Internetul este foarte bun. Internetul este foarte rău. De ce? Că nu merge singur, merge cu oameni, aşa cum maşinile merg cu benzină şi motorină. Oamenii sînt. Buni, răi?
De ce-i bun? De ce-i şi rău? Mai are rost să lungim vorba? Nu!
Zilele trecute m-am gîndit la noul uz al internetului. Unul foarte bun în mod special pentru liderii de toate tipurile. Liderii au discurs public, nu? Liderii au imagine publică, nu? Ei, pentru discurs public şi pentru imagine publică este un preţ de plătit. Adeseori foarte mare.
Pentru ieşit în public trebuie să plăteşti preţul coerenţei, consecvenţei şi consistenţei, dar s-ar putea ca la fel de bine să poţi înţelege sensul cuvintelor din Evanghelie despre iubirea vrăjmaşilor şi despre bucuria atunci cînd se spun lucruri neadevărate despre tine.
Am ajuns în situaţia în care unii lideri politici sau religioşi nu se mai tem nici de Dumnezeu şi nici de oameni, dar se tem de internet. Nu mai au ruşine nici de confraţi, nici de colegi, dar au teamă de blogeri. Nu mai au standarde după care să îşi deosebească stînga de dreapta (mă refeream la mîinile, uneori cu mîinile se votează), dar au tastaturi pe care le aleargă degetele dar nu pentru chestiuni utile poporului care i-a ales, ci pentru „măilături”.
Liderii se tem de presa de orice fel şi asta este bine. Liderii se tem de presă, pentru că războiul cu presa este un război care nu poate fi cîştigat şi asta este rău. Ce folosinţă are asta?
Mă gîndesc acum la mine şi la confraţii mei, păstorii. Pentru noi este bun internetul. Ne cenzurează şi asta este bine. Unii dintre colegii mei trebuie să se trezească în secolul XXI şi să înţeleagă că ce se întîmplă în parohia lor poate deveni ştire peste noapte numai pentru că un tînăr din biserică are blog. Sigur, acel tînăr poate minţi, poate fi cu rele intenţii, poate fi duşmănos, dar se şi împlineşte ce spune Scriptura: ce este spus în ascuns este vestit de pe acoperişurile caselor (nu pe acoperişuri avem antenele? 🙂 ), iar dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi (nu-i aşa că siliciul este în componenţa pietrelor, dar şi în componenţa unora dintre materialele din care sînt făcute radiourile, televizoarele, computerele noastre? 😉 )
Cred că intrăm într-o nouă eră odată cu googălizarea oricărui lucru, inclusiv a bisericii. Internetul, blogurile în mod special pot fi un bun gardian al lucrării şi lucrătorilor, un bun străjer împotriva predicilor nebiblice, elucubraţiilor de la amvoane, împotriva prostiilor rostite cu mare convingere, fără urmă de îndoială, un gardian împotriva unui comportament de baron local, de director de intreprindere abuziv, de om neobişnuit cu preţul slujirii, dar setos de avantajele pe care le are slujitorul.
Cred că ar trebui să ştim că nu numai Ochiul Domnului este pe noi, dacă de Domnul nu mai este temere în ţară, ci şi camerele din telefoane, reportofoanele, tastaturile ne veghează.
Dacă pînă mai ieri am fi imaginat păstori care să gîndească: „Lasă că punem batista pe ţambal aici şi cine ştie…. nu mai ştie nimeni…. „, astăzi toţi liderii trebuie să fie cu mult mai prudenţi pentru că informaţiile zboară, drepte sau deformate, fără nici o legătură cu realitate uneori, pînă la marginile lumii. Ca oameni implicaţi în comunicarea celui mai înalt Adevăr, trebuie să ştim că orice adevăr trebuie supus Acestui Adevăr şi că nu mai putem face şi spune tot ce voim.
Eu mulţumesc Domnului pentru toţi cei care „m-au vînat” fără milă în discursul public. Este un dar din partea Domnului uneori şi să ai cîte un Şimei care aruncă cu ţărînă în tine. Uneori pe drept, pe nedrept. Pe mine m-a ajutat şi Domnul este Cel responsabil de bunul nostru nume. Dacă El nu ne apără şi nu ne ia partea, cine ne poate apăra atunci cînd şi dacă sîntem nevinovaţi?
Dacă apostolul Pavel ar trăi acum, Dima şi Alexandru Căldăraru i-ar putea face mult mai rău şi imediat, dar şi Pavel i-ar fi însemnat mult mai rapid şi eficient ca să nu mai facă rău lucrării. Dacă Apostolul Pavel ar fi trăit acum, sigur ar fi avut blog.
Internetul este bun pentru vestit Evanghelia, pentru dezbaterea unor chestiuni de interes general, dar este bun şi pentru a scoate la iveală lucruri strigătoare la cer pe lîngă Adevărul care ne vine din cer.
Ce este de făcut?
Vom încerca să îi înghesuim pe blogării din bisericile noastre spunîndu-le că „bîrfesc în public”, atunci cînd au încercat să facă toţi paşii biblici şi au ajuns la limita răbdării cu disperarea?
Îi vom mustra pe cei care ne mustră în public, pentru că în privat nu le-am dat nici o şansă la dialog?
Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales. Nu este o pernă moale, nu este convenabil, dar … asta este parte din pachetul de „beneficii” care vin cu lideratul.
Liderii trebuie să înţeleagă că tocmai datorită încrederii pe care o primesc nu mai pot face tot ce doresc şi trebuie să îşi controleze gesturile, gura, discursul rostit sau nerostit. Încrederea presupune responsabilitate şi încrederea se poate pierde.
Poate că frica de internet pe unii îi va ajuta să îşi vină în fire, cine ştie? Dacă de Domnul nu se mai tem, poate că se vor teme de popor ca Alexandru Lăpuşneanu.
În unele comunităţi baptiste s-a luat hotărîrea ca să nu se mai scoată pe bloguri lucruri care ţin de „rufele noastre”. Este o hotărîre bună atunci cînd rufele se pot spăla în casă. Dar dacă putoarea te scoate afară din casă, atunci rufele trebuie scoase afară, mai ales dacă după ascundere şi clocire a mizeriei au făcut şi viermi.
Ce vom face cînd cineva cu rea intenţie minte, doreşte să spurce şi să arunce cu noroi? Domnul va purta de grijă. Nici lui Şimei nu i-a permis mai mult. Domnul nostru are stăpînire şi asupra internetului.
Sînt astfel de situaţii care, în cazul în care liderii se înţeleg între ei complice pentru acoperirea adevărului şi pentru îndepărtarea răului din popor, gardienii să dea strigăt de trîmbiţă desluşit.
Cu ce atitudine? Cu durere, nu cu bucuria că vor fi descoperit răul, ci dezvelind cu grijă rana, cu încercarea de a oferi soluţii, dacă se poate. Atunci cînd rana este mare şi greu de vindecat, cu o chemare la post şi rugăciune.
Dragii mei colegi, să trăim frumos ca în timpul zilei… cu bloguri sau fără bloguri, este Cineva care ne priveşte tot timpul şi de departe ne pătrunde gîndurile, chiar mai înainte de a ne ajunge pe tastaturi.
Marius Cruceru 
Cred că este primul „post” de până acum á la Pătrățosu! Și, probabil, nu va fi ultimul…
Marius, internetul, cu blogărit cu tot, încăput pe mîna unor profesionişti instruiţi, este o cale de manipulare perfectă şi ultramodernă. Nu puerilul tinerel care se apucă să spună lucruri trăznite este pericolul, ci dulăii cei mari, fariseii dintre „colegii tăi”. Le-ai uitat colţii pe care ţi i-au înfipt undeva cu nici un an în urmă? 🙂 Cum au folosit liderii „Agora” în problema dosarelor securităţii? Dacă eşti atît de sigur ce ar face Pavel cu internetul, îmi închipui că bănuieşti şi în ce cult ar sluji, nu? 🙂 ? Eu cred că blogurile, nu vor fi maşinile de spălat rufele murdare din adunări sau catapultele de împroşcat cu siliciu pseudoştefanii de azi, ci vectori ale unor ideologii tot mai dăunătoare, la limita creştinismului. Tinerii, să-şi facă bloguri, dacă nu le au deja, pentru ai cenzura în deraierile mocăniţei pe care se cocoaţă. Din păcate, ceea ce tu nu spui aici, este ţesătura necintită din spatele blogurilor, micile înţelegeri ale blogărilor cu osînză la clikuri, unde fac „jocurile”, iar afară, apar curaţi ca nişte bebe mici. Mi-aş dori ca, măcar pe net, aşa zişii lideri să fie mereu în situaţia de a fi contestaţi, cu fiecare postare, ca să nu apuce să-şi adune o armată de papuci, gata să calce pe toată lumea pe bombeuri.
„Lideri din toate ţările, dezuniţivă, vă rugăm!” 🙂
Erată către un lider bun: Rectifică, te rog, pentru că din fugă, am comis următoarele: a-i, în loc de „ai cenzura” şi virgula dintre substantiv şi predicat, în „Eu cred că blogurile, nu vor fi…” 🙂
Să ai o zi senină, „Pătrăţosule”! 🙂
Cred ca parerile sunt impartite, Marius, depinde in ce parte a baricadei ne situam. Noi, cei care avem bloguri si navigam pe net, exageram importanta si impactul blogului, iar cei care nu sunt interesati(si sunt mai multi, crede-ma!) ii minimizeaza, chiar ironizeaza influenta.
Ca sa realizezi cat de influent poate fi un blog, trebuie sa cuantifici cantitatea de enoriasi polarizata in jurul bloggerului. Asta mi se pare a fi explicatia ca f. multi lucratori cu care am vb cunosc ce face , par exemple, DanutM, dar nu stiau ca are un blog ( si unul care polarizeaza o masa evenghelica semnificativa), si chiar mai grav, nici nu-i interesa acest mod de comunicare.
Da, blogul poate fi un instrument de semnalare a unor fapte/ realitati intracomunitare, dar cred ca – oricat ar fi de veridice si oportune – conteaza influenta pe care o are bloggerul, nu in lumea virtuala neaparat, cat in cea „reala” pt a se schimba ceva. Discutia asta am avut-o si cand erai „Patratos” (remember). Eu am trecut nu de multa vreme printr-o experienta de acest gen.
Cred ca supraestimezi impactarea blogarelii in viata cotidiana, precum si asa-zisa teama a ierarhilor fata de „apucaturile” virtuale ale unor enoriasi…exista exemple de blogeri care au fost pusi la punct pe blogul lor de „mai-marii” zilei si au facut pasi inapoi. Deci, unde e puterea mai mare si presiunea mai mica?
Alin Cristea, in interviul de la RVE cu ocazia decernarii Premiilor Thymos, sustinea ca blogosfera evanghelica s-ar fi maturizat. D.p.d.v. al impactarii comunitatii evanghelice mai e mult pana (departe) acolo, si vorba lui Razvan, o dovedeste si falimentul unor proiecte care se doreau a revolutiona, a aduce o schimbare in sanul evanghelicilor. Si nu in cele din urma, imaturitatea a fost demonstrata cu varf si indesat de cateva conflicte blogosferice(la unele ai participat activ) care au devenit (din pacate) „pietre de aducere aminte” cu care se arunca inspre cei se folosesc de-acest mijloc.
Din pacate, metehnele noastre aruncate in virtual (uneori sub protectia anonimatului), s-au intors intr-un efect de bumerang spre discreditarea intregii blogosferi evanghelica. Ca sa putem schimba ceva si sa avem un cuvant de spus e nevoie de mult mai mult decat efortul sustinut si demn de apreciere (in mare masura) a lui Alin Cristea; e nevoie ca noi sa „blogarim” in acelasi duh si sub indrumarea aceluiasi DUH.
Asa sa ne ajute DUMNEZEU!
Citat :
„Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales. Nu este o pernă moale, nu este convenabil, dar … asta este parte din pachetul de “beneficii” care vin cu lideratul.”
Greu lucru ceri, dar nimic nu este cu neputinta pentru cel care crede 🙂
Problema e ca duhul e plin de ravna dar carnea decide ce si cum sa primeasca. Totdeauna va exista o cenzura si de multe ori involuntara.
Ca exemplu, eu nu am curaj sa spun spun mai mult decat vad ca permite liderul, de blog si/sau biserica altora care comenteaza inaintea mea.
Chestie de common sense.
All in all un text optimist deci bun.
după ce am fotografiat un pătrățos prin Suceava, mă apucase dorul de un articol la fel de pătrățos ca și cel de pe 4 roți 🙂
Interesant (a se citi: provocator) articol. Taman bun de… rotunjit.
Ce bine ar fi dacă s-ar traduce din engleză două-trei articole despre blogging-ul (evanghelicilor).
Ce bine ar fi dacă un student-doi ar face o lucrare-două despre blogging, pentru informare, formare şi formaTARE.
Ce bine ar fi dacă evanghelicii ar identifica priorităţi de acţiune (şi reacţiune) prin blogging şi ar învăţa să renunţe la atîtea chestiuni second-hand care mănîncă timp şi energie.
Ce bine ar fi dacă liderii locali şi naţionali ar fi şi actori în spaţiul virtual: cîte idei nobile, formule inspirate, citate utile nu ar ieşi de sub obroc şi ar îmbogăţi lumea prin liniile de transport Internet.
Dar şi acest lucru, ca şi altele, se învaţă. Cu cît mai repede (şi mai consistent), cu atît mai bine.
Acestea nu au fost rotunjiri, acestea au fost doar… metapătrăţoase.
Fr. Marius ,
foarte impresionant articolul .El reflecta realitatea din ziua de azi . Iti spun sincer ca nu am citit asemenea cuvinte , de la altcineva.
Este un semn bun .
Sanatate.
REmoremo, sa dea Domnul sa fie cercetati cit mai multi dintre cei care nu mai au teama de Dumnezeu si oameni. Poate ca frica de oameni îi va ajuta pe unii totusi sa se indrepte spre Dumnezeu
Emsal, ce vezi aici a la Patratosu?
CiprianS, believe it or not, liderii se tem de presa de orice fel si bine fac.
Spui ca supraestimez impactul blogurilor? Mai vorbim peste doi ani de aici incolo? Ce spui?
Spun AMin la rugaciunea ta.
SAm, crezi că nu ştiu că şi mie mi-am bătut cuie în talpă cu textul ăsta. Tocmai asta este ideea!
Andrei, de ce este articolul asta la fel de patratos ca cel de pe patru roti?
Alin, nu-i timpul pierdut, poate ca se va face si asa ceva.
spune bine si Rasvancristian .
Pingback: Rugăciunea arminianului, RV 27, Holocaustul, Vitamina Z « La patratosu