„S-o avortăm, te rog! Are sindromul Down!”

Publicat pe 13 octombrie 2012 de Marius David

 

Sursa și toată istoria AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati, lacrima din colțul ochiului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la „S-o avortăm, te rog! Are sindromul Down!”

  1. Corneliu Holhos zice:
    13 octombrie 2012 la 10:57 pm

    O lectie de viata extraordinara!!!

    Răspunde
  2. cristi tepes zice:
    14 octombrie 2012 la 1:04 am

    Te felicit, MArius. Nu prea am timp de Internet si de bloguri dar am afost tare impresionat de povestea pe care ai pus-o aici. Iti mai dau una, daca te intereseaza:
    http://inliniedreapta.net/dereferinta/false-argumente-in-favoarea-avortului-sindromul-down/

    Cu drag,
    Cristi Tepes

    Răspunde
  3. perseus zice:
    14 octombrie 2012 la 3:55 pm

    Este o crima sa stii ca vei avea un copil bolnav si totusi sa ii dai viata. Este cel mai prostesc si poate cel mai egoist lucru de care omul este capabil.

    Răspunde
    • alexpop7620 zice:
      14 octombrie 2012 la 4:30 pm

      Citez din ˝evanghelia după perseus˝: ˝Este o crima sa stii ca vei avea un copil bolnav si totusi sa ii dai viata. Este cel mai prostesc si poate cel mai egoist lucru de care omul este capabil.˝
      Perseus, dacă copilul se naște bolnav, fără ca tu să ști asta, îl omori înainte de a-i face certificatul de naștere?

      Răspunde
    • perseus zice:
      14 octombrie 2012 la 4:57 pm

      De-asta acum exista stiinta si testele stiintifice. Sa aduci o viata pe lume doar pentru a trai un chin…., uite in chestia asta nu gasesc nimic uman. Aici s-a stiut din timp. Nu e cazul sa vorbesti despe alt subiect.

      Răspunde
      • Liviu M zice:
        14 octombrie 2012 la 10:17 pm

        Care este diferenta intre a avorta un copil care se pare ca are sindrom Down (si testele au un grad finit de precizie, dar niciodata 100%) si a impusca un copil de cateva luni sau cativa ani care este evident ca are acest sindrom ?
        Dupa parerea dumneavoastra doar il scapam de „a trai un chin”. Si pe unul si pe altul. Sau poate mai bine nu-i omoram nici pe unul nici pe altul.

        Răspunde
      • perseus zice:
        15 octombrie 2012 la 10:20 am

        De ce nu putem discuta la subiectul propus?
        Diferenta este prevenirea suferintei unui copil. Odata ce l-ai adus pe lume esti responsabil pentru fapta ta si va trebui sa accepti aceasta responsabilitate. Cred ca domeniul de discutie ar fi destul de vast.
        Banuiesc ca daca ati avea un animal suferind de o boala ce-i chinuie existenta, de exemplu, i-ati curma suferinta sacrificandu-l, nu? De ce in cazul oamenilor, cand poti preveni nasterea unei existente menite doar a emana suferinta in jur si a trai alienat de ceea ce defineste omul, de ratiune si capacitatea de a se intretine singur.
        Testele niciodata nu pot spune cu siguranta, dar cat esti dispus sa risti doar pentru ca vrei sa ai un urmas? Esti dispus sa nasti o suferinta?
        Daca urmaresti clipul de mai sus nu ai cum sa nu observi tristetea ce izbeste cu putere sufletele acelor oameni. Ok, au trecut peste, pot trai chiar o senzatie de fericire…, dar despre ce vorbim? Despre fericirea parintilor sau a copiilor, care odata ramasi fara sprijin vor fi „carne de tun”?

        Răspunde
        • Octavian zice:
          15 octombrie 2012 la 11:13 am

          @perseus: „a trai alienat de ceea ce defineste omul, de ratiune si capacitatea de a se intretine singur”
          Scuze, esti sigur ca astea definesc omul? Ma refer mai ales la capacitatea de a se intretine singur.
          Si apoi, de unde stii ca omul cu sindrom Down nu le are? Un var de-al tatalui meu are sindrom Down; nu mi s-a parut niciodata ca n-ar avea ratiune. Are si notiuni de bine si rau, destul de clare. Poti vorbi cu el, intelege si coopereaza, stie chiar sa faca treburi mai simple prin casa si curte.
          Cat despre capacitatea de a se intretine singur, nu crezi ca depinde mult de standardele pe care le fixam noi, astia „normali”? Pe langa asta, stiu multi indivizi care nu-s prea diferiti de mine si care acum dorm prin canale sau cersesc, lipsiti in mod evident de „capacitatea de a se intretine singuri”; nu mai sunt oameni?

          Răspunde
          • perseus zice:
            15 octombrie 2012 la 6:22 pm

            @octavian
            Nu am incercat sa dau o definitie generala a ceea ce inseamna omul, mai ales faptul ca am scris in graba de la birou.
            Stiu ca un copil Down este copil toata viata, nu poate lucra si nu are nicio sansa de integrare in societate. Mai stiu ca speranta de viata este de maximum 40 de ani. Din obisnuinta am folosit cuvantul viata, insa mai precis si mai adecvat ar fi existenta. O existenta fara noima.
            Retorica ta nu are logica in contextul dat. Noi nu judecam acum pe cei ce nu muncesc.
            Eu incerc sa discut despre niste monstrii ce nasc constient predestinati spre suferinta.

            Răspunde
          • Octavian zice:
            16 octombrie 2012 la 11:07 am

            Discutia are de-a face cu ce este omul, tocmai de-asta ai si scris ca este lipsit de ceea ce defineste omul, ca sa justifici o sentinta (a se avorta) prin faptul ca nu face si nici n-o sa faca parte din umanitate, eu cel putin asa am perceput spusele tale.

            Nu eu am deplasat discutia spre „cei ce nu muncesc”; nici macar nu m-am referit la ei, am vorbit despre cei ce nu se pot intretine singuri, la propunerea ta.

            @”Existenta fara noima”. Cine stabileste „noima” asta? Scuza-ma, vorbesti de parca ai stabili-o personal.

            „Un copil Down nu poate lucra”: Ba poate lucra; am vazut asta.

            Capacitatea de a se integra in societate a celor cu dizabilitati si „defectiuni” depinde mult de standardele pe care le fixam noi care ne consideram normali. Altadata, pana si lenesul din povestea lui Creanga era dus la spanzuratoare numai fiindca refuza sa-si moaie posmagii singur; altfel s-ar fi integrat pana si el undeva („…un sat intreg, n-am fi pus mana de la mana sa scoatem ceva dintr-insul…”), si vorbesc de un LENES, nu de un bolnav. Acum am facut o societate frumoasa si sclipitoare din indivizi straini unii de altii si care nu se mai pot ajuta intre ei. Si avem pretentia sa se dea si examen de admitere la intrarea in ea.

            Ultima fraza n-o inteleg, scuze, ai pierdut vreo particula si nu se mai intelege despre care „monstrii” (sic!) incerci sa discuti. Si tu nu esti „predestinat” sa suferi pe lumea asta? Se stie de cand esti conceput ca o sa suferi.

            Răspunde
            • perseus zice:
              16 octombrie 2012 la 2:30 pm

              Uite o versiune romaneasca: http://youtu.be/XY3bwaAsvX8
              Tot materialul este plin de aspiratiile parintilor pentru ca Vladut sa fie la fel ca ceilalti, un copil normal etc. De ce crezi ca se plange in toate aceste cazuri? Pentru ca avem de-aface cu o binecuvantare? Nu, ci pentru ca te doare sufletul sa vezi un copil inferior fata de ceea ce inseamna normalitatea. Iar normalitatea o decide, o creeaza majoritatea. Daca in viitor se vor naste aleatoriu copii cu o inteligenta sporita fata de majoritatea de astazi, cu siguranta ca in cateva secole ei vor defini majoritatea si normalitatea viitorului.
              Acesti copii se nasc fara sansa de a realiza ceva maret in viata lor. Nu vor putea face performanta fizica, nu vor putea fi mari matematicieni, mari medici…, sperantele parintilor cu privire la ei raman la capitolul supravietuire si la speranta ca vreo minune se poate intampla cu odrasla lor.

              Eu nu condamn ingrijirea acestor copii odata nascuti. Din contra, cred ca fantana dragostei se va adanci odata cu cea a suferintei, iar adevaratii parinti sunt cei ce vor sacrifica timpul lor, banii lor in incercarea de a le face viata mai frumoasa.
              Eu vreau sa discut despre momentul in care un cuplu afla ca urmeaza sa se nasca un copil down. Ce se poate face? Este usor sa spui ca Dumnezeu va avea grija.
              Aducerea unui astfel de copil pe lume te face mai sfant. Dumnezeu vrea sfintenie prin suferinta? Prin suferinta unor suflete nevinovate?
              Este nevoie de o detasare fata de caz, o detasare care se poate obtine foarte greu, pentru a intelege ca zambetul unui copil bolnav iremediabil nu poate suplini chinul prin care va trece. Operatii, medicamente, kinoterapeuti, o agitatie a parintilor pentru a face din copilul lor ceva ce practic nu are potential sa devina.

              As milita pentru analize gratuite din partea statului in vederea descoperirii acestor cazuri inainte de nastere si impunerea prin lege pentru intreruperea sarcinii in astfel de situatii.
              Nu putem privi nepasatori cum anumiti parinti, care stiu ca vor avea un copil cu sindromul down, vor da viata unei existente, unei entitati ce nu se va putea dezvolta pe deplin, in modul in care potentialul uman poate fi atins.

              P.S. Imi cer scuze pentru textele alambicate. Mi-am intrerupt des conceperea comentariilor, iar din lipsa de timp nu am mai reluat citirea lor.

              Răspunde
              • coco zice:
                16 octombrie 2012 la 9:43 pm

                hai sa te intreb atunci care ar fi solutia pentru acest caz: se naste un copil perfect sanatos dar care, din diferite motive, nu reuseste sa respire singur in primele 10 minute dupa nastere asa ca creierul ii este afectat iremediabil, doctorii sunt pesimisti vizavi de sansele lui de a avea o viata normala, lucru care se si adevereste, copilul fiind sever incapacitat – aproape o leguma – comparativ, un copil cu sindrom dawn este un geniu. Deci, in conditiile date, de ce sa nu ii curme doctorul viata copilului atunci dupa nastere…. pentru ca, nu-i asa, ar fi o atrocitate sa il lasi sa traiasca in asa mizerie. Sau alta situatie, un copil de 5 ani cade su bicilceta si isi rupe coloana vertebrala, ramane paralizat, tetrapelgic total inutil societatii, si lui insasi, de ce sa-l mai chinuim pe el si familia lui?

              • perseus zice:
                17 octombrie 2012 la 8:27 am

                Simplu,
                Pentru ca atunci cand o situatie poate fi evitata o eviti.
                In logica ta am putea spune: De ce sa mai franam, atunci cand suntem la volan, pentru a evita un accident?

            • Octavian zice:
              16 octombrie 2012 la 3:30 pm

              N-ai de ce sa-ti ceri scuze, ma faci sa rosesc, nici comentariile mele nu-s niste perle.

              Sunt absolut de acord cu tine ca sa cresti un copil cu sindrom Down nu e usor si cred ca e o viata incarcata de suferinta. Nu-mi doresc si nu doresc nimanui sa am/aiba de ales intre avort si nasterea unui copil cu sindrom Down.

              Cred totusi ca exagerezi cu realizarea potentialului, nici eu nu-s mare medic sau matematician sau mare ce. Cati oameni realizeaza cu adevarat ceva maret in viata lor? Si cat timp ramane maret ceea ce-ai realizat odata? Am cautat la un moment dat o carte intr-o biblioteca mai mare; stii cate teze de doctorat erau acolo pe care nu le mai citeste nimeni de ani de zile si care odata au fost rezultate in avangarda stiintei?

              Despre momentul alegerii nu cred ca pot discuta mare lucru. Eu (incerc sa) ma feresc sa recomand sau sa comentez ce n-am trait. Pot comenta argumentele tale ca sa te fac sa vezi altfel problema si s-o abordezi mai flexibil, dar n-o sa ma apuc sa-i categorisesc pe cei care aleg una sau alta sau sa militez pentru o „solutie”.

              Răspunde
    • Cristina zice:
      17 octombrie 2012 la 9:38 pm

      Adevarul este ca unele femei mai baga si perle de genu’ , fac un copil ca sa imi tina de urat la batranete sau nu mai stiu ce faza.

      Intr-un fel cam nu merita saracul copil sa traiasca o asemenea viata sa fiu sincer!

      Răspunde
    • alinab zice:
      19 octombrie 2012 la 3:47 pm

      Cred ca e tocmai invers: nu prostia si egoismul te fac sa accepti o viata mai complicata, mai dificila si in care ai de oferit mai multa dragoste si dedicare decat in cresterea unui copil „normal”. Egoismul te-ar duce foarte repede la ideea avortului. Ai nevoie de intelepciune, incredere in Dumnezeu, mult altruism si dragoste pentru a face un copil cu nevoi speciale sa se simta fericit, iubit, ocrotit.

      Răspunde
  4. romuluss zice:
    14 octombrie 2012 la 5:25 pm

    Este o situatie foarte delicata. Am vazut tragedii foarte mari in unele familii care aveau un copil nascut cu acest sindrom. Desi familia era crestina si l-au ingrijit cu multa atentie, viata lor a fost una extrem de dificila. Am avut ocazia sa il ingrijesc in cateva randuri, nu va pot spune cat de dificil a fost.

    Ca si adult de aproape 40 de ani a ramas fara mama care ii era singurul sprijin in viata. Nu vreau sa intru in detalii cu privire la ce i s-a intamplat dupa aceea. In orice caz situatia a fost de plans.

    Eu zic ca acest subiectul necesita o tratare cu multa multa atentie fiind foarte delicata.

    Răspunde
  5. elisa zice:
    15 octombrie 2012 la 10:21 am

    Romulus,
    dar nu se afla toate in mina Domnului?
    nu El hotaraste ce avem de suferit?
    stiam ca cei cu sindrom Down nu traiesc prea mult peste 20 de ani;
    intradevar e ff greu , numai Domnul stie de ce ingaduie asta pentru unii din noi.
    Nu avem dreptul de a omori pe nimeni , nici macar in viata intrauterina fiind acea fiinta.
    Stim ca toate au un scop , nimic nu e intimplator.
    Sa se indure Dumnezeu de noi toti si pe cei in necaz sa-i intareasca.

    Răspunde
    • romuluss zice:
      15 octombrie 2012 la 7:45 pm

      Elisa,
      multe din lucrurile care ni se intampla provin din incapacitatea noastra de a administra lucrurile optim. Mai mult de jumate din cei cu sindromul down trec peste varsta de 50 de ani si exista diferite forme de manifestare, unele foarte accentuate.

      Din pacate teoria foarte arata bine, in schimb suferinta propriu zisa a familiilor celor cu probleme si a lor este foarte mare. Daca le dispare suportul pe care il au din partea parintilor(situatii in care intervine decesul spre exemplu) ei vor fi ingrijiti de autoritatile responsabile care la randul lor comit abuzuri extreme, astfel suferinta celor cu sindrom down este fff mare. Nu intru in detalii.

      Nu sugerez avortul (asta in cazul in care se stie afectiunea in perioada prenatala). Voturile pro si contra avort sunt destul de irelevante pentru ca atat cei care voteaza pro, cat si ceilalti nu cred ca au capacitatea(si nu isi asuma nici o responsabilitate) de a-si imagina ce inseamna sa fii in situatia respectiva, iar ca ajutor acordat tot ce am vazut in situatii de acest fel au fost expresii „saracul……!!!!”, nimic mai mult. Ori pentru ingrijirea celor suferinzi de acest sindrom e nevoie de resurse financiare, programe speciale, etc.

      Răspunde
    • perseus zice:
      16 octombrie 2012 la 10:31 am

      Nu Domnul ingaduie ci noi, noi suntem cei ce provocam suferinta. Dumnezeu nu este aducator de suferinta ci oamenii.
      Sper ca nu omori cumva vreun pui de gaina pe care pe urma il mananci. Mai sper ca nici macar mustele ori furnicile nu cad prada furiei tale, fara ca aceste fiinte sa faca nimic mai mult decat sa-si duca existenta.
      Copilul nascut cu Down nu poate fi pus in carca lui Dumnezeu. Nu mai poate fi pus in zilele noastre.

      Răspunde

  6. Pingback: “S-o avortăm, te rog! Are sindromul Down!” | Am Sindrom DOWN. Am dreptul la VIAŢĂ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.