Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Dumnezeu a dat fiecarui parinte in parte autoritatea de a stabili scopul educatiei copiilor lor. Nu toti parintii accepta ca scopul educatiei este ca sa ajungi la o ocupatie, pentru ca copiii nu sint o comoditate la bursa de valori, fiind educati pentru a mari randamentul economic in economia globala. Acesta este visul socialist.
Porunca biblica este sa cautam intelepciunea, nu cunostinte pentru a avea o ocupatie in care sa dam randament bun.
Eu inteleg intelepciunea ca fiind abilitatea de a folosi cunostintele ce le ai la timpul potrivit, locul potrivit, in modul cel mai potrivit. Unii sunt plini de cunostinte, dar nu intelepti. Talentele sau inclinatiile profesionale ce le-a pus Dumnezeu in fiecare om ar trebui folosite ca sa dea randament, implinire, satisfactie in ceea ce face fiecare. Ele ajuta ca omul sa exceleze in ceea ce-i place. Ne descoperim talentele fiind expusi la diferite situatii.
interesantă definiție. cineva spunea că înțelepciune ar fi să încerci să vezi lume din perspectiva lui Dumnezeu. Imposibil, spun eu, dar cel puțin putem să nu dărîmăm acolo unde construiește El și să nu construim acolo unde dărîmă El. Poate că asta ar fi un strop de înțelepciune.
Scopul educației este să creezi un om complet, folositor sieși și semenilor, destoinic pentru orice faptă bună. Aceasta include necesarmente atât (și mai ales) latura spirituală cât și pe cea academică și/sau ocupațională. Apostolul Pavel a fost foarte „școlit” dar știa să facă și corturi, și aceasta i-a fost de un real folos. Primordial, școala ar trebui să creeze un om evlavios și mulțumitor, deoarece evlavia însoțită de mulțumire este foarte valoroasă și ea folosește și în viața de acum și celei viitoare. De asemenea, toți cei educați onest în științele adevărate ( cele pe drept numite așa) devin smeriți, deoarece ajung să știe că nu știu nimic comparat cu ceea ce este de știut în creația Marelui nostru Dumnezeu.
Exact, Pavel nu s-a dus la scoala de facut corturi ca sa invete o meserie, sa aiba o „ocupaţie în care poţi să dai un randament bun.”