Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Asa este, poti avea concediu in Turcia cu all inclusive si aquapark, dar daca nu este multumire, pace, liniste, totul devine un all exclusive…uff, am experimentat asta din pacate, asa ca…mai bine o coaja de mesteacan cu pace si un parau cu susur bland decat toate 5 stelele cu amaraciune.
Nu am înţeles niciodată conceptul, ideea aceasta de concediu.
Nu am fost cuprins de duhul şi spiritul acestei noţiuni abstracte pentru mine şi pe care nu mi-am putut-o face familiară niciodată prin folosinţă utilă potrivit cu tăriile concepţiei sale lumeşti/pămînteşti.
Îmi place şesul, nu muntele (pe munte îmi place să urc numai ca să mă rog), şi iubesc apele mari, mările lumii, oceanele, dar, îhhh, mă grozăveşte ideea de CONCEDIU, şi în special de CONCEDIU LA MARE. Aceasta e una din construcţiile abstracte pe care nu am reuşit s-o ataşez vocabularului meu, iar concediul la mare îl dezavuez total.
Defapt, nu ştiu de la ce să mă concediez din viaţă, cum să ies din viaţa aşa-zisă obişnuită şi să intru în „splendorile” pe care, cică, le-ar putea crea invenţia asta numită concediu.
De ce nu m-aş odihni în timpul anului şi ar fi necesar concediul ?
Pentru a mă convinge mai bine de propria-mi neplăcere „concedională”, după cele două dăţi din prima tinereţe petrecute pe la mare, am mai mers doar de două ori „în concediu la mare”, uaîhhh,( anul trecut şi anul acesta), şi nu aş mai vrea.
Anul acesta am fost în Grecia, unde m-am trezit în fiecare zi cu Muntele Olimp în faţă, dar în cele 7 „zile de încercare” ( contrastul lui „zile de concediu”) am avut sentimentul unei mumii ambulante, fiindu-mi înăbuşită vitalitatea întreagă. Unii, cică, se vitalizează în asemenea zile, dar mie mi se crează o stare de criză şi un simţămînt stringent de nevoie de părăsire a zonei de „distracţii”.
Mă simt agresat de concediu.
Mai mult, după acele zile de iulie, cu 40-42 grade celsius, m-am întors acasă bolnav, cu dureri de spate, iar acum durerea s-a mutat undeva într-o zonă joasă a piciorului !
E clar, nu am cultura concediului, nu sînt făcut pentru concediu, nu ştiu ce-i ăla, şi mă voi odihni doar în timpul anului, printre zilele obişnuite ale anului.
Cei care sînt conformişti nu au cum să simtă ca mine.
Pentru mine, concediul este ceva care aparţine unei alte lumi.
Mie îmi rămîne odihna din timpul anului.
🙂