Nasturi

Adversarii stăteau de vorbă între ei, aruncîndu-şi de la distanţă ironii peste drumul plin de praf. Unii stăteau în buruieni, în şanţul lor, ceilalţi, pe o prispă a postului în întregime construit din lemn.

Uniformele erau cu puţin diferite unele de celelalte. Limba îmi era greu inteligibilă, dar înţelegeam că se luau peste picior unii pe ceilalţi, legănîndu-şi armele fără ameninţare. Cei de pe prispă aveau AKM-uri, le-am recunoscut.

Discuţia devenise din ce în ce mai relaxată, unul dintre militarii din şanţ îşi pusese arma într-o parte, conducătorul celor de pe terasa de lemn şi-o întorsese cu vîrful în jos spre spate, rotită cu pricepere spre spate pe cureaua de pe umăr.

Măscări şi ironii zburau dintr-o parte în alta, o veselie grea. Auzisem că aşa se întîmpla şi în al doilea război mondial, şi după ce deveniseră adversari, românii şi nemţii făceau schimb ţigări contra băutură prin tranşee.

La un moment dat unul dintre soldaţii din şanţ a strigat: „Au nasturi! Nasturi!”

Cei de pe prispă au deschis imediat focul. Unul dintre cei de jos a încercat să se retragă în bălării, a fost atins în spate şi s-a prăbuşit imediat. Ceilalţi patru au rămas răstigniţi de gloanţe fără suflare. Conducătorul lor s-a tîrît la mitraliera pe afet şi a început să secere cabana de lemn.

Cei de sus au sărit balustrada şi au început să alerge, unul a încălecat un cal dezlegat şi a încercat să fugă, celălalt, care a mai rămas în viaţă, a încercat să fugă pe jos, lăsînd arma în urmă. Primul a fost prins sub cal, celuilalt, în momentu în care gloanţele i-au atins trupul, parca i-au explodat organele interne afară.

A desfăcut mîinile şi nasturii i-au căzut în ţărînă.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Ficţiune, Imagine-aţie, Visătorul de vise. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Nasturi

  1. Rodica Botan zice:

    Cind dusmanii iti pretuiesc viata in nasturi este cruzime…cind o faci tu singur , este…?

    Daca esti nebun, raspunsul este …nasturi. Si mi-am amintit de intrebarea biblica… „ce i-ar folosii unui om sa cistige toata lumea daca isi pierde sufletul, sau ce ar da un om in schimb pentru sufletul lui”…?

  2. Marius David zice:

    Dragă Rodica, acesta este un vis. L-am visat ieri noapte.

    A fost foarte clar. Am fost influenţat de pozele din Congo, cred.

    Dar ideea care mi-a rămas în urma visului este că soldaţii nu se luptă pentru ideologii. Ideologiile rar ajung la ei, soldaţii se luptă pentru ţigări, nasturi, pastile, vodcă, dreptul la prostituate.

    Soldaţii nu sînt nici comunişti, nici fascişti, soldaţii sînt oameni cu suflete şi burţi.

  3. Rodica Botan zice:

    Interesant vis…trist este ca ideea exista in realitatea pe care o traim…facem sacrificii mult prea mari pentru lucrurile trecatoare, fara importanta, si chiar sacrificam pentru ele pe noi si pe altii…si ceea ce are valoare este abandonat…uitat…neglijat…

  4. pety zice:

    Si ca majoritatea viselor (visurilor?) e lipsit de logica vigila. O logica va avea el, dar in alte paturi/straturi ale sufletului…

    Insa, reflectand la ideea desprinsa din vis, nu pot sa nu ma gandesc ca soldatii romani din Afganistan mor pentru o viata mai buna, pentru niste banuti in plus, mai ales ca acolo merg pe baza de voluntariat.

    Ei nu servesc patria in Afganistan sau aiurea in lume. Nu protejeaza tara si locuitorii ei. Se duc sa castige bani ca sa mai iese la lumina cumva… Lasand la o parte toate ratiunile politice, e trist.

  5. Andrei zice:

    Pare-mi-se că acest cuvînt, ”vis”, are două forme de plural. ”Vise” este pluralul atunci cînd este vorba de un ideal, de o aspirație, țel, pe cînd ”visuri” este plural de la visul din timpul nopții, al fratelui Marius. Deci zicem ”visuri plăcute” înainte de culcare, și nu ”vise plăcute”, nu? Ori le confund și le-am inversat, poate?

  6. Rodica Botan zice:

    citind ce a scris pety, am o intrebare. Stiu ca daca esti soldat, si tara ta e in razboi nu e pacat sa mergi la lupta…

    Dar daca asa cum zice pety, te duci in mod voluntar sa…ucizi oameni…?

    • Marius David zice:

      Da, Rodica, cine se duce la război ucide oameni…. Eu am fost în … „Revoluţie”. Poate voi încerca să povestesc cum este cu arma în mînă, încărcată cu 30 de cartuşe şi cu 250 de rezervă.
      Pentru ce? Ca să tragem focuri de armă de Crăciun 1989!

  7. Pingback: Rugăciune de început de primăvară, Asociaţia croitoreselor creştine, Stairway to heaven, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.