Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Superbe desenele … sugestive
Sper să prindă rădăcină lalelele alea.. 🙂
Asa sa fie! 🙂 Sa prinda, sa prinda; ar cam fi cazul! Mai trebuie udate, plantate, ingrijite…
Așa, deci. Ridicați mingea la fileu :^)
Da, bune de tot desenele. Am fost la conferință și mi-am format câteva impresii. Încerc să-mi dau seama dacă a-mi mușca buzele este o virtute sau o slăbiciune în această situație!
Sigur nu e o virtute 🙂
http://www.biblegateway.com/passage/?search=Proverbe+16%3A30&version=RMNN
Ha! Touché :^)
un zîmbet în colţul gurii … în cele mai multe cazuri trădează înţelegerea 🙂
Astfel de conferinţe evanghelice se încadrează foarte bine în cadrul postmodern în care începe şi România să intre.
Decentralizarea autorităţii începută cu protestantismul lui Luther şi dusă la extrem de neoprotestantism a făcut ca subcultura evanghelică să devină o reflecţie la nivel micro a postmodernismului. Autoritatea oferită tuturor credincioşilor în a interpreta Scriptura a produs înţelegeri total divergente asupra aceluiaşi text. Aşa se face că dogme diametral opuse precum calvinismul şi arminianismul convieţuiesc într-o toleranţă tipic postmodernă. Scriptura este doar iluzoriu un standard obiectiv. De fapt, lipsa unei autorităţi care să definească interpretarea obiectivă a textului sacru a făcut ca evanghelicii să plutească într-un relativism în care fiecare pretinde faptul că are adevărul… o realitate similară cu postmodernitatea.
Sa intelegem ca e ceva rau in faptul ca cele doua dogme „convietuiesc intr-o toleranta”… ? Ati prefera sa nu existe? Toleranta, vreau sa zic…
Toleranţa în sine nu este o problemă. Toleranţa de tip postmodern şi de tip evanghelic este o problemă. Evanghelicii folosesc Scriptura în mod oportunist pentru a-şi promova fiecare propria iluminare mai mult sau mai puţin luminoasă.
Dilema este cum pot oameni care strigă în cor „Sola Scriptura”, „ineranţă”, „suficienţă”, etc, să ajungă pe marginea aceluiaşi text sacru la concluzii diametral opuse? Ori Sola Scriptura e doar un pretext pentru ca fiecare să spună ce-l doare, ori Sola Scriptura nu e chiar Sola şi deci Scriptura nu e chiar suficientă.
Premisele evangelicilor sunt eronate iar produsul final este un chaos. Nici nu putea fi altfel…
Faptul ca unii evanghelici folosesc Scriptura in mod oportunist nu dovedeste nici pe departe ca principiul „Sola Scriptura” este gresit. Poate gresit inteles… Nici ca toleranta de tip evanghelic (orice am intelege prin aceasta) este cauza principala a haosului interpretarilor. Si nu uitati ca „Sola Scriptura” opereaza in spatiul crestin doar de cinci secole. Considerati oare ca pana la Luther, timp de cincisprezece veacuri, cat nu a functionat principiul amintit, Biserica a avut parte de invatatura mai sanatoasa decat cea de astazi, asa cum este, bantuita uneori chiar si de „dogme diametral opuse cum sunt arminianismul si calvinismul”?
Apropos: ce vreti sa sugerati prin „autoritate care sa defineasca interpretarea obiectiva a textului” Un fel de „Vatican” al evanghelicilor?
și aici un articol piperat despre calvinizarea evanghelicalismului românesc pricinuit în mare parte de mareea produsă de Piper în balta românească:
http://halbateologica.blogspot.ro/2012/05/calvinizarea-evanghelicalismului.html
Dezbaterea Calvinism (eu prefer DOCTRINA (ELE) HARULUI) – Arminianism, e veche, veche, veche! De sute de ani se pun aceleasi intrebari si se dau mereu aceleasi raspunsuri. Nimic nu s-a schimbat. Calea de mijloc e IMPOSIBILA (in cazul in care optam pentru consecventa).
Dar, de cand e lumea, Dumnezeu cel Adevarat in Suveranitatea Lui alege sa mantuiasca tot prin HAR (Suveran) si fara sa tina cont de parerile si argumentatia indivizilor merituosi „ambetati” de propriul Eu si cazuti in extaz umanist.
Daca noi oamenii eram asa destepti (precum unii) nu trebuia sa moara Domnul Cristos…
PS. „-Hai, suflati, suflati! Mai tare, cu curaj! Ia uite, s-a inverzit… pai vedeti?! Cum navigam asa pe net?!”
Wesley îi zicea lui Whitefield că de la diavol te aștepți să te trimită în iad, dar când o face Dumnezeu atunci te întrebi care dintre ei e mai rău. Și așa oamenii respectivi s-au despărțit, dar s-au respectat… adică și-au arătat har unul altuia. E mult verde legalist pe net și mulți circulă pe el 🙂 Și harul e doar pentru teorie.
🙂 Iadul NU este proprietatea diavolului. Ideea fortelor egale DUMNEZEU-diavol, in lupta perpetua e PAGANA, nu CRESTINA. Dumnezeu este DREPT dupa standardele sale, nu ale dumitale. Din cauza DREPTATII el il pedepseste si pe diavol & compania, dar si pe pacatosul VINOVAT.
PS. Trebuie sa avem o intelegere clara a cuvantului, conceptului HAR. Altfel…
şi generalizările inutile, draga Adi, la fel. Focalizarea şi expresia controlată… doar o teorie 🙂