O televiziune pe care o ascult pe internet a insistat să ne dea de mai multe ori scena în care un copilaș cam de vîrsta lui Noah este terorizat de un fel de … Moș Gerilă. Se întîmplă într-un sat din Bistrița. Mi-au dat lacrimile de ciudă și mînie cînd am văzut scenele.
Mi-aduc aminte cu groază de primii mei ani la grădiniță.
Mama a rămas văduvă la 27 de ani.
Ne-a dus la grădiniță de pe cînd aveam 5 ani.
Ne despărțeam în fiecare zi plîngînd. Era o fereastră pe care femeile care ne conduceau sus, la doamna educatoare Leonte (care cred că acum se prăjește în iad) o fereastră pe care o numeau pe bună dreptate ”fereastra lacrimilor”. Sînt absolut convins că orice copil abandonat la grădiniță și/sau școală plînge.
Apoi începea calvarul.
Stăteam ore întregi cu mîinile la spate. Doamna Leonte ne abandona, lăsîndu-ne singuri în tăceri îndelungi, sub amenințarea celor mai cumplite consecințe, dacă ne vom fi ridicat. Eram fie singuri fie sub privirile încruntate ale unei femei de servici obeze. Pe aceea nu mai țin minte cum o chema. Erau rare femeile obeze în anii 1975 în România ceaușistă.
Stăteam fără să facem nimic. Ne uitam unii la alții. Ne abțineam să nu facem pe noi ore întregi. Abia îndrăzneam să cerem să mergem la toaletă. Dacă o făceam, obeza de servici se înfuria și doamna Leonte ne ținea o teorie lungă din care nu lipseau cuvinte precum ”pișărcioși și căcăcioși”.
Dacă nu eram cuminți ni se spunea că vom fi duși la subsol și dați la șobolani.
De atunci am rămas cu greață și furie, mă scutur în tremor complet cînd aud de șobolani. Și cînd îi văd îi vînez cu scîrbă.
Ah, și apoi venea Moș Gerilă… tot cu băț și încruntat, răgușit, tot așa ne întreba…. dacă am fost cuminți!
Eram terorizați, îngroziți. Cred că în primul an am plîns și n-am vrut să mă așez în brațele moșului, așa cum cerea regula. Știam că n-am fost cuminte!
Am urît grădinița, fereastra lacrimilor, moșul, pe doamna Leonte (o leoaică care ne-a sfîșiat copilăria în bucăți și ne-a devorat suflețelele), am urît Sărbătorile de iarnă comuniste, orășelul copiilor, copilăria cenușie în care a strălucit doar o mașină de pompieri chinezească, de un roșu metalizat vermillon, pe care știam că mama a cumpărat-o cu mari sacrificii. Tot ea a plasat-o în sacul Moșului cu băț.
Piară toți moșii cu băț cu toată groaza pe care le-o bagă în inimi copiilor întrebîndu-i cea mai tîmpă întrebare față de un copil activ și normal: ”ai fost cuminte?” (Cum să fie un copil cu-minte, cînd tocmai asta înseamnă copilăria, adunare minților de pe drumuri!). Să rămînă doar părinții față în față cu ai lor copii. Alungați-i pe acești moși nerozi, rupeți bețele care ne ating copiii!
Marius Cruceru 
interesant este ca multi parinti care le spun copiilor minciuni de acestea, o fac, chipurile, pentru a le face copilaria mai frumoasa! Cu minciuni! Prin binecuvantarea Domnului am crescut patru copii, cel mai mic are 16 ani, fara mos, indiferent de ce culoare, sau santa! Le-am facut cadouri frumoase, indiferent cat de ne-cuminti au fost, s-au bucurat de copilarie, iare acum, adulti fiind aproape toti, se bucura de sarbatori apreciindu-se unul pe altul si facandu-si cadouri frumoase si utile! Dragi parinti mai tineri, nu va mintiti copii, nici cu cele mai bune intentii in inima! Minciuna tot minciuna este!
Care copilărie mai frumoasă? Copilăria mai frumoasă nu este să vină moșul o dată pe an la tine, ci părinții în fiecare zi să te țină în brațe, nu să umble aiurea ca muștile fără cap, căutînd să ofere proprietăți, nu prezență.
Si totusi, ati devenit o pesonalitate stabila, fara sa aveti iesiri psihopate din cauza mosului cu bat. Aici se poate pune intrebarea: Daca Dumnezeu este Tatal nostru (ceea ce nu sper sa fie negat) atunci El, ca Dumnezeu atotputernic, atoatetiitor (pantocrator) nu a randuit si aceste povesti, acest geam al lacrimilor, aceste ore monotone, acei ani durerosi? Sa nu ne lasam prea multi dusi de ceea ce credem noi ca e bine pentru un om si sa uitam ca la final, Dumnezeu coordineaza totul.
Multe salutari din Germania
Eh, eu zic că s-ar fi putut și mai bine. Da, admit că Dumnezeu este suveran peste și în toate. Din această perspectivă pot accepta fereastra lacrimilor.
Dar să nu uităm că întotdeauna istoria are două tăișuri.
de la tăișul celălalt am hotărît pentru ultimul meu copil să nu mai trăiască fereastra lacrimilor.
Perioada petrecută la grădiniță a fost toată o joacă cu cai de lemn ,cuburi colorate ,fără poezii,moși și bătaie. Moș minciună a venit în clasa a-ll -a adus de unchiu venit de la oraș . L-am recunoscut pe vecinu imediat după încălțăminte 🙄 Mi-a dat un camion de tablă pe care l-am păstrat încă cinci ani . Am avut harul ca orfan de la 0 ani să nu îmi fie furată copilăria ! Dumnezeu era Tatăl meu de atunci ! Îi sunt recunoscător !
Eh, vorbiți limba mea aici.
Pingback: Ce se mai întâmplă în România – Ediție specială de Crăciun – Economie 101