De ce nu se mai cîntă în biserică? Pentru că trupele de laudă și închinare, mai specializate sau nu, mai bune sau nu, cu un repertoriu îndoielnic sau nu, ne-au fracturat sala de închinare în două, cei care cîntă, mai bine sau mai prost (dacă e prost, atunci au tupeu) și cei care nu cîntă bine sau nu au destul tupeu să se cocoațe pe scenă.
sursa http://telegraph.co.uk
Coliturghisirea a devenit o afacere trecută, uitată, ascunsă printre firele complicate ale intereselor de familie, rudeniilor de comitet, tinereților care merită promovați, victima unui elitism prost înțeles. Avem o apucătură a elitelor tocmai acolo unde nu trebuie, acolo unde congregația trebuie să se manifeste în toată diversitatea ei.
Iată un articol bun despre această întrebare AICI.
It happened again yesterday. I was attending one of those hip, contemporary churches — and almost no one sang. Worshippers stood obediently as the band rocked out, the smoke machine belched and lights flashed. Lyrics were projected on the screen, but almost no one sang them. A few women were trying, but I saw only one male (other than the worship leader) making the attempt.
A few months ago I blogged, “Have Christians Stopped Singing?” I did some research, and learned that congregational singing has ebbed and flowed over the centuries. It reached a high tide when I was a young man – but that tide may be going out again. And that could be bad news for men.
First, a very quick history of congregational singing.
Citiți mai departe articolul AICI
Marius Cruceru 
„trupele de laudă și închinare”?!!
De aceea nu se mai cinta in (unele) biserici np.
Sugestiva poza ai descoperit! Biserica niciodata nu a fost proiectata pentru a lansa o scena de performeri,profesionisti care doar ei sa contribuie la inchinare,zidirea Trupului lui Christos.
Mai putem salva ceva din aceasta maladie?
Asta cu trupele de inchinare nui asa noua.De exmplu cind eram eu copil,prin 1986,la Iasi tatal meu facea parte dintr-un cvartet compus din doi de la Crestini dupa Evanghelie,unul fiind tatal meu si doi baieti de la cultul Baptist,fara sa dau nume.Cintau binisor dupa parerea unora faceau tot un fel de spectacol.Se produceau ba pe Sararie ba pe Nicolina.Nu pricepeam copil fiind de ce plingeau toate batrinele.
Acum cateva zile ma gandeam cum ar canta aceste trupe „MCC”, dependente de tehnologie, in catacombele Romei… sau cum ar mai canta dupa 15 ani de pucarie in inchisorile comuniste, colegi fiind cu Nicolae Moldoveanu ala „invechit”…
Nu suntem lasati sa ne exprimam lauda prin atit de indragitele cintari comune;
din pricina atitor inventii nebiblice,
trupe de inchinare, solisti care vor sa si etaleze vocea sau vestimentatia .
Frati care dau cintarea, de or mai fi pe undeva; sau trupe a caror voce la microfon acopera
cintarea bisericii .
Biserica primara mai este un model pentru noi?
Muti stam si ascultam pina la saturatie.
De parca am plecat de acasa cu dorinta de a fi spectator.
A cui lauda iubeste Dumnezeu in CasaLUI ?
eu recunosc ca n-am voce, dar imi place sa ascult muzica si-mi dau seama ce suna bine si ce nu. intotdeauna mi-au placut mai mult cantarile la care participa toata adunarea decat cele de cor (sau de solisti). poate pentru ca asa am crescut, in biserici care nu aveau nici macar instrumente. mi se pare mult mai cinstit, si mai potrivit, pentru ca da ocazia fiecarui credincios sa se implice in serviciul divin. in plus, daca nu-mi aud vocea nu mi-e rusine sa cant. era o replica dintr-un film in care Ben Stiller era rabin si-i spunea unui baietel de 13 ani sa nu-i fie rusine ca canta fals, pentru ca Dumnezeu l-a facut si-l iubeste asa cum e.
am vazut pe viu un proces de transformare intr-o biserica ce a „progresat” de la cantari la care participau toti la spectacole cu publicul. in final am decis sa nu mai merg acolo, pentru ca mi se parea penibil. ba erau momente cu cantece ca de pe Broadway, ba era ceva in stilul „rock crestin” (cu tot cu maini ridicate in public, gest pe care nu cred ca-l voi putea intelege vre-odata). tot ce ar fi trebuit sa fie divin in momentele de cantare disparuse cu desavarsire, devenind totul un fel de „concertul de duminica dimineata”. daca vroiam sa merg la concert as fi ales alte formatii, care macar sa fie cinstite in privinta motivului pentru care canta. am impresia ca pana si predica si timpul de rugaciune fusesera diminuate. poate ca anumite persoane sunt atrase de asa ceva, dar daca ajungem sa „aducem lumea in biserica” doar pentru a avea sala plina, oare chiar procedam cum trebuie?
Din cate inteleg eu, scopul trupei de inchinare ( sau a liderului de inchinare) este tocmai cel de a motiva si incuraja intreaga congregatie sa cante. Deci nu sunt de acord cu perspectiva ca trupa de inchinare, ca si concept, ar fi vinovata de acest fenomen ( care da, il recunosc si in biserica mea, care nu are trupa de inchinare si adesea m-am gandit ca daca ar avea ar canta, poate, mai multa lume din banci). Atitudinea trupei de inchinare ( care este un caz particular, si nu unul general), alegerera unor piese necunoscute sau dificile pentru majoritatea, complicarea structurala a piesei ( prin cezuri neobisnuite sau jonctiuni atipice) poate chiar atitudinea liderilor bisericii fata de cantare – astea pot fi tot atatea posibile motive. Chiar ma lupt si eu sa inteleg cum am putea motiva congregatia sa cante!? Si, pentru inceput, cum sa alungam plictiseala din biserica!
fara o minima disciplina la cantare (un instrument, un conducator vocal) se ajunge ca toate cantarile sa aiba aceeasi melodie.
nu cred ca scopul „trupelor de inchinare” (sintagma asta imi da fiori, parca vorbim de trupe de asalt si interventie) este sa incurajeze congregatia sa cante. cand esti intr-o biserica in care majoriotatea canta pana la urma te lasi dus de val si incepi sa canti. pe de alta parte, cand canta corul, eu consider ca trebuie sa-i las pe ei. mai ales cand se spune clar „si corul va lauda pe Domnul”. nu se spune „sa cantam cu totii”. acelea sunt momente separate.
Eu nu inteleg de ce va mai mirati acum de faptul ca congregatile bisericiilor nu mai canta, cand insasi arhitectura bisericilor s-a modificat radical. Daca in bisericile protestante, mai ales in cele care apartin de traditia reformata, amvonul inaltat si Masa Domnului este in centru si intreaga congregatie in jurul lor,http://imageshack.com/a/img809/3992/qjgq.jpg, http://imageshack.com/a/img585/5936/lblc.jpg, astazi in bisericile evanghelice amvonul este inpins cat mai in spate sau chiar anulat si inlocuit cu un simplu pupitru, pentru a face loc unei scene. Scena pe care se da in spectacol un cor care canta mai bine sau mai rau, si mai nou trupa de frauda si intinare. Iar dintr-un sanctuar care sa arate spre centralitatea Cuvantului si a inchinari congregationale, ne-am construit sali de spectacole. Deci e normal ca lumea sa nu se mai adune la inchinare ci la spectacol, sa auda performantele corului, famfarei, etc sau mai modern concertul trupelor de frauda si intinare.
Reblogged this on Benny Andone.
Pingback: “De ce nu mai cîntăm în Biserică?” | Londra Evanghelica
un alt motiv: nu stiu limba.
Se intampla in diaspora desigur…