Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Confruntarea libera poate prefatza o dezbatere (fie ea ad-hoc), inteligenta. La fel de `bine` insa, poate declansa torente de vulgaritati. Cea de-a doua varianta nu e neaparat efectul confruntarii libere desfasurata in strada…
Este nevoie de o viziune echilibrata nu deformata/ sau extremistă.
Sa ofer 3 versete biblice care sustin cum trebuie facuta predicarea. Nu doar prin gura…si nu doar din activism religios (fapte).
1. Domnul Isus Hristos este modelul si autoritatea in aceasta slujire. Predicarea.
Un prim text este FAPTE 1:1. Teofile, in cea dintai carte a mea am vorbit despre tot ce a inceput Isus sa faca si sa invete pe oameni” Aici observ ca in lucrarea sa, Mantuitorul folosea atat actiunea -cat si invatarea. Ele merg mana-in mana. Sunt inseparabile.
Scriptura afirma ca fiecare om este chemat la mantuire- si apoi fiecare nascut din nou -este chemat si la slujie, marturisire cu gura(* nu neaparat predica de la un pupitru, amvon).
DEci ISUS CHRISTOS – Facea si zicea ” total opus fariseilor care „Ei zic dar nu fac”.
Exista o ordine si o disciplina armonizata in gandirea lui Dumnezeu.” ISus facea si invata”.
2. Romani 15:18. Caci n-as indrazni sa pomenesc niciun lucru pe care sa nu-l fi facut Hristos prin mine, ca sa aduca Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvantul meu, fie prin faptele mele,
N-as indrazni spunea Ap.Pavel, nu as avea curaj sa vorbesc despre ceva ce Mantuitorul mai intai nu a lucrat in viata mea. Sunt convins ca ai avut parte de oameni care una spun, alta fac. Una te invata pe tine, alta fac ei. “Fa ceea ce spune popa, nu ceea ce face”, nu-i asa?
Profesori, parinti, prieteni, colegi, sefi… chiar predicatori pot fi inclusi aici- una spun, alta fac. Colegii mei de facultate chiar asta imi spuneau ” pe noi nu ne intereseaza calitatea morala a unui om, noua ne place doar ceea ce vorbeste” . FALS.
Nu poti iubi un om ipocrit, duplicitar, fatarnic,impostor.
Nu ar fi bine sa faca exact ceea ce spun? De fapt, asta este atat o trasatura de bun simt pe care ar trebui sa o avem fiecare dintre noi: se numeste integritate. Domnul sa ne faca integrii pentru Imparatia Lui. Asta daca ne tot consideram atata ” Fii si fiice de Imparat”. Sa si dovedim asta prin practica vietii si Implinirea cuvintelor ce le auzim, citim, rostim, predicam, rugam, vorbim, declaram.
In domeniul de afaceri, domeniul marketing, management, sau chiar si relatii publice se mai numeste si “congruenta”. A fi congruent este un lucru foarte important in comunicare, mai ales cand vrem sa convingem pe cineva. Congruenta este unul dintre cele mai importante ingrediente ale credibilitatii.
Cata incredere iti inspira o persoana care una spune si alta face?
In domeniul spiritual-duhovnicesc-bisericesc-pocait am putea concluziona prin aceasta idee:
Practice what you preach. / Practica ceea ce predici.
Dar cateodata nu este suficient sa practici ceea ce predici- cata vreme convingerile spirituale, credintele sunt false, incorecte si au devenit idoli in mintea ta *(Adolf Hitler- a practicat ceea ce a crezut- deci nu este suficient..doar sa practici ceea ce predici).
3. Un alt verset care ne ofera o imagine mai ampla cu privire la calitatea unui om care Vesteste Evanghelia, si care ne arata ca este nevoie atat de CARACTER- cat si de TALENT. (Atat elemente de comunicare- cat si integritate- din nou nu merg una fara cealalta)..este in 2 Timotei 2;2″ 2. Si, ce-ai auzit de la mine in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii.” . La cine este incredintata o lucrare de propovaduire?
Celor care sunt activisti spirituali ? Celor zelosi cu actiuni caritabile, doar celor care se implica social? …sau cealalta extrema…doar celor care stiu o scoala de gandire teologica, celor care cunosc foarte bine Scriptura dar nu o aplica inimii lor?
Oh, nu..Lucrarea este facuta de 1) oameni de incredere apoi 2) care sa fie in stare sa invete pe altii.
Cred ca versete sunt multiple pe acest subiect, eu doar la acestea 3 m-am rezumat pentru a relata si eu raspunsul meu.
Cred ca e nevoie obligatoriu atat de traire cat si de Cuvant.
Cele bune!
Apreciez ca ati mentionat: „am făcut ceea ce acest om cu căști în urechi și apa în mînă face”. 🙂
Exista riscul, si l-am observat la multi crestini, sa comenteze ca asemenea activitati ar fi „exagerate”, desi ei nu se obosesc sa vesteasca Evanghelia in vreun fel. Dar, poate, daca nu exagerau cu evanghelizarea lumii, nu mureau nici scumpii nostri apostoli.
Am o intrebare, pentru dumneavoastra. Ce parere aveti despre crestinii care ironizeaza evanghelizarea stradala si incoroneaza evanghelizarea prin relationare?
draga Mihu,
cred că toți sîntem chemați într-un fel sau altul să răspîndim lumina și să fim lumini.
Avem daruri și chemări diferite.
DAcă acela care ironizează pe cei care merg în stradă nu o face din frică și nici măcar prezentarea Evangheliei în relație nu se întîmplă, atunci acela poate fi acuzat de lașitate.
Motto:
” Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta, şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
Înfăţişează-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoară-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei, şi ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur.
Ia o tigaie de fier, şi pune-o, ca un zid de fier, între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată, şi s-o strâmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel!
Apoi culcă-te pe coasta stângă, şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.” Ezechiel 4:1-4
In mod obisnuit, Evanghelia se vesteste la timp si nelatimp (adica intotdeauna) cf.2 Timotei 4:2 ., aceasta intrucat :
1. mantuirea vine sau e precedata de credinta
2. credinta vine sau e precedata la randul ei de auzire
3. iar auzirea randul ei vine prin Cuvantul lui Cristos cf. Romani 10:17
E de dorit ca transmiterea Evangheliei sa fie sustinuta/confirmata de fapte in acest caz, propovaduitorul devenind mult mai credibil, insa exsta si exceptii cand cei ce predica zic dar nu fac cf. Matei 23:3 si cf. Matei 7:22 caz in care Evanghelia devine o pricina de judecata pentru acestia insa totusi aduce rod pentru ascultatori prin puterea ei intrinseca ca si Cuvant al Lui Dumnezeu.
In anumite cazuri insa, de exemplu acolo unde exista o suprasaturare de predici si o stare lodiceeana a auditorilor devine eficienta metoda lui Augustin se pare „predica Evanghelia prin fapte/viata si daca mai este nevoie foloseste si cuvinte”
In acest caz, faptele credintei constituie un semnal care atrage atentia asupra a ceea ce este important si anume mesajul divin..e de fapt metoda folosita de Dumnezeu in cazul lui Ezechiel regasita in Cap 4 din cartea sa.
Evanghelia de fapt contine un mesaj de la Dumnezeu si pentru a atrage atentia asupra acestuia se poate recurge uneori doar la fapte pana la momentul cand atentia si interesul auditoriului sunt captate..
Metoda acesta poate fi folosita fiind utila si in medii ostile Evangheliei ca de ex. zona musulmana, fereastra 10/40, zone de triburi, zone de regim totalitar (ex nord corean)