Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
astept cu interes predica dumneavoastra…
Da!
Pot realiza eu insumi daca sunt crestin-mantuit.
Sa nu ma gandesc la lucrul acesta este o insulta la adresa lui Dumnezeu. Suntem chemati sa fim constienti, convinsi de faptul ca suntem mantuiti.
In 2 Petru 1:3,4- „Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti”.
POTI FI MANTUIT SI SA REALIZEZI ACEST LUCRU!
1 Ioan 5:13 „V-am scris aceste lucruri voua care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu ca sa stiti ca aveti viata vesnica.”
Scopul intreg al cartii 1 Ioan este acela ca orice barbat, femeie, chiar si copil sa o citeasca personal, sa se roage asupra a ceea ce citeste si sa ajunga la cunostinta:
DACA SUNT CU ADEVARAT in CREDINTA!
DACA SUNT CU ADEVARAT MANTUIT!
DACA IL CUNOSC PE DOMNUL ISUS.
Daca S-a intamplat o schimbare- transformare in viata mea!
Pe mine m-a ajutat mult acest cuvant din Epistola lui Ioan.
Fiti binecuvantati.
Frate Marius Cruceru
Cum am putea avea parola pentru acel domeniu destinat „parolistilor” ?
Avram F
Turda
Trebuie sa ma loghez undeva ?
Avram F
Foarte pe scurt: cred ca versete ca 2 Corinteni 13:5 ar fi inutile dacă răspunsul la întrebarea dvs. ar fi negativ. Dar asta nu înseamnă că răspunsul e ușor de găsit!
Subscriu la ce a zis mai sus Dan B….versetul din 2 Corinteni 13:5 îndeamnă şi face un apel personal credincioşilor să se cerceteze şi să afirme dacă sunt ai lui Cristos.
Frate Marius cred că ne putem da seama că Dumnezeu a lucrat o întoarcere reală la El în viaţa noastră după câteva repere. Cred că un răspuns afirmativ la aceste întrebări sunt esenţiale pentru a da un verdict pozitiv:
-îmi amintesc să fi existat în trecut un moment special în care să fi decis din toată inima să mă fi întors la Dumnezeu? A fost un moment în viaţa mea în care felul cum priveam păcatul, lumea, persoana mea, Persoana şi lucrarea lui Isus Cristos a fost schimbat?
-la momentul acesta unde sunt cu sfinţirea? Se vede o creştere în viaţa mea de sfinţenie? Roada Duhului este prezentă în viaţa mea, dacă nu desăvârşit, măcat la modul general?
-care sunt ocupaţiile primordiale pentru mine? Am disciplinele spirituale cultivate şi practicare zilnic în viaţa mea? Văd o pasiune crescândă pentru rugăciune şi Scriptură?
-poate sta inima mea nepăsătoare şi indiferentă, ştiind că cel cu care vorbesc este nemântuit? Pot sta ani întregi lângă un om fără să-i spun niciodată de mântuirea ce am primit-o prin Isus? Dacă Dumnezeu lucrează în viaţa mea, oare nu creşte şi dragostea şi râvna pentru evanghelizare?
Nu cred ca momentul convertirii este necesar pentru a stii daca ai fost sau nu mantuit, sunt unii care primesc cu bucurie Cuvantul la inceput ca in pilda semanatorului dar mai tarziu se pare ca acestia nu erau convertiti cu adevarat.
Cred ca prezentul este cel care poate sa ne dea raspunsurile, iar cel mai puternic semn pentru a iti da seama daca esti mantuit, este pocainta personala. Daca zici ca te-ai pocait in trecut inseamna ca te pocaiesti si astazi dar nu ca sa obtii ceva ci pentru ca ti s-a intamplat ceva (ai fost nascut din nou). Noi credem ca prin pocainta obtinem nasterea din nou si de aceea credem ca nu are rost sa ne mai pocaim astazi pentru ca am fost nascuti din nou odata si daca am fost nascuti din nou nu trebuie sa ne mai pocaim ca sa mai fim nascuti din nou inca odata. Dar daca credem ca nasterea din nou precede pocainta de pacat inseamna ca aceasta din urma este un rod ce caracterizeaza intreaga viata a crestinului iar nasterea din nou este doar inceputul.
Deci, daca esti confruntat cu un pacat din viata ta te pocaiesti de el? Cum raspunzi cand Legea lui Dumnezeu aata inspre pacatele tale zilnice? Esti sensibil, esti intristat vazand pacatul din viata ta?
Prima epistola a lui Ioan este scrisa tocmai pentru a ne cerceta sa vedem daca suntem in credinta. In aceasta epistola sunt prezentate cam 10-11 semne prin care putem sa STIM daca suntem mantuiti. Am accentuat cuvantul „stim” pentru ca putem cunoaste acest lucru si nu neaparat sa SIMTIM. Cunoasterea vine inainte iar simtirea (sentimentele) trebuie sa aiba la baza adevarul (cunoscut).
corect.
subscriu si eu
Claudiu,
Eşti ft temerar şi patetic în comentariul tău…dar departe de ce am zis eu.
Ai înţeles greşit (de fapt nu ai înţeles nimic)…astfel că ai punctat în altă direcţie şi chiar şi GREŞIT!
Greşit soteriologic (mai specific-ordo salutis)..
Comentariul tău e ţintă ratată faţă de ceea ce am zis eu.
Scopul meu nu a fost de a elimina ce ai spus tu ci de a clarifica putin lucrurile. Imi cer iertare daca asa a fost perceput comentariul meu. Doar am vrut sa spun ca nu e necesar sa stii momentul cand nasterea din nou a avut loc ca sa stii daca esti nascut din nou.
Daca nu am inteles nimic poate ai putea spune in ce am gresit ca sa stiu. Este usor sa spui ca am gresit fara sa dai nici o explicatie.
Claudiu,
Am specificat unde ai greşit în comentariul precedent…privitor la ce am scris şi dogmatic.
Cred că este necesar a-ţi cunoaşte trecutul. Why? Un singur exemplu…apostolul Pavel. Când şi-a prezentat mărturia în faţa lui Agripa (Fapte 26) a specificat CUM, CÂND ŞI UNDE l-a întâlnit pe Isus Cristos (vers.8-18).
Nu este un răspuns desuet sau subiectiv în a specifica când te-ai întors la Dumnezeu, cum şi poate chiar….prin cine. E o lămurire pentru noi, un argument că Dumnezeu a lucrat în viaţa noastră şi o încurajare edificatoare pentru ceilalţi.
Elior….nu am fost nici febril, nici trivial, nici sentenţios. A fi ferm, critic şi franc în exprimare e de folos.
S-ar putea însă să devin acum 😀
esential, pui intrebari bunicele. sper ca meditezi si tu la ele, iar cand vorbesti cuiva despre Domnul, sper ca n-o faci pe tonul cu care i ai raspuns lui Claudiu.
Bunicul meu spunea : ,, Lasa ca te altoiesc eu … ,, . Pe timpurile acelea eu intelegeam ca o sa iau bătaie … . Dar Sa altoiesti un pom înseamnă sa îl iei așa cum e chiar si de o calitate care Lasa de dorit si sa ai pui o creguta din cel mai bun soi , sa facă rod de calitatea din care este creguta .
In momentul in care roadele mele după ani si ani de cind tot mă las (laud) altoit (pocait) nu sint bune …
Matei 12:33 partea a doua : ,, căci Pomul se cunoaște după rodul lui ,, .
Iacov
Iacov 1:26 : ,, dacă crede cineva ca este religios si nu si infrineaza limba …
dacă instrumentul de masurat pocainta îl punem sub limba e interesant de citit si
1 Ioan 3 : 18,19 ,, … Prin aceasta vom cunoaște ca sintem din adevăr …,,
Dar Gigi, ar fi interesant sa vezi in ce context spune Ioan „Prin aceasta vom cunoaște ca sintem din adevăr” fara sa amesteci aceasta fraza cu ce spune Iacov. Nu cred ca este neaparat gresit, dar mai intai trebuie sa vedem acest verset in contextul lui. Deci prin ce ne spune Ioan ca putem cunoaste ca suntem din adevar?
Vers 18 : ,, copilasilor, sa nu iubim cu vorba , nici cu limba , ci cu fapta si cu adevarul ,,
Sintem in adevăr dacă iubim cu fapta . Dacă spun cuiva ca îl iubesc , nu fac un lucru rău , doar dacă o fac numai cu vorba , atunci nu Sint in adevăr .
Cred ca e bine de stiut cum ne putem autoevalua corect pentru a nu cadea in capcana autoindreptatirii prin fapte (daca avem o parere buna despre noi)
sau a autoinvinovatirii, sau complexului de insuficienta spirituala.
…si totusi totul e prin har.
Fragil echilibrul dintre „prin har” si „prin fapte”:
daca tot suntem salvati prin har nu putem sa nu facem fapte,
daca tot facem fapte e usor sa gandim ca Domnul se mandreste cu niste pocaiti ca noi.
Sinela, scuză-mă, dar urmează să mă „leg” de ceva ce ai spus :^)
Dacă „prin har” și „prin fapte” sunt categorii biblice atunci nu putem vorbi despre echilibru, căci ele se exclud reciproc în ceea ce privește îndreptățirea noastră.
Har → credință & pocăință → fapte
În rest, sunt de acord cu ceea ce (cred ca) vrei să spui: faptele nu sunt opționale pentru credincios.
R.C.Sproul parcă spunea că „metanoia” are de a face, vorbind în general, cu transformarea minţii cuiva în ce priveşte comportamentul. Dacă privim din acest punct de vedere cred că suntem cam înconjuraţi de „pocăinţometre” (soţia/soţul, copiii, fraţii şi surorile din biserică etc). 😉
Fericiţi sînteţi., că puteţi crede…
După o experienţă spirituală , pe care nu aş fi visat-o vreodată în adolescenţă , pot afirma acum cu toată tăria că gura/vorbirea/limba ( acest aparat spiritual extrem de complex ) este cel care reprezintă instrumentul reglator , dar el este şi domeniul de ordin vital al vieţii de credinţă.
Poate părea contradictoriu ce spun acum , dar nu inima este cea care face jocul dintre moarte şi viaţă ( chiar dacă în Cuvînt scrie că gura exprimă ceea ce se află în interiorul inimii ) , ci cred cu tărie , şi ştiu bine , că ceea ce aduce moartea sau viaţa asupra sufletului este tocmai limba , vorbirea.
Potrivit lui Proverbe 18 : 21 „Moartea şi viaţa sînt în puterea limbii”.
Într-adevăr , gura este instrumentul prin care putem exprima lucruri inimale , dar nu inima este cea care reglează/controlează gura , ci tocmai raţionalitatea limbajului stăpînit este cea care va determina/controla/decide în final starea şi activitatea inimii.
Gura hrăneşte sufletul şi inima , şi în funcţie de natura rostirii va fi păstrată inima sănătoasă sau va fi însănătoşit sufletul vătămat , ori , în caz contrar , va fi intoxicat şi va muri.
Şi salvarea noastră va veni tot din cuvintele noastre ( Matei 12:37 „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osîndit” )
Controlul asupra fiinţei noastre nu-l face inima , ci limba va fi cea care va stăpîni asupra întregii personalităţi.
Cînd ne vom vedea biruitori asupra vorbirii , vom şti că sîntem credincioşi şi pe cale.
Nu mai avem timp pînă la orele 19 🙂 , dar aici se pot spune foarte multe lucruri.
Recunosc că (dacă vă înţeleg bine) nu văd cum împăcaţi argumentul dvs. cu textul la care faceţi aluzie şi dvs., Matei 12:30ff (în special 34). Aţi vrea să ne explicaţi?
@ Dan B.
Credinţa vie se află la antipod cu fărădelegea sau săvîrşirea păcatului , aşa cum arăta mai jos şi fr.Daniel Brânzei. Credinţă – depărtare de fărădelege.
După cum ştim , eşti biruitor asupra trupului şi , în fond , asupra păcatului , dacă în baza credinţei tale viabile îţi vei ţinea în frîu şi gura. ( există un verset )
Deci , dacă eşti în credinţă , acesta reprezintă un fapt care poate fi măsurat cu instrumentul gurii , altfel spus , un fapt măsurabil după conţinutul vorbirii.
Nu mă refer aici la vorbirea bună pe care o poate face cineva în faţa altora , ci la gîndirea şi rostirea ta pe care le auzi tu însuţi atunci cînd eşti singur.
De asemenea , mă refeream la gură , într-un fel generic , ca instrument de măsură spirituală , iar nu la acea persoană care „se auto-înşeală” în credinţă prin însuşirea unui crez greşit , dar care totuşi mai poate vorbi şi frumos. [ Eu aş fi tentat să cred că nu există auto-înşelare în credinţă fără un fel de participaţie/responsabilitate proprie la acceptarea unui crez eronat ( sub forma intenţiei sau a culpei , deci „auto-înşelarea” fiind conştientă ). Crezul eronat pare a fi o altă formă a necredinţei , fiindcă va crede bine doar cel ce acceptă adevărul scriptural , la fel de bine , aşa cum este el scris ].
Pe de altă parte , sînt multe alte versete care indică importanţa deosebită a gurii /a cuvîntului în trăirea sufletului , prin ce trăieşte sufletul , sau , în caz contrar , cum ar putea muri din pricina gurii :
-Deut.8:3 „…omul nu trăieşte numai cu pîine , ci cu orice lucru care iese din gura Domnului” (şi în Matei 4:4)
-Matei 15:11 : „Nu ce intră în gură spurcă pe om , ci ce iese din gură , aceea spurcă pe om”
-Romani 10:9 : „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn , şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi , vei fi mîntuit”.
– ş.a.
Nu există niciun mădular al trupului care să fie mai direct legat de întreaga fiinţă aşa cum este gura şi limba. Acestea pot fi ţinute în frîu şi înnobilate doar dacă te afli în credinţă autentică.
Deci , credinţa viabilă poate fi verificată/măsurată ( de către fiecare credincios în parte ) cu pocăinţometrul gurii sau al vorbirii.
M-am referit la verificarea credinţei personale (deci , cum fiecare se poate verifica pe sine însuşi dacă este în credinţă) , nu neapărat la verificarea credinţei celor din jurul nostru , care e problemă un pic mai complicată.
Ce vreau să spun este că relația din Matei 12 îmi pare că este inimă → gură/limbă. Dvs. nu întoarceți pe dos raportul prin afirmația următoare?
Nu inima este cea care face jocul dintre moarte şi viaţă (chiar dacă în Cuvînt scrie că gura exprimă ceea ce se află în interiorul inimii), ci cred cu tărie, şi ştiu bine, că ceea ce aduce moartea sau viaţa asupra sufletului este tocmai limba, vorbirea.
(Apropo, sper că nu sunt perceput ca ostil datorită comentariilor făcute; vă asigur că „tonul” meu este cât se poate de relaxat.)
Nu , Dan B. , nu am întors pe dos niciun raport. Explicaţia e clară în primul meu comentariu.
Gura/vorbirea este instrumentul care reglează inima. Dacă ai ceva rău în inimă nu trebuie să-l dai în afară ( nu trebuie să-l rosteşti şi , astfel , să comiţi păcat sau să continui într-o stare de păcat) , ci prin raţionalitatea şi stăpînirea vorbirii trebuie să te îndrepţi înspre inimă şi s-o amendezi , adică să-i modifici starea dintr-una rea într-una bună prin rostirea a ceea ce e bun şi drept , folosind Cuvîntul lui Dumnezeu.
Rostirea ta (adecvată cu Cuvîntul ) îţi construieşte inima bună , adică este susceptibilă de a te ţine în viaţa de credinţă.
Cred că acum am înțeles ce vreți să spuneți. Dar totuși mi se pare că vorbiți de parcă gura ar funcționa independent de inimă. Când dvs. spuneți că gura amendează inima, eu spun că inima se amendează singură prin exercițiul restricționat al gurii. (De aici vine obiecția mea cu privire la raportul întors.)
Am vrut să vorbim concret despre Matei 12: „Cum ați putea voi să spuneți lucruri bune când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui”.
În terminologia contextului cuvintele rostite sunt „rod”; sursa lor este „inima”. Așadar: (1) problema rostirii păcătoase e atât de gravă tocmai datorită sursei ei — „inima” păcătoasă și neconvertită; (2) gura condamnă pentru că dovedește ce e în inimă.
Putem cădea de acord până aici?
(Mulțumesc pentru dialog.)
Exsită o „temelie tare“ a credinței!
Mai tânărul Timotei era perplexat de ceea ce vedea în jur, în acea nouă lume numita „a credinței“. Pavel îl trimetea în locul lui prin biserici. Timotei avea o nedumerire: Cine este și cine nu este cu adevărat „creștin?“
Apostolul folosește acest context pentru a ne lăsa o unitate de măsură, dar și o mărturie a limitărilor cunoașterii noastre:
„Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: ,,Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui„; şi: ,,Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!„ (2 Tim. 2:19).
După cum vedeți, sunt două afirmații, două dimensiuni, una pe verticală și una pe orizontală: una supranaturală, la care numai Dumnezeu are acces (Doar El îi cunoaște cu adevărat pe cei ce sunt ai Lui) și una naturală, vizibilă, măsurabilă și observabilă (să se depărteze de fărădelege).
Ambele sunt necesare și ambele constituie „temelia tare“.
Pot exsita „legalisti“ care sa se insele si sa nu fie ai lui Dumnezeu … Pot exista „spiritualisti“ nevalidati de faptele vietii de fiecare zi …
Este greu sa spui pentru altul, sugereaza Pavel, dar poti spune despre tine. Daca religia ta nu te face sa traiesti tanjind spre neprihanire, s-ar putea sa nu fie cea adevarata.
Ce concis scrie Pavel si ce multe cuvinte folosesc eu …
Va rog sa ma scuzati dar cum poti sa-ti dai seama de cei „ce zic ca sunt apostoli si nu sunt”?, sau se refera doar la apostoli ?
John Piper vorbeste bine despre aceasta tema. A te (fi) declara „born again” fara pocainta e o amagire. Daca ar exista un pocaintometru, el trebuie sa fie Made in Heaven.
http://www.youtube.com/watch?v=FjgRUoi33tU&nomobile=1
ce reprezintă asta? Un posibil răspuns?
Un asemenea instrument exista si se numeste „fapte”. „Dupa fapte ii veti cunoaste.”
Foarte mulți necrestini pot simula pocainta si pot face fapte bune. Problema, pentru ei, e ca doar cele făcute in Hristos se ‘numără’.
Intaia epistola a lui ioan ne da o lista de teste pe care ni le putem face, ca sa vedem daca;si pe unde anume suntem in ceea ce am fost chemati (meniti )sa fim.
e.g.I Ioan 2:3 ” Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.”
Daca-mi amintesc bine sunt vre-o zece asemenea versete care ne spun:”…prin aceasta stim….”;”…prin aceasta cunoastem…” ,etc
Evidenta pocaintei este: modul natural de a actiona si de a dori, voia Domnului Isus Hristos.
As dori si eu parola pentru predicile dumneavoastra parolate. Cum as putea sa o obtin?
scrie-mi pe privatelea.
Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!
Proverbe 9
Pocaintometrul e atitudinea fata de pacat atunci cand ne convinge Duhul Sfant insa de asemenea se masoara si cu atitudinea fata de pacat si fata de cel care ne mustra in persoana unui frate. Un indicator al pocaintei e smerenia si reactia in fata altora atunci cand nu ne convine ceva.
Cei ce le stiu pe toate si n-au nevoie de sfatul sau mustrarea nimanui au o problema cu pocaintometrul.
„Un indicator al pocaintei e smerenia si reactia in fata altora atunci cand nu ne convine ceva.”
trebuie multa stapanire sa te poti abtine sa nu explodezi. eu cred ca aia care se abtin, majoritatea, nu e din cauza ca-s crestini, ci ca asa sunt ei mai linistiti. evident ca trebuie avut grija ce spui, pe cat posibil. 😀
Cineva spunea, nu se poate sa te calce un camion și sa nu rămână urme. Schimbarea pe care o face Dumnezeu e mai puternica decât un camion.
Domnul sa va binecuvinteze! A fost un mesaj foarte bun…. nu exista om bun la inima dar rau de gura pentru ca de la inima porneste totul! (dupa cum spune Matei 12.34-35) chiar acum ma pregateam sa-mi fac cele 2 foi A4 😀 si va mai asteptam la Betel 😀
multumesc pentru aprecieri, toată Slava să fie a Lui!
… 🙂 eu nu vin neinvitat.
Amin! pai sper ca conducerea bisericii sa va mai invite 🙂 mai ales ca noi am fost deacord sa mai veniti 😀
Am comentat prea mult pe postarea asta (scuze!), dar dați-mi voie să mai adaug clipul acesta (un filmulet de vreo 6 minute despre Iacov 3):
http://www.youtube.com/watch?v=-oHm7IB8Uxc
probabil e cum spui, majoritatea se abtin ca-s mai linistiti insa ultima caracteristica din roada Duhului Sfant este infranarea poftelor (cum e in Cornilescu) sau controlul de sine – cum e mai corect. avem nevoie sa reactionam prin puterea Duhului Sfant, nu pentru ca ne chinuim noi sa ne abtinem.
doar doua lucruri a spus Domnul Isus sa invatam de la el:
Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre (Matei 11, 19)
daca nu le invatam vai de crestinismul nostru, un budist are o marturie mai buna decat noi.
si chiar daca nu am invatat inca -suntem in procesul invatarii – daca suntem luati prin surprindere si explodam ce facem? ne culcam bombanind sau ne smerim, ne cerem iertare si incercam sa reparam lucrurile?
daca in primul caz am reactionat involuntar in cazul al doilea nu avem nici o scuza. trebuie sa ne lepadam de sine si sa facem voia lui Dumnezeu, sa ne smerim, sa ne cerem iertare.
asta e reactia unuia care-si zice pocait!
era raspuns pentru elioR dar nu s-a pus bine 🙂
Se poate sa avem acces si noi la predicile Dvs puse sub parola pe blog? Din pacate, prea putine predici ale Dvs le-am gasit disponibile pentru free download online (pe ici-colo, resursecrestine si ceva pe youtube).Sperand intr-un raspuns pozitiv,
vă rog să îmi scrieţi pe privat, vă voi da parola
As dori sa ascult daca este posibil predica dumneavoastra.
Nu as dori sa par nepoliticos dar nu pot sa nu imi exprim bucuria ca Domnul Isus a lasat „deschisa” pentru toata lumea predica de pe munte si nu a pus parola pe ea.
Adresa mea de email este EDITAT DE MODERATOR Va multumesc.
V-am răspuns pe privat
Ba da şi Isus a pus parolă pe predeica de pe Munte, de aceea nu o înţelege toată lumea.