„George” din Transylvania – guest post Voicu Bojan

copyright Voicu Bojan

George Andrews – 80 de ani, muzician chitară clasică. Pasionat de poezia lui Pablo Neruda, de animale, păsări şi mai nou, nebun după „zborul“ pe tiroliene cât mai lungi. Are 6 copii. Trăieşte în Transylvania, North Carolina.

George nu trăieşte într-o casă normală, ci într-un soi de laborator experimental, unde el este deopotrivă omul de ştiinţă şi cobaiul de serviciu. Nu doar că nu-l deranjează ideea, ci o cultivă cu o graţie numai a lui, dublată de o energie molipsitoare. E din specia rară a bărbaţilor-copii, a celor ce nu şi-au pierdut pe traseu bucuria jocului şi a improvizaţiei. Casa lui e de-a dreptul izolată, undeva sus, pe un platou din pădure, nu o vezi de nicăieri. Ca să ajungi acolo, fie urci o grămadă de scări din lemn, ca la un pelerinaj creştin ortodox, fie iei liftul – un soi de Papa-mobil cu motor electric care te urcă drept pe terasă. În spatele casei, e un loc ca o scenă, unde George te invită să baţi într-un gong mare. Acolo, cică, vin animalele: vulpi, oposumi, veveriţe, uneori chiar lupi sau urşi. Aşezat într-un balansoar uriaş, George le cântă la chitară la ore fixe. Pe un soclu – un corb de bronz, pasărea lui preferată şi, totodată, sigla studioului lui de înregistrări: Raven Studio. Când nu e plecat în turnee, locuieşte singur şi, uneori, construieşte lucruri cu mâinile. Ba lămpi din sticle vechi de vin, ba mici vaze pentru flori minuscule, ba torţe din cupru sau suporţi pentru beţişoare parfumate. Casa lui din lemn şi piatră e un mic labirint misterios, plin de obiecte interesante, fiecare la locul lui. La ferestre are adăpătoare şi suporţi din lemn cu hrană pentru păsări. Toate au clopoţei, iar George se mută de la o fereastră la alta ca să privească de aproape zburătoarele care vin să ia masa pe gratis. Lumânări, beţisoare parfumate, chitare scumpe, un studio de înregistrări, un şemineu generos şi ici-colo, flori. În mijlocul acestui univers perfect echilibrat, George umple paharele cu vin, taie în cuburi mari pâine de casă cu seminţe şi toarnă cu grijă în farfurioare ulei de măsline kalamata amestecat cu rozmarin. Mai târziu ne va da şi un mic concert. Afară plouă apăsat. Negurile se ridică şi înghit treptat pădurea. Păsări mici trag ocheade prin sticla ferestrei. Lumina scade. Şi, deodată, totul e fix aşa cum trebuie să fie.

– Pentru un băiat, 12 ani e o vârstă de cumpănă. Nu mai e mic, dar nu e nici mare. Dacă e pregătit mental şi are mâinile goale, poate primi darurile cele mai de preţ. Eu atunci am primit o chitară. Am fost al naibii de norocos. După o săptămână am ştiut că nu vreau să fac nimic altceva în viaţă. Cred că sunt un om fericit. O să vă cânt acum Preludiul în La minor, opus 28 #7 de Chopin. Da, aici e studioul. Ultimul proiect la care am lucrat a fost cel cu muzică şi versuri de Pablo Neruda; am găsit nişte voci feminine minunate. Agentul meu mă tot organizează, dar eu nu prea mai am chef de călătorii. Mai nou, îmi place să stau locului şi să cultiv bucuriile simple. M-am împrietenit cu natura, cu păsările, cu liniştea. Umblam pe aici doar cu un mountain bike până în ziua în care un şofer era să mă răstoarne într-un şanţ. Acum, la vârsta mea, parcă înţeleg totul altfel, cumva pe dos. Am o nouă perspectivă asupra lucrurilor. Nu am fost niciodată pasionat de sporturi extreme, dar acum am descoperit tiroliana şi am făcut o dependenţă. Teribil ce îmi place! Fiul meu crede că am luat-o razna. Uneori mergem împreună; am sperat în taină că ăia o să-mi dea o tură gratis la a zecea plătită, dar nimic. Hai să vă mai cânt ceva: Andante în Re major de Julio Sagregas. Ce bine merge sunetul ploii cu piesa asta. Cum ziceam, acum înţeleg totul altfel. Mi-am dat seama că mă interesează mai mult liniştea dintre sunete decât muzica în sine. Locul acela gol, interludiul dintre note e cel care le umple de fapt cu sens. Am o grijă maniacală pentru a crea acest gol cât mai precis, pentru a onora astfel fiecare sunet. Ştiu, e complicat, dar aşa de frumos. Trăiesc aici într-o lume de sunete, mirosuri, texturi şi lumini diferite. Casa asta e o bucurie. Vă cânt acum ceva mai vesel: Torno a Sorento, un cântec popular italian care merge bine cu vinul ăsta. Cheers!

Vezi AICI cîteva date despre ultimul album al lui George Andrews

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Chitara, guest post, Imagine-aţie, Muzica, Oameni și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „George” din Transylvania – guest post Voicu Bojan

  1. gh.iulian(l'exateo) zice:

    vreau acasa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.