Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Alb halat imbraca tata
In spital cand vine
Da-i numa cinci mii de lei
El te face bine.
– adaptare proprie in 1988 in cls I.
De atunci erai artist benji! 🙂
Nu stiu de ce am mi-am trait copilaria cu gandul ca orice tata, indiferent cat de corect va fi fost reprezentat prin acest rol in viata familiei sale, este mai bun decat cel pe care nu l-am cunoscut niciodata …
Nu m-am gandit niciodata ca o asemenea poezie acunde in spate ideologia comunista, dar nici nu mi-a trecut prin cap ca unii copii la citirea acestei poezii pot fi afectati, e drept ca eu aveam un tata care lucra in uzine si nu mi se parea un lucru rusinos. Cel putin nu era ca astazi cand copiilor le e rusine sa spuna cu ce se ocupa parintii lor, daca se ocupa cu ceva. Intradevar parca prin aceasta poezie erau discriminati copii fara parinti, un alt mod de discriminare in comunism!
Hmm! :-s
Desi sunt din generatia mai noua, „pe vremea mea” erau aceleasi mentalitati si „prostioare” (cum le numeam) care nu faceau decat sa rascoleasca in tine si sa caute si cel mai ascuns dor de tata din sufletul tau. Da, nici eu nu am tata de la varsta de 9 luni. Nu l-am vazut, nu l-am simtit, dar mi-e dor de el, asa „umbra si fum si ganduri ascunse” cum mi-l inchipui eu pe tata. Iar la acea varsta frageda, lipsa de tata te lasa cu un handicap. Interactiunea dintre tine si societate se schimba, iar orice vorba despre tata macina si doare. Cel putin asa a fost in cazul meu.
Ohoo, ce vremuri!
“El ne-nvaţă socotitul,
El, şi alfabetul”
Adică alfabetul ne învaţă să socotim? E cam nefericită exprimarea şi aici şi în alte locuri, nu prea îşi are rostul ca material didactic.
Eu mai am o idee pentru o strofă:
Tatăl meu culege mere
Vara în livadă
Şi din cele mai strivite
Face marmeladă.
:-)))))
Ai talent, STP! Apropo, de la ce vine STP?
incerc sa va inteleg supararea; totusi asa de proasta calitate poetica cum era, poezia te ducea cu gandul la munca, la harnicie, la un rost in viata. Acum eu am copii inca la elementare si daca le deschizi cartile te ingrozesti: magi, streghe, stregoni, fate si alte lucruri diavolesti. Pentru a-i invata sa faca diferenta dintre mit si realitate, le-au introdus in manuale niste istorioare foarte asemanatoare cu ceea ce scrie in biblie despre facerea lumii; difera doar personajele si mici amanunte. Cand le-am citit am zis: asta-i mai rau decat ideologia comunista, asta-i diavoleasca pe fata.
In felul in care sunt educati acum, singurul ideal ce le ramane copiilor, este sa faca rost de bagheta magica sau…sa castige la loterie
Am urit poezia asta si eu! Ugh!
din pacate nu a fost singura…asa-i ? (no need to remember all…dar „Daciada” si apoi „Cenaclul Flacara” si-au urmat rolul lor)
Ca sa vezi situatie: o buna bucata de vreme noi nu am putut sa cantam nici macar versurile unei cantari (nu poezie comunista), dupa ce tatal nostru a murit. Era „ce bine e ca sa stii / ca ai in cer Tata”. Si asta chiar daca stiam/constientizam diferenta dintre „tata” si „TATA”…
Nu ştiu dacă sînt nostalgic după acel ABECEDAR, dar mi-e un pic dor de el.
În primul rînd, fiindcă în clasa întîi am avut cele mai mari „performanţe şcolare” întemeiate pe Abecedar, aşa încît l-aş apăra 🙂
În ultima vreme, mărturisesc că m-am gîndit la el şi voiam să fac rost de acel manual. Mi-a marcat viaţa. Îl vreau în bibliotecă !
Înlănţuirea mai multor figuri în spaţiul relativ restrîns al unei poezii este un procedeu folosit pentru generarea forţată de metrică în versificaţie, în scopul obţinerii reflexelor necesare în recunoaşterea şi fixarea în minte a unui fel de „acuzativ etic” obţinut prin utilizarea corectă a cratimei : „coboară-n mină”, „străjuie-n uzine”, „deschide-n şcoală”…
În acele vremuri gustam primele mari frămîntări interioare muzicale, aşa încît metrica, ritmul, sonoritatea lui „în” dar pronunţat „-n” mă atrăgeau, aceste tehnici acoperind cumva ideologia proastă din spatele cuvintelor.
Noo, ce fain ai apus-o…
Eu mi-am adus Abecedar din Romania sa-mi invat copilasii cat de cat o limba romana corecta. Acum ca stiu ce sentimente v-a incercau la pagina respectiva, sa stii ca mai ca-mi vine s-o sar 🙂
Oricum, tare trista experienta… 😦
Erau intr-adevar odioase acele poezii 🙂 , in schimb nivelul de educatie era mult mai ridicat decat in prezent. Procentul de insuccese la admitere la bacalaureat a atins cote absolut ingrijoratoare in prezent, in timp ce in acea perioada exigentele si rezultatele erau mult mai bune. Deci un cumul intre bune si rele cam pe unde ar cantari mai bine?
….in mintea de copil incercam sa incadrez meseria tatalui meu cu una din celeprezentate,…se pare ca tatal meu dadea tarii paine si o face si astazi, … la momentul respectiv cand eram manipulati…nu mi-am dat seama de suferinta prin care au trecut uni din colegi nostri ai acelor vremuri…..imi pare nespus de rau pentru cei care au avut de suferit si s-au putut bucura de aceasta poezie