Mihai Ciucă – rece în scris, cald față către față

Relația mea cu Mihai a debutat cu stîngul. Ne-am contrat (nu era greu să intri în conflict cu Mihai) pe diferite subiecte pe cele două bloguri ale mele. Și mie și lui ne plăceau conflictele. Era de o inteligență greu de egalat prin mediile noastre. Citit, cultivat, abil în dezbateri, cu o retorică bine educată.

La un moment dat am lăsat-o ”baltă”, cum se spune la Brăila.

sursa foto Iosua Faur

Dar a venit un moment interesant.

Am fost invitat să predic la Galați în urmă cu vreo cîțiva ani. Duminică dimineața în sală a apărut și Mihai, cu un aparat de fotografiat masiv legat de gît, șchipătînd vizibil, s-a așezat în ultima bancă. L-am recunoscut imediat și am fost vizitat de emoții. Am știut că a venit să ne vedem față către față.

La final m-am îndreptat direct spre el, i-am întins mîna și m-a îmbrățișat cu multă căldură. Nu era nimic prefăcut, programat, pregîndit. A făcut-o cu toată sinceritatea, așa am simțit. Apoi am vorbit de Ionatan Piroșca și de alți cîțiva prieteni comuni. Ne-am îmbrățișat și la despărțire.

Aceasta a fost prima și ultima întîlnire a mea cu Mihai Ciucă. Apoi iarăși cărările vieții și ale internetului ni s-au despărțit, dar a fost încă o lecție despre diferențele și distanțele care se creează între persona (personajul întruchipat prin scris sau/și pe ecrane, chipul pre-făcut al cuiva) și persoană (omul real, în carne și oase, cu respirație, inimă, rinichi și ligamente).

De cîte ori n-am creat eu însumi imagini false altora, fie în sus, fie în jos! De cîte ori n-am auzit: ”oh, dar sînteți cu totul altfel în realitate … ”. De cîte ori i-am judecat pe alții numai după interacțiunile dintr-un comentariu sau dintr-un text? Fiecare dintre noi avem momente și momente, mînii și îmblînziri.

Cînd cineva dintre noi pleacă, cum se duce acum înaintea noastră Mihai, deși s-ar putea crede că rămîn reacțiile și textele, nu, nu acestea rămîn! Rămîne amintirea feței, rămîne relația. Nu rămîne răceala textului, așa cum nu e permanentă răceala trupului. Rămîne căldura iubirii și lumina caldă a Cetății Cerești.

Vom locui împreună în Raiul lui Dumnezeu nu alături de textele noastre, ci unii alături de ceilalți, în comuniune veșnică în Fața Luminată a lui Dumnezeu!

Ușă deschisă la Cetate, Mihai!

 

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, lacrima din colțul ochiului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.