Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Asta ar trebui sa fie arta? PS. Sincer, nu cred ca ar trebui sa se ingrijoreze ca i-ar lua cineva poza.
Ieși dintr-o cușcă și te refugiezi în alta.
Pisicuța s-a dat de-a stânga…
Are idee.
Vezi, aşa-i şi cu poezia, A.Dama, elitistă! 🙂
de ce sa zic ca nu am ris la comentariul tau?
ei, nu toată lumea înţelege.. putem posta şi fotografii cu peiseaje, „apuse de soare”, „răsărite de luni”, mare şi toate clişeele posibile, hiperexploatate şi hiperfilmate sau poze yo-cu şi yo-la, adică io cu cutare şi io la paris cu turnul ăifel.
Dar pentru asta există facebook.
După 25 de ani de fotografie de succes, Voicu îşi poate permite să fotografieze un pisoi în Negrileşti (şi pentru cine ştie locul poate că tocmai asta este un şpil) şi toţi să ne mirăm de ce-a făcut-o, că putea să tragă un răsărit sau apus de soare sau nişte dealuri şi munţi superbe şi superbi pe acolo.
Aveti dreptate,nu toti inteleg. Credeti sau nu,si mie imi place fotografia si o fac cu placere de vreo 10 ani,nu profesionist, ca nu fac bani din asta,dar destul de pasionat si atent la ce „pos(t)ez” si in niciun caz fotografie narcisista. Am fost putin acid,recunosc, pentru ca mi se pare putin exagerata,nu poza in sine ci idee de a nu posta si copyright si toate cele.
Doresc mult succes si perseverenta autorului.
Stimate Daniel,
Voicu din asta trăieşte, este fotograf profesionist
ştie ce face http://patratosu.wordpress.com/2007/09/18/voicu-bojan-premiat-de-national-geographic/
este premiat, după cum se vede, de una dintre cele mai pretenţioase reviste, National Geographic, şi în CV-ul lui fotografic se află multe alte pietre grele.
Tocmai din cauza numelui am precizat chestia cu copyright-ul.
uite şi aici
https://mariuscruceru.ro/?s=fotografiile+lui+Voicu
Imi cer scuze,in acest caz aveti tot dreptul sa mentionati ca articolul nu se reblogheaza si fotografia nu se restribuie.Vina este a mea.
*redistribuie
da, voicubojan este un fel de „marcă înregistrată”, de aceea.
de fapt este şi cererea dînsului.
Pt Daniel, de fapt trebuia : de ce sa nu zic ca am ris?
Recunosc, asa cum spuneati despre opera lui Gaudi: mi-ati bulversat reperele artistice (oricum atrofiate) si simtul esteticului 😀
Ce doreste sa transmita aceasta imagine? Sau articolul in sine are un scop?
Imi amintesc despre comentariile literare din liceu, cum o doamna profesoara onesta, ne-a spus: „Dragii mei, autorii acestor opere nici nu intuiau vreodata cate rauri de cerneala vor curge pentru a dezvalui intelesuri existente dar mai ales inchipuite ale scrierilor lor …”
DA, imaginea în sine are un scop
Dragi mei aceasta imagine starneste imaginatia.
Lucrurile obisnuite sunt utile si chiar daca sunt schimbatoare sunt aceleasi, asa as numi eu aceasta imagine.
Apoi este vorba de lumina. claritate si pozitionarea obiectelor pozate …. e arta chiar daca uni nu o intelegem.