Boala încă se ține scai de mine. Pentru că n-am putut ieși să merg la slujbe, mi-am făcut ordine în timp. Am lăsat obiectele la o parte.

Nu prea am avut energie să fac altceva. Ce să mai spun de ordine în cărți? Am încercat ordinea în colecția de instrumente, dar și aici a fost rost de gîfîială.

Aș fi vrut astăzi să îngrop obiectele inutile, zi de îngropăciune și Prohod fiind. A muri în Cristos înseamnă, deopotrivă, să murim și față de lume și față de tot ce ne ține legați de pseudoviață, de ceea ce pare viață, dar nu este de fapt: activități și posesiuni.

Cel mai greu este de decis în privința timpului nu atunci cînd îți lipsește, ci într-o zi ca astăzi (fără cursuri, fără conferințe sau călătorii, fără întîlniri, fără slujbe, fără audiențe, fără cumpărături), zi de post cu apă.

Am ales să petrec timp foarte mult cu Noah. Am citit, ne-am jucat, am construit, am cîntat, ne-am plimbat prin clădire de colo-colo. Ceea ce pe mine m-ar fi plictisit (jocul de vreo 10 ori de-a David și Goliat – eu sînt Goliat de obicei, dar facem cu rîndul, din cînd în cînd vrea să fie el Goliat) pe el îl entuziasmează enorm.

Dacă aș avea vreun sfat de înțelepciune pentru părinții tineri, atunci ar fi acesta: petreceți cît mai mult timp cu ai voștri copii. Multe lucruri veți regreta, multe greșeli veți face oricum, există lucruri pe care nu le puteți evita, greșeli obligatorii de părinți, pe care le veți evita ca bunici mai apoi. Toți părinții au dreptul la carul lor cu greșeli, dar există totuși un anume lucru pe care îl puteți da copiilor: viața voastră.

Scriam cîndva: ”unii spun: i-aș da rinichii, ficatul, plămînii, chiar viața, dacă mi s-ar îmbolnăvi copilul. Nu nu-ți cere nimeni organele, copilul îți cere TIMPUL. Timpul este viața și el îți cere viața ta. Nu de organe are nevoie, nu de betoane și zestre. Pe acelea le poate face singur. Organele i le va ține în viață Dumnezeu, dar timpul? Timpul este acel dar pe care numai tu îl poți da!”

Dați copiilor timp! Este cea mai valoroasă zestre pe care le-o puteți da, zestrea cu amintiri.

Ne tot plîngem că nu avem timp. Niciodată nu vom avea destul. Atunci cînd sînteți fugăriți de activități, cînd timpul pare să se scurgă tot mai repede și vi se scurge ca nisipul printre degete, atunci stoarceți din nimic, din lipsă, precum Dumnezeu a făcut lumea din nimic, scoateți timp și dăruiți-l copiilor. Nu mai faceți greșeala pe care eu am făcut-o, pe care mulțimea de părinți o face, greșeală pe care mulți lideri religioși și pastori o comit: se ocupă de toți copiii altora, crezînd că Dumnezeu va avea grijă de ai lor. Nici gînd! Dumnezeu nu s-a angajat să fie tată copiilor tăi înainte de decesul tău. Locul de tată pentru copiii tăi este ocupat: de tine!

De aceea, Dumnezeu nu va mișca un deget spre a te înlocui, atunci cînd nu vrei să îți asumi responsabilitatea. Da, știu, este mult mai ușor să dai sfaturi altora, celor care nu sînt din casa ta, celor care nu te văd zi de zi. Este mult mai simplu să îi sfătuiești pe pruncii altora. Îi spovedești de urgență și îi trimiți la mama și tata lor. Ce simplu!

Ce greu este să te lași urmărit, după ce ai vorbit, de ai tăi din casă, cu toate scădințele tale, cu nervii tăi, cu alunecările tale. Toți putem părea spirituali de la distanță!

Petreceți timp în natură, în iarbă, în pădure. Astăzi am fost la un cuptor de pizza. A văzut cum se face focaccia. A mulțumit apoi lui Dumnezeu pentru cuptorul fierbinte, care se învîrte.

În ziua în care Domnul nostru Cristos a fost îngropat spre a învia, eu mi-am îngropat toate preocupările nevii, acte, obiecte, lucruri. În față am un suflet viu, un suflet veșnic: sufletul copilului meu. Pe el trebuie să îl dezgrop din propriul sarx, pe care l-a moștenit de la mine.

Îi mulțumesc Anei Ruth Maior pentru fotografiile suprize. Nu știam că sîntem fotografiați. Le-am primit ca pe o frumoasă supriză.