Chiar la această oră încep un mic discurs în faţa studenţilor de la management:

Cum vorbim în public?

Urăsc să vorbesc în public în general. Două lucruri nu am vrut să ajung în viaţă: pastor şi profesor, tocmai pentru că aveau de-a face cu vorbitul în public.

Dar să vorbeşti în public despre vorbitul în public este ca şi cum ai vorbi despre plictiseală, riscînd să plictiseşti, lucru văzut recentissime cu ochii mei personali.

Cîteva chestiuni:

1. Ca să vorbim în public mai întîi trebuie să avem ceva de … vorbit. Conţinut. Întrebarea mea atunci cînd se ridică cineva în faţa mea ca să vorbească este: ce anume îi dă dreptul acestuia să îmi răpească 50 de minute din viaţă. Dacă  nu are nimic de spus este un simplu hoţ de timp. Un infractor nemernic! Ce meserie ai, ce nivel de experienţă, ce ne poţi spune tu despre cum trebuie viaţa trăită mai bine, profesia exercitată mai bine? Papagali? Destui!

2. Nu toată lumea trebuie să vorbească în public, deşi ar avea ceva de spus. Există şi alte mijloace de comunicare pentru cei care nu au fost dotaţi de Dumnezeu cu vocea potrivită, atacul potrivit fonetic, fizicul potrivit. Există scrisul. Dacă vrem vorbit, atunci instrumentul de „scris” este vocea. Există o întreagă igienă a vocii, pregătire, întreţinere, utilizare.

3. Dacă totuşi trebuie să vorbim, atunci trebuie ştiut faptul că vorbitul în public este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Ştiinţă pentru că s-ar putea învăţa, artă pentru că trebuie şi talent, chiar dacă se învaţă tehnici. Talentul oratoric este greu de simulat şi de neînlocuit … cu power point.

4. Mai întîi trebuie să ştim unde vrem să ajungem. Care ar fi concluzia întregului discurs? Care ar fi rezumatul? Poţi spune în 5 minute ceea ce ai putea dezvolta în 50 de minute sau în 5 ore? Stăpînirea foarte bună a materialului ideatic ne ajută să ne stăpînim mai bine emoţiile. Scrisul! Scrieţi discursul înainte. Este valabil şi pentru avansaţi. Chiar dacă vă dispensaţi de schiţă, este extrem de bine să scrieţi ce aveţi de spus. Asta vă ajută să vă focalizaţi şi să căpătaţi ascuţiş şi profunzime.

5. Pentru a ajunge la convingerea publicului, pentru că asta dorim să facem pînă la urmă, trebuie să ne alegem argumentaţia, modul în care vom ajunge la concluzie. Trebuie să ne alegem tipul de discurs. Una este recenzia unei cărţi, prezentarea unui material la un seminar, alta este o prelegere academică, alta este o predică. Informaţi-vă bine asupra locului, publicului-victimă, tipului de format. Am păţit şi pe pielea mea şi am văzut cu ochii mei situaţii în care discursul pregăti de acasă era complet inadecvat la situaţie. Experienţa te poate ajuta să te resetezi, dar nu este uşor.

6. Rîsul, poatenele, glumele şi citatele… la urmă. Adăugaţi-le la urmă. Nu construiţi întregul discurs în jurul unei poante starter sau în jurul ilustraţiilor, exemplelor şi altor chestii distractive. Năruiţi totul dacă poanta e bună şi publicul n-o pricepe sau publicul e bun, dar poanta este proastă. La esenţe!

7. Nu vă bazaţi pe tehnică. Table, scheme, tipărituri, powe-point. Dacă nu puteţi să convingeţi unplugged, lăsaţi-vă de meseria de orator în public. Tehnica ajută, dar nu înlocuieşte, precum am spus. Dacă totuşi aveţi prezentări video sau PP, atunci să fie slide-uri puţine, fără briz-briz-uri chicioase, fără floricele şi îmbîrligături, fără aglomeraţie de imagini. Nu spuneţi tot în slide. Atunci dvs. ce căutaţi acolo?

8. Statura, gestica, adecvarea vestimentară. S-ar putea ca un decolteu sau un sliţ să fie impresionant, dar pierdeţi o anumită parte a publicului. Un bărbat descheiat la prohab din neatenţie va nărui şi cele mai adînci adevăruri, aurită să vă fie gura, praf şi pulbere se face fraza. Nu abuzaţi de gestică, nu ţipaţi. Atenţie la ticurile gestuale şi la ticurile verbale. Toţi le avem, dar trebuie să le conştientizăm şi să le stăpînim pînă la nivelul în care devin stil personal, nu pricină de caraghioslîc.  Ah… nu ţipaţi, dacă nu-i cazul!

9. Înainte de discurs respiraţia adînc şi rar. Acest tip de respiraţie, cu eventuale retenţii, scade numărul bătăilor inimii şi ajută la aerisirea creierului. În fond din creier vorbiţi, nu din gîtlej. Dacă dînsul nu este aerisit, atunci scoateţi bufniţe pe gură.

10. Aţi început să vorbiţi. Aici este ca la topogan, ca la parapante, nu mai ai frîne, marche-arriere şi prea puţin mai poţi să schimbi direcţa… tehehe tohohot duuuuci. Dacă ai luat-o prost, vorbeşte mai rar, bea un gît de ceai, apă, stai un pic pe gînduri, uită-te din nou pe notiţe… Dacă ai făcut o gafă.. încearcă să o repari, dar nu prea tare. S-ar putea să nu fi fost observată. Eventual îţi ceri scuze direct la final.

Restul… tocmai se petrece între 16.00 şi 17.50

Bibliografie:

Rozakis, Laurie, Cum vorbim în public, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007,

Săvulecu, Silvia, Retorică şi teoria argumentării, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2004,

Ryabcki, Karyn; Rybacki, Donald, O introducere în arta argumentării, pledarea şi respingerea argumentelor, Editura Polirom, Iaşi, 2004,

Panaitescu, Val., edit. coord. Terminologie poetică şi retorică, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 1994,