Astăzi este Buna Vestire! Ce cred baptiştii şi ce fac de Buna Vestire? Am mai scris!

Trăiesc într-un mod cu totul diferit ACEASTĂ bună vestire din motive pe care nu le pot dezvălui acum, dar este între bucurie şi întristare, precum va fi fost prima Bunăvestire, între frustrare şi neînţelegere, extaz şi prigoană.

Într-o astfel de zi Fecioara a aflat că este însărcinată. Şi a pus la inimă, cum ne arată Scripturile, cum că ce se zidea în pîntecele ei de la Duhul Mîntuitor şi Dumnezeu îi era.

Natalia mi-a amintit acest Psalm:

Psalmul 71:6  Pe Tine mă sprijinesc, din pîntecele mamei mele. Tu eşti Binefăcătorul meu încă din pîntecele mamei; pe Tine Te laud fără-‘ncetare.

şi

Psalmul  22:9 şi 10  Da, Tu m’ai scos din pîntecele mamei, m’ai pus la adăpost de orice grijă la ţîţele mamei mele; de cînd eram la sînul mamei, am fost supt paza Ta, din pîntecele mamei ai fost Dumnezeul meu.

Cum va fi fost oare pentru Fecioara să fi auzit rostite cuvintele Scripturii, cuvinte care în dreptul ei căpătau cu totul alt sens şi în urechile ei înfloreau a promisiune profetică?

Tu eşti Binefăcătorul meu, Mîntuitorul meu… încă din pîntecele…. meu, pe Tine, Fiul meu, te laud fără încetare… pe Tine, cel ce în mine te ţin, dîndu-ţi carne, pe Tine mă sprijinesc … din pîntecele meu… mi-ai fost Dumnezeu…. 

Ce trăiri paradoxale, ce simţiri ameţitoare! Să îi dai început Celui fără de început şi să-I dai naştere Celui prin care toate s-au făcut. Să-I devii mamă celui care ţi-a fost înainte …

Femeia care a purtat dumnezeirea în trupuşorul ei timp de nouă luni de zile ne-a deschis calea spre ceea ce era de neconceput: faptul că în om poate locui Dumnezeu. Nu numai că putem ocupa acelaşi spaţiu cu Dumnezeu, şi cum nu ar fi de ajuns şi chiar peste putinţele noastre acest lucru… dar Dumnezeu găseşte cu cale să-şi cureţe locul în noi, să-şi facă locuinţă în interiorul omului, să facă Templul Duhului din sarx şi Casa Fiului din soma.

Platon ne spunea, după pitagoreici swma shma estin (Republica 517B; Cratylus 400C. Gorgias 493A) adică trupul este un mormînt, peşteră-închisoare…. Apostolul ne arată că trupul, după ce va fi înviat Cristos, cel pogorît în trup, trupul acesta poate deveni izvor de viaţă, fîntînă izvorîtoare spre viaţa veşnică precum Samariteanca. Trupul curvei, al tîlharului, devin Spaţii sacrosancte, loc Dumnezeiesc, pajişte de odihnă pentru Treime ca la Stejarul lui Mamre.

Aici spun că teologia protestantă n-a dat destulă atenţiei relaţiei dintre trup şi spirit, dintre materie şi duh, lăsîndu-ne pradă unei paradigme platonicizante mascate, într-o opoziţie văzut-nevăzut, pipăibil-imaginabil, carnal-duhovnicesc, opoziţie pe care Scriptura ne-o refuză în forma în care literatura spiritualistă de la Evul Reformei încoace ne-o administrează.

De la Buna Vestire spunem cu totul altfel … L-am primit pe Isus în mine… să locuiască Isus în mine, să facem Domnului loc în inimile noastre.Vom locui împreună cu el.. la El, ne promite Treimea prin gura Domnului.

Cuvintele Domnului capătă înţeles spiritual, se înţelege, dar istoria Mariei ne arată că Dumnezeu poate face pogorămînt să împlinească: „Voi rămînea în voi…. şi voi veţi rămînea în mine…. „.

Dumnezeu îmbrăţişează om, dar cum se poate acum ca omul să-L conţină pe Dumnezeu, să-şi cuibărească în sine Infinitul?

Iată nădejdea! Iată frumuseţea antroplogiei creştine, schimbarea mormîntului în Templu!

În acelaşi timp rămîne umilinţa cărnii, trupul care devine pe zi ce trece mormînt, umilinţa sistemului nervos care degenerează, sfincterelor care nu se mai închid, zoielor şi jegului, gazelor şi putrefacţiei, bacteriilor şi ciupercilor…. alături de promisiunea că vom primi un nou trup…

Cum să locuiască şi unde să locuiască Dumnezeirea în noi? Unde să-şi facă loc între plămîni, ficaţi şi pancreas, între rărunchi şi gîtlej? Îndoiala şi mirarea nu ne pot părăsi, în timp ce credinţa… împotriva oricărei nădejdi şi evidenţe… spunem: În mine este Domnul! Dacă şi-a făcut loc în Fecioara trupeşte, Domnul poate sta în inima mea duhovniceşte!

A lui să fie suflul meu, al Domnului şi carnea!