Generaţia noastră este ruptă de trecutul imediat şi neinteresată în nici un fel de istorie. Generaţia noastră s-a ridicat în ignoranţă faţă de trecut, fără să verse lacrimi pentru sîngele nevinovat care strigă din ţarinile acestui neam. Nu l-a văzut pe Liviu Olah şi nu tresare la ideea de a avea o listă de rugăciune. Nu ştie prea bine ce s-a întîmplat înainte de 1989 şi nu are amintiri cu bonuri de benzină, rînduri la lapte, cozi la carne, tichete pentru zahăr, ulei, făină. Generaţia noastră cumpără bilete la Sighet şi la Auschwitz şi plînge cînd vede pe cei schilodiţi şi maltrataţi acolo, băieţii castraţi de Mengele şi versurile scrise la Sighet pe pansament, dar nu face legătura cu istoria. Generaţia noastră nu este interesată de tradiţii şi istorie, dipreţuieşte vechiul, considerîndu-l învechit doar pentru că este vechi şi este lacomă de nou, considerîndu-l bun doar pentru că este nou. Generaţia noastră nu mai vizitează muzee şi dispreţuieşte filmele făcute înainte de 1985. Are o nouă traducere pentru o carte veche, dar nu mai citeşte cartea nici în traducerea veche şi cartea nouă nu mai reprezintă nici o tentaţie. Generaţia noastră scrie lucruri noi, numai lucruri noi, aflăm pe bloguri în ce tricouri sînt îmbrăcaţi contemporanii noştri, dar nimic despre mirosul caselor în care au copilărit. Generaţia noastră ştie mai mult decît părinţii, de aceea consideră că tot ce spun aceştia este incorect şi improbabil. Generaţia noastră nu îşi doreşte nici istoria ei, nici istoria neamului de oameni care a precedat-o. Părinţii noştri se emoţionau la îndemuri ca „este istoric ce se întîmplă acum”. Generaţia noastră nu are perspectiva faptelor mici de azi care pot căpăta însemnătate mîine. De aceea generaţia noastră este stearpă de ucenici şi nu îi va rămîne sămînţa de urmaşi în oameni de încredere care vor fi primit tezaurul învăţăturilor trecute pentru a-l încredinţa celor viitoare. Generaţia noastră este veriga ruptă în lanţul leaturilor şi mai poate fi reparată şi pusă la loc doar dacă iese de pe scena polisului pe uşa din dos pentru a intra înapoi la şcoală, la lecţia de istorie. Generaţia noastră, care îşi priveşte doar pămîntul de sub picioare, trebuie să înveţe să se uite cu frică şi cutremur, cu lacrimi şi sperietură în urmă, pentru a privi cu demnitate şi curaj înainte. Trecutul lor, taţilor noştri, ne va vindeca viitorul pentru ei, copiii noştri. Acest trecut trebuie cunoscut, asumat şi consumat, precum mielul de Paşti, cu ierburi amare, pentru a ne putea desprinde de Egiptul în care ne-am construit bordeiele confortabile. Aventura care ne aşteaptă este mai dură şi mai pustie decît robia prezentului lenevit în osteneli pentru tiranii pe care singuri ni i-am ales.