Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Pingback: Castanietele « Life Mission
Este, înainte de orice, un exerciţiu de stăpînire cu tact şi rigoare a ritmului, a cadenţei, ceea ce e foarte greu de realizat în muzică. Ritmul este problema chiar şi a unora dintre muzicienii mari.
Frumos. Dar mă întreb ce s-ar întâmpla să apară vreun personaj în vreo trupă sau grup…sau numiţi cum doriţi. Ce anatemizare! Ce mai vuiete şi voci! Sunny Trancă şi festivalul Peniel sunt mici copii pe lângă ce ar păţi vreun personaj ce s-ar prezenta în vreo adunare cu aşa instrument. Nu m-ar mira prea mult, dacă în comunităţile penticostale din nord-estul ţării ar fi numit diavolul în rochie.
spre deosebire de io mi-s pui de nu știu ce, asta este muzică,
nu doresc să comentez din punct de vedere teologico-spiritualo-eclesiastico-trupistico-praiso-worship-etceterao prestația lui Sunny Tranca,
doar atat spun: din punct de vedere muzical și din punct de vedere poetic, la un tip cu talentul lui, bucata cu iomispuidedac este absolut penibila.
Omul ar fi putut mai mult, dar de… succesurile amețește. Pă toți
Fabulos! Multumim!
Reblogged this on Convieţuire and commented:
Merită ascultat… pe repeat!
Desigur..aveţi (măcar parţial) dreptate în ceea ce spuneţi. La nivel de versuri şi prezentare e destul de slăbuţă piesa. Aveţi dreptate…omul e talentat şi foarte talentat şi ne-am aştepta la mult mai mult de la el. Totuşi..piesa lui Sunny se încadrează în folclor şi cu precădere în cel maramureşean. Or, maramureşenii sunt oameni mai dinamici, temperamentali şi cu sânge mai fierbinte. Nu prea le plac doinele. Sincer să fiu şi eu sunt sătul de piese tânguitoare de genul: N-am ce-Ţi da, Doamne n-am ce-Ţi da…
Şi revenind la ce spuneam în comentariul precedent rămân la convingerea că dacă s-ar trezi cineva din mediul evanghelic românesc să se prezinte cu un astfel de instrument (castanietele), ar fi anatemizat(ă) în secunda doi.
Dau totuşi dreptate şi celor ce sunt îngrijoraţi (într-o oarecare măsură îndreptăţiţi) de zburdălnicia mieluşeilor…
Pajişte…pajişte…dar atenţie la spini şi mărăcini…
draga Corneliu, dacă spui că acesta este folclor sau în stil folcloric înseamnă că asculți prea puțin folclor.
Este cu totul departe de ce este autentic.
Seamănă cu un Trabant cdare și-a pus siglă de Mercedes sub motivul că este și el … trabantul, mașină neamțească.
Să fim serioși.
Melodia este sub orice așteptări de scenă.
S-ar preta la o tabără la foc, undeva după trei bericele bune, pentru cine servește, ca să fii destul de anesteziat la simțul estetic și să fie primit zgomotul cu mirosul de grătar.
Să nu idealizăm ceea ce nu este de apreciat.
Nici alea pe care le pomentși cu n-am ce-ți da… nu sînt doine.
Să nu spurcăm ideea de folclor cu aceste creații de scara blocului.
Revin asupra castanitelor și asupra puilor de daci.
Admite, te rog, faptul că există muzică de tabără, de cîntat în duș, chiar de cîntat pe toaletă, în cazuri de dereglări intestinale, există muzică de ascultat în mașină, la alergat, pentru sălile de fitness, așa cum șihîrtia este de multe feluri, de scris, de împachetat, de șters la gură și de șters.
Admite, te rog, faptul că există instrumente pentru … scenă, pentru tabără, pentru una și alta, așa cum există intrumente liturgice, așa cum există și
arme pentru sport, tras la țintă, ucis porumbei sau porci mistreți sau lei.
A face o asemenea confuzie tehnică și metodologică cum că un instrumnent trebuie neapărat probat în fața amvonului este rizibil pentru mine, colecționar de instrumente, printre care există caval și bucium.
Repet, rizibil!
Te revolți degeaba că ar fi amendate castanietele în bisericile evanghelice.
Nici eu nu obișnuiesc să scriu pe șervețelele de la MacDonalds.
Sper că am fost clar și cît se poate de gentil.
Din punctul meu de vedere aţi fost clar şi gentil de asemenea. Aveţi dreptate…nu ascult foarte mult folclor şi nu mă pot erija într-un cunoscător care ştie foarte bine ce vorbeşte. Ar fi şi interesant şi util să auzim consideraţile unui (unei) folclorist(e).
Apoi aş zice că nu mă revolt…ascult mai degrabă ce au de spus şi unii şi alţii şi încerc să gândesc. Că greşesc şi eu pe ici pe colo e mai mult ca sigur adevărat. Doar asta ne învaţă şi Scriptura…cine vorbeşte (scrie) mult nu se poate să nu greşească. Şi nu greşeala (sau păcatul) e problema ci felul cum te raportezi la ea (la el) .
Da, ar fi interesant. Am ascultat cu un profesionist o parte din piesă. Spun o parte, pentru că mi-a cerut să închid imediat: „Cine-i băietu? … Ah, da… bun, hai să discutăm despre muzică.”
Puteți întreba și un culegător de folclor, dacă doriți. Prof. Dr. Ioan Haplea de la Academia de Muzică Gheorghe Dima se ocupa într-o vreme de acest aspect. L-ați putea aborda și pe dînsul.Cunoaște destul de bine mediul evanghelic.
Prima dată…când spuneţi:”L-aţi putea aborda” sper că nu vă adresaţi doar mie. Nu de alta dar nu consider că trebuie să folosiţi vis-a-vis de mine formule de politeţe aşa că vă rog să mă tutuiţi. Sunteţi totuşi un păstor şi tată eu sunt un oarecare.
Apoi…dacă asta e constatarea dumneavoastră împreună cu un profesionist vă dau dreptate.
Treaba cu culegătorii de folclor m-ar cam pasiona pe mine…dar din nefericire deocamdată nu prea am timp…comentariul pe care tocmail îl scriu apare după ce am venit de la muncă, de la schimbul doi…e destul de dificil dar nu mă plâng…
Vă adresez şi pe această cale un sincer Mulţi ani fericiţi cu har şi pace de la Domnul…chiar dacă tocmai ce a trecut ziua dumneavoastră.
Nimeni nu este UN OARECARE… Corneliu Rotar. facă-se, te voi tutui.
Se poat face foarte simplu culegere de folclor. Am făcut practică în facultate la astfel de activitate.
SE respectă o metodologie destul de simplă.
Acum este si mai simplu cu aceste mijloace tehnice.
noi înregistram pe casete de 60 sau 30 de minute, era un chin, plus baterii mari sau… magnetofoane …. ehehe, ce vremuri.
Pe mine m-ar interesa din folclor ceea ce ţine de datini şi obiceiuri…dar deocamdată nu dispun de timp pentru un astfel de proiect pe care-l doresc mai amplu şi pretenţios…
da, există o întreagă literatură de acest gen.
Așa cum am spus, era să uit, există salam tocat din animale moarte și din alte salamuri scoase de la vînzare, cele pe care le băgăm în sandvișurile pe care le dăm copiilor noștri la școală, există sushi și Regele, dacă ne invită cumva la Săvîrșin, nu ne va da, ciorbă de potroace, nici fasole cazonă.
Cei pe care îi numești mielușei sînt berbeci în toată regula. Trust me!
Aş vrea eu să mă invite Majestatea sa la Săvârşin…poate o să am onoarea cine ştie…
Reblogged this on Artele şi ştiinţele vieţii and commented:
Ritm si cadenţa.