi

    Iată textul lui Mohler în româneşte

    http://roalmohler.wordpress.com/2009/04/10/provocarea-islamismului-o-perspectiva-crestina/

    Cristina, „copilăria lui Obama este la fel de criptică precum copilăria lui Isus”, nimeni nu ştie ce s-a întîmplat între 12 şi 30 de ani, mai mult, nimeni nu ştie unde s-a născut. La Isus ştim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.