350 de km pe bicicletă în 3 zile, 3 victorii asupra spaimelor de dealuri, 3 pelerinaje spirituale

Vineri

În urmă cu 3 săptămîni, vinerea dimineața, în 16 august, am plecat cu încă trei mușchetari (termenul mușchetar vine de la cuvîntul mușchi, cu referire la mușchiul așezat în jurul femurului), Corneliu Jitareanu, Călin Sticea și Paul Sticea, am plecat, cum spusei, spre Buteni.

Am plecat la ora 8.00 dimineața. Eram în contratimp. Trebuia să parcurgem peste 110 km, deal-vale, pe călduri de 38 de grade celsius, cu încărcătură, cu posibilitatea unor pene, pe drumuri necunoscute.

Începutul a fost descurajant. Primul deal, cel spre Mierlău, urcarea de la Hidișelul de Sus-Calea Mare, era să ne dea peste cap moralul tuturor. Gențile cădeau, coburile se deplasau, urcușul de 12% părea că nu se mai termină. În astfel de situații nu ai chef de poze.

Vezi AICI traseul.

  • 104.4km Distance
  • 574Elevation
  • 05:12:23 Moving Time
  • 1,932 Calories
  • max speed – 72 km/h
  • avg speed – 20.1 km/h

Cam așa arăta Nishiki-ul înainte de plecare.

Am depășit primele dealuri. Ne-am încurcat de vreo două ori în drumul spre Tinca, apoi a urmat drumul spre Rîpa, vreo 6 km pe care am stat mai mult în pedale decît călare pe șa, pentru a echilibra greutatea pe ambele roți. Drumul este stricat și mi-a fost foarte frică de pană.

Am crezut că ce este mai rău a trecut. Acum iubesc acel drum. Parcă este făcut să fie pistă de biciclete.

Am mers mai departe. Priveliștile erau superbe.

Cam așa eram încărcați fiecare.

Am ajuns în fața Bisericii Baptiste din Buteni, loc în care s-a înființat primul seminar baptist, la începutul secolului trecut, imediat după prînz. Aici a cedat și bateria Iphone-ului. Αm ținut să fac acest drum cu încărcătură spirituală. La Buteni slujesc doi foști studenți de-ai mei și am dorit să leg Oradea de Buteni, seminarul în care slujesc acum, cu localitatea în care au alergat frații noștri pe jos și cu bicicletele în urmă cu aproape 100 de ani pentru a studia Scripturile.

Din acest loc pînă la tabără am mai avut de parcurs încă aproape 20 de km. Aici a fost cel mai greu și periculos drum. Nici chef de fotografiat nu am avut.

5 km  de pietriș mărunt și ascuțit, de pietre mari și dușmănoase pentru greutatea noastră. Parcă nu se mai termina. După peste 115 km de pedalat pe căldură vrei să auzi voci, vrei să vezi oameni, vrei să revii la civilizație.

Urechea mea muzicală nu m-a înșelat. Am început să aud voci și sigur nu erau din capul meu. Era tabăra la care trebuia să ajungem.

Aici am ținut o lungă-scurtă conferință tinerilor pe teme tinerești, după care ne-am așezat la povești la focul de tabără.

Sîmbătă

După o noapte de odihnă binemeritată cu întreruperi și dezorientări, a doua zi dimineață am pornit spre ceea ce intuiam a fi o zi grea de urcare. Speram să nu văd Vîrfurile tocmai într-o zi de sîmbătă, dar nu mi-a fost dat. Băieții nu știau ce îi așteaptă. Eu știam drumul. Îl făcusem de multe ori cu mașina și știam că am de urcat cel puțin 10 km în linie. Am tras cu ochiul în repetate rînduri spre dealurile gri. Vîntul bătea din față. Mărturisesc emoțiile. Nu credeam că voi rezista fără să cobor de pe bicicletă, rușinea oricărui biciclist de touring-trekking.

Ne-am făcut curaj cu ceva cafele, multă apă, smochine, curmale și alte mărunțișuri și am luat Vîrfurile pieptiș. M-am rugat să rezist. Nu credeam că voi spune vreodată rugăciuni în legătură cu pedalele, mușchii și ligamentele și inima și plămînii, dar le-am spus pe toate.

Pe la Groși era să cedez.

AICI aveți traseul.

  • 107.2km Distance
  • 1,167Elevation
  • 05:40:36 Moving Time
  • 2,459 Calories
  • 48.6 km/h max speed
  • 18.9 km/h avg. speed
  • alt max – 626 m

Am urcat pînă la 626 de metri și mi-am învins una dintre cele mai mari spaime biciclistice. Nu știam că ce avea să fie mai rău abia mă aștepta. Acum Piatra Craiului mi se părea o glumă, Paleul, un fel de joacă în curtea blocului.

Aici sîntem chiar aproape de vîrf.

Coborîrea spre Beiuș a fost fierbinte și, ca urmare, răsplătită cu doi mici și multă apă tonică. Simțeam nevoia de proteină animală, adevărată otravă pentru ficatul meu în plin efort. Data viitoare nu mai fac așa ceva. Pofta!

Am ajuns la Remetea. Am făcut o baie caldă și am mers la Biserică. A fost o întîlnire memorabilă. La ora 21.00 ne aflam în biserică. Clădirea s-a umplut la răspîndirea unor vorbe prin sat. Am cîntat, ne-am bucurat de Sfintele Scripturi și ne-am întors spre lăcașul de odihnă. Am băut lapte proaspăt muls și n-am mai putut adormi de emoție.

Duminică

Duminică ne-am trezit la 4.30.

Aveam ambiția să ajungem la biserică. Doi dintre noi la Aleșd, doi la Șuncuiuș. N-am știut ce ne așteaptă nici acum. Văzusem harta, mai făcusem o dată drumul cu mașina, dar nu am bănuit să sînt 24 de km de urcare continuă. Timpul a trecut împotriva noastră. Era frig. PEdalam dîrdîind. Ciclometru îmi arăta 9 grade celsius.

AICI aveți graficele Strava. Am descoperit că sînt și KOM (king of the mountain) pe anumite porțiuni, adică primul din top, dar într-un top în care sînt singur :).

  • 110.0km Distance
  • 1,018Elevation
  • 05:56:48 Moving Time
  • 2,495 Calories
  • 51.1 max speed
  • 18.5 avg. speed
  • alt. max – 738 m

Am pedalat o vreme doar privind șoseaua. Pe porțiunile mai grele am început să mergem în zig-zag ca să atacăm panta mai ușor, în lateral. Eram cu mult în urmă cînd am ajuns sus, spre Roșia-Damiș.

Acolo am prins și răsăritul de soare. E ziua Domnului. Să ne bucurăm în ea!

Cînd am ajuns sus, la Damiș, toate eforturile ne-au fost răsplătite. Erau doar zgomote de clopote și foșnet de călcîie care pășeau spre biserici.

Ne-am dat drumul la vale spre Bratca cu frînele arzînd. Coborîrea este bruscă și frustrantă, după o urcare atît de grea. Parcă totul se termină dintr-o dată și curbele strînse îți reduc viteza de care ai vrea să te bucuri.

Pe cînd am ajuns în Bratca energiile ne erau complet epuizate. Mi-am anesteziat toți senzorii responsabili cu instinctul de conservare și am atacat Beznea-Delureni, pante de 12%, cu un singur gînd, să ajung măcar la 10.00 la biserica din Aleșd.

Pe DN 60 am alergat cu aproape 30 km/h constant. Am ajuns la 10.30, cu o oră și jumătate întîrziere față de plan, dar mă voi răzbuna.

Am petrecut la biserica dragă din Aleșd, ne-am odihnit la prînz, apoi am pornit spre Oradea cu gîndul de a ajunge la Biserica Emanuel acolo. Drumul și temperatura ne-a stat împotrivă și de această dată. Erau la un moment dat 41 de grade celsius și se lucra la șosea. Din pricina vibrațiilor generate de suprafața răscolită de acele pluguri de asfalt mi-a sărit Iphone-ul din suport și a căzut cu sticla de asfalt. N-a avut nimic mai mult decît ceva cicatrici, care îmi vor aduce aminte de această aventură.

Am ajuns înapoi în Oradea pe la 18.30. Am spus o rugăciune și am rămas frustrat de întîrzierile din această zi.

A meritat însă fiecare pedală. Am învățat o mulțime de lucruri din acești peste 2000 de km de mers pe două roți.

Am ținut să fac acest lucru nu ca pe un exercițiu fizic, ci ca pe unul spiritual. Cele trei zile au reprezentat trei drumuri spirituale. Am vrut să aduc un omagiu celor care au pus începătură învățămîntului teologic baptist la Buteni, am vrut să îi amintesc pe cei care au trecut dealurile pe jos pentru a se bucura cu frații de peste păduri. Mergeau cu băț și felinar, cu biciclete, mai tîrziu, și în căruțe. Apoi am dorit să mă îndrept spre Biserica pe care am slujit-o în acești ani cu atîta bucurie dintr-o altă direcție decît Oradea. Am dorit să vin la închinare de pe înălțimile Damișului.

Cîtă bucurie și cît de mult apreciem părtășia cu frații atunci cînd ne începem parcursul spre biserică la 4.30 dimineața! Cîtă bucurie este după ce plătești prețul urcărilor și coborîșurilor cu propriul trup!

Da, am întîrziat pentru că nu m-am cunoscut foarte bine și am subapreciat potrivnicele dealuri și mi-am supraapreciat putințele, dar am învățat o mulțime de alte lecții spirituale din toată această aventură, lecții pe care le voi înșirui curînd.

***

Am spus că mă voi răzbuna. Chiar mîine! Mîine voi exersa un fel de post, joi spre vineri, o frustrare a trupului și voi relua traseul acesta ultim, dar în sens invers, dinspre Bratca spre Remetea, să vedem ce iese. Voi schimba și bicicleta. Voi înlocui roțile de 28, cu roți de 26, o bicicletă de Touring, Nishiki, va fi înlocuită de una de TRekking-MTB, Univega.

Avantajul acesteia este că rezistă mai bine la drumuri mai gropuroase, are 3 locuri pentru portborcan și acum este dotată și cu portbagaj spate. Pe lîngă acestea are 21 de viteze, față de cele 7 ale japonezei, viteze care îmi sînt absolut necesare la atacul pantei spre Damiș.

Μîine pornim. Probabil doar doi, deși sînt trei locuri.

Vom dormi la Pensiunea Silver de la Sîmbăta și ne întoarcem în zi de post, Vinerea.

Să vedem! Poate că totul va merge bine, cu ajutorul lui Dumnezeu și dacă El va voi! Dacă nu, găsește El căi să ne umilească. Tocmai a făcut-o în urmă cu trei săptămîni.

PS.

Călin și Corneliu au continuat cu acest traseu. VEzi AICI

Poate că vara viitoare vom atinge mai multe obiective. Vezi cît a rămas AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biciclete, dulce Românie, Fabrica de barbati, Oameni și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 350 de km pe bicicletă în 3 zile, 3 victorii asupra spaimelor de dealuri, 3 pelerinaje spirituale

  1. Pingback: Cum arată o bicicletă de trekking? Univega mea oltenească | Bicicletele mele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.