Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
E totul legit aici ! 🙂
Să tot mergi la astfel de cafenele şi demisoluri !
s+ar putea ca cineva sa spuna ca aceştia şi-au bătut joc de melodie,
îi invit să asculte tot albumul.
Este cu totul altceva.
Mulţumesc!
Pentru cei interesaţi, albumul se poate asculta free aici:
http://music.napster.com/sebastian-demrey-%26-jimmy-lahaie-music/album/heritage/14031715
mulţumesc
De cînd Adi L. ne-a oferit link-ul sînt conectat continuu la acest album.
Asta e ceea ce eu aş numi „tehnicitate deschisă, fără sacrificarea melosului spiritual”.
right! pe cînd un asemenea proiect de RECUPERĂRI … şi în românia…?
sper să pot face ceva de genul acesta cu prof. Sabău.
strîngeţi pumnii
de ce sa strangem pumnii? noi nu vrem sa te batem, doar…
Ar fi interesant ! dar şi un pic frustrant pentru cei mai de la distanţă 🙂
Dar pînă una alta , să rîdem un pic : sper să nu ne recuperăm aşa
↓
http://www.youtube.com/watch?v=-YQs2H7vop8&feature=related
mă bucur că a folosit!
si nu orice franceza, suna a quebecois! superb
Una din blogăriţele care foloseşte melosul francez e A.Dama. Ce-i drept nu ştiu pe alţii dar ea vine cu acest „exotism”. Anii 1910-1920-1930 au trecut şi nu se mai simte parfumul parizian. Ne-am cam intoxicat de cel hollywoodian…
Despre melosul german nu prea am ce să spun…deocamdată nu l-am „zărit” pe niciunde. Poate ne semnalaţi dumneavoastră nişte alternative şi bloguri.
Spre ruşinea mea trebuie să recunosc că nu am fost silitor cu franceza dar acum îmi pare rău şi uneori sunt frustrat…dar este timp şi de pe-acum…
Piesa e frumoasă deşi nu am mai auzit-o cântându-se de mult…am devenit uşor nostalgic ascultând-o.
Mulţumesc pentru postare
da, excelent, A.Dama face un lucru extraordinar.
Ca să mai auzim cum mai sună şi germana (ca tot veni vorba de lipsa ei pe bloguri), un filmuleţ comic şi serios, proaspăt tradus în romană:
Pentru cei (încă) interesaţi: pe site-ul albumului (în două volume) „Héritage: Cantiques & Hymnes” – http://heritagemusique.com/ – se poate asculta (şi) cel de-al doilea volum.
Pingback: Prietenie de Ziua Franţei (Héritage) « Muzeul Sinelui
Ah, multumesc si eu, ce bine ca am gasit melodia postata aici. Pare un loc sigur pentru depozitat lucruri de pret… :)) O pierdusem din listele mele si nu reuseam sa dau de ea la cautarile pe YouTube.