În urmă cu 5 ani, fix exact, am început să scriu pentru mine un jurnal care să fie salvabil în altă formă decît pe caietele mele de 200 de file.
Aşa cum spuneam şi cu alte ocazii. Lumea spune că fac „blogging”. Nu-i adevărat! N-am făcut niciodată! Folosim acest cuvînt ca o concesie, ca să aproximăm puţin, căutîndu-ne un dicţionar comun. Eu nu fac blogging, eu gîndesc cu voce tare. Refuz termenul „blogging” din pricina modului în care a degenerat conotaţia lexemului prin felul în care au fost folosite blogurile în anii din urmă. Dacă alde… cela şi acela … fac „blogging”, mulţumesc, atunci eu fac altceva.
Iată ce scriam în urmă cu fix cinci ani, la aceeaşi oră.
A fost un parcurs cu de toate, inclusiv cu noroi.
Bine ai venit într-o lume “în-colţită” pe un pămînt cu o umbră rotundă! Sferic, cu umbră de cerc.
Aici încercăm să ne gîndim în linii drepte despre unele lucruri care sînt curbe! Vom încerca, cu limite şi umilinţă, să “în-colţim” lumea, adică să îi dăm colţuri, păstrînd marginile. Acesta poate fi un spaţiu în care cercul se îndreaptă.
Un pătrat nu se poate nuanţa. Un pătrat este o dogmă. Ca şi cercul. Paralelogramul şi ovalul sînt deviaţii, abateri de la forma perfectă a cercului şi pătratului.
Cvadratura este un spaţiu temporar. Careul este expresie a limitei şi disciplinei (Militarii se adună în careu, nu-i aşa?), dar este, în acelaşi timp şi promisiunea cubului.
Muchia este lipsa sferei, muchiile sunt proprietate a tetraedrului perfect.
Lumea începe pe sfera pămîntului şi se sfîrşeşte cu un cub.
Deşi nu ţin contul topurilor şi accesărilor, Pătrăţosu a fost primul care a spart pentru prima dată cîteva ziduri. Şi mai urmează.
Marius Cruceru 
Pentru mine Patratosu a fost o „alta lume” parca ireala;
era atit de interesanta, chiar daca mai turna si noroi
cite cineva, totul era inedit, aducea a „parfum exotic”. 🙂
Implicarea mea sufleteasca era totala. 🙂
poate că tocmai de aia a trebuit oprit, trebuie să vă implkicaţi sufleteşte total în alte lucruri, sînt lucruri şi persoane mult mai importante decît un amărît de blog.
bine că l-am oprit că mi-au mărturisit mai mult că le crease dependenţe aproape de nestins.
Cred ca jurnalul asta te a dus pe tarimuri nebanuite si foarte noroioase citeodata, dar e bine cind Patratosu’ de G Klasse iese la liman cumva! 🙂 Marturisesc la fel de public ca nu intodeauna am avut rabdare sa urmaresc toate disputele de pe aici dar si ca m-am bucurat de fiecare data cind anumite postari mi-au facut febra musculara pe creier! Chip in taci Patratosule! 🙂
Da, dar au fost şi văi pline de soare, şi drumuri cu nisip, am văzut de toate. Din fiecare călătorie am învăţat multe lucruri. Următorul doctorat mi-l voi da… în natura umană 🙂
Mă bucur că ai venit în sala de antrenament..pentru creiere.
La mulţi ani, dragă Marius, pentru această aniversare frumoasă! Lucrarea de la Pătrăţosu a fost una deosebită şi sunt sigur că ai avut multe satisfacţii. Iar noi, cititorii şi vizitatorii, am avut parte de experienţe deosebite. Cum au mai trecut anii ăştia…
M-a surprins plăcut revederea acelei poze cu „pătrăţosul” defilând pe lângă lanul de rapiţă. Şi acum, când zăresc câte unul pe stradă, îmi zboară gândul către tine şi vechiul blog! Mi-a părut rău când a fost închis. M-am bucurat mult când s-a deschis acesta.
Îţi urez să continui cu bună sporire şi această lucrare şi toate celelalte întru care te osteneşti întru numele Domnului!
mulţumesc, Alex, ca întotdeauna senin şi plin de lumină în ochi.
Da, cele mai mari satisfacţii le-am avut de la cititori ca tine.
Cam acum 5 ani, in apropierea craciunului am inceput sa citesc „La patratosu”. Nu aveam acces la Internet de acasa atunci si mergeam cam in fiecare zi la un internet-cafe, pentru a afla un raspuns, pentru a pune o intrebare la care am cugetat de la ultima accesare. Pentru mine „La patratosu” a fost un adevarat wonderland, o experienta sociala inedita, o scoala de hermeneutica, un sac de box pentru creier. Cand a murit Patratosu’, am fost trist…
In alta ordine de idei, recitind declaratia de intentie de acum 5 ani, am fost curios sa vad care este manifestul acestui blog. Am citit si cateva comentarii si imi aduc in minte o alterare a unui citat celebru: „Cogito ergo doleo”.
Mult spor si succes in provocarea la gandire. Si nu in ultimul rand Sarbatori binecuvantate, care sa va faca o binecuvantare!
Mulţumesc, Otniel, există un fel de declaraţie a blogului, este „fără cravată”. S-ar putea să moară şi acesta curînd.
Deja cînd prea multă lume face blogging, este timpul ca eu să mă retrag. Să văd, încă nu am decis. Dar acum sînt destui care scriu de toate cele.
Cred ca orice lucru se sfarseste dupa ce si-a atins scopul. V-as indemna sa nu-l ucideti in functie de ce se intampla in afara lui. Din punctul meu de vedere ata vreme cat exista oameni care intra pe blog si indraznesc sa-si dea jos „cravata” iar apoi sa gandeasca inainte sa poarte alta, blogul acesta inca isi indeplineste scopul si nu merita sa moara.
dragă Otniel Nicola, nu, sînt faze şi etape în viaţa fiecăruia dintre noi.
Poate că blogul acesta trebuie să devină altceva, să îşi schimbe din nou pielea, cine ştie…
Deocamdată am făcut primul pas. Am ieşit din spaţiul blogosferei româneşti, de pe Topul WP Romania, bucuria scribologilor şi postatorilor mediocri din mediul evanghelic. Acum pot şi ei ocupa locuri fruntaşe 🙂 Ne pot reprezenta cu cinste faţă de lume, adevărată „sare şi lumină”.
Eu sînt blestemat acilea că îi dau microfonul lui DEA şi că am postat un ateu care vorbeşte şi o femeie prea tunsă şi în pantaloni.
Aşa cum spuneam.. miroase a Compannia TR Topraisar pe cînd se descălţau cei 56X2 militari în termen.