Meseria mă îndeamnă la asta, la detalii, probabil din această cauză prin compensaţie încerc să nu fiu atent la detalii cînd sînt în timpul liber (există aşa ceva? să mi-l arate şi mie cineva!). Mă las în scrisul neglijent mai ales prin spaţiul ăsta, iertat îmi fie. Acum însă am descoperit ceva interesant despre grijă şi atenţie.

Zilele trecute, lucrînd la Matei (Vameşul, Evanghelistul şi Apostolul, nu lucrez la nimeni altcineva…) am descoperit ceva şocant. Nu-i chiar specialitatea mea, dar ţine cumva de interfaţa dintre psihologie şi limbaj.

Se pare că pedeapsa veşnică este pentru oameni prea ocupaţi, iar viaţa veşnică pentru oamenii preocupaţi. La dreapta vor fi cei preocupaţi, la stînga cei prea ocupaţi.

De unde deduc asta?

Este o marcă stilistică a oamenilor foarte ocupaţi. N-au timp de taclale, de stat cu paharul de vorbă lungă, de descripţii şi depictări în cuvinte. Sintaxa este construită pe sărite, morfologia sare terminaţiile, acordurile sînt jucate după întîmplare. Prea ocupaţi nu-s filologoi, în sensul etimologic al cuvîntului, iubitori de vorbă, dialoganţi şi dialogali. Sînt repeziţi, dar nu eficienţi, grăbiţi, dar nu pentru a ajunge undeva, ci pentru că nu au timp de relaţie şi contemplare. Marte prea grăbite, Marii ratate.

Dacă ne uităm în textul judecăţii din Matei 25 observăm ceva ciudat.

Iată reacţia primului grup, grupul de la dreapta. Senini, naivi, fără agendă în facerea binelui, preocupaţi de aproapele şi de moment, fără gîndul că fapta bună va fi contabilizată de cerescul judecător, iată-i ce spun. Simpatici, dulci, rîsul ne e pe înfundate cînd, suprinşi întreabă (cu noi vorbiţi? aţi greşit… ):

Mat 25:34 Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: „Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v’a fost pregătită dela întemeierea lumii.
Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M’aţi primit;
am fost gol, şi M’aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”
Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde:

„Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci?

Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?

Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit?

Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?

Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?”

Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.”

Observaţi simetria textului? Drepţii repetă cuvînt după cuvînt ce spune Împăratul, au timp să rememoreze şi să repete, flămîndul cu mîncatul, setea cu băutul, străinarea cu primitul, golul cu haina, temniţa cu vorbitorul. Ei ţin minte, au fost acolo, s-au fixat pe detalii, pentru că au fsot preocupaţi de cei neînsemnaţi. Grijulii, atenţi, generoşi, largi la suflet sînt generoşi deopotrivă cu vocabulele, cu sintaxa, cu paralele.

Vedeţi? Proştii… au făcut-o de oaie… nişte rataţi, care şi-au ratat carierele, pentru că şi-au risipit timpul prin spitale şi puşcării, cu scursura de puroi şi scursurile societăţii,  grijulii la cei care n-au căpătat grijă.

Ia să ne uităm şi la cei prea ocupaţi de ei înşişi şi de agendele lor.

Mat 25:41 Apoi va zice celor dela stînga Lui: „Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc;

Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;

am fost străin, şi nu M’aţi primit;

am fost gol, şi nu M’aţi îmbrăcat;

am fost bolnav şi în temniţă, şi n’aţi venit pela Mine.”

Atunci Îi vor răspunde şi ei:

„Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori n’aţi făcut aceste lucruri unuia dintr’aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”

Oh, Ce cuvinte dure! Te aştepţi ca acolo să fie cel puţin tîlharul nepocăit de pe cruce, Stalin, Hitler, Ginghiz Han, Doctorul Mengele, Idi Amin, Mobutu şi cîţiva găinari şi tîlhari mai răutăcioşi. Dar nu, acolo sînt mulţime de oameni cumsecade şi foarte morali, donatori de termopane pentru clopotniţe, sponsori de tîmplărie şi bănci pentru casa de pomeni, protectori ai sărmanilor, artelor şi culturii, ctitori de biserici şi lăcaşuri de închinăciune, ziditori de spitale şi cadorisitori de ocazii cu fotografii după ei prin orfelinate.

Părerea mea este că în stînga vor fi foarte mulţi oameni bine intenţionaţi, dar neatenţi. Cred că una dintre capacităţile esenţiale care trebuie restaurată într-un creştin este atenţia faţă de aproapele, mai ales faţă de cei mai puţin însemnaţi, atenţia faţă de cei care atrag cea mai puţină atenţie. Acesta este unul dintre paradoxurile care trebuie adăugat creştinismului.

Ia, vedeţi? Simetria şi răbdarea Împăratului? El păstrează paralela. Matei nu face nicicum economie de material de scris. Este în tradiţia Leviticului, repetă, repetă, repetă. Nu-i economia de cuvinte cauza pentru care enumerarea prea ocupaţilor este frustă, tăiată de împliniri? Cînde te-am văzut noi însetat, străin, gol, bolnav, întemniţat…. şi … toate celelalte sînt la et cetera… o singură supă, o singură salată de activităţi neimportante pentru oameni neimportanţi…. şi nu „ţi-am slujit”.

Orbiţi care călăuzesc alţi orbi n-au văzut chipul lui Cristos ascuns sub ridurile pensionarei care îngheţa în garsonieră, nici sub ochii supurînd de conjunctivită ai orfanului de peste drum, nici … Au avut de proorocit, de făcut minuni, slujbe publice, de rotit în jurul oamenilor importanţi, recepţii pentru sponsori, întîlniri cu benefactori, campanie pentru mecene de cămin cultural, festivaluri pentru celebrităţi ratate faţă de marile scene. Aceştia sînt prea grăbiţi pentru ritmul atît de lent al nevoiaşului, prea rapizi şi prea eficienţi pentru viaţa care se desfăşoară leneş sub ochii lor. Prea departe de rană, prea aproape de spital, prea departe de orfan, prea mult implicaţi în fund raising pentru orfelinate, prea departe de enoriaşi, prea aproape de şedinţe.

Vedeţi? Deştepţii… au făcut-o „de capră”…

Mîntuirea este prin har, dragi prieteni, dar judecata este după înfăptuirile în relaţii, vom fi judecaţi după detaliu şi după felul în care ne-am recuperat capacitatea de atenţie faţă de aproapele.

Aşa să-mi ajute Marele Păstor de oaie ce sînt înainte de a ne deveni Mare Judecător…