”Biserica care folosește Psalmii ca o dietă regulată a închinării ei își înzestrează oamenii cu resursele necesare pentru a trăi cu adevărat în valea plângerii, dar biserica care nu face acest lucru își privează membrii de la o comoară adevărată, în schimbul la ce? La relevanță? Nu exista nimic mai relevant în acest univers decât pregatirea oamenilor pentru suferință și moarte. În biserica mea am oameni care duc vieți foarte grele, vieți care nu se vor îmbunătăți cu trecerea timpului. Ce să le spun acestora? Nu pot să le spun decât că suferința va bate la ușa tuturor, dar există o înviere; Uitați-vă la felul în care acele strigăte de lamentare din Psalmi, foarte reale și prezente în această viață, sunt totuși înăbușite de o speranță tangibilă și viitoare, și lăsați-vă încurajați de această promisiune. După cum spune psalmistul: seara vine plânsul, și într-adevăr este extrem de dureros acest plâns, dar dimineața vine veselia (Psalmul 30:5).”
Articol folosit cu permisiune.
Dintre toate lucrările pe care le-am scris vreodată, micul meu articol, intitulat “Ce pot cânta creștinii atunci când se simt mizerabili?” mi-a adus o mulțime de surprize încântătoare în ultimii ani. Am scris acel articol în 45 de minute într-o după-amiază, fiind înfuriat pe un comentariu superficial pe care îl auzisem despre subiectul închinării. Și iată că acel articol mic care nu a necesitat multă energie sau timp, a strâns mai multe răspunsuri pozitive și o corespondență emoționantă decât oricare altă scriere de-a mea, fie cărți, fie articole etc. Conținutul său a rezonat cu creștinii din întregul spectru denominațional, oameni din diferite biserici care au un lucru în comun: înțelegerea că viața are o dimensiune tristă, melancolică și dureroasă, dar care este foarte des ignorată sau chiar negată în bisericile noastre.
Acel articol a avut menirea să sublinieze deficitul major din închinarea creștină, un deficit care este evident atât în…
Vezi articolul original 1.338 de cuvinte mai mult
Marius Cruceru 
Articolul pare tradus de un necunoscător de limba română. Nu ne putem simți mizerabili, ci mizerabil, fiind un adverb. Apoi este de evitat construcția „atunci când”. Mai fluid și corect ar fi „Ce pot cânta creștinii când se simt mizerabil?” Nu mai zic de „biserica care” și de sugrumările dese ale limbii române. Tema este încântătoare, dar traducerea lasă (foarte) mult de dorit. Aproape că îți este greu să urmărești argumentele din articol, mai ales dacă ești obișnuit să citești cu voce tare și ai vreun copil prin preajmă.
da, așa este, traducerea nu-mi aparține și sper să ajungă la urechea traducătorului. Articolul este preluat, dar are valoare, mai ales că avem acces și la surse prin link-uri. Am lăsat așa traducerea pentru cei care mi-au reproșat că pun materiale interesant DOAR în limba engleză.
Pingback: Reflectare după 10 ani la articolul „Ce pot cânta creștinii atunci când se simt mizerabili?” | Ciprian I. Bârsan