Atenționare: text (destul de) dur și ironic.
Cine se simte cu musca pe căciulă … să mai citească o dată!
Poate zboară musca!
Într-o povestire din Pateric un călugăr tînăr vine la altul bătrîn ca să îl încerce:
Avva, ești hoț!
Așa e, spune bătrînul.
Avva, ești curvar!
Așa e, spune bătrînul.
Avva, ești eretic!
Nu, asta nu sînt, pentru că eu știu în Cine și ce am crezut! Toate celelalte sînt, dar asta nu sînt!
……………………………………………
sursa Vasile Ernu
Aud recentissime de niște aberații molfăite cu gura plină. Se trezesc niște tinerei, ”vițelușii veseli”, cum i-ar numi Andrei Pleșu, ai noilor mișcări evanghelice radicale, propagatori ai jumătăților de idei, fascinați pînă la narcisism de propria lor linie argumentativă. Sînt într-o cumplită surzenie. Se ascultă unii pe ceilalți cu o siguranță demnă de cauze mai bune. Își dau cu părerea despre filme (ce ar trebui să vedem și ce nu, cum că California arde din pricina filmelor făcute de unii de pe acolo), despre catedrala națională (fără a deosebi naos-ul de pronaos, fără minime cunoștințe arhitecturale sau de teologie a spațiului), despre mariaj (abia li s-a uscat cerneala de pe certificatul de căsătorie), celelalte culte evanghelice (din care au ieșit, că nu-s biblice…), organizații … tot felul de lucruri. Dar asta nu înainte de a-i demoniza pe ceilalți, de a-i numi anticriști pe toți aceia care nu împărtășesc nuanțele, că despre asta vorba, nuanțele teologice la care ei aderă.
Neinformați, necultivați, necitiți, fără să-și fi făcut temele de casă și, mai ales, fără ceea ce americanii numesc atît de bine ”common sense”, băieții ăștia n-au limite de competență! Ei se simt datori să ne lumineze pe noi toți! Harnici la bloguri și youtube (ridicoli cînd își iau interviu unii altora, comportîndu-se, vorba lui Coposu despre Vadim Tudor, de parcă chiar ar exista … ), leneși la propria formare, la lectură și la legitimarea lor academică. Dacă unii dintre ei ar fi trecut pînă la capăt prin niște procese de formare academică serioase, ar fi descoperit că nu poți argumenta chiar cum îți cade la gură, că există niște reguli ale jocului retoric, dacă chiar vrei să te ia cineva în serios. Da, chiar și atunci cînd exagerezi, chiar și atunci cînd folosești hiperbola, există reguli ale jocului discursiv. Dar … alea sînt lumești! Masteratele și doctoratele sînt nebiblice… teologia studiată formal, ce să mai spunem? Dracu gol!
Ei au revelații direct în propria sufragerie! Au legătură nemijlocită cu Cerul! Sînt, ca bunul Cristos la 12 ani, mai înțelepți decît învățătorii lor! Știu cum stă treaba, unii dintre ei fără să fi păstorit pînă acum nici măcar vreo turmă de gîște, dar dau lecții de pastorală practică. Iar, dacă alții s-au apucat să păstorească vreun grupuscul, ”bisericile” li se împuținează, li se smochinesc și ofilesc precum plantele neudate și neînsorite. Dar ce contează? Puțini, da buni! Minoritate drept credincioasă! Tari ca fularul!
Trebuie să-ți faci tare și cu viteză vînt, ca să te duci dincolo de orice urmă de autoanaliză și să împrăștii absolut iresponsabil cu etichete în stînga și în dreapta, făcîndu-i eretici pe frații tăi de credință, plantați în același trunchi reformat. În același timp ei sînt absolut siguri pe puținele, dar fermele lor convingeri. Vorba aia: ”maybe they are wrong, but never in doubt!”
Aceștia încep cu sîrg să filtreze ce e biblic și ce nu e biblic în practicile cultice, în viața cotidiană, în propria lor eclesiologie și în eclesiologia altora. Obraznici și tupeiști fără limite analizează biserici care au suferit prigoana, pastori care au plătit deja preț mare pentru credința lor în vremuri cînd chiar părinții respectivilor critici erau încă adolescenți.
Dar să revenim…
Ce nu e biblic trebui îndepărtat, aruncat la coș. Logic! Nu găsim în Biblie cutare sau cutare lucru, deci nu îl facem. Nu e fanfară în 1 Corinteni? Nu avem nici noi! Aceia n-aveau nici curent, luminaților!
A propos, n-am întîlnit niciodată în biblie poruncă să îmi sărut soția! Am făcut-o, păcatele mele! Pe de altă parte, n-am găsit nicio interdicție că n-aș putea-o săruta cu foc și pasiune în sanctuarul Bisericii, dar n-o fac că ”nu se cade”, că ”din bun simț” și alte argumente din acestea ancestrale și care vin dintr-o logică a viețuirii între oameni care nu și-au pus niciodată problema argumentării actelor naturale, normale.
Da, credeți sau nu, există lucruri pe care le facem și dacă nu sînt în Biblie, le facem că așa ne spune bunul simț. Ne spălăm pe dinți, deși nu avem între cele 10 porunci: Spală-te pe dinți tu și copiii tăi pînă ține veacul!
Nu, nu facem anumite lucruri, chiar dacă nu apar în Scripturi, tot din cauza aceluiași set de argumente. Că avem tradiții, mîncăm cu furculița și cuțitul, ne ștergem cu șervețelul și alte și alte … Plus că avem o grămadă de alte chestii nebiblice. Ne-am organizat în alianțe, culte, avem și mașină de scris, ștampile și seif. Avem clădiri cu aprobare ISU, adrese, porți cu numere pe gard și alte asemenea organizări nebiblice! Curat murdar!
Ah, tradiții? Nebiblic! Demonizant! Da, băieți, tradiții! O tradiție este că tu nu vii în trening la biserică la amvon, deși biblia nu interzice așa ceva, că nu faci flic-flac-uri sau șpagatul la amvon ca Van Damme, deși unii dintre noi ar putea, iar Biblia nu interzice!
Tradițiile ne dăruiesc previzibilitatea! Tradițiile înseamnă să trăim în ”rînduială, nu în neorînduială”, după cum chiar Apostolul ne sfătuiește. Avem niște ”acte de cult” și ”rînduieli duhovnicești” și ”actanți” în sensul parcursului liturgic previzibil. Dar ce anume să te aștepți la niște oameni care nu au simțul limbii române și nu simt distincțiile semantice, atît de necesare în rafinare cînd este vorba de teologie!!!
Eu aș dori să îi întreb pe acești rîvnaci postaci, deținători ai ultimelor adevăruri, mari apologeți ai dreptei și neîntinatei credințe dată sfinților (adică lor!) odată pentru totdeauna….
Băieți, ați venit cu calul sau cu mașina la biserică Duminică? Că mașina nu-i biblică! Sub capotă arde alt foc decît focul Duhului Sfînt! V-a trecut prin cap asta? Să nu aprindeți foc străin de Sabat! Benzina și motorina sînt de la necredincioși! Cum să băgăm acel ulei (oil) străin în lucrul deținut de un credincios?!
V-ați căsătorit cumva la starea civilă? Ah, ce intruziune a statului? Cum de i-ați permis? Nu-i biblic! Aveți cumva pașapoarte? Nu-i biblic? Aveți cumva telefoane mobile? Nu-i biblic! Urîciunea pustirii în locul prea sfînt, adică buzunarul stîng de la pantalon! Mergeți cu avionul: Păi acolo locuiesc duhurile rele, care sînt în văzduh…
Aveți amplificare la biserică? De ce nu folosiți o cavernă de barcă ca Isus? Curent electric? Nu vă temeți de puterea celui rău? De 380? sau 220 x 3 iese 660 și uneori variază voltajul, deci în anumite momente ale zilei avem 33% din puterea celui rău, 666 volți! Noi nu ne ordinăm, că nu este biblic, dar de ce oficiați căsătorii în biserică, că nici aia nu e biblic? Noi nu dăm Cina așa cum o dați voi, noi o dăm altfel? O dați biblic? Unde-i mielul, dragilor? Sînteți consecvenți? Dacă da? Atunci dați cu totul în prostie! Dacă nu sînteți consecvenți, atunci spuneți-ne și nouă totuși care sînt regulile inconsecvenței voastre!
Și aș putea continua!
Acest fel de abordări reprezintă una dintre cele mai stupide forme de radicalism pseudo-evanghelic, pseudo-reformat. Acest soi de atitudine, care are ca rezultat niște bătături la creștet, nu are nicio legătură nici cu spiritul lui Luther însuși, nici cu spiritul lui Calvin, nici cu teologia în general, cu bunul simț, cu dragostea ca roadă a Duhului Sfînt, cu atît mai puțin.
Luther ar arunca cu cerneala după ei, Bach s-ar încrunta, Calvin i-ar amenda sever pentru lipsă de inteligență minimală, care era la mare preț pentru dînsul.
Faptul că acești tinerei au convingeri este foarte bine. Și martorii lui Iehova au! Că au rîvnă și predică, conferențiază, iutubizează? Foarte bine! Și mormonii fac asta! Rîvna fără inteligență și convingerile ferme fără înțelepciune sînt tot de la același drac. Să nu se aștepte însă să fie lăsați să zburde în aceste spații noi stînd să fim ocărîți și jigniți cu fiecare ocazie, mai ales că pe unii dintre ei i-am confruntat deja în particular cu limitele și cu aberațiile lor.
Ah, da, știm cum funcționează! În mediul academic vedem des acest soi de ”approach”. Construim frumos un straw-man, care nu dă din mîini și din picioare, o falsă problemă, și apoi ne luăm la trîntă și ne luptăm vîrtos cu această fantoșă, cu o păpușă fără viață. Problema este că păpușoiul nu lovește înapoi, vorba lui Bruce Lee!
Ei zic că noi zicem… mințind cu sîrg!
Ne numesc, manipulînd și mințind grosier, pe toți ceilalți eretici și nu ne pot numi ”frați”. Dacă ar fi confruntați cu adevărul, atunci ar rămîne șomeri intelectual, dispărînd cu totul motivul luptei ”de clasă”. Cine i-ar mai urma atunci? Ar deveni și mai puțini credibili!
Ei, tocmai asta mă enervează și îi desfid pe acești apologeți ai nimicului să numească cel puțin trei doctrine fundamentale pentru care m-ar numi eretic și pentru care sînt dînșii convinși că n-aș pune capul pe același butuc pe care l-ar pune și ei, la rîndul lor.
Și aici nu mai sînt nici cinic, nici ironic. Aici sînt foarte serios! Îi provoc pe toți acești vajnici împărțitori de etichete despărțitoare să ne spună punctual nu … ce cred ei că noi credem, ci care sînt acele doctrine fundamentale pentru care nu putem sta la Cina Domnului împreună!
Academicianul Grigore Moisil avea o vorbă: ”dacă o problemă este pusă prost, aceasta nu poate fi rezolvată!”
O problemă prost pusă în cazurile date mai sus poate avea una din două cauze: ignoranța/prostia sau răutatea. Sau cine știe? Poate chiar și una și cealaltă …
Marius Cruceru 
Ai pus punctul pe i, frate draga.
O mica intrebare , as lua ca exemplu pentru aceeasta discutie diferenta principiul „normativ” si „regulativ” in inchinare si biserica, pe ce parte va situati ? Din cate vad in text , mergeti pe un principiu normativ, dar daca mergem pe un principiu normativ in biserici , unde definim limita ? Nu este mai „safe” ca in biserici sa se promoveze un principiu regulativ ? Cu siguranta ca nimeni nu se va opune la lucruri ca si curentul sau imprejurari aduse in argumentatie de dumneavoastra, aici ma refer strict la structura eclesiologica ( ca si tensiunea intre cult si biserica independenta ) sau structura in inchinare , sper ca ati inteles intrebarea mea.Cat de mult inseamna „prea mult” ?
Mult Har
Stimate Ionut Alazaroae, puteți face diferența între normativ și regulativ? Nu înțeleg ce tensiune semantică intenționați să creați între cei doi termeni.
Da pot face , iar eu am impresia ca dvs in articol tocmai cumva ati contrazis acest concept regulativ in inchinare prin argumentul „nu e in biblie” , intrebarea mea ramane : Facem ceea ce Biblia ne spune sa facem sau facem ceea ce vrem si ea nu ne interzice ?
După cum ați văzut, dacă ați citit articolul meu cu atenție, problema și tensiunea cea mai mare din articol nu este legat stricto-sensu de închinarea publică, ci de anumite forme de organizare. Sînt tendințe de genul: nu ne organizăm în culte, forme de organizare precum uniuni, asociații, pentru că acestea nu sînt biblice. În același timp, exact aceleași grupări se organizează în fundații și centre. De ce? pentru că au nevoie de ștampilă, de săli, de închiriere, de relații cu ANAF-ul și primăria, cu SAlubri, fac angajări et c.
Părerea mea este că aceste mișcări sînt într-o cumplită ipocrizie. Spun că nu ne organizăm în culte pentru că nu este biblic, în același timp fac o grămadă de alte lucruri care sînt la fel de nebiblice dar … utile.
Dvs. cum v-ați răspunde la întrebarea:
FAcem ce biblia ne spune să facem?
Eu vă răspund: facem tot ceea ce este poruncit și susținut de Domnul Isus. Ce n-a afirmat specific și n-a confirmat și întărit Domnul Isus și ține de vechea lege nu facem: tăierea împrejur, ținerea sAbatului în forma vetero-testamentară et c.
Facem ce ne interzice clar? Nu! Apostolii au fost clari în conciliul de la Ierusalim. Moralitatea nu intră în discuție! Legea sanitară? Cu precizările de rigoare. Mărturia? Nici nu se discută! Acelea erau mizele acolo.
În rest avem călăuza? aVEM! Duhul sfînt! Veți primi o HRISMA, o ungere, și aceea vă va învăța despre TOATE/TOȚI. Ne va învăța să deosebim.
Sînt, de asemenea, pentru decantarea anumitor practici prin tradiție.
Ca evanghelici nu putem nega că avem tradiție.
cA protestanți avem luxul de a ne interoga tot timpul tradiția în lumina principiuluii Ecclesia semper reformanda!
Domnule Cruceru, îmi face impresia că subiectul principal în această discuție ar fi de fapt doctrina formei de conducere a bisericii. Ceea ce a dus la afirmațiile ”cultele sunt antihristice” nu a fost nici negarea obligațiilor față de stat și nici negarea rolului pe care tradiția îl are, ci negarea tuturor tradițiilor cu excepția tradiției îmbrățișate de dumnealor. Dogma independentă tratează formele de organizare supra-congregațională ca fiind o pervertire a creștinismului. Deci ei spun despre culte ce au spus alții despre papalitate. Dar, când reformatorii au spus că papalitatea este antihristică, ei doar îl citau pe papa Grigore cel Mare care a spus că cine se consideră episcop universal este ”precursorul antihristului.” Acum, conform dogmei independente, acest lucru s-ar aplica pentru orice persoană din afara congregației care pretinde vreo autoritate asupra congregației. Astfel, orice formă de centralizare sau organizare supra-congregațională este văzută ca fiind antihristică. Deși retorica lor este foarte talibană și lasă de dorit, de fapt sunt motivați de îmbrățișarea unei doctrine. Poate dialogul ar fi mai constructiv dacă ar fi axat pe argumente serioase legate de doctrine, nu pe zeflemisiri mioritice. Congregațiile din secolul 1 nu au fost independente. Vedem asta în Fapte 15 și în multe alte locuri.
stimate domnule Mihai Corcea,
1. nu, subiectul principal nu este niciun subiect teologic. discut o atitudine, discut un limbaj, discut afirmații de genul: cultul baptist este antihristic. Cultul (oamenii care fac parte din el???), nu formele lui de organizare.
2. este un defect de ințelegere fundamentală asupra formei de organizare a ”cultului” baptist. Nici măcar nu au avut bunul simț să se informeze care este diferența dintre ”cult” și ”uniune” de biserici. În primul rînd baptiștii din Romania nu sînt organizați într-un ”cult”. De aceea am atacat MEDODOLOGIA de disputare. BAptiștii din Romania sînt oranizați într-o uniune (!!!!! care nu are pretenții de suport teologal, este o uniune cu rol comunicaținal, administrativ, de apărare în fața abuzurilor trecute și potențiale din partea unora sau altora, inclusiv ale statului). repet UNIUNE DE BISERICI LOCALE. Unitatea fundamentală eclesiologică la baptiști este BISERICA LOCALĂ. Vă spune cumva ceva asta, avînd în vedere teologia reformată? Adică congregația locală.
3. Nu putem discuta doctrine atît timp cît sîntem împroșcați cu flegme și ni se împart etichete a priori … eretici. Dvs. credeți că se paote discuta cînd celălalt te disprețuiește în avans pentru lucruri pe care nu le-ai afirmat, pe care nu le crezi, dar pe care ți le impută?
1&2. Așa este, dar acea ”uniune” are o autoritate asupra congregațiilor câtă vreme congregațiile sunt în uniune. O autoritate mică, limitată, dar există… ai nevoie de ”ștampilă” și trebuie să te încadrezi în procesul birocratic, există o mărturisire de credință, președinți care au un rol, etc. Deci există o autoritate supra-congregațională. Dumnealor nu au treabă doar cu ”uniunea” baptistă ci consideră orice formă ne-independentă ca fiind antihristică, fie că e uniune baptistă, sinod reformat, episcopat anglican, etc. Evident că în uniunea baptistă există o autonomie aproape deplină a bisericii locale și autoritatea supremă este votul congregației. Dar dumnealor consideră că Hristos este rege în mod direct asupra fiecărei congregații și prin urmare orice fel de structură intercalată între Hristos și congregația locală este o structură antihristică. Există o diferență semnificativă între congregaționalismul modern al uniunii baptiste și dogma independentă. În dogma independentă nu există nici un for deasupra prezbiterilor congregației (nici măcar ceva de genul ”comunitatea baptistă Bihor” etc) și votul congregației are un rol mai mic decât în congregaționalismul modern. Astfel, cauza eficientă care determină afirmațiile lor este una doctrinară. Dacă ei nu susțineau dogma independentă atunci nu spuneau despre TOATE cultele/uniunile/structurile că sunt antihristice. Dumneavoastră o luați foarte personal, dar de fapt dumnealor anatemizează pe toată lumea, nu doar pe ”cultul baptist.” Evident că sunt teologi și biserici care susțin dogma independentă fără să facă afirmații atât de radicale. Dar dumnealor se pare că au citit ”puritani” dintr-o epocă în care oamenii erau gata să moară pentru doctrina conducerii bisericii. Acea poziție radicală, precum și practica independentă, sunt o poziție minoritară în tradiția reformată. Bisericile reformate din secolul 16 și de azi sunt sinodale iar Calvin era gata chiar să accepte episcopatul dacă episcopul de Canterbury și patriarhul de la Constantinopol i-ar fi acceptat propunerea să se unească și să creeze o biserică catolică-reformată. Dar un secol mai târziu pe insulele britanice discuția pe conducerea bisericii se radicalizează.
3. Din câte văd, articolul dumneavoastră nu este o scrisoare deschisă către dumnealor ci o avertizare adresată audienței dumneavoastră. S-ar putea ca dialogul cu cei care împart etichete să nu fie posibil. Dar asta nu înseamnă că discuția dumneavoastră despre dumnealor trebuie să fie în același registru ca discuția dumnealor despre dumneavoastră. (Deși, după cum spuneam, dumnealor nu vorbesc doar despre dumneavoastră ci despre oricine nu este ca dumnealor). Asta nu face decât să ducă la escaladarea tensiunilor și la o inflație de sofisme. Când discutăm teza ”cultul baptist este antihristic” sau ”orice cult este antihristic,” nu are nici o importanță ce educație aveți dumneavoastră sau ce educație au dumnealor, care e mai educat teologic sau care nu și-a terminat educația, care a suferit în comunism sau care este tânăr. În opinia mea, acestea sunt sofisme și nu aduc nimic bun în această analiză. Demontarea dogmei lor radicale este ceea ce poate să lovească la rădăcina problemei. Altfel, tiradele precum articolul de mai sus doar îi vor transforma în victime persecutate și le vor legitima poziția, ajutându-i să își strângă și mai mulți susținători.
Părerea mea…
Stimate Mihai Corcea,
unele dintre punctele pe care le atingeți dvs. le-a atins și domnul Alex. I-am răspuns lui întîi, așa am apucat.
Vă rog să citiți și comentariul meu la răspunsul dînsului, ca să nu repet unele afirmații.
Încerc să vă răspund și dvs. cît mai detaliat posibil, dar fără irosire de timp prea mult nici pentru mine, nici pentru dvs. înainte de o zi grea de slujire.
1. Asupra ”autorității” uniunii și cum funcționează aceasta v-am răspuns în dreptul domnului Alex. Vă recomand o lectură cu atenție totuși asupra textului acelui statut. Simt o ușoară ignoranță asupra textului în detaliu în discuțiile cu dvs., cu amîndoi, mai degrabă văd invocată cazuistică, nu text și mai văd și o anumită hermeneutică a suspiciunii cu care operați asupra acelui text, dacă îl veți fi citit cu atenție și integrat istoric.
2. Da, dacă cuiva nu îi convine să facă parte din uniune, poate să se organizeze ca biserică INDEPENDENTĂ. Paradoxal și straniu lucru, chiar și bisericile baptiste independente, cînd au intrat în conflicte cu statul, au simțit nevoia să se alieze într-o Guess what; ASOCIAȚIE a bisericilor INDEPENDENTE.. Nu-i straniu? Iată, ștampilele par să apară din nou. Nu?
Dacă cineva consideră că nu au nevoie de ele, liber!!! Baptiștii au fost tot timpul pentru libertatea de conștiință. Cine îi oprește? Iată că nu îi oprește nimeni să fucnționeze pe cei din Zalău ca biserică indepdendentă și chiar și baptistă.
3. Așa cum spuneam în răspunsul dat dlui Alex, aceste organizări inter-congregaționale au apărut în urma incidentelor și accidentelor istorice. Cînd ești în situația în care Hristos este rege și pastorul spune ”eu și Dumnezeu sîntem majoritatea”. of, urîtă boală, mai ales la tinerei, se naște o patologie cumplită a autorității. Aceste patologii sînt evitabile și controlabile. Altfel pastorul local tinde să devină un mic papă, iar bulele lui nu sînt întotdeauna revelație de sus. Istoria ne-a demonstrat-o!
4. Păi, dacă anatemizează pe toată lumea, să se controleze. Dumnezeu ne-a dat rațiune și dreaptă judecată. Chiar adept al dogmei independente nimeni nu are scuza malevolenței și a imputării unei vini imaginare pseudo-adversarului. Eu o iau foarte personal, sigură că da, pentru că acolo sînt băgați în aceeași oală și făcuți antihriști oameni care au suferit pentru Cristos, creștini admirabili, mama mea, soacra mea, pastorul meu, unchiul meu, care mi-a fost și mentor, și care a făcut pușcărie pentru credință, tatăl meu, ucis de securitate. Sigur că o iau personal. N-ar trebui? De ce?
5. Exact, așa cum bine ați intuit, după cîteva încercări de dialog cu dînșii, directe, față către față, neintermediate de ecrane sau de scris, am renunțat, atunci cînd am considerat că se întrece o anume măsură. Da, cînd vecinii aruncă cu pietre în curtea ta, îți avertizezi copii să intre în casă. Cînd îți aruncă pietre și prin geamuri, atunci ieși afară … Da, dialogul într-o astfel de situație devine imposibil și este închis chiar de dînșii, nu de mine este închis prin insistența în a eticheta, în ciuda faptului că i-am întrebat clar cu subiect și predicat:
CARE ESTE ACEA ÎNTREBARE, ORICE ÎNTREBARE, PE CARE MI-AȚI PUNE-O ȘI LA CARE, DACĂ AȘ RĂSPUNDE ”INCORECT” DIN PUNCTUL DVS. DE VEDERE, M-AȚI PUTEA NUMI ERETIC? șI ÎN ACEST CAZ N-AM MAI PUTEA LUA CINA DOMNULUI ÎMPREUNĂ!
6. Ați vorbit despre registru. Am fost implicat destui ani în pastorală ca să știu cînd să ridic bîta pastorală și să o pun în fața berbecului care împunge oaia nevinovată. CAm acesta este registrul. DAcă cineva vă jignește soția și o face ”curvă” (iertați-mi exemplul grosier, dar pentru mine eticheta de ”eretic ”și ”anticrist” este mai gravă decît această situație), încercați să zîmbiți elegant și să îi acordați băietanului un dans cu soția dvs.? Nu cred! Eu am un altfel de a dialoga în astfel de situații. Cînd am fost înjurat de mamă m-am transformat rapid în medic stomatolog amator. Iertați-mă, dar unele pulsiuni nu dispar cu vîrsta, se sublimează doar, iar educația începe să pălească atunci cînd îmi apăr ”sărăcia și nevoile și neamul”, că tot sîntem în ton de 1 decembrie.
7. Educația teologică, după cum știți, dacă i-ați lecturat pe Calvin și Luther, nu scade din forța metaforelor și din retorica agresivă. Din fericire? Din păcate? Luther era extrem de cult, Calvin, asemenea, n-au făcut economie în a-și demonta adversarii. Nu voi face nici eu, urmîndu-le nobilul exemplu. Astfel rămînem în registrul Reformei, cel puțin retoric. Educația teologică a dînșilor nu se referă însă la retorică, ci la competențe. Îi acuz pe stimabili că nu și-au făcut temele de casă și folosesc ieftinul ”straw-man” pentru a cîștiga false bătălii. Nu cred că este onest nici frățește, nici academic, nici retoric.
8. Mai mulți susținători? Dacă este evanghelie curată, dacă este spre slava Lui, dacă Domnul Suveran peste toate o îngăduie, de ce nu! Dacă toată această discuție folosește ca tot mai mulți să urmeze dreapta credință, a lor, a mea? Why not!
Biserica a crescut extraordinar cînd Alexandru de Alexandria și Athanasie au pornit cearta de vorbe și încrucișarea în predici cu Arius și ai lui. Să iasă adevărul la iveală.
Știți ce este trist însă, stimate Mihai Corcea, că, dacă ar veni persecuția, cînd vom fi întrebați în ce credem și unii și alții și eu și dvs. și ei vom pune capul pe același butuc și ne vom da viața pentru aceleași adevăruri.
Eu am o singură nemulțumire, pentru care am și pornit tirada asta.
Dacă este așa, frații mei, de ce mă înjurați drept ERETIC?
1&2&3. Aveți dreptate în ce privește statutul, orientarea baptistă spre independență și contextul istoric în care au apărut aceste asocieri inter-congregaționale. În mod paradoxal, în ce privește organizarea, uniunea este mai ”reformată” decât independenții, adică este mai aproape de forma de organizare a bisericilor reformate din secolul 16 decât sunt cei ce susțin forma radicală de independență. După cum spuneți și dumneavoastră, probleme și abuzuri din trecut au dus la formarea acestor asocieri între biserici gen ”uniune” de biserici. Dar dumnealor, privind din perspectiva unei independențe radicale, văd asta ca un compromis, o îndepărtare de la starea de baptist ”pur” sau ”puritan” dacă ar fi să zicem așa. Tocmai de aceea insist că dogma independentă radicală de gen ”puritan” este ceea ce cauzează starea de față.
4&5. Aici se vede spiritul sectar pe care dumnealor l-au învățat înainte să fie ”independenți.” Perspectiva populară în lumea neoprotestantă este că doar neoprotestanții sunt creștini și doar bisericile de ”pocăiți” sunt biserici adevărate. Asta nu este o dogmă oficială, dar este presupoziția cu care operează majoritatea neoprotestanților pe care i-am cunoscut eu. De exemplu ”creștin” se folosește interschimbabil cu ”pocăit” și ”neoprotestant.” Ești ”creștin” dacă te-ai ”pocăit” adică ai devenit membrul unei biserici neoprotestante. Poate ziceți că asta e cazuistică, eu zic că este pur și simplu o realitate în ce privește lumea neoprotestantă. Nu toți neoprotestanții cred asta, doar majoritatea. Acum, dumnealor au păstrat principiul dar și-au redefinit taberele. Unul din ei îmi spunea că dacă cineva din biserica lor se mută la o biserică penticostală, nu o să i se acorde transferul ci o să fie excomunicat. Nu asta s-ar întâmpla în majoritatea bisericilor neoprotestante dacă cineva s-ar întoarce în ortodoxie sau în biserici ”nepocăite” din jur?
6&7. Sunteți evident liber să adoptați orice registru doriți. Eu doar mi-am exprimat opinia asupra consecințelor pe care registrul dumneavoastră îl va avea. Ei vor spune audienței lor: ”noi am venit cu argumente teologice dar cei din cult ne răspund în tirade pline de batjocură și fără argumente serioase.” Părerea mea este că Luther și Calvin au fost și ei oameni păcătoși. Nu înseamnă că trebuie să le copiem retorica, mai ales pentru că trăim într-o epocă în care cultura și standardele de politețe sunt diferite. De exemplu Calvin spunea despre cei ce refuzau botezul copiilor că sunt ”ticăloși nebuni” (IV.16.10). Deși eu împărtășesc perspectivele teologice ale lui Calvin, nu cred că un astfel de limbaj este de imitat. Tocmai asta e problema cu acei independenți radicali. Dumnealor imită retorica independenților ”puritani” din secolul 17 și de aia aruncă în stânga și în dreapta cu etichete de ”eretic” și ”antihristic.”
8. ”Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.” De acord. Dar prin ”susținători” nu m-am referit la oameni convertiți prin predicarea Evangheliei, asta ar fi bine. Dumnealor par să petreacă 99% din timp în polemici neoprotestante nu în eforturi evanghelistice. ”Reforma” lor pare să fie să îi convingă pe neoprotestanți. De aceea, prin creșterea numărului de susținători m-am referit la creșterea numărului dintre neoprotestanți care vor adopta perspectiva independenței radicale. Acest lucru în opinia mea nu ar fi o apropiere de Reformă (deși dumnealor defilează cu numele oximoronic ”baptist-reformat” o etichetă inventată în ultimii 30 de ani) ci o îndepărtare și mai mare de eclesiologia Reformei. Dacă scopul articolului dumneavoastră este exact să evitați înmulțirea independenților radicali printre neoprotestanți prin avertizarea audienței dumneavoastră, eu am următoarea părere: dumnealor trebuie luați în serios chiar dacă retorica talibană pe care o practică ne-ar face să credem că sunt o glumă. Avem nevoie de analize teologice civilizate și la rece. Poate nu azi sau mâine, că sunt spiritele prea încinse și rănile prea proaspete, dar poate cândva…
Stimate domnule Mihai Corcea,
nu vreau să lungim discuția dincolo de tăișul ei inițial. Sigur, multe lucruri se pot discuta pornind de la această discuție. Critica mea a fost punctuală, asupra unei atitudini, pe care o sesizez deja de ceva timp bun.
1. independenta radicală, așa cum îi spuneam chiar azi unui alt prieten, poate cauza alte patologii. Așa s-au născut sectele. Unele istorii sînt foarte triste, au cauzat chiar tragedii personale, chiar sinucideri colective. Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. un grupuscul se poate sminti, alegînd pentru sine un lider, guru, sensei, ce-o fi el, care să=i ducă la moarte spirituală. De aceea confesionalizarea, rețeaua de biserici, așa cum ne lasă mărturie și Noul Testament este cel mai mic rău dintre relele posibile. Altfel ajungem fiecare cu gășculița lui și ne facem pastori-preoți-guru-sensei pe capete. Prefer răul cel mai mic.
2. Da, fiecare confesiune procedează așa. Credeți că celelalte confesiuni creștine nu fac la fel. Trecerea spre alte confesiuni presupune excomunicarea din comunitatea respectivă. Pînă la urmă fiecare dintre noi credem că deținem, dacă nu Adevărul, forma cea mai distilată a adevărului, interpretarea Scripturilor mai pură. Dacă n-am crede asta, am intra într-o mișcare browniană între confesiuni. sînt baptist pentru că am anumite presupoziții hermenutice și anumite preînțelegeri.
3. Îmi asum riscurile metodei de combatere. La asemenea pretenții de argumentare: ”Cultul baptist pretinde că a inventat actele de cult” ???????? ”cultul repectiv este anticristic” !”!!!!, iertați-mă, dar nu pot răspunde serios. La scuipături și flegme, după cum am spus, nu se poate răspunde cu mare eleganță. Eventual se poate folosi umbrela, atenționați copiii, să intre în casă, să nu audă înjurăturile.
Da, cu totul de acord cu Luther și Calvin, și totuși Duhul Sfînt a permis în GAlateni ironia acidă, la fel ca în 1 și 2 Timotei și Iuda, Matei 23 împotriva celor care sînt împotriva învățăturii sănătoase și care îi rănesc pe frați.
4. Deocamdată nu cred că respectivii domni MAI sînt luați în serios așa cum vor fi fost luați în urmă cu doi ani. Semnalele mele sînt verificate și verificabile. tocmai acest tip de inconsecvențe teologice, organizatorice, eclesiale, imaturitatea abordărilor, imaturitatea dialogică, retorica, dvs. ați spus-o, de tip ”taliban”, tocmai acestea îndepărtează mai ales generația tînără. Navighează pentru o vreme în preajma acestor învățători, după care, dezamăgiți, se îndepărtează. Aceeași reclamație: inconsecvența dintre învățătură și caracter.
5. Da, poate cîndva va trebui făcută o analiză asupra acestor tipuri de tensiuni. Sperăm să ne țină în viață Domnul pînă atunci.
„Cînd am fost înjurat de mamă m-am transformat rapid în medic stomatolog amator.”
Si va laudati cu asta?
Care pasaj din Noul Testament v-a inspirat sa faceti aceste fapte?
Care din faptele sau invataturile Domnului Isus v-au inspirat casa faceti asemenea fapte?
Care din faptele sau invataturile apostolilor v-au inspirat ca sa faceti asemenea fapte si sa le prezentati ca fiind ceea ce crestinii ar trebui sa faca?
A murit Domnul Isus cu ei „de gat” incercand sa-si apere viata sau familia?
S-a transformat vreun apostol in „medic stomatolog amator” ca dvs?
Chiar nu inteleg cu ce autoritate predicati violenta, impotriva invataturii Domnului Isus sau a apostolilor.
Dumnezeu sa va binecuvanteze! Puternic si minunat mesaj
A republicat asta pe Ciprian Barsan.
Era si timpul pentru asa o analiza.Multumesc !
Nu aveți idee cît de mult m-am abținut pînă acum!
cel mai bun articol.
Ați descris foarte bine simptomatologia oricărei mișcări protestante indiferent de loc sau vreme, începând cu părinții fondatori de la care vă revendicați.
Altminteri, pe dumneavoastră înșivă, ce anume vă poziționează on the good side of the moon?
Că văd doar autoreferențiere!
Stimată Despina,
1. nu știu la ce vă referiți cînd spuneți ”autoreferențiere”?
2. da, reforma are bolile ei lăuntrice. Am moștenit o întreagă patologie din anumite atitudini ale primilor reformatori, una dintre ele este de tipul: ”eu și cu Dumnezeu formez majoritatea”, atitudine pe care am amendat-o nu numai în acest articol, ci și în altele, dacă ați avut curiozitatea să citiți și altceva în afară de acest text.
3. Aici pledez, după cum veți observa, dacă veți citi cu atenție, pentru necesitatea dialogului, a tradiției, a unei hermeneutici a bunului simț, presupoziția de nevinovăție et c.
Sînt chestiuni de bun simț pe care trebuie să le respectăm în orice dialog cu partea adversă.
Am pledat, de asemenea, pentru informare, pentru ascultarea celuilalt, pentru abținerea de la demonizări gratuite de tipul: ”baptiștii integrați în cultul baptist oficial fac parte dintr-o organizație antihristică”.
Vi se pare normale astfel de generalizări răutăcioase.
Ei, oricîd de cinic și ironic sînt eu uneori, ceea ce mă situează de parte bună a lunii este că … uneori reușesc să mă abțin.
Frate profesor – dati-mi voie sa fiu stupefiat de nivelul la care scrieti… fara a spune ceva, in fapt. Tot ce citesct este un fluviu de ironii fara rost, care indica mai degraba ca traiti in acelasi fel de sufragerie cu acesti inamici fara nume, un fel de calaret fara cap. Incercand sa deslusesc cate ceva din integrama dumneavoastra, sunt si mai uimit de ce puteti revarsa in relatie cu niste… tineri. Adica, ce v-ati astepta? Ce, cand dumneavoastra erati tanar, va umblau „gargauni” mai elevati prin cap? Asta este felul cum ii tratati pe tineri la Emanuel, unde se presupune ca ati trait si vazut multe, si ca ati avut de-a face cu nebuniile inerente varstei unora ca acesti ilustri anonomi? Oh, scuze, dumneavoastra „uneori reusiti sa va abtineti”… Realmente stupefiat.
Stimate Alex Stan, în primul rînd: bINE AȚI VENIT ÎN ACEST SPAȚIU!
1. Mă bucur că sînteți stupefiat. Stupefacția ajută. Era mai rău dacă rămîneați nesimțitor și rece la textele mele. Este un compliment pe care îl primesc smerit și anume că textul meu v-a scos din zona de confort spiritual și intelectual. Asta era obiectivul. deci… punct ochit, punct lovit. Asta înseamnă că sînteți dodat cu inteligență hermenutică și ați simțit miza.
2. Fluviu de ironii. Mă mîndresc să fiu într-o aleasă companie cu ironiile. Alăuturi de Isus Ironicul, Pavel Ironicul și alte figuri ilustre precum Luther, Calvin și alți iluștri scriitori.
3. Metafora dvs. a călărețului fără cap este din nou măgulitoare. Și acela a împărțit destulă groază în film. 🙂
4. Textul meu nu este îndreptat chiar către foarte foarte tineri. Ei se știu și majoritatea cititorilor mei a intuit despre ce este vorba. este vorba de aceste mișcări pseudo-neo-reformate, care fac deservicii cumplite calvinismului și teologie reformate autentice. Nicidecum nu este îndreptată împrotriva tinereilor imaturi, care încă își caută calea. Pe aceia îi călăuzim cu blîndețe și ironie didactică. MArtori îmi sînt studenții mei din anul I și II. Întrebați-i, vă rog, dacă nu aveți cum, vă invit să veniți ca invitat direct la cursurile mele. Sînteți bine primit ca să vedeți cum se poate curăța prostia cu acidul cinismului bine-temperat, cum se poate exorciza ignoranța și mîndria cu simțul umorului. Sper să le păstrez alături de blîndețea didactică și de iubirea nesfîrșită pe care o am pentru aceste generații. Dintre studenții mei, 25 de generații pînă acum nimeni nu s-a plîns pînă acum de ironiile mele și de extracțiile de gărgăuni pe care le-am practicat cu hărnicie. S-au plîns de altele, dar nu de asta. Vă asigur că nebunia vîrstei este tratată cu mare atenție și grijă părintească.
5. Da, adesea mă abțin atunci cînd obrăznicia și tupeul trec anumite limite. Pînă acum n-a încasat-o niciunul în așa fel încît să nu se mai ridice de jos.
Aici, în acest caz nu este vorba de niște tinerei dezorientați și care au nevoie de călăuzire și pedagogie, ci de un grup care are agendă, program și intenții clare. Aceștia nu mai beneficiază de presupoziția naivității. Știu clar ce fac și fac cu intenție și răutate. De aceea au și fost amendați în acest fel, mai ales că au fost confruntați în privat. Și nu o singură dată!
Sper că rîndurile mele v-au mai îmblînzit stupefacția.
Invitația mea la curs rămîne, alături de o cafea foarte bună, pe care o pregătesc întotdeauna în birou, unde mirosul de cafea se îngemănează cu mirosul de mucegai de carte, de lemn uscat de instrument muzical și de vanilie.
cu respect,
mc
Multumesc pentru timpul alocat raspunsului si multumesc si de invitatie. Apreciez sincer. mi-as dori sa pot sa o onorez, dar distanta e prea mare. Trecand peste ironii si stilul in care ati ales sa ii mustrati, si fiind un reformat mai domol asa, dar nu neinformat, inteleg ca este vorba fie de (1) SF3 de la Zalau (suna SF, e adevarat, in unele privinte), fie (2) „secta” Magna Gratia (citez dintr-un clasic in viata, si el agitator de ape care, daca s-ar fi ocupat de Betesda, probabil ca ne-ar fi lipsit niste relatari din Scriptura). Totusi, in al doilea caz as avea dubii, pentru ca nu prezinta simptomele din articolul pe care l-ati scris, cel putin nu in spatiul public, ori nu am eu toate datele. Aceste doua „grupuri” sunt cele care par sa agite steagul calvinismului in Romania (unii zic neo-calvinismului, dar nu stiu cata dreptate au, cel putin in al doilea caz). Mai era si grupul de la Bocsa, dar pare ca s-au linistit, nu imi face impresia ca la ei va referiti. Totusi, mai tare de cerbice fiind, nu imi pica fisa legat de doua chestiuni, si poate, cu bunavointa, le clarificati:
1) Daca SF3 Zalau e pe tobogan, cum ziceti si cum am auzit si eu, de ce sa ne mai agitam? Nu mai bine ii lasam „in plata Domnului”? Stiu ca e vechea zicala, „l-as lasa eu, dar nu ma lasa el pe mine”, dar ei nu au avut aceste pareri de ieri-de azi, si nu s-a necajit nimeni sa adreseze problema. Puteti spune ca s-a maturizat nebunia, dar eu as opina ca suntem in faza buboiului spart si cu puroiul intins pe pereti. Oare merita? Daca e celalalt grup (Magna Gratia), atunci acuzatiile dumneavoastra par nesustinute de dovezi concrete. Poate dati mai multe detalii, dar nu ma trimiteti la ioan8, ca nu consum asa ceva.
2) Onest si deschis vorbind, atata cat v-am citit (abtinandu-ma sa comentez), dumneavoastra nu v-ati pozitionat niciodata in mod public drept calvinist (sau reformat), si nici nu ati postat sau scris lucruri in apararea sau promovarea acestei pozitii teologice. Ori aici reactionati ca si cum niste indivizi v-au batut copiii. De cand schimbarea? Nu ati putea fi acuzat ca ii atacati pe unii pentru ca, de fapt, v-ar fi furat jucaria, dar cu care nu v-ati afisat public pentru ca v-au luat-o altii inainte?
Stimate Alex Stan,
1. Sîntem într-o lume în care distanțele se scurtează. Dacă aveți ocazia, oricînd!
2. Dacă doriți, pe privat vă pot trimite elementele-trigger pentru această postare. Nu cred că sînt de folos mai multe explicații aici.
3. Cu cei de la Magna Gratia mă cunosc și apreciez ce fac mai ales în domeniul publicațiilor de bună calitate. Sîntem legați și de ideea homeschoolingului deopotrivă.
4. Poziționările mele teologice de-a lungul timpului sînt atît în acest spațiu cît și de la amvoanele la care predic sau în fața studenților mei. Cînd am fost întrebat dacă sînt calvinist ”în stilul celor de la Zalău” am negat. Nu, nu sînt în stilul lor, pentru că nu cred că îndrăzneala, în lipsa informării devine obrăznicie, curajul, în lipsa unei lucrări confirmate, devine tupeu, iar predicarea adevărului, în lipsa dragostei, devine răutate.
Da, anumite atitudini și demonizări ale fraților mei din partea zălăoanilor m-au determinat să ademendez acest soi de abordări.
Din fericire se pare că aceste intervenții folosesc. Am primit cel puțin 5 reacții pe privat ale unora care mărturisesc că s-au ”trezit și s-au lepădat de fraza pseudo-argumentelor”. Iată un lucru bun și folositor!
dacă adresa de mail vă este validă, vă trimit chestiunea.
Da, reacționea nu ca și cum cineva mi-ar fi bătut copiii, reacținez ca unul căruia i-au fost bătuți pe nedrept frații.
Și voi continua să fac acest lucru în momentul în care mi se pare că frații mei de credință, dintre care unii au făcut pușcărie pntru credința lor și au fost tîrîți de păr și li s-au spart dinții cu patul de la pușcă pentru ceea ce cred (și aici nu mă refer la credințele lor arminiene deloc, că aceia habar nu aveau de asta.. ), atunci cînd aceștia sînt demonizați, atunci reacționez.
5. despre ioan8, nici eu nu gust. Și eu am fost luat în tărbacă de respectivul, după cum puteți singur cerceta.
6. cu referire la metafora buboilui spart, eu doar încerc să șterg puroiul de la locul faptei, dînd cu jet sub presiune, și încerc să șterg voma altora și stuchiturile și scuipatul cu flegmă de pe fața dragilor mei.
Ce mai încerc? Încerc să sparg puțin buza care scuipă fiere și spută verzuie spre aceștia.
Credeți=mă că nu îmi face plăcere.
Cam atît!
Multumesc pentru detalii. Inteleg probabil un pic mai bine gestul Dvs, desi, cum a opinat dl Corcea mai sus, cred ca ar fi fost de folos mai degraba o discutie pe tema teologiei care sta in spatele atitudinii dansilor ref „cult”, „denominatie” si asa mai departe.
Asa cum eu am inteles (nu pretind nicidecum sa fi inteles suficient si nici destul de clar), gruparea de la Zalau construieste proiectul ei bazandu-se pe ideea de autonomie a bisericii locale, si se sprijina in acest sens pe un articol dintr-o marturisire de credinta istorica (si baptista) unde se spune ca oricine isi aroga autoritate peste biserica locala dar nu face parte din biserica locala, este un gest antihristic, teologic vorbind.
Impresia mea este ca dansii chiar cred asta cu sinceritate, si de aici si atitudinea fata de asociatii, uniuni, culte si asa mai departe. Numai ca dansii ignora un lucru esential. In primul rand, ca baptistii londonezi care au formulat acel articol din marturisire se aflau intr-un context istoric foarte diferit de cel de astazi, fiind persecutati din doua ba chiar trei parti – din partea catolicilor, din partea anglicanilor si, mai recent, din partea reformatilor puritani, toate aceste trei denominatii avand organizare mai mult sau mai putin cefala, de unde si ideea de ingerinta in treburile bisericii locale. Nu puteai fi pastor ridicat din adunarea locala, ci trebuia neaparat sa fii scolit si trimis de episcopi si inalte fete bisericesti. Ori acest lucru credem si noi, baptistii, chiar si astazi, ca nu e biblic, chiar daca uneori, din ratiuni lesne de inteles, poate fi mai putin riscant pentru sanatatea unei adunari locale decat sa isi puna singura invatatori. Pentru baptistii din secolul 17, o astfel de interventie era arata de brutala, incat trebuiau sa o eticheteze drastic pentru a se defini clar in raport cu celelalte denominatii crestine.
Totusi, in Uniunea Baptista de azi lucrurile nu mai stau (chiar) asa. E adevarat ca au existat cazuri punctuale in care reprezentanti ai Uniunii au intervenit, si daca a fost bine sau rau, poate ca ar merita discutat cu cartile pe fata. Stiu un caz concret cand adunarea locala nu a putut face ordinarea unui frate foarte daruit de Dumnezeu cu har in cunostinta Cuvantului, in predicare si pastorire, un om deosebit, si adunarea nu l-a putut ordina pentru ca reprezentantii regionali ai Uniunii s-au opus pe varii motive, unul fiind ca ei sunt cei ce recunosc slujitorii (in subiectul acesta cred ca Zalaul are dreptate pe fond, nu si pe forma), iar altul ca omul nu avea studii teologice formale (eu le consider necesare in 99% din cazuri). Ceea ce oamenii Uniunii au ratat sa faca in acel caz a fost sa inteleaga ca textul statutului trebuie respectat in spiritul lui, nu atata in litera lui. Nu stiu cat dialog s-a incercat din partea Uniunii in mod oficial si izvorat din dragoste autentica pentru acesti frati de la Zalau.
Eu am discutat cu cineva de la Bocsa care avea aceleasi excese intr-o vreme si am vazut ca aceleasi resorturi umblau prin mintea lor. La ei, insa, „rezistenta” a fost alimentata de o experienta nefasta cu oamenii din Uniune. Nu stiu daca si la Zalau s-au petrecut lucrurile in mod asemanator, dar din zvonuri, se pare ca unul dintre actori ar fi avut conflicte care nu s-au purtat in termenii cei mai amabili cu Uniunea.
De aceea, impresia mea este ca adevarul este undeva pe la mijlocul drumului. Exista probabil rani care au ramas deschise, exista actiuni (singulare, izolate, probabil) ale Uniunii care au creat teama in plantatorii noi de biserici, ca si o dorinta de identificare mai deschisa ca reformati (intr-un context baptist destul de arminian al Uniunii, trebuie sa o recunoastem) si astfel ei nu se vad nicidecum in peisajul denominational actual.
Sociologic, daca punem in bol si avantul tineresc, ca si vremurile in care traim, educatia de dupa Revolutie si era self-tehnologiei, obtinem ce citim si ascultam azi in aceste grupuri.
Dar cred ca trebuie sa fim onesti si sa incercam sa ii apropiem prin a vedea si nevoia noastra de a-i intelege mai bine, de a dialoga mai intelept, dar si de a vedea greselile Uniunii, chiar daca ar fi singulare, izolate.
Peste asta, cinstiti daca suntem, sunt unele prevederi din statutul Uniunii care ne fac sa aratam mai mult a organizatie cu inclinatii cefale decat una asociativa libera. Inteleg, de pilda, actiunea preventiva din statut a Uniunii in legatura cu cladirile de biserici, dar personal mi se pare abuziva si un argument suficient ca cineva care planteaza o biserica noua sa nu isi doreasca sa fie parte din Uniune. Ma refer la faptul ca, daca o biserica vrea sa devina membra a Uniunii, dar ulterior doreste sa o paraseasca (e autonoma, nu?), oamenii pot pleca, biserica se poate disocia de Uniune, dar cladirea si activele raman in proprietatea Uniunii. Nedrept, zic eu, pentru ca acele active, cladiri si altele nu s-au ridicat in toate cazurile prin donatii de la Uniune, ci prin munca bisericii locale, si adeseori prin relatiile personale ale plantatorilor cu diversi sustinatori in general din afara tarii. Am avut candva o discutie cu un frate pastor (mai influent in Uniune) pe aceasta tema, i-am ridicat problema si s-a uitat la mine ciudat, sugerandu-mi sa nu mai deschid acest subiect, ca ma ating de o vaca sfanta a Uniunii, anume ca e un cartof fierbinte, o tema tabu, care nu se discuta, ci se accepta, pe premisa ca „e directiva de la centru, altfel ne pierdem adunarile si ne dizolvam ca denominatie”, mai ales ca tot mai multi pastori mai tineri devin deschis calvinisti, ca si cum asta ar fi raul cel mare, noul antihrist, de data asta privind din cealalta curte. Daca asa ar sta lucrurile (eu sper sa nu) si daca atata ar fi nivelul de toleranta in interiorul Uniunii, atunci oare nu le vine natural unora, mai tineri si mai netrecuti prin viata si lucrare, sa priveasca cu aceiasi ochi tabara cealalta? Sunt lucruri pe care, daca nu suntem deschisi sa le tratam la vremea lor cu dragostea lui Hristos, vom fi martori la mult mai multe astfel de zgomote precum SF3 Zalau. Si deranjul va fi mult mai mare si mai dureros. Domnul sa ne ajute!
Cu drag,
Alex Stan
PS. Adresa de email functioneaza, dar nu stiu daca ar fi foarte interesat sa capat informatii de culise. Ma mai gandesc.
Stimate Alex Stan,
încerc să vă răspund textului dvs. plin de detaliu cît mai detaliat:
1. da, ar fi fost de folos o discuție asupra teologiei. N-am nimic cu teologia dînșilor, Am cu atitudinea. REpet. Atitudinea. RAvenhill cred că spunea: poți să fii drept din punct de vedere dogmatic ca o țeavă de pușcă, dar la fel de gol spiritual ca ea pe dinăuntru.
2. Să facem distincție, una este teologia, alta este eclesiologia practică, adică organizarea. Aici eu cred că distinșii domni nici nu înțeleg problema, nici nu doresc să discute. Atunci unde este bunica dialogului, că nici pe mama sa nu o cunoaștem în astfel de cazuri?
3. Și celelalte biserici pe ce înțelegere construiesc eclesiologia lor, nu pe autonomia bisericii locale? Una este autonomie, alta este independență. Alta este interdependență. Știți metafora cu rădăcinile arborilor sequoia, nu? Cînd o biserică se îmbolnăvește, o ia razna, cînd un pastor este abuziv (dacă tot credem în depravare totală măcar să fim consecvenți, nu? inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea … et c.) sistemul uniunii de biserici permite ajutorarea între biserici, atît la bine, cît și la rău și atît cît BISERICA LOCALĂ PERMITE. Repet, numai atît cît biserica locală permite.
4. Dînșii pot crede cu sinceritate niște prostii. Sînt unii care cred sincer că pămîntul este plat. Asta nu îi scuză neapărat. Le pot plînge de milă, dar nu pot fi de acord cu ei, iar, dacă se încăpățînează în teorii ale conspirației, nici măcar nu putem dialoga cu dînșii. Așa-i, nu?
5.Că tot ați vorbit de persecuție. Spre deosebire de acești domni mult mai tineri decît mine, eu chiar am simțit persecuția din două și trei părți pe pielea mea. Îmi arog dreptul de a vorbi informat despre asta și de a croșeta eclesiologie cu premisa celui care a fost persecutat. Dînșii încă nu știu despre ce vorbesc la acest capitol și chiar mulți dintre dvs., care citiți aceste postări.
6. Corect, precum ați spus, totala independență a unei biserici locale, care se abstrage din părtășia cu celelalte biserici locale o expune la excrocherie spirituală, vezi 2 Timotei 3. Tot Noul Testament ne oferă modelul unei rețele – network de biserici care erau în comunicare, părtășie teologică una cu cealaltă, unele cu celelalte. Acesta este un posibil model de interdependență. Verificările erau necesare în momentul în care erau indivizi care stricau Cuvîntul – cum spune Apostolul, cum fac cei mai mulți. Aceste autorități ”cultice”, delegate de frați, cu acceptarea fraților, la chemarea fraților, intervin în problemele bisericești. DAcă o biserică spune, nu, mulțumim, n-avem nevoie, l-am prins pe pastor în dulap la una, era și puțin cam beat, dar nouă ne place cum predică, tot timpul ne face să lăcrămăm (exagerez în tușe grele un caz real!), atunci nicio comunitate sau uniune nu are ce face! Arderea pe rug se va fi desființat!
7. Despre cazul dvs. Biserica locală îl putea ordina fără comunitate la nivelul bisericii ca presbiter. Dacă omul se valida în continuare, putea trece pe următoarea treaptă. N-am întîlnit pînă acum caz de amînare la ordinare pentru care să îmi pară rău. Că am ordinat prea curînd oameni, da, am păreri de rău. Ce, respectivul n-a mai putut predica, dacă bisedrica locală i-ar fi cerut și FĂRĂ ORDINARE? N-ar fi putut fi chiar plătit? Au făcut-o unele biserici pe vremea lui Ceaușescu. Ce l-ar fi împiedicat să slujească și fără ordinare, dacă era atît de dăruit? Trebuia neapărat țidula? Predic Evanghelia din 1985. Am fost ordinat în 1996. 11 ani am fost cumva în ”ilegalitate”.
8. Și un conflict personal cu Uniunea ne schițează atunci toată teolgia și îi băgăm pe toți frații noștri într-o singură oală? Dacă cineva are răni personale, este o dovadă de maturitate să predice cu bucurie Evanghelia lui Cristos și fără a împărți anateme și imprecații la fiecare ocazie.
9. Astăzi am stat de vorbă cu un tînăr extrem de inteligent, foarte pregătit, foarte setos de Evanghelie. Ne-am dat seama că nu ne despărte absolut nimic, în ciuda celor 22 de ani diferență de vîrstă. Acolo unde este dragoste de adevăr și unde adevărul se spune în dragoste, acolo nu este problema.
10. Da, greșelile unor oameni, despre care credem că sînt în carne și sînge (sarx kai aima), la fel ca noi, la fel ca Apostolul, care strigă: iată, răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac și binele pe care vreau să=l fac … nu-l fac. Că Uniunea, comunitatea va fi greșit într-un caz sau în altul, da, se poate. Și totuși… audiatur altera pars în astfel de cazuri. Povestea, pare mie, este mai complicată, mai complexă și, dacă de acolo vin frustrăirile anatemizării fraților, atunci înfrînarea este și ea o roadă a Duhului.
Dacă frații respectivi au fost nedreptățiți de Uniune, să presupunem asta, au fost martirizați, să demonstreze prin roadele lor că Evanghelia înaintează prin ei. După roadele lor îi vom judeca. Pînă acum însă… multă aguridă.
11. Nu, nu întotdeauna este așa cu clădirile. Și aici este o discuție lungă și foarte detaliată tehnic. Dacă doriți, o putem dezvolta, dar aș dori să prind focurile de artificii de ziua națională din ORadea 🙂 Vă pot spune, ca unul care am asistat la articularea acestui statut de ce este o asttfel de prevedere acolo și de ce anume ne protejează. Dar aici vă trebuie faza lungă de călătorit prin istorie și trebuie să o luăm de la 1948 și să mergem spre 2048.
12. Da, Domnul să ne ajute să fim senini și luminați. Ciuda și sictirul nu ne ajută nici de 1 decembrie, dar nici în restul zilelor noastre.
am dat un raspuns, unul mai elaborat, dar s-o fi pierdut pe drum…
V-am răspuns pe adresa de mail pe care ați lăsat-o, dacă este validă cumva.
Am primit, multumesc. Incerc sa va raspund privat.
v-am răspuns și la comentariul public. Sper că acum este mai clar.
Problema fundamentală nu este teologia, ci atitudinea, ca să rezum aici pe scurt.
Nu pot înțelege cum cineva care predică harul, suveranitatea lui Dumnezeu, providența Sa, poate să fie atît de acru, răutăcios și plin de venin. Asta nu pot înțelege, și vă rog să țineți cont că eu însumi sînt un cinic-pesimist-mizantrop. Deci știu cum e!
Tocmai v-am răspuns. Nu știu de ce s-a dus la spam.
Isus Ironicul?
Dvs chiar vorbiti serios? Chiar vedeti ironie in discursul Domnului Isus?
Eu am o oarecare nedumerire.
Ziceti așa;
”Exact, așa cum bine ați intuit, după cîteva încercări de dialog cu dînșii, directe, față către față, neintermediate de ecrane sau de scris, am renunțat, atunci cînd am considerat că se întrece o anume măsură. Da, cînd vecinii aruncă cu pietre în curtea ta, îți avertizezi copii să intre în casă. Cînd îți aruncă pietre și prin geamuri, atunci ieși afară … ”
Dragă domnule Cruceru, dacă ati avut discuții cu acești oameni față către față, dacă ați mai avut si vro doi sau trei martori… și tot nu s-a lămurit treaba, atunci de ce nu-i numiți in clar, în public, ca să știm si noi… cei care nu știm despre ce e vorba? Aveți tot dreptul să faceți asta, de vreme ce primele doua etape ale confruntării s-au consumat.
Metoda Domnului de a rezolva problemele care apar între oameni este fără greș.
Intotdeauna, cand am avut probleme cu oamenii (ma refer la baieții care lucrau cu mine si pentru mine – fie ca au fost niște neisprăviți sau oameni cumsecade) metoda asta s-a dovedit foarte eficientă de-a lungul a 15 ani de tovărășie cu ei.
Prima dată intre patru ochi, apoi cu unul sau doi martori si daca nici așa nu mergea aflau toți ceilalți ce baiuri avem. Dacă nici așa n-o scoteam la cale urma un șpiț in dos …in public… după care marș acasă.
Nu merge altfel. Când argumentele se epuizează și când toate celelalte incercari eșuează, atunci trebuie să pui mâna pe bâtă.
Bun, exagerez. Să nu creadă careva care citește pe aici ca îndemn oamenii sa-și spargă capetele dar este limpede ca o confruntare nu poate continua la nesfârșit . ea trebuie să se incidă cumva. Și prea multe soluții nu sunt. Fie chestiunea litigioasă se rezolva, fie oamenii se despart iremediabil. Terțium non datur.
Destul de rar am ajuns pe treapta a treia a confruntării. De obicei se rezolva din prima și a doua incercare. Apoi, cu timpul am să invățăm să rezolvăm problemele incă din fașă…
Or frăția ta nu faci asta. Ne lași să deducem ca sunt ceva probleme, nu tocmai simple, cu niște inși care nu prea știm ce au facut. Eu habar n-am despre ce-i vorba.
Dar, no, ce-i drept nu mă pune nimeni să citesc pe aici.
Ziceam și eu ca unul care stă pe margine si citeste fara sa ințeleagă si mi se pare ca dacă tot ați ajuns la nivelul asta al confruntărilor ar fi fost tocmai nimerit să-i … însemnați.
Stimate domnule Iosif Barna,
în comentariile noastre deja s-a deconspirat despre cine este vorba.
Numele nu merită însă atîta atenție cît merită atenție atitudinea, care este în dezvoltare precum o cangrenă nenorocită.
Domnul Isus afirmă in clar: ”spune-l Bisericii”.
”Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.”
Pe el, pe om să-l spui Bisericii. Nu atitudinea lui in genere. El trebuie numit și însemnat. Lui trebuie să-i fie rușine… nu atitudinii lui. El, omul trebuie să se îndrepte…ca după aia i se indreaptă și atitudinea…
Tocmai asta am făcut, dacă vă uitați în comentarii.
Este păcat că se intâmplă lucrurile astea.
Totuși, vă dau un sfat, ca om simplu. Sa-i însemnați! Să-i numiți! După ce etapele premergatoare s-au consumat, scoateți la iveală numele. Arătati-i cu degetul să-i vadă toată lumea. Aveți tot dreptul s-o faceți. Nu pentru mine, ca mie nu-mi foloseste la nimic sa cunosc numele unor inși care trăiesc cu impresia că au descoperit gaura de la covrig și că viața incepe cu ei. Ci pentru rezolvarea problemei. Ca o ultima incercare de rezolvare. Dar să faceti asta numai dacă ati consumat primele doua etape si dacă ceea ce spuneți este confirmat de doi sau trei martori.
Eu am fost uluit cat de bine functionează ceea ce ne spune Domnul in Matei 18:15-17
Si am pus în practica metoda asta nu in Biserică – că eu n-am umblat mulți ani la biserică – ci cu oameni din lume si de lume.
De regula, atunci când avem o nemultumire fata de cineva, foarte rar se intâmplă să-l confruntam intre patru ochi si extrem de rar il confruntam a doua oară – in prezenta a doi sau trei martori.
Aproape intotdeauna, in loc să ne confruntam cu oamenii care ne fac probleme, ne plângem altor oameni si le spunem lor ce s-a intâmplat. Apoi, cei cu care avem neînțelegerea, află ca am spus altora problemele noastre – că vorba bârfită se împrăștie cum se imprăștie focul prin miriște – și se ”învârtoșează” și mai tare. Iar problema, in loc să se rezolve, se agravează. Asta se intâmplă pentru că sarim peste doua etape din ceea ce ne recomandă Domnul. Trecem direct la … bârfă. .
Gândiți-vă la aspectul acesta.
Eu m-am gandit adesea de ce o persoană cu care am o neîntelegere se supără chiar mai tare daca discut neînțelegerea respectiva cu o terță persoană, neimplicată, deși n-am facut decât sa afirm sau să informez ceea ce s-a intâmplat.
N-am gasit decât un singur raspuns. Vinovația si orgoliul. Omul se simte vinovat, dar nu admite acest lucru datorită orgoliului. Iar când află altcineva ceva neplacut despre el, orgoliul este cel care il face să se simtă extrem de deranjat. El stie, apriori si oarecum instinctiv, ca tu ar fi trebuit sa rezolvi problema cu el, nu cu altii. Si dacă n-ai facut-o, dacă l-ai ocolit si te-ai dus să le spui altora, orgoliul lui va creste. Si te va detesta și mai mult – până când se intra intr-un cerc vicios care nu se sfârseste niciodată.
Metoda Domnului nostru este menită, dupa parerea mea, să ocolească orgoliul – mândria aia a tâmpitului care traieste cu impresia ca lumea începe cu el și care – atenție – face imposibilă recunoasterea vinovăției. Mândria asta vine direct din iad. Este vehiculul de conservare si perpetuare al Infernului in sufletul fiecărui om atins de păcat. Si este cu neputință să destructurezi o mândrie care vine din infern opunându-i o altă mândrie care vine tot de acolo.. Asa că Domnul ne invață cum se poate destructura. cum s-o ocolim si cum s-o invingem. Si aceasta este singura cale. Pâna si cel mai invârtoșat om, dacă i-a mai rămas măcar un dram de minte, va ceda dacă procedăm asa cum ne spune Domnul. E o metodă care ucide mândria cu intelepciunea, cu rationamentul, cu inteligența, cu eleganța…. cu bunul simț, pâna la urmă… si deschide drumul recunoasterii vinovației și rezolvarii problemei.
Dacă nu se rezolvă nici asa. Atunci inseamna ca nu se mai poate face nimic.