Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Asta e dovada ca lumea aceasta este a celor nedrepti , iar dreptii nu pot astepta dreptate intr-o lume nedreapta . Biata femeie , ” bietul „Paunescu !
Este o martira pe care o pastram cu drag in inimi. ca nu i-a facut statuie? Mai bine pentru ca trecerea anilor ar fi riscat sa o faca sfanta si sa i se inchine, sau sa-i caute oasele si sa i le sarute. mai bine asa. Are ca aducere aminte o carte scrisa sus in ceruri.
Adevaratul erou nu are nevoie de statui,e de-ajuns sa fie respectat de cei apropiati,de cei iubiti.Asta este statuia cea mai valoroasa pentru eroi.Mai gasim oameni astazi care sa sufere atat de mult pentru aproapele,sau pentru dusmani?
Astfel de oameni sunt foarte rari,in zilele noastre.
Faptul că astăzi nu ne găsim drumul, poate avea drept cauză numărul mic al celor ce, nici sub tortură, nu trec dintr-o parte în alta.
Foarte mic este numărul celor care rămân fideli unor principii.
Poate că România va fi liberă, când numărul celor serioși va fi suficient cât să creeze opinie și opoziție celor neserioși.
Ei bine, asta eu nu o văd posibilă.
SDM
În timp ce bustul lui Păunescu a devenit un „skandalon”, amintirea luminoasă a Elisabetei Rizea nu are nevoie de suport material. Oameni şi fapte.
Fostii persecutati si detinuti politici sunt lasati in uitare in schimb fostii tortionari securisti carora statul roman le-a dat pensii de lux pentru ca se cosidera eroi si-au construit cavouri in Cimitire ale Eroilor . Aveti aici un exemplu ; http://www.verticalonline.ro/un-fost-securist-in-cimitirul-eroilor
Reblogged this on Trezire Spirituală.
Prezenţa statuii lui păunescu în spaţiul public este un real scandal .Uităm că ani de zile am ascultat-o pe Monica Lovinescu la Europa Liberă şi dânsa nu are nici măcar o stradă să-i poarte numele.Sunt indignat!
Elisabeta Rizea a luptat pentru o idee, pentru nişte oameni, pentru un crez al ei. A fost un cetăţean onorabil şi fiecare dintre noi ar trebui să facem la fel dacă am vrea şi fiecare dintre noi am putea să facem asta. Dar nu mulţi dintre noi ar putea să facă ce a făcut Păunescu pentru literatura românească. Geniul are alte măsuri în ale lumii. Elisabeta Rizea este un om şi o sfântă şi o eroină. Oricare dintre noi ar trebui să fie un erou şi un om şi un sfânt. Şi am putea-o face dacă ar trebui din noi. Dar oricât ne-am strădui nu putem fi genii. Să nu amestecăm lucrurile şi facerea de statui nu se discută aşa. E ca şi cum am compara mere cu apă de mare şi am vrea să le gândim statuile.
Thecce avetii dreptate statuile sunt pentru genii, pentru ca ei pot fi uitati cu usurinta; pe cand martirii crestini au fost si vor fi mereu purtati in cronicile inimilor noastre si martirajul lor va fi dus din generaie in generatie prin povestiri si marturii. Dar nu ati inteles esentialul, nu ridicarea unei statui e inportant ci prioritatea.
E trist, dar adevarat !
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi,
Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei,
Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani,
Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
Si tarii mele minima dreptate.
iată o poezie proastă!
Foarte proastă!
Păunescu are o capacitate extraordinară de a se exprima în proză versificată.