Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Hm… Eu mereu îmi propun, după o săptămână în care nesomnul mă ţine departe de pat până mult după miezul nopţii, să dorm puţin mai mult sâmbata dimineaţa. Mi-a reuşit de vreo câteva ori, de foarte puţine ori 😀
Asta pentru că, în general, mă doare parcă fiecare secundă în care nu fac ceva… Spuneam prietenilor, încă de pe când eram adolescent, că dacă s-ar putea trăi fără somn şi mâncare, eu aş fi foarte recunoscător…
Cât priveşte vântul de dimineaţa… eu am ales… gândul de dimineaţa… Poate am ales greşit, acum că ascult acest „refreshing” 😉 „The wind” care tot la gând mă îndeamnă. Mulţumesc!
Simpatizez, insa la aceasta problema recomand capitolele ‘Barbatul invata sa munceasca’ si ‘Barbatul invata sa se odihneasca’ din Cartea Barbatului Matur, de David DeWitt.
La 5 dimineata sambata? Daca nu as fi la servici de la 9, cred ca as dormi macar pana la 12 desi diminetile sunt tare frumoase in perioada asta
M-am culcat la 10 doar cînd am fost bolnav de gripă şi m-am trezit la 5 doar cînd am mers cu trenul 🙂
Nah , thank you!! Fiecare dimineaţa la 4 jumate trezirea îmi ajunge in timpul săptămâni. Sâmbătă e ziua de sleep -in până la 10.
Am susţinut mereu că în decursul unei zile există timpi / perioade simpatetice , iar aceşti timpi se află la marginile zilelor sau ale nopţilor.
Defapt , mai bine zis , dimineţile simpatetice sînt , în sine , goale de încărcătură emoţională , dar au capacitatea de a li se putea adăuga acele conţinuturi spirituale , de care ele sînt capabile , doar de către unii pămînteni care le pîndesc zorii ( sau „serii”!).
Eu cred că nu pot fi încărcaţi emoţional şi spiritual timpii prînzului sau ai miezului zilei , în sensul tainico-sugestiv al spiritului simpatetic al timpului.
De aceea cred că nu este potrivit să se ţină un concert filarmonic decît în după-amiaza tîrzie , cu potenţial simpatetic , a zilei.
Într-adevăr , acest gen de adieri armonice , în însoţirea lor cu atingerea unei brize naturale , pe fiinţa goală a dimineţilor de ora 5 , crează adevărate dimineţi simpatetice !
Întotdeauna mi-a plăcut să mă trezesc dimineața, înainte să mai fine cineva treaz în casă, să ies pe balcon sau afară (dacă eram undeva la casă), și să admir răsăritul soarelui într-o liniște întreruptă doar de cântecul păsărelelor. Răsăritul soarelui îl asociez întotdeauna cu revenirea Domnului pe norii cerului. Sunt acele câteva minute răcoroase în care noaptea se transformă în zi, întunericul în lumină și totul parcă se trezește la adevărata viață. Sunt momentele cele mai prielnice pentru o rugăciune în taină, făcută de această dată nu în cămăruța ta însă tot doar între tine și Creatorul tău; o rugăciune care tinde mai mult înspre o discuție față în față. Îmi e greu să văd altfel răsăritul și nici nu vreau să îl văd altfel!
Dimineata ascult manele de la petrecaretii din blocul vecin si asta in fiecare sambata de dimineata; vezi tu vantul asta poate ajunge la maturitate doar in sinea mea ca afara nu exista. Dar cantecul postat aici, da, imi aduce adierea din Duhul lui DUmnezeu.