Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Richard Dawkins nu mai e luat în serios nici măcar de comunitatea pe care se jură că o reprezintă. Cea mai bună caracterizare i-a făcută Zacharias cred. Zicea că Richard Dawkins e condus de o ură personală, o vendetă personală, şi asta îi duce lupta dincolo de raţionament, de logică şi alte cele pe care se pretinde că le reprezintă. Plus i s-a urcat la cap succesul mediatic de care se bucură, orice gânditor de buzunar se declară mândru cunoscător al lui Dawkins, care până la urmă în afară de cărţi nu a realizat nimic serios la viaţa lui.
Nu poţi avea încredere într-un ateu care toată viaţa singura meserie a lui este faptul că este ateu. Asta este sursa lui de venit. Vă daţi seama că va lupta cu dinţii şi va susţine până la capăt cauza care îi dă de mâncare, dincolo de orice raţionament, logică, până la fanatism.
Nu am vazut si nu vad in Dawkins un adversar, chiar daca nu sunt deloc de acord cu el. Perspectiva pe care o sustine el este o permanenta provocare, adusa noua, crestinilor, sa ne extindem orizontul de vederi si idei dincolo de granitele personale.
Similar cu episodul evreilor din perioada exodului, Faraon era un instrument de care se folosea Dumnzeu ca sa ii trezeasca pe evrei la o alta realitate, la una spirituala. Daca nu ar fi existat presiunea vietii in Egipt, nu s-ar fi mobilizat sa caute solutii si sa accepte oferta lui Dumnzeu prezentata prin Moise. Faraon nu era the dark character, ci era un instrument.
Creatia a vorbit intotdeauna despre Creator, dar noi am devenit prea comozi sa cautam acele piese de puzzle, din stiinta, care puse cap la cap vorbesc despre Dumnezeu. Exista un potential fantastic in stiinta, in diverse ramuri ale ei, care vorbesc cu limpezime despre Dumnzeu. Perfectiunea si frumusetea macro si micro universului arata spre frumusetea si perfectiunea Lui. Lectia data de Dumnzeu lui Iov, de la cap 38 incolo a fost si este o invitatie de a intelege creatia, frumusetea, forta si dimensiunea ei, iar in toate astea se poate vedea marimea si perfectiunea lui Dumnzeu. Pentru majoritatea dintre noi(si dintre teologi), lectia data lui Iov, a fost o lectie aplicabila doar lui(de la cap 38 incolo).
Dawkins ca `instrument` de permanenta provocare adusa crestinilor… Sa fie Dumnezeu acea zeitate ancestrala care vede in om (oricare ar fi el), `instrumentul` prin care isi bifeaza planurile? Omul ca instrument, in alte cuvinte,`omul-de-manipulat`. Isus e de alta parere…
Faraon nu era „om de manipulat” (in VT) , dar a fost un instrument prin care Dumnezeu si-a realizat planul. Dand acel exemplu cu Faraon, am definit (implicit) semantica.
Omul ca instrument e ceea ce imi pare hilar, din oricare parte ar veni aceasta acceptie. Nu e o contradictie in termeni sa consideri omul- fiinta inzestrata cu liber arbitru, nu?- un fel de `instrument-de-folosit la nevoie`? Nu e de pus pe ganduri o asemenea inadvertenta?
That’s fine. Trebuie stapanita teologia vechiului testament pentru a intelege anumite concepte.
Pentru a înțelege TOATE conceptele din Noul trebuie să înțelegem VEchiul,
Nu vom putea, cum spunea Augustin, să pricepem Noul decît pe piedestalul Vechiului și Vechiul numai în lumina Noului TEstament.