Mai există viitor pentru cultura clasică? Dar „clasicele”?

În anul 1989, cînd am dat examen la facultatea de Limbi şi Literaturi străine, secţia de Limbi Clasice, Limba şi Literatura Latină, Limba şi Literatura Greacă, am intrat în concurs pentru 7 locuri pe întreaga ţară. Era o singură secţie de „clasice”, la Bucureşti.

Am făcut armata şi cînd m-am întors m-am trezit într-o grupă cu 22 de studenţi.

Apoi „clasicele” au explodat în marile universităţi din ţară.

Încet încet entuziasmul pentru cultura clasică, în mod special pentru limbile clasice a amorţit pînă într-un moment, momentul Septuaginta. Foştii profesori de la limbi clasice mi-au spus că pentru 2 sau 3 ani s-au trezit cu 14-20 de studenţi în grupă.

După acest moment, parcă totul s-a prăbuşit. La Bucureşti secţia încă rezistă, dar cu greu. De obicei studenţii mai interesaţi sînt aceia care au mai trecut printr-o facultate.

Oare acum cînd majoritatea copiilor noştri se îndreaptă spre „informatică-IT” mai are rost să ne gîndim la forme de învăţămînt în care să fie cultivată cultura clasică, putem visa la medievistică, la o şcoală de traducere de texte vechi, la indo-europenistică, la latină, greacă, arabă, chineză clasică?

Iată un articol interesant pe această temă AICI

The year 2011 has been an unusually good one for the late Terence Rattigan: Frank Langella starred on Broadway in his play Man and Boy (a topical tale of the collapse of a financier), its first production in New York since the 1960s; and a movie of TheDeep Blue Sea, featuring Rachel Weisz as the wife of a judge who goes off with a pilot, premiered at the end of November in the UK and opens in the US in December. It’s the centenary of Rattigan’s birth (he died in 1977), and it has brought the kind of reevaluation that centenaries often do. For years—in the eyes of critics, although not of London West End audiences—his elegant stories of the repressed anguish of the privileged classes were no match for the working-class realism of John Osborne and the other angry young dramatists. But we are learning to look again.

I have been looking again at another Rattigan play, The Browning Version, first performed in 1948. It is the story of Andrew Crocker-Harris, a forty-something schoolteacher at an English private school—an old-fashioned disciplinarian who is being forced into early retirement because of a serious heart condition. The Crock’s other misfortune (and “the Crock” is what the children call him) is that he is married to a truly venomous woman called Millie, who divides her time between an on-off affair with the science teacher and devising various bits of domestic sadism to destroy her husband.

But the title of the play takes us back to the classical world. The Crock, as you will already have guessed, teaches the classics (what else could he teach with a name like Crocker-Harris?), and the “Browning Version” of the title refers to the famous 1877 translation by Robert Browning of Aeschylus’ play Agamemnon. Written in the 450s BC, the Greek original told of the tragic return from the Trojan War of King Agamemnon, who was murdered on his arrival home by his wife Clytemnestra and by the lover she had taken while Agamemnon had been away.

Citeşte mai departe AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, dulce Românie, intrebările lui Naum, Meşteşugăreşti, Mitraliera cu cărţi, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Mai există viitor pentru cultura clasică? Dar „clasicele”?

  1. marinelblaj zice:

    Ca un optimist din fire (şi cum altfel ar putea fi o persoană care are nădejdea Cerului?) aş răspunde afirmativ la prima întrebare din titlu! Numai că „bătălia” e foarte grea, fiindcă disproporţia e mare pe „câmpul de luptă”! Ei… e întotdeauna mai mulţi! 😉
    Iar partea proastă este că aceia care chiar „mai gustă” clasicii încep să adopte tot mai mult… „viziunea vizuinii”…

  2. Raluca zice:

    Eu am terminat Engleza Latina la Cluj. De la licenta, nu am mai folosit latina. Probabil am si uitat cea mai mare parte din ea- pe principiul if you don’t use it, you lose it.
    Acum imi doresc chiar sa fi avut o pasiune mai…folositoare in liceu, poate ca acum i-as fi dat alta aplicabilitate practica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.