Te iubesc foarte mult, dar plec …

De cînd am început o lucrare care se ocupă de cuplurile care contemplă ideea divorțului, am adunat experiența unor cazuri care ne-au schimbat radical perspectiva asupra motivelor pentru care doi oameni, care și-au promis iubire veșnică, ar putea divorța.

Motivele ”clasice” se întîlnesc mai rar decît am fi crezut. Apar motive noi și neașteptate. Știam că se despart cuplurile care au adunat 20-25 de ani de frustrare, se întîmplă în criza de la mijlocul vieții, după ce și-au crescut copiii, după ce au adunat destule resurse pe care să le împartă, după ce și-au găsit alte variante de trai, fie singuri, fie în concubinaj intermitent, ca fugă de singurătate.

Mai nou, mai ales după perioada de lock-down și pandemie (este de studiat relația cauză-efect în această situație), poate fără nicio legătura neapărat cu acestea, întîlnim situații noi, nemaiauzite, șocante.

Sînt tineri sub 30 de ani sau puțin peste, din familii de credincioși evanghelici (deci crescuți cu Evanghelia lîngă biberon), unii dintre ei chiar la a patra generație de evanghelici, din mediul urban, cu slujbe bune, cu situație materială foarte bună, frumoși de pică amîndoi, fără copii.

În două cazuri am întîlnit intenția de despărțire, dar, paradoxal, cu mărturia unei iubiri nestinse încă.

Cu alte cuvinte:

”Te iubesc, dar vreau să plec! Nu mai vreau să stăm împreună! Îmi plăcea mai mult cînd eram doar prieteni, cînd ne întîlneam doar din cînd în cînd. Prezența ta mă obosește, sînt epuizat/epuizată emoțional deja, sînt obosit/obosită după cele 16 ore de slujbă, de lucru, de dead-line-uri, de presiune psihică și emoțională a colegilor, a grupului de lucru. Nu mai vreau să locuim împreună. Da, este adevărat, m-am angajat și în alte relații cu tentă intimă, nu neapărat cu implicare sexuală, flirturi nevinovate, dar tot pe tine te iubesc cu adevărat. Ești și rămîi prima mea și probabil ultima mea dragoste. Iubirea cea mai puternică. Te iubesc, vreau să rămînem împreună, dar să trecem la un alt nivel de relație, să avem libertate, să avem o relație relaxată, deschisă, cu posibilitatea ca eu să întîlnesc și alți parteneri și, dacă apare cineva mai potrivit, chiar să mă mut cu persoana aceea temporar, dar îmi repugnă ideea de a mai sta împreună zilnic, permanent, pentru totdeauna. Nu mai sînt în stare să îți rabd sforăiturile (ea), serile în care ești nemachiată și neîngrijită (el), statul pe telefon, cînd ar trebui să fim la masă împreună (amîndoi) … Nu cred că vreau să îmbătrînim împreună, să te văd cum decazi fizic, mental. Mă îngrozește ce văd la părinții și bunicii noștri și anume că ar trebui să îți port de grijă cînd nu mai poți … Nu cred că mă voi mai căsători vreodată … ”

Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.