Răspuns pentru spamaţi

Dragi foşti şi viitori prieteni,

Comentariile voastre se află încă la spam pentru diverse motive. Am încercat să vă contactez pe email pe unii dintre voi, dar, ca orice spammer priceput, aţi dat adrese false. Alţii au scris cu bune intenţii, dar persoanei nepotrivite, într-un spaţiu nepotrivit. Alţii au scris agresiv, jignind, pomenind nume şi acuzaţii fără substanţă, cu încercarea de a transforma acest loc într-o piaţă.

Iată cîteva răspunsuri pe scurt:

@Aurel S. dragă, îţi înţeleg durerea şi cred că te doare pentru biserica ta, dar ai greşit adrisantul. Nu se poate rezolva nimic aşa. Încearcă să apelezi la forurile competente din cadrul confesiunii din care faci parte. Eşti binevenit altă dată, dacă postezi comentarii la subiect.

@Name. Te-aş ruga să te identifici. Nu fug de problema pe care o ridici: Se contrazice Biblia? Dar am încercat să te contactez pe email pentru a putea discuta înainte. O problemă pusă prost nu are rezolvare. Apoi, nu orice problemă se poate discuta oriunde, oricînd şi cu oricine.

@Logik. Eşti trecut temporar la spam, asta înseamnă că toate comentariile tale vor fi filtrat în urma isprăvii la adresa lui Obama. Nu de alta, dar paza bună trece primejdia rea. Nu avem dreptul să fim violenţi nici măcar în limbaj, dacă ne considerăm creştini. Ce sugerezi tu nici în glumă nu trebuie pomenit. Scriptura ne spune că vom fa socoteală de orice vorbă nefolositoare. Sînt cîteva greşeli pe care le-am făcut pe Pătrăţosu: comentariile nefiltrate, la liber, este una dintre greşeli.

@Revoltat. Aceeaşi observaţie ca în dreptul lui Name. Înţeleg că eşti revoltat de ce se întîmplă în cult şi de anumite evenimente din ultimul timp, dar te rog să îţi dai numele. Acuzaţiile de care vorbeşti sînt foarte grave. MAi este ceva. Tot din Pătrăţosu am învăţat că anumite probleme nu se rezolvă aşa. O altă greşeală pe care am făcut-o pe Pătrăţosu a fost să discut unele probleme pentru care nu există rezolvare pe această cale. Da, sînt situaţii absolut legitime în care trebuie să spunem adevărul în public, după ce vom fi depăşit toate fazele de rezolvare ale unui conflict. Sînt situaţii în care chestiuni de interes public şi care interesează toţi baptiştii din ţară sau din diaspora trebuie tratate în spaţiul public, dar cu grijă şi cu atenţie. Ştiu de lucrurile despre care vorbeşti tu şi încercăm să le rezolvăm cu nădejde şi credinţă în următorul consiliu al uniunii, apoi, dacă nu se va putea, în conferinţa naţională, apoi, dacă nu se va putea nici acolo, în următorul for legal permis de statut. Deocamdată roagă-te.

@Baptist de Sud. Răspunsul seamănă oarecumva cu cel pentru Revoltat. Mă mir cum de găsiţi unele porecle! 🙂 Te referi la aceleaşi evenimente. Repet: identifică-te. Pentru tine, pentru că întrebi cum pot credincioşi baptişti care nu fac  parte din structurile de conducere ale Comunităţilor şi Uniunii să îşi manifeste punctul de vedere, răspunsul este simplu: prin vot! Ţi se pare cinic? Al 12-lea ceas a trecut demult. Şi fecioarele neînţelepte au fost desincronizate şi asta le-a costat. Spre deosebire de ele, nouă Domnul ne mai dă şanse să revenim asupra greşelilor făcute, nu ne închide uşa în nas. Mai este, cred, o variantă prin care puteţi să spuneţi problema: o scrisoare către Consiliul Uniunii. Nu ştiu, mă voi interesa la fraţi cu experienţă mai mare ca mine. De asemenea, trebuie să mă uit din nou în noul statut. Dar … pînă atunci. Răbdare şi rugăciune. Întotdeuna fac bine.

@Dadatroll. Client vechi. Comentariul tău n-are nimic agresiv, este ok, dar avînd în vedere experienţele de pe Pătrăţosu, dă-mi voie să te îmbrăţişez cu drag, dar în camera de spam. Numai bine, motorule, dar stai departe!

@Mangrove. N-ai adresa de email validă! Şi de ce poluează, mă rog, copiii? Arunci comentarii, dar nu argumentezi.

@Vaya şi Vayacondios. Ţi-am scris de două ori pe email. Încă reţin comentariul tău pentru a-i da drumu, cel de la Scrisoare către Dumnezeu. Ţi-am cerut să te indentifici. Tot de pe Pătrăţosu am învăţat că este bine să îmi pot privi în ochi criticii, în general, pe toţi cei care pornesc de la critică constructivă pînă la aruncatul cu noroi. Prefer identificarea în cazul tău şi apoi dialogul. Te-am întrebat asupra argumentării în email în ceea ce priveşte critica scrisorii. N-ai răspuns. Despre Akkerman ţi-am răspuns deja. Akkerman a învăţat lăuta de tînăr, ştiam de acel youtube, Vaya, intră în listă automat, uită-te la ce a rămas şi cum cîntă ACUM la lăută. Compară asta cu istoria lui Sting şi mai vorbim.

@Z. Dragă prietenă, ţi-am mai tăiat un spam. Ţi-am mai spus. Nu mai încerca să intri. Ştiu că încerci şi cu alte nume, eventual cu alte I.P.-uri. S-ar putea să îţi meargă o dată sau de două ori. De obicei mă prind repede, după stil. RArissime cazurile în care cineva îşi poate schimba stilul radical pentru a impersona pe altcineva. Cred că ai ajuns la un nivel de dependenţă de blogăreală care te poate distruge şi pe tine, familia, copiii. Uită-te în ochii lor. Uită-te atît de aproape în ochiul lor pînă îţi vezi propriul chip pe corneea lor. Pe suprafaţa ecranului de computer nu poţi să te oglindeşti.

@foşti şi viitori prieteni. Am o listă de vreo 15 comentatori care sînt trecuţi prin filtru, dar din diverse motive. Nu sînt neapărat spamaţi, dar trebuie să stea la aşteptarea un piculeţ. După cîteva experienţe personale sau pe Pătrăţosu, am considerat că este mai înţelept să filtrez contribuţiile acestora (unele valoroase) din pricina violenţei limbajului sau pentru că au agresat alţi comentatori sau alte cauze…. Am trecut în lista neagră şi pe cei care scriau comentarii în exces, transformîndu-se într-un fel de comoderatori ai paginii. Vă reamintesc că eu sînt proprietarul paginii şi nu voi permite  altora să confişte acest spaţiu, cum s-a încercat pe Pătrăţosu. Pînă la recîştigarea încrederii între noi este mai bine aşa. Sper să nu fie cu mare supărare.

@colecţinarii de link-uri. Aici mă adresez tuturor celor care trimit mesaje de genul: „Pune-mă la blogroll, că te pun şi eu.” Nu  am făcut schimb de timbre în copilărie, n-am avut cine ştie ce colecţii, nu mă ocup cu asta. Blogrollul meu este destul de sărac în domeniul blogurilor. Dacă voi găsi ceva cu adevărat interesant pe lîngă timpul pe care mi-l cere adăugarea unui link, atunci voi adăuga bloguri noi. Deocamdată mă mulţumesc cu google reader.

Deocamdată nu mă interesează bloguleţele de pe care aflăm ce-aţi gîndit cînd v-aţi spălat pe dinţi azi dimineaţă sau ce tricou veţi purta diseară, nici meditaţiile de tipul cut and paste, nici powerpointuleţe penibile, nici articole scrise fără talent, din plictis de sîmbăta dimineaţa, nici bloguri de fotografii făcute cu aparate scumpe, dar fără „ochi”, nu mă interesează blogurile cu poante proaste şi „fumate” de multă vreme.

@ah, am uitat de Balauru, cu ale lui glume proaste, trafic magnet. Tocmai am primit un ping in blog. Şi la mai mare, Balaure, dar încearcă fără mine! 

În rest vă aştept cu bucurie şi nădejde în condiţiile care apar în Rînduiri. Mai citiţi încă o dată pentru orice eventualitate!

cu deosebită consideraţiune,

Butonar Computerici Spamov

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Blogroll, utile. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Răspuns pentru spamaţi

  1. Clou Jan zice:

    Ahhh! Dur!

  2. Alexandru zice:

    Anonimatul este lucrarea Diavolului.
    Am sa revin odata sa explic acest lucru.
    E bine ca oricine posteaza un comentariu sa se identifice.

  3. Marius David zice:

    Alexandru, cei de la Catavencu au o categorie speciala pentru astfel de aforisme.
    1. gindeste-te la ce spui!
    2. argumenteaza imediat cind dai asa ceva pe ecran.

    Oricum, sper ca asta a fost un exercitiu katarhic pentru tine.

  4. Esential zice:

    Frate Alexandru, nu mai stiu de unde ai scos-o si pe asta…..NU PRIMESC….adica, cum e de la diavolul….???…Nu manca tot ce zboara frate,,,,inainte sa mesteci, ia aminte la ce bagi in gura…..

  5. emsal zice:

    Aţi primit mesajul meu trimis pe mail? Aştept un răspuns, chiar sumar! Vă mulţumesc!

  6. Bia zice:

    câteodată devine amuzant să fii creştin.

    • Marius David zice:

      Asta intră la DE REŢINUT, Bia. Cîteodată? Totdeauna.
      Nu m-am distrat niciodată aşa de bine … De cînd am devenit creştin o ţin într-o distracţie…. Are Sting un cîntec. I’m so happy I can’t stop crying…

  7. emsal zice:

    Mulțumesc pentru răspuns!

  8. Pingback: Al 1000-lea post sau a 1000-a postare? « Marius Cruceru

  9. Pingback: Curăţenie de primăvară în “curtea blogului” | Marius Cruceru

  10. Pingback: Starea naţiunii, spamaţi, ce facem cu Darwin, « La patratosu

  11. Vaisamar zice:

    Văleu, da’ mare-i recolta spamului!

  12. Daniel zice:

    Sunteți blogger „bătrân” și cred ca deja știți că cei mai sus menționați vin la pachet cu blogul.Mulțumim totuși pentru timpul si energia dedicat acestui blog.

Lasă un răspuns către emsal Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.