Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Draga Marius, marturisesc ca nu inteleg titlul… 🙂
Simplu… dacă era compozitor Haendel (de exemplu), ne-ar fi spus cum se traduce „Isus zace în mormânt” (titlul lucrării de faţă – „Christ lag in Todesbanden”) în haendeleză! 😀
Todesbanden = legăturile morţii (mai exact)
Acest articol va va ajuta:
https://mariuscruceru.ro/2011/05/27/glenn-gould-sau-vorbind-bachianeza/
Sau , altfel spus , cum s-ar putea traduce în limbaj muzical conţinutul afirmaţiei „Isus zace în mormînt” ; deci , cum sună d.p.d.v. muzical acest adevăr care s-a petrecut în real.
Inteles. Nu intelesesem initial ca „bachineza” e de la Bach! :-))
Ascult St Matthew’s Passion (Matthäus-Passion). N-am cuvinte…
Da, bachianeza este limba lui BAch, puţini oameni o înţeleg, dar mulţi ascultă Bach.
Este o limbă a cărei învăţare va continua în cer.
Parafrazez pe cineva… cînd voi ajunge în cer voi întreba de Bach şi Vivaldi mai întîi, înainte de a-i căuta pe Augustin şi Athanasius. Voi fi curios dacă Mozart a ajuns, mai curios decît dacă a ajuns Luther.
Păi aşa sună.. sînt două piese bachianeşti suprapuse. De fapt … trei, din cîte se pare.
În logica omenească ar trebui să fie în cer.
De ce ?
Fiindcă Bach a fost şi este considerat regele armoniei ( în sensul neafectării ei de tapajele lumeşti ) , iar în cer este tocmai Împărăţia armoniei neutre din acest punct de vedere.
Defapt , el începuse construirea armoniei Împărăţiei tocmai de aici de pe pămînt, de unde începe Împărăţia lui Dumnezeu , care va continua în veşnicie în alte forme sonore.
Nu m-ar mira deloc dacă şi acolo vom avea regi de armonii cereşti !
da, numai că în Împărăţie nu intrăm prin Armonie, ci prin Cristos,
Slavă Domnului că recentissime s-a descoperit biblia lui Bach,
se pare că studia cu sîrg şi avea şi apucături de filolog.
deci sînt şanse
http://being.publicradio.org/programs/2009/pelikan/ss_bachsbible/ss-bachsbible.shtml#slideshow
Da, aşa este. Nici nu m-am gîndit vreodată că în Împărăţie s-ar putea intra altfel decît prin Domnul Cristos.
Am fost, însă, luat de avîntul armoniei, al ştiinţei armoniei pure, neafectate de murdăriile pe care, acum, noi le percepem şi le simţim direct în exprimarea nudă a firii pămînteşti.
Dar muzica e o delactare!
mă iertaţi că mi-am dat singur like, dar realmente nu mă pot abţine, am dat like pentru muzică… este absolut obsedant