Johhny Răducanu a murit. Am aflat astăzi via Harry Tavitian, cont facebook, apoi am căutat în presă. A plecat toamna o fire primăvăratică.
Răducanu Creţu, pentru că aşa îl chema de fapt, a căutat să fie el însuşi, fără să se facă de rîs, lucru greu pentru un om cu personalitatea lui. Avea un simţ al umorului şi o hîtroşenie la limita dintre moldovenesc şi dobrogean. Ne-a făcut să rîdem, dar nu s-a făcut de rîs, într-o ţară şi într-un context în care este atît de greu să îmbătrîneşti decent.
A fost un „ţigan”, care nu s-a ruşinat niciodată de originea sa. Doar pe Nicu Patoi, vecin de oraş cu marele Johhny l-am mai auzit
„De ce sînt aşa de talentat? Cum îmi vine… să improvizez să fac alea alea… pentru că sînt ţigan… de aia…. „
Putea să treacă de la un registru la altul cu aceeaşi elasticitate ca Harry Tavitian (era un spectacol în sine să îi vezi împreună fără să fi atins vreunul dintre ei clapele încă).
Avea ceva din Glenn Gould cînd cînta şi mormăia în acelaşi timp, mestecîndu-şi barba. Rîdea singur şi nu ai fi îndrăznit să îl întrebi de ce, pentru că toţi ştiam.
Înregistrările? Nimic, pe lîngă prezenţa scenică sau concertele pentru prieteni.
Putea fi nostalgic, sobru, serios, jucăuş, alintat şi pînă în 2008 nu a trădat niciun fel de lipsă de elasticitate a ligamentelor de la mîini. Putea cînta oricînd şi orice, fără mofturi gen „încălzire”. În spatele temperamentului vulcanic, se ascundea totuşi foarte multă disciplină a studiului. Într-un interviu povesteşte cum îşi necăjea zilnic vecinii cu sunetul pianului de studiu.
Odată cu Johnny dispare o figură luminoasă a muzicii româneşti, un om de mare talent, pentru care ar fi meritat să ne rugăm mai mult, la fel cum merită să facem pentru mulţi alţii.
Am acelaşi sentiment pe care l-am încercat cînd am aflat de moartea lui Jean Constantin, Marin Constantin, Amza Pellea …
Marius Cruceru 
Am moderat comentariul dvs. Aţi fost foarte rapidă. Şi cu ce este relevant faptul că i-au plăcut… (autocenzurat ) şi că a avut păcate de unele şi de alltele în contextul postării mele?
Poate că tocmai de aceea am spus „să ne fi rugat mai mult pentru ei.. ”
Ce face România Liberă este greţos în acest context.
Peste sicriul lui Johhny se vor arunca multe stuchituri. A murit un tigan care nu s-a dat în stambă totuşi ca Iurie Darie. Se „ţigănesc” românii. Păcat!
PS.
m-aţi pus în gardă… să moderez mai atent postarea asta.
nu mai insistaţi, după cum vedeţi, nu mă ocup cu trierea oamenilor rai-iad, n-am spus că „s-a dus la Domnul”, am spus pur şi simplu… „a murit”, că de dispărut nu „a dispărut”.
unul dintre lucrurile pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu cînd mă gîndesc la Biserica Sa… este acela că mi-a lărgit răbdarea cu fariseii şi habotnicii, cu justiţiarii şi oamenii care sînt absolut corecţi teologic în orice lucru.
Nu am sa uit niciodata concertele de la Laptarie, presarate cu poante si povestiri autobiografice.
Ma bucur mult ca ai postat aceste randuri la moartea lui Johhny Raducanu.
Da, da tu ce-ai căutat acolo… pocăit eşti tu?:)
Iar trebuie să mă scuz faţă de unii, din cîte văd, că îmi pare rău că moare Steve Jobs şi că am scris o postare despre moartea unui „nepocăit”.
Stimabili farisei, am scris şi la mortea fratelui Niculiţă Moldoveanu. Mulţumiţi?
Doamne Dumnezeule şi Isuse Cristoase, salvează-mă de … unii dintre copiii tăi şi fraţii mei!
Dincolo de persoana lui Greg Boyd sper să găsiți ceva bun în spusele lui pe tema „Doamne Dumnezeule şi Isuse Cristoase, salvează-mă de … unii dintre copiii tăi şi fraţii mei!”:
Rememorez si eu, intre alte impresii dragi, lectia lui Johhny pe care am vazut-o cu vreo 13-14 ani in urma despre manele in care documenta, ca un desavarsit profesionist, ca ceea ce se canta la noi cu titlul de „manea” nu are nici in clin si maneca cu adevarata piesa de gen, nici la ritmica, nici la armonie, nici la spirit … Asta e, ce sa-i faci, s-a mai dus unul …
Da, era un povestitor desăvîrşit. Este unul dintre motivele pentru care sînt mulţumitor că am făcut studenţia în Bucureşti, Clubul A şi alte alea alea care e de poticnit pentru unii şi „alţile”.
La Muzeul Ţăranului Român anultrecut parcă a fost o conferinţă în două părţi referitoare la manea. A fost unul dintre momentele în care mi-a părut rău că nu mai stau în Bucureşti.
Am aflat şi eu, cu dublă tristeţe, de plecarea dintre noi a marelui Johnny! Nu mă sfiesc să spun „marelui”, căci în domeniul lui a fost (şi rămâne) mare! Am avut privilegiul să-l cunosc personal în anii 80. Pot să spun, rememorând acele momente, că a mai murit o bucată de artă românească. Rămânem tot mai săraci (şi) la capitolul acesta! Spuneam de dublă tristeţe fiindcă e trist să realizez că declarăm că ne pasă de oameni dar aruncăm cu noroi în ei. Faptul că moare cineva nemântuit ajunge să ne creeze un soi de satisfacţie gen „lasă că ştiu eu cine-i prostul”! Teribil de trist! Dragii mei „verişori” (că fraţi îmi e greu să spun), ce-ar fi să faceţi o listă cu oamenii de valoare care nu sunt mântuiţi, să vă rugaţi pentru ei până nu pleacă dintre noi şi, când vor pleca, să plângeţi sincer pentru ei dacă n-au primit mântuirea. Măcar cum a plâns Domnul pentru Ierusalim!
Dar de unde stiti dumneavoastra destinul in vesnicie al lui J. Raducanu?
Păi nu ştim exact, putem bănui, aşa cum putem bănui că Isus, punîndu-ne întrebarea WWJD, ar fi mers la concertele lui Johhny Răducanu.
Ieri, pornind de la postarea asta, discutam cu un tinerel care mă toca la cap că am dat atenţie unui „imoral” şi îmi ţinea o predică despre cum trebuie să fim relevanţi, era obsedat cu relevanţuri d-astea gen „Mare Buşeală” (BI) şi altele ca astea, dar omul era zero la cultură, dacă m-aş fi coborît la nivelul lui de cunoaştere culturală aş fi ajuns la petrol.
Interesant mi se pare faptul că toţi aceşti apologeţi ai „relevanţei” sînt foarte incomozi cînd vine vorba de cunoaşterea propriei culturi, de folclor, de artă româneasă, etc. Sînt gata să îmi citească tone de Yancey şi alte alea alea, au un limbaj americanizat pînă la nivel de accent, ce să mai vorbesc de lexeme, calcuri, barbarisme caraghioase, dar n-au pic de cunoaştere asupra propriei culturi în care doresc să fie relevanţi.
Habar nu au cu ce se mănîncă ortodoxia şi nici n-au ştiut vreodată că filozofii antici sînt pictaţi pe pereţii mănăstirilor din Nordul Moldovei.
N-ai cu cine, domle, nişte inculţi!
de ce pui din nou degetelu pe rana, nerelevantule ce esti?
Te spui io la profetu’ cowboy! Sa vezi acum cum sar fratiorii relevanti sa te puie la punct, nerelevantule care esti nerelevant si care canti muzici nerelevante, citesti si scrii carti (destul de bine scrie incat sa fie si ele) nerelevante si nu ai deloc imapcte mari! Raule care esti rau si nu vezi cum bisericile au ajuns cripte si nu lasi relevantu sef sa faca din ele cavoul Dudulenilor.
Ah, gata, am primit mustrarea… mă „prostesc” ca să intru în rînduri 🙂
http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Johnny_Raducanu-muzician-_-Inainte-pana_si_hotii_aveau_simtul_masurii_0_428957639.html
http://www.youtube.com/watch?v=
cred ca primul standard jazz romanesc pe care l am auzit acu multa vreme, fascinant ritmul, basul lui Johnny, solo ul lui Dan Mandrila, improvizatile Aurei Urziceanu… si comopozitia lui Johnny Raducanu. sunt doua versiuni ale piesei, cea de pe albumul seara de jazz cu Aura Urziceanu este mai putin cunoscuta pentru ca vinilul nu s a reeditat (din cate stiu)
Aura în zilele ei bune. Două voci feminine am avut, una în Jazz, Aura, şi în Rock, Dida.
Ah, am uitat, Anca Parghel.
îl voi lăsa puţin, unii se vor poticni 🙂