Pastorul și gustul de caviar

sursa Edictum Dei

Astăzi am avut o discuție iluminantă. L-am întrebat pe un pastor mai în vîrstă, la care mai fac spovedanie din cînd în cînd, cum aș putea să sfîrșesc bine, să nu ajung în situația în care Johhny Hunt și alții au ajuns.

Știu bine că am „material prost”, Psalmistul spune: „în păcat m-a zămislit mama mea”, Apostolul spune: „văd în mine cum se luptă două firi… binele pe care vreau să-l fac nu-l fac și răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!”. Sînt augustinian și cred în depravarea totală a inimii omenești, în înclinația spre rău a tuturor, chiar dacă sînt mîntuit de Isus Cristos. Îmi repet sistematic: „inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea” și stau cu frică și cutremur pentru că „cel ce crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.”

Cum se poate ajunge la „misecuvinism” cînd vestim Evanghelia Harului, cînd propovăduim un Dumnezeu atît de fascinant și măreț, care Și-a făcut milă de noi, Care ne face hatîrul prezenței Sale cotidian?

E simplu! Alunecarea este mai simplă decît urcușul spiritual. Delăsarea mai ușoară decît escalada duhovnicească, lăcomia mai la îndemînă decît abstinența și sobrietatea.

Acești pastori celebri, despre care am auzit scandaluri în ultimul timp, au început ca fiecare dintre noi. Au fost dăruiți de Dumnezeu cu daruri naturale, cu statură și figură, cu voce eufonică, intonație retorică intuitivă. S-au pregătit teologic și homiletic în seminarii respectabile și au fost cîndva mici chiar și în ochii lor. Ba chiar cred că toți au început cu sinceritate și dorința de a propovădui Cuvîntul lui Dumnezeu în tot adevărul.

Dumnezeu i-a binecuvîntat cu o lucrare care le-a depășit parohia și multora dintre ei chiar și posibilitățile naturale. Apoi au fost duși de val, purtați de celebritate, amețiți de aburii recunoașterii ca „oameni cheie” între noi ceilalți, mediocrii.

Apoi s-au întins și tot întins. Au fost remarcați. Au fost invidiați. Au fost invitați în mai multe locuri, tot mai multe show-uri. Mai întîi la radio, apoi la televiziunile religioase, apoi pe arene și stadioane.

Mai apoi însemnați și invitați la recepțiile oamenilor de afaceri. Apoi la seratele politicienilor. Apoi au ieșit la golf și cu unii și cu ceilalți. Mesele luxoase s-au îndesit. Pentru astfel de evenimente îți trebuie costume noi, trebuie să te cobori din altfel de mașini, asemănătoare cu ale acelora care te vor fi invitat, trebuie să ieși din altfel de case, trebuie să ții… pasul cu noii prieteni, cu noile elite, în care cu greu ai pătruns.

Unii au ajuns la avion personal, la personal de serviciu, la piscină proprie de dimensiuni olimpice, iar alții au apelat chiar la gărzi de corp. Bisericile le-au crescut la zeci de mii de enoriași. Au construit campusuri cu lifturi și parcări imense, cu ecrane hiperbolizante și cu transmisii on-line încă de pe vremea cînd nici măcar nu știam ce înseamnă „pandemie”. Pe scurt: ei au devenit branduri, iar bisericile păstorite de ei s-au dezvoltat deja în francize.

Apoi s-au luat în serios ca autori, scriitori, darnici cu părerea în orice domeniu, fie că aveau competențe sau nu.

Lumea politică și cea economică i-a folosit ca magnet de credibilitate. S-au fotografiat dînd mîna cu președinți, senatori, CEOs, cu oameni de tot felul, care, la rîndul lor, i-au răsplătit cu iahturi și concedii.

Au prins gustul caviarului!

Citește întreg articolul aici pe Edictum Dei

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Pastorul și gustul de caviar

  1. Pingback: Pastorul și gustul de caviar | Ciprian I. Bârsan

  2. foolfield zice:

    Dacă prin suflet înţelegem eul autentic, cel de care nu trebuie a ne lepăda vreodată, atunci da, riscăm să ne pierdem sufletul la fiecare pas făcut în direcţii opuse conlucrării cu sinele nostru autentic. Mă pierd pe mine însumi (sufletul meu, adică), odată ce mă cufund în magma falsului eu construit din aprecieri, critici, observaţii cumulate din afara experieţelor de viaţă traite per se (live). Nu că acestea s-ar dovedi neapărat păguboase, ci datorită faptului că sunt intermediate, indirecte, pot deveni implicit neautentice sub aspect existenţial. Mă refer aici strict la afirmaţia lui Isus cu care aţi încheiat articolul. Contextualizarea desigur, face diferenţele. Iar onestitatea abordării unui astfel de subiect delicat, care până la urmă vizează vulnerabilităţile fiecăruia dintre noi, mă face să revizitez `eul autentic` de care pomeneam cu atâta siguranţă în rândurile de mai sus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.