Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Subiect de gândeală…deocamdată nu votez.
TE-ai hotărît?
Citi Ne bucuram cind cinta?
Citi Nu ne bucuram?
Citi doresc ca sa cinte doar fratii din adunare ?
Citi ar mai ramine daca nu ar primi bani?
Citi merita sa cinte?( ca si calitate in muzica duhovniceasca)
Si-au facut un venit sigur din acest lucru?
Este biblic?
Este necesar?
etc
Ce facem cu cei care ne asurzesc?
E normal ca din cele sapte ore doar, dintro saptamina petrecuta in Casa Domnului.
doua sa fie ocupate cu muzici?
E mai imbarbatator decit a cinta cu fratii?
Starea de spectator e biblica?
Cred ca un exemplu interesant este al lui Rich Mullins care era foarte smerit si era platit cu salariu fix, angajat la o biserica sau institutie crestina. Nici un sfant pentru drepturi de autor, discuri vandute …
Parcă , nici eu nu aş putea vota încă.
Dar am început deja să-mi pun cîteva întrebări.
ca pianist .. eu cred că trebuie să te decizi repede
M-am decis. Pot cîştiga bani , dar nu oricum !
Scoaterea unui album presupune bani ( nu ma intrebati cat costa pentru ca nu stiu ). Daca imi place vreun artist ii cumpar muzica. Daca dau bani pe un cd (sau carte) inseamna ca il sustin si il promovez. Daca ar fi sa ii iau muzica de pe torrent ar insemna ca nu dau 2 bani pe muzica lui. Si apoi cine stie ce fac ei cu banii care se strang? Daca merg in buzunarul lor ii treaba lor, pana la urma ii munca lor. Dar sunt si cantareti care sunt implicati in diferite misiuni, misiuni ce nu pot fi facute fara bani! ( cum este Steve Green a carui muzica o ascult cu placere http://www.stevegreenministries.org/founders_fund/index.php).
Am scos un album, ştiu cît costă şi ce implică.
L-am dat apoi pe gratis, aşa că pot vorbi despre asta.
Costă enorm pentru un buzunar obişnuit şi este o grămadă de muncă.
Dacă aş fi trăit din asta şi aş fi fost piratat fără voia mea…. ar fi fost dezastru, ar fi trebuit să mă fac taximetrist şi să cînt la nunţi.
Pai atunci haideti sa nu mai platim consilierii/scriitorii/etc. ca doar darurile necesare profesiei lor le-au primit de la Domnul. Si ce daca-si iau ore in sir din timpul lor si din resursele lor? N-au decat, nu?
Si apoi, absolut orice profesie din lume necesita daruri speciale de la Dumnezeu: nu oricine se poate face profesor, medic sau economist pt. ca n-au calitatile necesare, ci doar unii. Si-atunci ce? Nu „cumparam” munca nimanui fiindca doar prin har au de la Domnul calitatile respective si astfel, la randul lor, trebuie sa le dea gratis si altora?
Pai daca asa vine treaba, atunci nici noi sa nu fim platiti pentru munca depusa la serviciu, de exemplu. Dar hei, cand vine vorba de noi, nu ne convine.
„Caci Scriptura zice: „Sa nu legi gura boului cand treiera bucate”; si: „Vrednic este lucratorul de plata lui.” ” (1Tim.5:18)
De acord. Nici un om, din nici o profesie, nu ar trebui sa ia bani pe munca lui, daca am aplica acest principiu. Pentru ca, dupa spusele ap. Pavel, ce avem noi (dar, talent, inclinatie, miini, ochi, urechi, creier, etc) si sa nu fi primit de la Dumnezeu? Fara bani si fara plata.
Dar, tot Biblia zice „vrednic este lucratorul de plata lui”. In orice domeniu.
Este nevoie insa si de nuantari.
Probabil problema apare cind cintaretul o face „doar pentru bani” si nu „pentru Domnul”.
Aici e in primul rind o problema teologica, legata de atitudinea credinciosului fata de TOATE slujbele si lucrarile. Celelalte nu trebuie facute pentru Domnul, numai cintatul, predicatul, etc? (vezi Col. 3:23). Da, TOATE trebuie facute (ca) pentru Domnul. Asa sa ne ajute Domnul pe toti!
Si cei care isi petrec viata (saptamina de lucru, sa zicem) muncind pentru un album sau pentru o carte, nu trebuie sa traiasca si ei?
O alta problema apare atunci cind se pare ca ar „face prea multi bani”.
Din nou, principiul biblic este ca tot ce sintem si avem este de fapt proprietatea lui Dumnezeu, in Cristos, prin Duhul Sfint.
Deci, daca sint constructor sau programator sau om de afaceri am voie sa fac, pur ipotetic, sa zicem, milioane de euro, dar ca artist crestin (muzician, pictor) nu am voie?
Din nou, parerea mea este ca principiul este nu citi bani faci, ci ce faci cu ei. Ii cheltuiesti in mod egoist pt tine, placerea ta si, eventual, pt citiva apropiati tie, sau sint ai Domnului si dovedesti asta practic?
In UK, de exemplu, am auzit de oameni de afaceri crestini care cistigau zeci, poate sute, de milioane si aproape toti ii dadeau. Ei traiau simplu, ca orice alt om din firma lor. La fel facea si John Stot cu banii de pe cartile lui (si a vintut foarte multe).
In incheiere, desigur, pretul unui CD sau al unei carti poate fi ajustat, daca exista pericolul sa aduca prea multi bani. Asta chiar ca e ipotetic! :-))
O saptamina binecuvintata!
da, îmi place linia asta de argumentaţie.
Poate e de folos daca extindem putin plaja de cazuri:
Ne putem pune aceeasi intrebare (a primi rasplata pentru folosirea darului) pentru:
– un profesor crestin cu dar de a preda elevilor
– un crainic/redactor crestin cu dar de vorbire
– un consilier crestin cu dar de ridicare si incurajare
– un pastor / păstor cu dar de păstorire
– un autor crestin cu dar de a scrie carti bune
– un muzician cu dar de a compune/aranja/interpreta
Care e diferenta dintre categoriile enumerate?
Unii pot utiliza darul respectiv „part-time” si atunci, cei mai zelosi, vor spune ca „fara plata ai primit, fara plata sa dai” (Dar daca muzicianul a platit ani de zile de meditatii la instrument/canto …?)
Altii vor spune ca daca acela este job-ul de baza al persoanei respective, atunci este drept sa implinim Scriptura „vrednic este lucratorul de plata lui”
Sa ne dea DOMNUL intelepciune!
Amin. Întru-totul de acord. 🙂
Dacă pornim de la premisa că talentul muzical al unei persoane (un lucru avut din naştere) este darul primit de la Dumnezeu, atunci am putea spune că alţii au primit de asemenea diverse daruri: să calculeze cu precizie, să înţeleagă chestiunile tehnice, să repare lucruri, să explice pe înţelesul tuturor, să scrie bine, să deseneze bine şi aşa mai departe, după cum are fiecare un domeniu în care e bun (de unii descoperit, de alţii nu). Dacă persoanele care cântă nu au dreptul să şi trăiască din asta, atunci eu i-aş invita pe toţi cei care susţin această idee să se prezinte luni la conducerea instituţiilor la care sunt angajaţi şi să spună că nu mai au nevoie de salariu. Ori suntem consecvenţi, ori nu mai suntem. 🙂
@florin puscas: scuze, dar cred ca tocmai tu nu esti consecvent. Aici se vorbea de notiunea de castig in contextul slujirii, in mediu eclesial si nu secular. Nimeni nu zice ca un solist sau instrumentist bun din biserica nu poate canta si la filarmonica. Si tocmai aici e si problema si rezolvarea. Slujirea nu poate fi rupta de biserica locala. Si e multi care se plimba colindand la concerte si pe la biserici fara ca cei din mijlocul carora vin sa stie de „slujirea” lor. Ori daca cineva s-a gasit cu vreun dar de la Domnul, lucrul acesta s-a intamplat nu in „lume” ci in biserica (mai intai cu B si apoi cu b). Darul unei persoane nu este validat nici de domnisoarele care urla la concertele lui si nici de numarul de cd-uri vandute. Darul este validat de fratii din biserica unde cel in cauza este membru. Daca fratii considera ca slujirea muzicala a vreunui membru este benefica si pentru alte biserici, biserica locala va sprijini vizitele catre alte biserici, producerea de cd-uri samd. Asa ca cel in cauza daca vrea sa slujeasca, poate. NU are cheltuieli nici cu cd-urile, nici cu drumurile, si prin urmare nici un motiv sa ceara bani pentru ceea ce face. Problema este ca unii vor sa fie vedete si nu slujitori. Pe acestia cu greu ii va sprijini vreo biserica si astfel am fi lipsiti usor de ei. Si aici, dupa mine, cea mai mare vina o au posturile radio si TV evanghelice. Sunt rampe de lansare pentru vedete peste noapte fara a se comunica cu bisericile locale de unde vin acesti „laudatori”. Bineinteles ca au si ele castigul lor de pe urma acestei „slujiri”.NU vreau sa ma lungesc dar asa consider eu ca e corect din punct de vedere biblic.
Şi cum anume nu sunt consecvent? Dincolo de sondajul postat, aici cred că era vorba mai mult despre cei care câştigă bani din vânzarea de CD-uri.
Ori mătăluţă vorbeşti despre daruri care sunt validate de biserică şi alte asemenea. Eu nu aş include talentul muzical la categoria aia. Cred că există o diferenţă între un dar spiritual (primit prin Duhul Sfânt după convertire şi recunoscut de biserică) şi o înzestrare naturală (care tot de la Dumnezeu e). Biserica poate să nu valideze darul meu de a cânta (dacă îl am), că eu o să cânt la fel de bine. Ori dacă eu vreau să dedic 100% din timpul meu pentru a cânta cântece cu mesaj creştin, iar tu mă trimiţi să trăiesc doar din muzica laică, nu ţi se pare puţin cam incorect? Aduci o propunere care e pur şi simplu inaplicabilă în contextul actual.
Şi nu înţeleg de ce se insistă să se separe muzica şi talentul muzical de celelalte activităţi şi talente…
Mi se pare că unii încearcă doar să-şi justifice furăciunile.
In afara de „mataluta” sunt de acord cu prima parte din afirmatiile tale, asta am spus si eu anterior. Ce spui in a doua parte sunt chestiuni de natura practica si nu doctrinara. Demersul trebuie facut dinspre doctrina spre praxis si nu invers. Ca este aplicabil sau inaplicabil, corect sau incorect, nu vreau sa discut. Si da, se poate trai si cu acest dar muzical. Tocmai cum am spus, ce ai amintit si tu, darul se valideaza in biserica. Aceasta din urma poate oferi un salariu lunar celui daruit ca sa poata trai si el din muzica daca nu vrea sa iasa din spatiul eclesial. Problema nu este daca sa ia bani sau nu, ci de la cine si pentru ce anume. Daca biserica te plateste, poti sa canti de dimineata pana seara. Ducand lucrurile mai departe, te-as intreba: Se poate castiga din mesajul crestin sau nu? E numai slujire sau poate fi si un personal business? Aceasta este intrebarea care face diferenta intre celelalte activitati si muzica. Dar nu e vorba doar de muzica ci si de carti, filme si alte activitati. Aici trebuiesc clarificate lucrurile nu la cine ce are voie sa faca. E biblic sa fac bani de pe urma raspandirii mesajului crestin sau nu? exceptie facand contextul sprijinului financiar oferit de biserica unde sunt membru.
@cristi hercut
Şi cine anume validează? Toată biserica sau un for anume? Şi ce genuri? Cu sau fără instrumente?
@corneliu rotar
Fiecare biserica isi alege slujitorii si domeniile de activitate. Sunt „afacerile interne” ale fiecarei biserici. Pot eu sa fiu Michael W Smith, daca biserica nu doreste sa sustina slujirea mea in afara bisericii, n-am decat sa slujesc in acea biserica si in rest sa stau jos. Si crede-ma ca nu ar fi mai saracita lucrarea lui Dumnezeu. Problema e ca noi nu facem nimic in biserica locala deoarece darul nostru atat de mare s-ar irosi intr-o biserica de 30-50 membri. Darul nostru trebuie recunoscut „worldwide” cu orice pret.
@cristi hercut
Fiecare biserică ar trebui să-şi aleagă slujitorii şi domeniile, dar nu se întâmplă asta…independenţa aparentă de care vorbeşti nu se manifestă în mod real în fiecare biserică…
purtarea noastra frumoasa trebuie sa fie cunoscuta de tori oamenii.Daruri fara dragostea reala lui Dumnezeu – zero.
Florin, cel mai cumplit este cînd ne justificăm furăciunile cu mari ocolişuri prin Studiu Biblic şi teologia dogmatică.
Furtul muncii cuiva se cheamă furt. Asta nu pricep oamenii. Dovada? Postarea despre furăciuni are cele mai multe comentarii. Poate fi un studiu pe caz la o facultate de jurnalism.
Daca slujirea este o arma spirituala, atunci nici un ban nu poate plati intrarea sufletelor in imparatia cerurilor.
Noi slujim in numele dragostei ce-o purtam lui Dumnezeu si semenilor nostri. Banii nu vin cu noi, nici macar cei care se arunca de catre unii in groapa de 1 m. De fapt, cand spunem ca trebuie sa fim platiti (adica, dam si cu pumnul in masa, facem chiar demonstratii pentru bani), e ca si cum ai spune vreau sa mai traiesc o zi prin vedere si nu prin credinta. Si cine incearca sa-si scape viata o va pierde ..
Cristi, sint de acord cu multe din precizarile tale. Totusi, nu sint sigur ca intrebarea initiala se referea la „slujirea” in spatiul eclesial. Eu am inteles ca era vorba despre comercializarea cintarilor scoase pe CD-uri etc. Poate am inteles eu gresit. In cazul expus de tine, cind „slujirea” are loc in context eclesial, problemele se pun putin altfel. Ca si pastorul, secretara si/sau contabila (in unele biserici mari), femeia de serviciu, paznicul de noapte ect, cind „saptamina de lucru” are loc in biserica locala, se poate gasi o formula de sustinere financiara de comun acord cu acea comunitate si pentru cintaret/dirijor/profesor(de obicei un salariu lunar).
Da, vad ca s-a raspuns deja la problemele ridicate. Nu am citit toate raspunsurile la comentarii. Scuze.
100 de like-uri, dacă s-ar putea, la acest comentariu. Cam acesta ar fi linia de dezbatere!
fratilor eu cred ca aceasta cearta de vorbe nu are nici un rost. cui ii mai trebuie sa descarce muzica de pe torente cand aici la fratele Cruceru se poate asculta muzica foarte buna gratis? apoi mai este si You Tube, resurse crestine si altele unde se promoveaza muzica buna. adevarul este ca de la unii frati care-si „vantura” muzica prin biserici nu as cumpara cd-uri nici daca m-ar plati ei pe mine, imi prea ajunge cat aud live.
Sa lase la aprecierea ascultatorului.
Care poate si vrea sa sustina trupa, sa o faca, care nu poate, sa primeasca gratis.
bun, atunci să cînte pe Corso la pălărie.
N-am timp sa citesc toate comentariile, insa punctul meu de vedere e urmatorul:
Muzica facuta pentru oameni (comerciala) trebuie rasplatita de oameni (bani).
Muzica facuta pentru dumnezeu (crestina) trebuie rasplatita de Dumnezeu (asta nu inseamna ca sustinerea financiara din partea oamenilor nu e binevenita, insa ea NU TREBUIE IMPUSA).
Cat despre piratare, parerea mea este urmatoarea:
– pana la un anumit grad de maturitate merge cu piratarea
– de la un anumit grad, trebuie sa incercam sa nu mai facem asta: foarte multe aplicatii sunt gratuite, iar pentru partea comerciala e firesc sa platesti licenta daca intentionezi sa castigi bani cu produsul respectiv (si asa ar trebui sa functioneze si piata).
– in ce priveste muzica si filmele: daca-ti place, cumpara albumul/piesele/dvd-ul/biletul la cinema, chiar daca ai vazut/ascultat deja filmul/piesa piratat(a).
Sunt curios ce parere aveti despre parerea mea. Multumesc.
Am părerea că ţi-ai format o părere, dar ea poate fi schimbată în conformitate cu realitatea.
Am câțiva prieteni care lucrează în domeniul muzicii creștine, astfel că am avut ocazia să asist la producția câtorva albume aproape în toate fazele, fiind implicat activ în special în cele care țin de fotografie/ producție video/ grafică/. Am petrecut timp alături de artiști în studio, la panoul de masterizare, în timpul filmărilor și post-producției unui dvd video, la ședința foto, la masă cu toată echipa după finalizarea înregistrărilor, în spatele scenei în timpul concertelor, la demontat scena și cărat echipament după concert, dormit în microbuz cu asistenții pe drum acasă.
Cam astea ar fi costurile unei trupe după observațiile mele:
1. Instrumentele și accesoriile, sonorizarea (microfoane, amplificatoare, mixer etc.), închirierea unei sali de repetitii, transportul pentru întâlnirile de repetiții (daca nu sunt toți din acelasi oraș), lecții particulare/studiu/cercetare, seminarii/conferințe specializate.
2. În timpul turneului: mâncare, cazare, închirierea sistemelor de iluminare și sonorizare pentru spații largi, inginer de sunet, transportul echipamentului de la un eveniment la altul, întreținerea automobilului, manager de turneu (cel care are grijă să fie toate la locul lor), echipa de montare a scenei, asistenți.
3. Producția unui CD sau DVD: timpul producătorului/inginerului de sunet, închirierea studioului de înregistrări, plata artiștilor invitați (cum e cazul grupurilor mai mari gen Speranța și prietenii), masterizare, grafica CD-ului, procentul casei de producție, producția video (în cazul DVD-ului).
4. Promovare: lansare și întreținere website, fotografii, pliante, afișe.
5. DIverse: Asigurarea echipamentului, asigurare medicală.
S-ar putea ca lista să fie mai mică sau mai mare, în funcție de necesitățile grupului, dar acestea de mai sus mi s-au părut a fi numitorul comun al cheltuielilor la albumele/artiștii cu care am avut tangență.
Astfel că nu mi se pare normal ca cineva să aibă pretenția ca o trupă să cânte bine, să se audă bine, să fie prezenți la timp dacă nu e dispus să îi susțină cu ceva mai mult decât o binecuvântare rostită.
Cezar, citeşte şi tu comentariul acesta ca să îţi schimbi părerea.
Cu toate ca sunt niste costuri implicate in facearea muzicii(cum sa amintit mai sus) eu cred ca este important pt formatie sa aduca si partea asta in vedere atunci cand concerteaza si sa primeasca donatii din partea bisericii,sau a celor care ii ascult.Eu nu am problema sa pot dona,poate chiar mai mult decat ar face un cd pe piata pt un grup care face un asemenea sacrificiu.Problema care o am este cu drepturile de autor.Odata ce este mesajul DOMNULUI, si misiunea numarul unu este sa spuna despre Domnul prin muzica,nu inteleg cum unii pun restrictii ca muzica lor sa nu fie copiata sau transmisa……Well,Helllo!!!???Pt cine este atunci muzica???….Cu siguranta nu este pt facut bani,sau contra cost.Dar mai mult pt transmiterea mesajului Domnului si care ar trebui sa fie facuta publica pt oricine vrea sa o asculte.
Calitatea muzicii intr-o tara e direct proportionala cu disponibilitatea ascultatorilor de a plati pentru ceea ce asculta. Se aplica si in biserica si inafara ei. Dumnezeu ne da bani ca sa ii folosim ca si cum ar fi ai Lui, sa ii investim mai departe. Faza asta cu: ,,muzica crestina e primita de la Domnul si trebuie data gratis” mi se pare o spiritualizare desantata.
Chiar credeti ca cineva se poate imbogati sau macar trai din muzica vanduta prin biserici? Mie nu imi vine sa cred asa ceva. Am vazut ce inseamna sa faci un album de cateva melodii…Tot procesul e foarte costisitor si sansele de a recupera macar investitia facuta sunt f mici, poate nule. Slava Lui ca nu traiesc din asa ceva si nu aveam asteptari financiare de nici-un fel.
Concluzia? In Romania poti sa faci muzica doar prin ajutorul supranatural al Lui…:) In rest oamenii descarca de pe torente si isi strica banii pe ceva mult mai important: mcdonalds, haine de ,,firma”, ice tea, samd.
Frate Marius,
Cred ca se face in mod delimerat si chiar premeditat o…”sincera confuzie” intre muzicienii, interpretii, scriitorii (da, au fost inclusi si acestia, tot in mod voit, ca…”argument de rezistenta”) ca si angajati ai unei institutii legale care plateste „toate darile catre stat…” cu cantaretii ambulanti care isi „vehiculeaza” darul si talentul in schimbul unei sume prestabilite per bucata CD/DVD, si doar in urma unei „prestatii” de lauda si inchinare care de cele mai multe ori se substituie unei predici, se substituie timpului alocat propovaduirii Cuvantului Scripturii.
De aici si discrepanta procentuala de voturi pe cele tre categorii de votanti. !
De la prima intrebare adresata votantilor se creaza confuzie, nedelimitandu-se limpede intre ambulanti si angajati ai unor institutii de profil…
De exemplu: „Pot castiga bani din muzica lor” este o intrebare generala care ii include atat pe profesionistii angajati cat si pe ambulantii care…”spre slava Domnului (?) mananca si ei o paine din aceeasi slava ! Adica, „Putina slava si pentru mine !”
„In mod deliberat…”
draga Aciduzzu, contează dacă este angajat sau nu? Ideea de bază este dacă pot cîştiga cei care cîntă, în lumina discuţiei din Torent cu furăciuni, acolo este cadrul general, dacă pot cîştiga cîntăreţii creştini din muzică sau îi piratăm fără ruşinare.
Nu, categoric nu ! Cum poti fi sincer in lauda adusa lui Dumnezeu cand stii ca „te-ai manjit” in mod discret cu…furaciuni ?
Nu aduce aceasta a…FOC STRAIN ?
POST-SCRIPTUM:
Cu regret, trebuie spus ca astfel ii avem si noi pe Florim Salam al nostru, Vali vijelie, Nicolae Guta s.a. cu venituri neimpozabile si ocolind fiscul, din darul dat de Domnul si…mai mult spre slava omului decat spre slava Domnului !
Pastorii si diaconii au salarii?…
care-i diferenta?
Nu-i nici o diferenta. Si nici nu ar trebui sa fie. Biserica locala alege insa ce slujiri isi poate permite sa sustina si cu cat.
Exact…cu totul de acord.
Tocmai de aceea nici n-ar trebui sa se puna problema comercializarii muzicii crestine luand in calcul costurile unui astfel de lucru.
Cu ceva ani in urma,biserica noastra obisnuia sa inchirieze casa de cultura pentru a face evanghelizare…costurile erau destul de ridicate (am dat doar un exemplu). Pentru un lucru bun e nevoie de sustinere financiara.
Pastorii au salarii, diaconii de obicei … nu.
Un pic off topic- pt. ati mentionat melodia „Fara bani, fara bani” mi-am adus aminte de prima data cand a fost cantata melodia asta in Romania prin 92-93 de un cor de studenti de la o Azuza Pacific University din California intr-un concert in Romania. S-au pregatit mult baietii sa cante in Romaneste pentru ca pe atuni nu chiar asa multi stiau Engleza. Refrenul acestei melodii suna mai mult a „Fura bani, fura bani”, desi fara intentie. 🙂
Dragii mei,
1. Apostolii si primii crestini nu au cantat “profesionist”, ei au cantat “ca pentru Domnul”. Este o diferenta ESENTIALA.
2. Muzica era ceva absolut secundar pentru Biserica primului secol. Nu o gasim in cele patru staruinte din Fapte cap.2 si nici in epistole. In cazul evanghelizarilor/partasiilor conditia “sine qua non” nu era MUZICA, ci DUHUL SFANT.
3. In link-urile in engleza se discuta despre plata pianistului bisericii. Pianista bisericii noastre a nascut acum patru zile. A acompaniat NEPLATITA pana in ultima duminica (cu trei zile inainte de a naste!)
4. In cazul “productiei de muzica crestina” nu problema castigului e periculoasa, ci lipsa oricarei evaluari/supervizari a textului si liniei melodice. La ortodocsi si adventisti nu orice fatuca sau flacau veleitar poate scoate pe “piata” ce il taie capul. De fapt, orice editura/casa de discuri/concert/evanghelizare/etc. care actioneaza IN AFARA Bisericii nu are nici o legitimitate spirituala. In vremea apostolilor toti slujitorii (itineranti sau nu) erau TRIMISI (de o adunare locala), nu PLECATI (de capul lor)
5. Plata, conf. 2 Cor. 9 este pentru “slujbele sfinte” legate:
– de vestirea Evangheliei (nu de vanzarea castravetilor la gradinari, ca in cazul muzicii “crestine” cu circuit inchis, intern!)
– de invatatura (Gal.6:6)
– de carmuire (1 Tim.5:17)
(facute cu vrednicie – Mat 10:10)
Daca amfitrionul nostru, fr. Marius, slujeste NEPLATIT (din cate stiu) indeplinind TOATE conditiile de mai sus, consider ca cei care isi vand “productiile” muzicale (neindeplinind NICIUNA din conditiile de mai sus) sunt foarte susceptibili de a intra in categoria “castig marsav”.
6. Iata ce spune Cristian Badilita ( http://depozitarul.wordpress.com/2009/01/31/marius-cruceru-un-baptist-orthodox/ ):
“Marius Cruceru, numit pastor si profesor la Oradea, si-a pus timpul si pregatirea la dispozitia noastra, fara sa accepte sa fie platit. Regula baptista, mi-a marturisit, interzice rasplatirea unui efort legat de Sfanta Scriptura.”.
………………………………………………………………………………………
… apropo, primii crestini apreciau VIRTUOSII, nu VIRTUOZII …
o mica precizare, daca imi permiteti. In articolul din link, autorul spune: „My focus today is not about local church music. It is more about producing the Christian music that churches use (publishing, composing, arranging, recording, etc).”
Probabil ca apele au fost tulburate si nu mai stim despre ce discutam. Atunci discutia devine saminta de confuzie si cearta.
@Mircea Mitrofan
1. aveti dreptate, articolul in engleza din link nu se refera la castigul din muzica crestina din biserica, ci din zona para-bisericeasca (… dar cu reclama in biserica!). Insa respectivul articol include un link: “Should church pianists be paid?” http://www.greghowlett.com/blog/thoughts/112011.aspx, despre un subiect abordat anterior. Iata de ce m-am referit in acelasi comentariu la ambele aspecte:
– ambele demersuri au la baza intentia de a obtine “un ce profit” din muzica crestina, prin exploatarea “potentialului financiar” al numelui si lucrarii lui Hristos. Daca muzica comercializata era laica, nu aveam nimic de obiectat. Biciul lui Hristos in Templu tocmai asta a facut: delimitarea lucrurilor spirituale de cele lumesti (comerciale, etc).
Nu comentariul meu a amestecat (“tulburat”) planurile, ele sunt deja extrem de amestecate, suntem incapabili sa deosebim slujirea (fie ea rasplatita financiar sau nu) de mercenariatul pe cont propriu.
– dupa comertul cu CD-uri, urmatorul pas va fi pretentia cantaretilor/instrumentistilor din biserica de a fi platiti. Tot pe principiul “pentru ca merit!”. In SUA se practica, in curand va ajunge si la noi aceasta mentalitate, complet diferita de scrupulele avramice sau pauline: “Nimic pentru mine!”
2. nu e vorba de “scandal”, ci de un profund dezgust fata de folosirea amvonului/bisericii in scop de marketing. Cam 9 din 10 vizitatori ai bisericii (vorbim de cei auto-invitati), dupa ce predica sau canta, invariabil ne invita la iesire sa le cumparam cartile sau CD-urile.
De fapt, sunt doua mari categorii de oameni:
– cei care se lasa FOLOSITI de Dumnezeu/Biserica pentru slava/castigul Lui
– cei care se FOLOSESC de Dumnezeu/Biserica pentru slava/castigul… lor
3. nu am nimic cu muzica si muzicienii, tatal meu a fost (si) muzician, am crescut intr-o casa cu vreo sapte tipuri de instrumente.
exact, bună precizare,
se pare că prea puţini citesc articolele indicate, dar majoritatea se grăbeşte la lovit cu părerea în baltă
poate că percep, dar mesajlu este jalnic, deci mă ispiteşte să îl moderez, să-l moderez sau să nu-l moderez… ajutaţi-mă!
[Da , într-adevăr , „se fac bani” din muzica spirituală , şi mai ales din cea de calitate , exact la fel cum încape şi elefantul în dulap , adică mai deloc.
Dar , din manele bisericeşti ( iar din-astea , acum şi din păcate , e plină lumea evanghelică ) într-adevăr se pot face bani , fiindcă acestea se vînd ori-CUI , pe ori-UNDE şi ori-CUM].
………………………………..
george ,
tu zici ceva interesant , iar pct.4 ar putea constitui tocmai un punct de pornire în analiza situaţiei , deosebit de complexe , privitoare la muzica bisericească.
Discutăm multe , dar deşănţat , un pic fără căpătîi şi fără coadă (nu mă refer la comentariul tău).
Sînt multe idei exprimate în comentariile noastre , dar sînt numai unghiuri de fugă , necentrate suficient , fără ca să reuşim să realizăm o CORELARE , cît de cît adecvată , în contextul general al acestei probleme cu DUBLĂ natură , avînd atît o latură spirituală , dar , în acelaşi timp , care atrage , implicit , şi o componentă materială.
Nici eu nu am pretenţia că o pot face. Pot mai mult să mă întreb decît să formulez răspunsuri.
(Nu ştiu de ce nu am găsit disponibilitatea încercării de a realiza o astfel de corelare)
Dar , totuşi , aş vrea să mai adăug cîteva lucruri.
Despre muzică nu mai putem vorbi ca despre o idee fantomatică (apărută aşa tam-nisam , peste veacuri ), ci trebuie privită ca un veritabil DAR şi FAPT real :
1- APARŢINĂTOR arealului larg în care se manifestă Împărăţia lui Dumnezeu, constituind un fundament factual şi duhovnicesc puternic , construit în timp ŞI , realmente ,
2- EXISTENT în biserică , fapt pe care nici nu mai are rost să încercăm a-l discuta în privinţa oportunităţii sau neoportunităţii sale spirituale şi temporale. Subiect închis.
Muzica o avem.
Însă , CE facem cu ea ? sau CUM facem cu ea ?
Trebuie să reţinem că , din momentul în care am adus în expresie cuvîntul CUM, am şi atras obligaţia lui NU FIECUM , sau NU ORICUM.
Tot din cauza lui CUM , sau NU ori-CUM , ne dăm direct în ideea COSTURILOR (a banilor).
Muzica o avem prin dar , însă formele sale superioare , calitative , sînt rezultatul investiţiilor materiale consistente şi obligatorii.
Dacă vrem să NU fie ori-CUM , atunci aia nu se realizează fără bani !
Dar , problema aceasta nu se rezolvă prin simplele comparări între genurile spirituale ale diverselor daruri ( darul predicării , darul muzical etc. ) , fiindcă toate te angajează în lucrare , după mărimea şi răspîndirea , prin cerinţă , a fiinţei fiecărui dar , şi ele se (răs)PLĂTESC potrivit cu costurile lor CONSTITUTIVE dar şi de ÎNTREŢINERE ale fiecărui dar în parte , ÎNSĂ , în cazul domeniului muzical , trebuie făcută distincţia între diversele tipuri de activităţi muzicale după scopurile lor , în sensul de a observa existenţa sau inexistenţa conţinutului spiritual al acelor lucrări muzicale , adică trebuie observat dacă acele lucrări vizează şi implicita sporire a trupului şi patrimoniului spiritual al bisericii.
[Fiindcă , ceea ce faci pe cont propriu , extrabisericesc , rămîne problema ta.
De exemplu : dacă şi cîtă pomană vrei să faci ORICUI din producţia unui anumit tip de pîine pe care deţi o licenţă , sau , din contră , cîtă pîine vrei să vinzi oricui (totuşi , dacă o donezi pe toată , mai tîrziu vor muri oamenii de foame fiindcă nu vei mai avea resurse să poţi produce încontinuare şi altă pîine pentru hrană).
Însă , cînd vorbim de consumul spiritual al BISERICII , atunci problema n-ar mai putea fi considerată una extra-bisericească , nu mai poţi vinde ori-cum şi ori-unde , dar SE POATE CERE PLATĂ pentru producţiile tale , fără ca această plată să fie în contradicţie cu caracterele darurilor cereşti → fiindcă muzica nu-i proorocie , nu-i numai rugăciune , NU-i doar CONCENTRARE , nu-i pomană care are cantităţi mici , ci e investiţie mare , cu costuri mari , care presupune plăţi financiare ]
Aţi văzut vreun pianist format prin prorocie , sau vreo partitură sau aranjamente de acompaniament realizate pe hîrtie şi tipărite în cărţi doar prin faptul concentrării sau al rugăciunii autorului ?
Există o prejudecată manifestată sub forma unei dialectici spirituale neavenite , statornicite strîmb în mentalul nostru şi al fiecărui element al următoarei relaţii complexe : DAR (adică, spiritualitate ) – BANI – CALITATE – CA PENTRU DOMNUL ( elemente care par a nu se omogeniza deloc) , iar , pe de altă parte , o dialectică la fel de prejudiciabilă existentă în relaţia dintre suma neclară a acestui cumul mental şi neînţelegerea exerciţiului efectiv al fundamentelor sau valorilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
Care sînt valorile artistice ale Împărăţiei , dacă nu tocmai calitatea şi compatibilitatea actelor noastre cu caracterele divine ?
Există producţie de acte de calitate , dar , în mod corelativ , le urmează şi plăţile jertfelnice.
Ni se pare , cumva , că jertfa luxuriantă a lui Abel (din Gen.4:4 ) a fost privită cu plăcere de Domnul doar fiindcă ar fi fost rezultatul unei munci mai intense decît cea depusă de Cain ?
Eu nu cred.
Dar , în schimb , observ că Dumnezeu doreşte să avem o atitudine care să urmărească şi aspectul CALITATIV , de investiţie , al actelor noastre , iar nu doar de prestaţie fără păsare şi fără rafinament divers.
În acelaşi timp , surplusul nostru de venit financiar ( şi nu numai )se va constitui în faptul binecuvîntării lui Dumnezeu , pe care îl poţi culege în ordinea aceasta dată de El.
În aceste condiţii împărăteşti , nu-ţi poţi permite să stai cu mîinile în sîn aici pe pămînt şi să afirmi că poţi cînta în adunare acea lamentare publică de o sărăcie spirituală cutremurătoare ( că nu-i pot spune cîntare ) intitulată „Creştinii noştri de pe vremuri” ş.a. asemănătoare cu aceasta , în timp ce Mîntuitorul S-a dus să ne pregătească LOCURI ŞI LUCRURI pe care ochiul omului nu le-a văzut şi la care mintea omului nu s-a suit vreodată (adică , atît de frumoase şi de o aşa de mare calitate ) , iar pentru asta Domnul a investit energii enorme şi a plătit preţuri mari.
Oare , de unde vin vaitecele şi comentariile noastre legate de cerinţa banilor ? dacă nu dintr-o neînţelegere a componentelor complexe ale Împărăţiei şi dintr-o zgîrcenie a noastră ?
Cînd intri în Templul Domnului , sentimentul potrivit este acela din Psalmul 27 : vers.4 : „…să privesc frumuseţea Domnului şi SĂ MĂ MINUNEZ de Templul Lui” , adică să mă minunez de ceea ce se întîmplă acolo , de investiţiile costisitoare făcute , de muzica pe care o aud şi de alte minunăţii.
Aduceţi-vă aminte cu ce pretenţii „exagerate” şi cu ce costuri s-a construit templul de către Solomon din 1 Împăraţi cap.5 -7 , pentru a face un lucru de calitate : pietrele erau tăiate de oameni în munţi şi erau PIETRE MARI ŞI MĂREŢE (1Împ.5:17) , iar lemnul era de cedru şi chiparos (1Împ.5:10).
Noi nu sîntem făcuţi şi nici chemaţi să nu investim material şi spiritual în lucrările din Împărăţie.
Spunea Solomon că tatăl său , David , nu a realizat templul tocmai pentru că n-a putut din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui ( 1Împ.5:2-3) , asta însemnînd că , dacă ar fi beneficiat de pace şi de resurse , David s-ar fi apucat serios de investiţii.
Dacă în vremurile străvechi forma de organizare socio-economică a fost obştea comună , acum obştea nu-ţi mai oferă , ci , mai degrabă , îţi ia din ce ai fără să-ţi mai dea înapoi ( iar din cauza acestor structuri sociale şi economice trebuie să produci bani).
Lucrurile acestea le rostesc din punctul meu de vedere , ca om neiubitor de bani.
În SUA există adevărate şcoli muzicale , un fel de mici companii muzicale , care produc muzică , sînt în patronatul spiritual al bisericilor , şi promovate de/prin biserică.
De-aia acum mă pot uita şi eu pe cărţile , de ex. ale lui Fred Bock , şi pot să spun de aici din România că : „uite AŞA se cîntă frumos la pian , CA PENTRU DOMNUL !” , fiindcă totul s-a realizat prin muncă asiduă , investiţii , costuri şi venituri.
Venitul acela corect nu-i comerţ scabros , ci se realizează sub forma binecuvîntării lui Dumnezeu care vine asupra ta.
DAR ,
dacă eşti în afara bisericii cu business-ul tău , e treaba ta ce faci cu el , dar în timpul vizitei tale de curtoazie comercială făcute într-o anumită biserică , aceasta nu va avea obligaţia să-ţi suporte taraba de la intrare.
Aceasta e o formă de comerţ care nu poartă în ea nimic spiritual , iar , atunci , nici nu trebuie s-o angajezi pe o anumită biserică vizitată în comerţul tău particular.
Dacă vinzi muzică religioasă , aia nu înseamnă , neapărat , că e şi o activitate spirituală.
Dar ceea ce se face în Numele lui Dumnezeu şi este sprijinit şi de promovarea spirituală a bisericii , urmărindu-se , inclusiv , şi dezvoltarea împărăţiei , veniturile acelea muzicale i se cuvin autorului , care poate dărui din cîştigul său bisericii sale şi care poate încontinuare reinvesti profitul şi realiza alte lucrări superioare , de calitate spirituală şi artistică , contribuind la bunul mers al lucrării lui Dumnezeu.
Sînt multe alte aspecte ce pot fi discutate.
@Gabriel Baloi
1. Este o regula: “Nu trageti in …pianist!”. Daca in comentariile noastre nu “ochim” punctual, la luneta, ci tragem rafale disperate de … mitraliera, este pentru ca fenomenul e pandemic. Imi cer scuze de la “victimele colaterale”.
2. Prefer sa-mi formulez comentariul pe puncte, tocmai pentru a nu da impresia unei inlantuiri logice intre puncte, mai ales ca am obiceiul (ca la versete) sa citesc si link-urile din link-uri.
3. In cazul fenomenului (general) muzical evanghelic, aveti doua argumente pentru care subiectul trebuie inchis si luat ca atare: amploarea fenomenului (deja generalizat) si inradacinarea acestuia in practica actuala. Am rezerve ca aceste doua argumente confera legitimitate sau acceptabilitate. In cazul potopului, Dumnezeu nu a fost impresionat si nici intimidat de inradacinarea si generalizarea fenomenului (in cazul acela, pacatul) si (asa cum stim) nu s-a resemnat.
4. Ma bucur ca ati pus problema corect: CUM aducem “jertfele” (in biserica sau in afara ei). “Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi.” (Ioan.20:21). Cum L-a trimis Tatal pe Hristos? Lectia ieslei ne invata ca L-a trimis in SIMPLITATE. Jertfa lui Abel o considerati “luxurianta” (!?), apoi folositi valori/concepte inexistente in practica Bisericii primare: “rafinament”, “calitate artistica”, “valorile artistice ale Imparatiei”, “forme superioare, calitative”, etc. Sunt de acord ca a avea un acompaniament este benefic (dar NU e strict necesar), ca a avea un cor si dirijor este benefic (dar NU este un “must”), ca a avea melodii si texte armonioase este bine (dar nu este “sine qua non”). Accentul pe rafinament va prejudicia celelelte aspecte, strict necesare, care vor avea de suferit. Acelasi fenomen poate aparea si in predicare, fr. V. Moisescu avertiza uneori ca “homil-etica” a ajuns sa inlocuie “humil-etica”.
5. Standardele, strict omenesti, pe care ni le fixam singuri, au consecinte de care aflam prea tarziu. Vrem biserici mari si confortabile – in curand vom afla ca necesita costuri de intretinere care ne sufoca. Vrem predicatori stralucitori, ii “cumparam” si – prea tarziu – aflam ca am pus excelenţa “tehnică” inaintea integritatii. Exigentele nostre trebuie sa fie legate de INTEGRITATE, nu de CALITATE. Ca o observatie generala, rafinamentul aduce intotdeauna cu sine materialul, PRESIUNEA FINANCIARA si aceasta aduce cu sine COMPROMISUL. E adevarat, exista un principiu al slujirii, cel al “lucrului bine facut”, dar acesta nu trebuie dus mai departe decat este stipulat in Noul Testament.
6. Daca e prea multa “transpiratie” (care cere timp si bani) si prea putina “inspiratie” (divina), apar mari probleme.
7. Rafinamentul, indiferent unde se manifesta, poate fi o forma subtila de a evita “ocara lui Hristos”, de a fi catalogati retrograzi, limitati, “lamentabili”. Cand o sora canta fals o cantare, nu sunt “siderat”, ci induiosat, constient ca respectiva “jertfa” e primita de Domnul …
8. Am constatat ca proliferarea productiilor muzicale nu mareste dragostea de Hristos, ci o inlocuieste cu dragostea de muzica evanghelica, care devine nu un promotor, ci un substitut al lui Hristos, un idol. Exista si o dependenta de instrumente, pe care am observat-o deseori, cand tinerii au spus: “Nu cantam, ca nu avem chitarist/pianist”. Am eu o banuiala despre cum ne vor reduce la tacere persecutorii in Necazul cel Mare (pentru cei care cred ca-l apucam): ne vor confisca instrumentele … 🙂
In incheiere, spun si eu ca Mantuitorul: „Daca am vorbit rau, arata ce am spus rau …?” (Ioan.18:23)
Dragă george , tu nu ai o gîndire rea , în sine , dar faptul că eu nu m-am făcut bine înţeles , într-adevăr , acum , te-a determinat în scrierea unui comentariu şi cîş şi rău şi strîmb…., nici nu ştiu cum să-i zic…, se potriveşte ca nuca-n perete cu fondul mental al raţiunilor mele.
Mi-ai răspuns cam în genul : „Na-ţi-o frîntă că ţi-am dres-o” !
Nu trebuie să ne fie cu supărare. Asta se mai întîmplă în discuţii.
Revin.
draga Gabriel,
îţi mulţumim pentru timpul investit în comentariul atît de lung, dar mă tem că nu se mai poate adăuga nimic.
Ai cam spus tot 🙂
Aş face o mărturisire.
Încă din momentul primei fraze a comentariului meu am avut un sentiment de insatisfacţie continuă în raport de calitatea lui şi , cumva , am regretat că i-am dat drumul.
Eu cred că trăsătura lui de bază este că e lung.
Am simţit că nu mă pot implica deloc în subiect ; mă căzneam la fiecare direcţie.
Cred , însă , că pe acest subiect s-ar putea scrie lucruri mult mai interesante.
Nu-i nicio problemă. Numai că nu aş vrea să aştepţi ca să răspund punctual. 🙂
Nu cred că a fost rău comentariul
Cred că problema trebuie judecată din două puncte de vedere, respectiv, cel al jertfei, care nu poate lipsi nici în muzică, şi cel al aspectului tehnic ce ţine de producţia muzicală. Din pşunctul meu de vedere (probat nu o dată!), acolo unde creştinul este dispus să jertfească tot ceea ce are şi poate (talent, timp, bani etc) are şi Dumnezeu grijă să asigure restul necesar…
Partea proastă este atunci când în acest „proces” intervine spiritul mercantil. Şi nu e vorba doar de muzică aici… Da, „vrednic este lucrătorul de plata sa”, dar această afirmaţie mi se pare că este precedată de „ce vi se va da”, nu de „ce pretindeţi”… 😉
@george
3. Nu amploarea fenomenului şi înrădăcinarea lui în practică sînt subiectele „închise” de mine , ci ideea DARULUI MUZICAL → ca FAPT REAL , dăruit de Dumnezeu bisericii , astfel , APARŢINĂTOR şi EXISTENT (sau prezent ) în locurile unde se întîmplă Împărăţia lui Dumnezeu prin biserică.
4. Cu lucrurile care au natură spirituală nu poţi avea comerţ în variantă simplă (adică , vinzi pur şi simplu , şi primeşti bani pur şi simplu ) , ci cadrul acţiunii tale comerciale se refundamentează teo-logic ( în sens de Dumnezeu + logica lui Dumnezeu ) şi , atunci , acţiunea ta comercială , refundamentată pe această nouă logică , se va numi ACTIVITATE SPIRITUALĂ cu consecinţe comerciale binecuvîntale !
– jertfa lui Abel I-a plăcut Domnului fiindcă a avut în ea elementul de excelenţă , adică a fost de cea mai mare calitate atît materială cît şi spirituală , iar aceasta s-a datorat faptului că Abel a fost integralist , nu a mers pe ideea aia răufăcătoare şi românească „las’ că-i bun ş’aşa” , ci a făcut lucrurile AŞA CUM TREBUIE făcute , adică , de CALITATE , iar această calitate a izvorît din cealaltă trăsătură a lui Abel numită INTEGRITATE ( revin asupra acestei idei : integritate → calitate ).
– nu are nicio forţă argumentativă şi nici logică afirmaţia ta : „Sunt de acord că a avea un acompaniament este benefic (dar nu e strict necesar)” !!!!
Dar atunci , de ce nu am umbla în galoşi de gumă la biserică , fiindcă nu-i „strict necesar” să scîrţîie pămîntul sub noi de calitatea pantofilor noştri ?!
( eu nu aş umbla în astfel de galoşi nici acasă ! )
5. Nu am sugerat neglijarea integrităţii umane în favoarea excelenţei tehnice sau artistice , dar pot spune că acolo unde există integritate spirituală , aceasta va genera calitate şi în planul tehnic.
Unde inundă integritatea , creşte şi calitatea. ( se presupun , nu se exclud reciproc )
– mai spuneai ceva de principiul „lucrului bine făcut” , cum că nu ar trebui dus mai departe decît este stipulat în Noul Testament.
↓
Asta ar însemna să încerci să controlezi puterea operatoare a spiritualului şi să-I indici Duhului lui Dumnezeu ( care , în imanenţa Sa , e generator de capabilităţi diverse şi multiple ) cîte efecte calitative şi chiar cîte efecte materiale să producă în timp şi în spaţiu ! Dar , acest lucru e imposibil , george !
Mă mai întreb :
-Oare , cum inter-relaţionează aspectul calitativ (sau material) cu cel spiritual ?
-S-ar putea controla calitatea tocmai în scopul de a nu fi depăşită spiritualitatea ?
-Dar , oare , chiar ar trebui încercat a fi ţinut în frîu spiritualul (care , în sine , e de necuprins) prin mecanismele tehnice ale calităţii , necalităţii , modestiei , bogăţiei etc (care sînt elemente finite ) ?
Cred cu tărie că oricît de avansate tehnici calitativ-artistice s-ar folosi în biserica lui Cristos , NICIODATĂ acestea toate la un loc nu vor putea atinge ( dară-mi-te să depăşească ) spiritualitatea ca trăsătură sau constantă dominantă a mediului împărătesc al lui Dumnezeu în care trăiesc cei credincioşi.
N-avem noi cu ce tehnici să-L surprindem pe Dumnezeu şi să ne depăşim propria spiritualitate , oferită nouă tot de El.
(e cam grea analiza asta , dar sper să fie luată cu înţelepciune , cum se ia fervexul cu un pahar cu apă – că tot sînt răcit !).
-Îl poate condiţiona , sub vreo formă sau alta , aspectul calitativ pe cel spiritual ?
-Poate fi DOZAT spiritualul iar apoi ECHILIBRAT printr-un mecanism AL JUSTEŢEI sau al PARITĂŢII cu un corespondent calitativ-material ?
Poţi individualiza propria-ţi situaţie calificînd-o drept disproporţionată : adică , să constaţi cît eşti de bogat spiritual , şi , eventual , că nu la fel de bine stai şi din punct de vedere material sau calitativ în lucrările întreprinse , ÎNSĂ , obiectiv vorbind , cred că nimeni nu ar putea vreodată stabili paritatea sau echilibrul cuantificat în raportul dintre spiritual şi ↔ calitativ sau material.
……….
Mai sînt de analizat şi tehnicile noastre „pocăieşti” de demonstrare a nepriceperilor de tot felul , tehnici folosite , mai întîi , pentru înfiorarea oamenilor din afară care ar vrea să vină la Cristos , iar , mai apoi , de descurajare şi înlăturare a unora dintre ei.
Draga Gabriel, multumesc pentru explicatii, sunt de acord cu ele, ma simt chiar vinovat pentru timpul “rapit”. Si eu incerc sa fac lucrurile cat pot de bine, “ca pentru Domnul”, pentru fiecare predica consum cam 30 de ore, avand in vedere si asteptarile audientei, de al carei timp nu vreau sa abuzez. Reprimarea de care vorbeam nu se refera la calitate in sine, ci mai mult la “apogiaturi” (in cazul meu termeni livresti, umor, ilustratii in exces, patetism, etc.), la impulsul de a fi impresionant, de a intra intr-o “zona” in care Duhul Sfant trebuie sa lucreze, nu omul. Eu vin la adunare mai degraba sa ma simt “mizerabil”, dacat sa ma simt bine. “Oglinda” care – vazandu-ma in ea – imi provoaca PLACERE, nu ingrijorare, nu este cea veritabila.
Chiar postul este o reprimare a placerii, pentru pregatirea rugaciunii, care nu e normal sa fie facuta intr-o stare de (auto)satisfactie. Culoarea negru a imbracamintei monahale, pe langa alte simboluri, are si rolul de a reprima prea-desele impulsuri estetice (era sa spun hedoniste …)
Stiu ca sunt incomod, enervant chiar, ca acela pe care-l vezi sufland in iaurt. Daca este sa ma gandesc la disputa legata de spargerea vasului cu mir de nard, nu eu sunt cel care gandeste corect. Daca motivatia – in ceea ce facem – este placerea Domnului, si nu a noastra, e in regula. Daca nu, nu e deloc in regula.
Sunt lucruri pe care – totusi – le vedem diferit. S-ar putea sa vedem aceeasi realitate din unghiuri diferite, dar s-ar putea sa vad eu prin “ochelari de .. drac”, vorba unui frate drag. De aici refractia si zigzag-ul de care vorbeai :-). Indiferent de eventualele pareri diferite, nu avem motive sa ne spunem “Adio”, ci “La re-vedere”!
Cum sa castige bani din melodii plagiate? Multe melodii crestine sunt plagiate, iar in unele biserici te simti de parca esti la discoteca prin anii ’90. Mi-a fost dat sa ascult de sarbatori colinde in genul Rock, care stim bine ca isi are originea in ritualuri pagane. Deci cum sa castige bani prin munca altora? Ca au schimbat versurile? NU.
era un articol despre cum să scrii o melodie ratată de laudă și închinare.
Unul dintre sfaturi era să preiei o melodie laică și să îi schimbi puțin versurile
frumoasa meserie plug de aur au “levitii”
si … banoasa !
muzica , ca muzica …
da cuvintele din “cantarile” lor ma inrosesc de manie , desi caut sa nu pacatuiesc …
“levitii” astia compun … “la pleasna”
interesanta inspiratie !
fr. Niculiță sau fr. Dorz , cu siguranta ar opri “levitii” de azi cu stupidesele lor “inspirate”