Cum arată o ironie muzicală?

Aproximativ astfel:

Precum în cuvinte, trebuie să stăpînești bine instrumentele (cuvintele într-un caz, sunetele, în celălalt), apoi tehnica, ca să îți poți permite să te joci.

Joscho este o personalitate artistică spumoasă, este carismatic, se exprimă muzical foarte bine, dar are mii de ore de studiu în spate. Este, de asemenea, un tehnician desăvîrșit, cu o stăpînire a instrumentului care nu lasă nimic de ros celui mai aspru critic.

Oh, și susținerea ritmică și linia de bass. Ascultați solo de bass. Nu se poate cînta astfel fără un fond ritmic (vezi chitaristul care susține partea ritmică) și armonic la același nivel cu solistul.

Joscho Stephan se joacă pentru că își permite.

Văd uneori ironia în mîna incultului, în mîna celui care nu are nici proprietatea termenilor, nici nu stăpînește sintaxa, iar morfologia îi este dușmănoasă.

Am văzut chitariști care s-au lăudat că au învățat la chitară de la youtube. Vorba evreului: ”Orice autodidact își va da seama la un moment dat că a avut un profesor prost!”. La fel este cu cei care au învățat să dezbată pe facebook. Cei care răspund cu meme la un șir de argumente.

Pentru a te putea juca cu sensurile cuvintelor, trebuie să înveți mai întîi cuvintele.

Pentru a te juca în acest fel la chitară, cîntînd cu zîmbetul pe buze, trebuie să faci game cu grimase.

 

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Chitara, inventarul stricaciunilor spirituale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 Responses to Cum arată o ironie muzicală?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.